2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Interviu cu Rosa Grădinaru ? deportata in Transnistria
Cosmin Budeancă, Valentin Orga
 

La 22 iunie 1941 armatele germane şi române au atacat Uniunea Sovietică. În perioada care a urmat au avut loc numeroase incidente îndreptate împotriva populaţiei evreieşti, considerată, în totalitate, vinovată pentru atitudinea ostilă pe care unii evrei au manifestat-o împotriva armatei şi administraţiei româneşti în timpul retragerii acestora din iunie 1940.

În august 1940 populaţia evreiască rămasă în Basarabia şi Bucovina de Nord a fost concentrată în lagăre şi ghetouri, iar ulterior deportată în Transnistria. Aici o parte dintre cei deportaţi şi-au pierdut viaţa din cauza condiţiilor nefavorabile, frigului, foamei, epidemiilor. Dintre cei care au supravieţuit, unii au acceptat să-şi povestească experienţele tragice prin care au trecut, un astfel de caz fiind şi cel al Doamnei Rosa Grădinaru (n. Kronenfeld)1.

[C.B.]: Povestiţi-ne, pentru început, ceva despre familia dumneavoastră!

M-am născut în oraşul Cernăuţi, capitala Bucovinei. E un oraş foarte frumos... Taică-meu s-o născut în 1902 şi îl chema Simon şi o fost pantofar. Pe mama o chema Ethel, şi s-a născut în 1905. Ea, săraca, lucra sezonieră la o fabrică de ciorapi... Atuncea, pe vremurile-alea, femeile nu lucrau... Mi-aduc aminte că... în ?40 o fost aia, tata zâcea: Să ştii că nu te mai las să lucri, numai să ne cumpărăm un aparat de radio... Atuncea un aparat de radio o fost ceva mare... Părinţii mei o fost oameni cinstiţi şi foarte religioşi. În special tatăl meu o fost extraordinar de religios.

[C.B.]: Bunicii erau tot din Cernăuţi sau erau veniţi de altundeva?

Bunicii mei din partea lu? mama or trăit la Hotin. Poate-aţi auzit de Hotin... Părinţii lui taică-meu erau din Cernăuţi. Şi părinţii mei o? reuşit de şi-or cumpărat o casă, nu mare, că n-am fost oameni bogaţi, da? nici chiar săraci... Două camere, bucătărie, un antreu, grădină nu... N-am avut o casă aşa mare, da? frumoasă... şi taică-meu n-o avut propriu-zis un atelier... Era în casă un coridor, antreu?, care era foarte frumos, cu multe geamuri împrejur, şi foarte spaţios şi el o lucrat acolo.

[C.B.]: Câţi fraţi aţi avut?

Am fost 3 copii... Am mai avut doi fraţi, unu? mai mare cu doi ani, născut în ?32 şi unu? s-o născut atunci când am şi cumpărat casa... (se gândeşte - n.e.) cam prin ?38... Atunci s-o născut fratele meu ăla mic, în ?38, în 18 mai.

[V.O.]: Când eraţi copilă, grădiniţa era organizată pe lângă sinagogă sau era de stat?

Cred c-o fost grădiniţă de stat... Aşa mă gândesc c-o fost grădiniţă de stat, c-am fost mai mulţi, nu numa? evrei.

[C.B.]: Vă mai amintiţi cum erau sărbătorile înainte în Cernăuţi?

Apăi la noi în toată vinerea sara maică-mea aprindea lumânări şi tata mergea la biserică... şi întotdeauna vineri seara aveam doi colaci acoperiţi c-un şerveţel şi făcea taică-meu rugăciune pe un pahar de vin... şi aveam un meniu de mâncare de Sabat... de vineri sară şi sâmbătă... ca nişte piftele în sos şi o supă cu câte-o bucăţică de carne fiartă. Şi sâmbătă dimineaţa tata se scula pe la 8 şi se ducea la biserică şi mama rămânea cu noi. Mâncarea era pregătită, făcută, că sâmbătă la noi nu să face mâncare. Tata venea de la biserică cam pe la 11.30-12 şi era aşa o armonie... Mama mea o avut 8 fraţi... şasă o fost în Cernăuţi şi o soră şi-un frate or fost plecaţi în America de tineri. Chiar la New York stăteau, şi-am avut şi adresă... da? acum îs morţi de mult şi ei... şi tata o avut cinci fraţi tot în Cernăuţi... şi sâmbăta şi duminica de multe ori vineau, jucau Remmy, mama le servea ceai cu lămâie, dacă avea, ceva fursecuri... Era o armonie între ei, era aşa o veselie întotdeauna.

