2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 NUMARUL 7
 
Pe harta României sunt înscrise locurile unde au pierit sute de mii de fiinte omenesti care s-au opus comunismului.
Aceast? rubric? este la dispozitia tuturor celor care au suferit în deportare, închisori, lag?re, domiciliu obligatoriu. F?când loc în primul rând marilor spirite ale culturii noastre, dintre care multi au pierit în acele locuri, rubrica este deschis? si unor persoane mai putin notorii (t?rani, muncitori etc.), ilustrându-se astfel supliciul unui întreg popor.
Fag Negrescu
Autorul al c?rui tat? a fost asasinat de comunisti, este arestat ca student si petrece 15 ani în pusc?rie, dintre care peste 2 ani în groaznica închisoare de la Pitesti unde are parte dee celebra "reeducare".
Nici temnitele, nici, de altfel, plutoanele de executie, nu i-au crutat pe copii din România sub regimul comunist.
Micaela Ghitescu
Autoarea, scriitoare si publicist?, a fost arestat? si condamnat? la sfârstul adolescentei pentru "vina" de a fi urmat cursurile Liceului francez din Bucuresti.
Dintre t?rile c?zute în orbita sovietic? la sfârstul celui de-al doilea r?zboi mondial, doar în România comunismul a întâmpinat o rezistent? armat?, care a durat, din august 1944, pân? prin 1959 - 1960, când a fost înfrânt?. Rubrica prezent? este deschis? martorilor acelor ani de glorie si martiriu, putin cunoscut?, din istoria noastr?.
Alexandru Marinescu
Autorul a participat, al?turi de familie si d întreaga regiune, la lupta de rezistent? din munti, petrecând apoi zece ani în temnitele comuniste. Memoriile sale se încheie cu olist? de 33 de participanti la miscarea de rezistent? armat? în muntii F?g?ras, zona comunei Nucsoara (Muscel), morti în lupt?, executati sau ucisi în închisoare.
În primul cerc al suferintei se afla detinutul politic insusi. În al doilea, sotul/sotia, copii, restul familiei. Prezenta rubric? este la dispozitia lor
Maria Visa
Autoarea, sotia unui fost detinut politic care isi începuse calvarul de penitenciar înc? din 1941 ca "lupt?tor antifascist", continuându-l apoi, timp de 9 ani, ca "anticomunist" (dintre acestia, 2 ani în URSS), îsi relateaz? dificult?tile de supravietuire împreun? cu cei doi copii.
În aceast? rubric? sunt evidentiate ideile democratiei si demonstrate, prin contrast, gravele prejudicii aduse omenirii de regimurile totalitare, în special de comunism.
Augustin Visa
Doctor în Stiinte Economice si Politice, autorul, care a petrecut 9 ani în detentie, dintre care doi ani în URSS, a murit cu câteva luni înainte de prabusirea comunismului mondial. Eseul de fat?, datat septembrie 1984, este inedit.
Rubrica aceasta îsi propune s? prezinte tragedia t?ranului român sub robia comunist?
Sanda Diaconescu
Scriitoarea, originar? din acest sat situat la 40 km de Bucuresti, a c?rei propie mam? a fost detinut? si torturat? în închisorile comuniste, prezint? m?rturiile a 12 supravietuitori asupra modului cum s-a desf?surat "colectivizarea" în satul respectiv.
Rubrica aceasta pune în lumin? marile inteligente creatoare românesti care, în urma represiunilor regimului comunist, au fost obligate s? emigreze sau au fost, pur si simplu, izgonite.
Pascal Bentoiu
Autorul, remarcabil compozitor si teoretician al muzicii, se ocup? de ultimii 9 ani de viat? pe care marele muzician George Enescu i-a petrecut în exil.
Spicuim, din articolul-program al revistei: "...asa cum un om lipsit de memorie înceteaz? s? mai fie om, o tar? frustrat? de trecutul ei îsi pierde pentru totdeauna identitatea." Aceast? afirmatie este exemplificat? prin prezenta rubric?.
Mahatma Gandhi
Capitolul publicat acum se intituleaz? Viata la Londra.
"Marea" revolutie bolsevic? din noiembrie 1917, experimentat? pe poporul rus, s-a reprodus cu fiecare popor c?zut, dup? al doilea r?zboi mondial, sub ghearele comunismului. În aceast? rubric? se prezint? m?rturiilor unor paticipanti directi la înf?ptuirea acelei revolutii.
Boris Suvarin
Autorul fondator al PCF, unul din secretarii Internationalei a III-a, colaborator al lui Lenin, Trotki, Zinoviev, Buharin etc., prieten al lui Panait Istrati, devine, al?turi de acesta, un lupt?tor anticomunist lucid.
În istoria fiec?rui popor exist?, în cursul marilor evenimente, unele fapte minore, necunoscute de public, dar care au o important? major?, fie pentru momentul istoric propriu-zis, fie pentru personalit?tile implicate. Asemenea fapte sunt consemnate în prezenta rubric?.
Emil Ghilezan
Fruntas al PNT si subsecretar de stat la Finante în primele dou? guverne de dup? 23 August 1944, autorul a fost martor la lichidarea partidului s?u de c?tre comunisti.
Aceast? rubric? prezint? prima si cea mai dezastruoas? în consecinte, a crimelor s?vârsite de comunism în România: lichidarea elitei armatei române.
Se începe prin prezentarea a cinci figuri tragice de mari generali, marginalizati sau chiar lichidati fizic de comunisti.
Dup? prezentarea Expozitiei comemorative a victimelor regimului comunist (septembrie - octombrie 1992), se face un APEL pentru realizarea unui Muzeu permanent al GULAGULUI ROMANESC
Continu? "catalogul celor ucisi în lupta contra comunismului", inaugurat în primul num?r. Este vorba de persoane ucise nemijlocit de Securitate si al c?ror sfârsit tragic este cunoscut cu certitudine.
O rubric? de sfâsietoare corespondent?, pus? la dispozitia persoanelor dornice s? afle detalii despre fiintele iubite, disp?rute f?r?urm? în temnitele comuniste, sau în deportare, domiciliu obligatoriu, exil etc.
 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.