[C.B.]: Cartierul în care aţi locuit era evreiesc sau era mixt?

Am fost vreo 5 familii de evrei, restu? o fost români, da? ne-am avut foarte bine. La noi de Paşti, de exemplu, se obişnuieşte să se facă mâncări aparte... Să mâncă pască în loc de pâine şi întotdeauna la familiile ăstea le ducea mama pască... Ne-am avut foarte bine cu vecinii. Foarte bine am trăit cu ei, nu ne-am certat niciodată...

[C.B.]: Veneau copiii români la dumneavoastră de Paşti?

Da, şi taică-meu întotdeauna îi primea şi le dădea mai mult bani, că prăjitură noi nu prea făceam, că n-aveam sărbătoare. Acuma eu ţân şi ăştelalte, da? atuncea noi n-am avut... (râde - n.e.) Tata, care era foarte religios, le dădea întotdeauna câţiva lei, cât era pe vreme-aia, nu mai ştiu. Da? ne-am avut foarte bine... Am trăit în armonie cu românii de pe strada noastră.

[C.B.]: Şi de Crăciun cum era?

Pe vreme-aia nu să sărbătorea ca acuma... Aicea văd că-i mai mult obiceiu?, da? la noi să ştiţi că nu prea mereau aşe cu colinzi... Mi-aduc aminte că odată de Anu? Nou, veneau câţiva copii, cred că cu sorcova... Aia mi-aduc aminte da? alte lucruri nu prea...

[V.O.]: Pe stradă existau locuri comune de joacă unde vă întâlneaţi şi cu copiii români?

Sigur că da! Ne jucam cu toţii acolo, cu minjea, paradisu?, de-a ascunsălea... jocuri de-astea. Dar altceva nu. Jocuri de-stea...

[C.B.]: Înainte de război când era curentul naţionalist foarte accentuat, familia dumneavoastră a avut probleme?

Nu, noi n-am avut, fiindcă străduţa unde-am stat era foarte aproape de centru, da? nu era prea umblată. Era ca o periferie. Şi când o fost cu lejionarii ştiu că spunea tata: Vai, mi-i frică să mă mai duc şi la biserică. Da? niciodată n-o avut neplăceri. Da? or fost şi cazuri când or omorât... De exemplu, pe un frate de-a lui taică-meu care o stat pe o stradă la care-i zâcea Strada Evreiască, unde o făcut şi ghetou? după aia... în ?39, înainte de a veni ruşii, l-o? scos afară din casă şi-o? spus că ar fi avut legătură cu comuniştii şi l-or împuşcat pe loc. Aiurea, aşa! N-o existat leje, n-o existat nimica. Şi o rămas nevastă-sa văduvă cu trei copii... O fost foarte greu, o fost probleme... şi ştiu că era foarte năcăjit taică-meu... Da? io ca copilă n-am simţit. Am fost acolo în cartieru? ăla cu copiii, m-am jucat, nu conta că-i român, că-i rus, noi ne-am înţăles...

[C.B.]: Dar cine l-a omorât pe unchiul dumneavoastră nu aţi aflat?

Apă? lejionarii, că o fost de lejionari români. Acuma ăsta-i adevăru?... Ce pot să zâc? C-or fost nemţi? Nu. Or fost lejionarii.

[C.B.]: Când a început războiul ce spunea tatăl dumneavoastră? Ce părere avea?

Cernăuţiul o fost ocupat de români... şi în ?40, imediat cum o-nceput războiu?, am fost ocupaţi de ruşi. Or năvălit ruşii... Înainte, până când or intrat ruşii ai găsât de toate, da? dup-aia o fost dezastru. Or fost timpuri grele... Or luat prăvăliile... Era deja criză de ulei, de zahăr. Pân-atuncea n-am ştiut că ce-i aia cartelă... Te-ai dus, ai luat o jumat de kil, un kil, cinci kile, zece kile de zahăr, le-o părut bine că iei, dar atunci or început deja cu cartelă... Noi nu am fost obişnuiţi, da? ne-am obişnuit şi cu cartelă...

Şi în ?41, în iunie mi se pare, o-nceput războiu?. Am fost copil, da?, totuşi, îmi amintesc... Ne-am trezit dintr-odată cu avioane ruseşti... Cernăuţiu? o fost bombardat, da? nu tare, că nu s-o distrus decât chiar prin centru. Noi, cum vă spun, am fost mai la periferie... şi vreo patru săptămâni n-or fost în Cernăuţi nici ruşii, nici românii, nici nemţii. Şi după aia românii şi armata germană or intrat şi or ocupat iar oraşul. Şi de-acolo o-nceput năcazul. Ştiu că or dat foc la magazine şi o fost un fel de haos. Mi-aduc aminte că mama mea a fost foarte curajoasă, şi o luptătoare mare... Ea dac-o văzut că ceva ne lipseşte s-o dus în oraş să vadă... şi tata zâce: Nu te du acuma că nu ştii ce-i! Păi să moară copiii de foame? şi s-o dus şi o adus acasă două lăzi de ciocolată de-aia umplută... una o zâs că-i de 5 kilograme şi una parcă de 6 kilograme... şi mi-o adus vreo 5 ursuleţi şi păpuşi. Am fost cea mai fericită... Pân-atuncea n-am prea avut păpuşi fiindcă părinţii mei o? strâns ban cu ban să-şi achite casa şi să-şi ieie radio... şi o spus: Intră oamenii şi iau tot ce-i în magazine. I-o n-am luat decât ciocolată. Apă? ne dădea porţie, câte-o bucată cu o bucată de pâine, restu? ţânea sub pat ascunse că să nu luăm, să nu mâncăm chiar aşa că să gată... ştiţi? şi zahăr n-am mai avut... şi am remarcat unde-o pus-o şi ne mai băgam şi mai scoteam câte-o bucată de-acolo. No, ca copiii!

[C.B.]: Când au intrat armatele române şi germane în Cernăuţi au fost cazuri de violenţe împotriva evreilor?

Da! Măcel! Măcel! Pe stradă... vă spun, maică-mea o fost curajoasă... ea când pleca nu prea purta steaua, da? dacă te oprea şi-ţi cerea acte, dacă erai evreu şi nu aveai steaua... te omorau. Cine-o vrut te-o omorât... N-o fost leje să zâci că-l condamnă... Sau să-ţi ia inelele de pe degete sau cerceii din ureche... De exemplu evreii nu să mai duceau la un spectacol sau la un cinema... Poate mai mereau copiii, ziua, că n-aveau buletin, da? sara să circuli... nu exista. Era câte-o bandă de-asta şi te-o bătut pân? te-o omorât sau chestii de-astea... şi o fost multe fete violate atunci... Vă spun că în timpu? lejionarilor o fost groaznic. O fost ură de naţii, şi răutate... şi n-o fost leje pentru cine o făcut rău. Scria şi afişe în oraş că nu să pedepseşte dacă jefuieşti sau omori evrei. O fost groaznic! şi aia o fost începutu?, că ce-i mai greu vine-acuma... (râde trist - n.e.)

Ştiu că taică-meu zâce odată... (coboară vocea - n.e.) parcă îl şi aud: Or venit iară românii şi nemţii... Acum cine ştie ce-o mai fi? Când or intrat nemţii şi românii or zâs că o fost afişat prin oraş că dacă vor să jefuiască evrei, să le ia averea, să-i omoare, nu-i leje... poate să facă. Io n-am văzut afişul, c-am fost prea mică... şi chiar dacă vine vecinu? şi te omoară... nu-i leje. Atunci am stat mai mult ascunşi în casă şi o fost foarte greu. Şi s-o dat ordin ca toţi evreii să poarte steaua galbenă cu şasă colţuri...

Ţân minte că taică-meu de biserică nu s-o lăsat niciodată. Şi întruna vinea la ora 12 de la biserică, nu să grăbea, că şi-aşa nu lucra sâmbătă... şi când Cernăuţiu? o fost ocupat de români şi de nemţi, într-o zi o plecat la 8 la biserică, şi pe la 8 jumate vine speriat, tăt în fugă... Io mă mir că nu exista să nu să ţână slujbă. Ethel! Repede! Îmbracă copiii! Rucsacurile le-am avut făcute dinainte, c-am zâs că dacă-i război să avem ceva pregătit... Zâce: Repede, c-or făcut un ghetou pe Strada Evreiască... Trebe să părăsim casele în timp de douăşpe ore şi să merem acolo! Aşa am făcut. Mama săraca ne-o băgat în rucsac, da? ce poţi să bagi? Tăţi am avut rucsaci, afară de ăla mic... şi io am avut unu?, ceva cât de mic, n-o avut nu ştiu câtă greutate... pentru puterile mele. Şi în el aveam o pereche de ghetuţe, o pereche de pantaloni de trening, o rochiţă, o căciuliţă pe cap... Am fost îmbrăcată de toamnă. No, unde să merem? Ne-am dus acolo... Acolo or fost foarte mulţi evrei, era şi o sală de teatru, de cinematograf, cu două etaje... O fost o sală foarte mare, şi-o fost şi la etaj, şi în loje, şi la etaju? II. Şi fiecare o avut o bucăţică de loc unde ţi-ai ţânut truştele, adică ce-ai cărat de-acasă... Da? multe n-ai putut să cari. De exemplu, mama o avut murături puse, că o fost în toamnă, cred... ălea o rămas acasă... Casa încuiată, cu mobilă, cu perini, dune... Ce-ai putut să-ţi cari? Lucruri chiar necesare de-mbrăcăminte şi-o perină la copii... lucruri de-astea... şi te culcai acolo pe jos, pe locu? ăla... Părinţii mei n-or avut nici loc unde să se culce, ca să dormim noi...

Da? n-o fost tăt Cernăuţiu acolo. Că, de exemplu, dacă ai avut neamuri pe strada aia te-ai dus la o mătuşe, la o verişoară, la un văr, că să stai şi tu acolo. Fratele lu? tata care o fost împuşcat, acolo o stat, cu soţia şi trei copii. Şi am stat la ei o perioadă dar dup-aceia au mai venit şi alte neamuri, care au fost pe alte străzi... şi până la urmă noi ne-am mutat în sala aia de cinema. Şi au înconjurat locu-ăla cu sârmă ghimpată... Când te duceai pe stradă, dacă te-o văzut că eşti evreu şi ai steaua... gata, te bătea... Noi, copiii, n-am ieşit niciodată de-acolo. Am stat acolo câteva luni în ghetou, şi se mai duceau părinţii dup-o pâine sau ceva...

[C.B.]: Erau şi alţi copii acolo?

Da? cum să nu? Erau familii! şi-o fost şi familii mixte... Că şi înainte de război se căsătoreau aşa, deşi nu chiar ca acuma. Şi, de exemplu, dacă bărbatu? o fost evreu şi soţia româncă or fost duşi şi le-o obligat pe femei să divorţeze. şi când o fost invers o fost foarte persecutaţi, n-or avut drept la muncă... Or dus-o foarte greu, foarte rău.

[C.B.]: Cât timp aţi stat în ghetou aveaţi voie să mai ieşiţi?

Ne mai lăsa şi să ieşim, da? trăbuia să ai steaua galbenă, şi eram păziţi. Era o ieşire aicea, o ieşire acolo, una dincolo, şi numa? pe-acolo ai putut să ieşi, că doar n-ai putut să sari peste sârma ghimpată. Şi când te duceai la coadă la pâine sau la ce să mai dădea, de multe ori te-o ţâpat afară din rând, c-ai avut steaua, şi fără stea iar n-ai putut mere... O fost foarte greu. Şi io când eram copilă atât de mult îmi doream şi atât de mult zâceam cătră mama: Io de ce n-am călătorit niciodată cu trenu?? şi mama zâcea: Da? ai fost. Când erai foarte mică am fost la Hotin la bunici. Da? io nu mi-am mai adus aminte deloc, că am fost de vreo doi ani... Zâceam: Vai, atât de mult aş dori să călătoresc şi io cu trenu?... şi-ntr-o noapte, să fi fost pe la 11-12, or venit jandarmii cu bastoane... Iute! Iute! Iute, la gară! Iute! Iute! Iute la gară! Apăi urlete, zbierete, plânsuri de copii. Şi dacă n-ai mai putut te-o tras şi te-o omorât acolo. Şi ne-o dus la gară, că gara o fost aproape... Îs plecată din Cernăuţi din ?46, da? şi-acuma-mi aduc aminte toate străzile, toate colţurile, de cred că dacă m-ar lega cineva la ochi, ştiu unde-i gara, ştiu unde-o fost casa noastră şi tot...

Şi ne-o dus repede la gară, fiecare cu rucsacu-n spate, mama cu ăla mic în braţă, că n-o avut nici patru ani... şi am avut în rucsac două-trei zdrenţe, că n-am putut să car, o bucată de pâine şi-o sticlă de apă de-o juma? de kil... Aia ştiu c-am avut, şi încă ceva de-ale mâncării. şi repede, repede, repede. Şi o fost bou- vagoane, bineînţeles... Ne-o-mpins, ne-o bătut... Îmi aduc aminte că mama s-o urcat rapid în vagon, că dacă nu acolo erai mort... şi tata o fost jos şi m-o ridicat şi m-o dat şi pe mine... şi fratele meu mai mare o urcat singur... şi: Vai, Doamne, îţi mulţumesc c-am reuşit să ne urcăm. şi acolo în vagoanele alea ştiţi cum am stat? Unu? peste altu?, grămadă, că n-ai avut loc nici să şezi pe rucsac... Mai rău ca animalele. Ne-o băgat acolo, ne-o închis pe dinafară... Şi trenu? ne-o dus, ne-o dus... (tristeţe în glas - n.e.) Erau şi oameni tineri, şi oameni mai în vârstă... Unde ne duce? Unde ne duce? şi era câte-un tânăr, cum aţi fi dumneavoastră, şi era gemuleţu? ăla mic, şi să urca să vadă... Parcă ne duce acolo... Parcă ne duce dincolo... şi necesităţile le-ai făcut unde-ai putut... Era o gaură-n podea... şi mâncare nu, apă nu... Oamenii s-or ţânut cum or putut... şi am călătorit vreo două-trei zile, da? trenu? n-o mers întruna... Merjea, să oprea, stătea vreo două-trei ore, iar pleca... şi asta o fost vreo două zile şi ceva, c-a treia zi am ajuns. S-o desfăcut vagoanele şi ne-am dat jos din tren. Şi nu era decât armata română, da? nu mulţi... şi erau acolo nişte căs goale, tot de evrei, care deja or fost duşi. Noi am fost cu primele transporturi... Ne ducea şi pe noi la Auschwitz, da? n-or fost făcute ălea de gazare... şi o zâs că să ne adăpostim acolo, şi să stăm până la noi ordine. Am stat acolo... Cât să zâc? Nu mult... câteva zile. Atunci am mai şi umblat, că n-am fost aşa supravegheaţi grozav acolo, că n-ai avut un? să te duci, ce să faci... şi după câteva zile o spus aşa: Să iasă tătă lumea afară! Bărbaţii aici, femeile cu copiii aici! Aia o fost într-o miercuri... nu uit niciodată... şi din clipa aia io nu l-am mai văzut pe taică-meu trei ani de zâle...

Vineri, după două zile, ne-o scos şi pe noi, femei, copii, bătrâni... şi deja erau morţi de pe drum mulţi... Vedeai pe ăla mort, ăla mort... Nu-l îngropa nimeni. Cine să-l îngroape? No, şi pe urmă m-o dus şi pe mine... da? pe jos, nu cu trenu?... şi până sară ne-am dus şi pe jos şi cum am putut... şi copiii i-ai mai ţâpat în câte-o căruţă, că mai vinea câte cineva cu o căruţă... şi fiecare o mai avut un ban, ţânut ascuns pe undeva... şi te ducea cu căruţa cât te ducea, da? după aia le trăbuia iar bani... şi de unde? şi înainte de ne-o dus pe femei şi copii, o zâs că toate bijuteriile să le predăm, că dacă nu te-mpuşca... Io atâta mi-aduc aminte c-am avut nişte cerşeluşi cu tri pietrişele roşii, şi ştiu că mama mi i-o dat din ureche, şi io am plâns după ei şi am zbierat: Nu mi le lua! şi mama o zâs: Trăbă! Ce vrei, să te-mpuşte? Mi i-o scos din urechi, şi mama o avut verighetă şi şi aia o dat-o... şi cerceii, că numa? aia o avut. Şi le-o scos şi le-o pus acolo. Şi s-o adunat bijuterii... cred că kile. Că alţii or avut poate şi brăţări, or avut şi lănţişoare. Noi n-am avut. Am avut numai io cerşeluşii ăia... şi ne-o dus! şi sara ne-am oprit şi pân? dimineaţă am stat într-o pădure la Moghilov2, lângă Nistru... Nistru acolo era cum ar fi aicea Mureşul. Apăi ne-or trecut cu un bac... şi unii or mai căzut, i-or mai şi aruncat din ei... şi maică-mea ne-o ţânut pe noi aşe şi pe bunica, pe mama ei, că era bătrână... Da? ea nici n-o mai trăit mult dup-aia...

După ce-am trecut Nistru ne-o dus la o clădire, cred c-o fost vre-un internat, cu jamuri sparte, uşi stricate, nişte paturi de fier, bucăţi de pături, de perini... şi ne-o lăsat acolo. Mama s-o dus imediat, o mai adus nişte bucăţi de pături, şi ne-o aranjat repede un culcuş. Şi ştiu că m-am gândit: ?Vai, Doamne, un pic de supă...? şi dacă nu mai puteam de sete, mă gândeam şi io ca copilu?: ?Dac-aş fi io acuma la Nistru tătă apa aia aş bea-o...? Aşa o sete-am avut atunci. N-am zâs nimica şi-am stat acolo luni de zile, cu mama, cu fraţii... Bunica o murit imediat... De taică-meu când ne-a despărţit, a fost cu el şi-un frate de-a? lu? mama, şi n-am mai ştiut nimic... şi am stat acolo câteva luni. Dup-aia pe unele le-o luat şi le-o dus în alt lagăr, în altă parte, pe unii în altă parte, şi noi am rămas acolo. Şi mama s-o luptat, s-o zbătut, mai fujea şi ne mai aducea doi-trei cartofi fierţi, o bucată de mălai... O fost foarte greu. Eu nici n-am putut să umblu c-am stat tot în pat acolo, pe patu? ăla de fier, de mi s-o închilozat (sic!) picioarele... şi când mă dădeam jos nu puteam să umblu.3 Şi într-o bună zi... hopa! Se-auzea ceva zvonuri de undeva că ne trimite în altă parte, în Scazineţ. Şi ne-o dus acolo. Tot în Ucraina-i şi asta, la o distanţă de vreo 12 kilometri... Şi tot aşa era, o clădire fără nici o dumnezeire, fără nici un rost...

[C.B.]: Spuneţi-ne câte ceva despre ceea ce primeaţi de mâncare?

Apăi ce să primim? Mai nimica. Câte-o zamă lungă din mazăre boabe... şi mazărea când îmbătrâneşte face viermi sau nişte musculiţe de-lea... Apăi mazăre de-aia fiartă-n apă sau dovleci... Nimica tătă! Mai la urmă nici de-aia nu ne-o mai dat, şi trăbuia să te descurci. Şi unde să mer? să lucri dacă eşti evreu? Cine te primea? Mama fugea, săraca, noaptea, şi lucra pe la ţărani, şi vinea cu câte-o ţâră de arpacaşă fiartă sau cu o bucată de pâine foarte rea, sau cu o ţâră de mălai ori câţiva cartofi fierţi în coajă... Atunci eram cei mai fericiţi... şi o fost acolo şi ceva pomi, da? nu fructiferi, şi frunze de pe pomii ăia am mâncat. Şi scoarţă s-o mâncat de foame. Şi dincolo o fost o căsuţă cu nişte ucraineni, şi de multe ori, în loc să deie la un câine ceva ne ţâpa dincoace de gard... Ai fi fost fericită atunci să ai nişte coji de cartofi.

[C.B.]: Era acolo un fel de cantină sau cum se făcea mâncarea?

Nu! Să făceau câte-o mâncare într-un cazan, da? nu în toată zâua... şi numa? o ţâră de zamă de-aia... şi fiecare s-o descurcat cum o putut. Doar de-aia or murit cu duiumu?, că or murit oamenii de foame şi de frică... Nici n-am cuvinte să vă spun. Şi cum vă spun, unde-am fost io la copii, făceau ei acolo ceva mâncare, că noi ce să facem?

[C.B.]: Haideţi s-o luăm pe rând. Dimineaţa, la prânz, seara, ce vă dădeau de mâncare?

Pită cu miere... (râde ironic - n.e.) Dimineaţa ne da câte-o bucăţică de pită şi-o ţâră apă... Apă! Da? nu-ntotdeauna pită! Atât era bucăţica de mare, cât o jumate de palmă... La amiaz de multe ori o ţâră zamă de mazăre, şi pe deasupra în loc de carne erau fluturii ăia, sau era zamă de cartofi îngheţaţi... da? nu prea găsai cartofu?... 2-3 bucăţele erau şi-o-ţârucă de zamă... Câteodată nici nu ştiai ce zamă-i... şi erau vreo 4-5 bliduţe de tablă ruginită şi linguri de lemn, şi dac-am fost mai mulţi copii: Hai! Mâncă repede să dăm şi la ăia! şI seara poate de multe ori nimic nu ne dădeau... sau o bucăţică de mălai... Atât! Doar de aia am ajuns la douăşpe kile când am fost acolo...

[C.B.]: Cum a fost în celălalt lagăr unde v-au mutat, la Scazineţ?

În Scazineţ ne-o băgat iară într-o cădire de-aia de vai şi-amar... O fi fost vreun grajd... Nici n-am cuvinte să vă spun. Erau nişte cămăruţe cu câte-un jemuleţ... şi ne-am adăpostit acolo... da? mama repede, mai lua nişte cârpe, chestii, şi astupa geamu?... Fujea din lagăr, săraca, şi orice ar fi lucrat, orice, numa? să aveam ceva de mâncare, că şi-acolo să dădea câte-o zamă de-aia de mazăre cu muşte pe deasupra în loc de carne, sau cartofi d-eia îngheţaţi, stricaţi... şi pân? la urmă iar s-o zvonit că ne trimite în alt lagăr, bineînţeles tot în Ucraina, la 100 de kilometri de ăsta. Azi aşe, mâine aşe... şi pân? la urmă, într-o bună zi, toată lumea afară, că trimite pe femeile la lucru, şi pe copii îi duce înapoi la Moghilov. M-o smuls din braţele mamei... (plânge - n.e.) A fost... cel mai greu moment din viaţa mea... Atâta o zâs mama cătră mine: Să ai grijă de ei! Ce grijă puteam să am io de fraţi la vârsta mea? şi le-o dus pe toate la Tivrov, lângă Bug... şi pe noi ne-o dus înapoi, ălea mai mari pe jos, ălea mai mici ţâpate în două-trei căruţă, unu? peste altu?... Acolo or fost cele mai groaznice clipe din viaţa mea... Când am fost cu mama aveam o bucăţică de mălai, un cartof fiert... Acolo o-nceput greu?... Acolo cred c-or fost vreo zece lagăre numa? cu copii. Mulţi, mulţi! şi cum or tot murit, pe urmă or rămas două... pe urmă o rămas unu?... Acolo or murit şi fraţii mei... ăla micu? o murit după două luni... (oftează - n.e.) Totuşi, o trăit două luni... ăl? mare nici nu ştiu când şi cum o murit... Veneau de două ori pe săptămână şi umpleau o căruţă cu vârf cu copii morţi. Eu am supravieţuit... Nu ştiu cum. Mă gândeam câte-odată: ?Vai, Doamne... numai să nu-mi fie frică că vine şi mă omoară...? Dacă vedeam un soldat român... Apăi de nemţi cel puţân... numai să-l fi văzut... No, ăsta o fost adevăru?, n-am ce să zâc, să mint aşe şi-aşe...

Şi v-am spus că fraţii mei or murit acolo. Pe ăla mic l-am întâlnit înainte de-a muri... Adică o fost tot acolo cu mine-n lagăr, da? ăia mai mici o fost în altă cameră şi io n-am fost capabilă nici să urc, să mă duc să-l văd, că nici n-am putut umbla de slabă. Şi când l-am văzut... el m-o cunoscut... nu ştiu dacă o avut vreo patru kile... Vă spun că aşa ceva n-am mai văzut! Atâta ştiu că ?păsărica? i-o fost umflată, şi era c-o cămăşuţă aşe... şi dezbrăcat... Dacă io am putut să-l ţân în braţă? No... şi aia o fost într-o vineri, mi se pare, şi luni nu l-am mai văzut... De fratele mai mare n-am ştiut nimic... numa? am aflat c-o murit... Atât... (oftează - n.e.)

[C.B.]: Iarna cu ce vă încălzeaţi acolo?

Cu nimic. N-am avut de încălzire nimic. De unde lemne!? Aşa am trăit o iarnă întreagă... şi am supravieţuit. La alţi copii le-o degerat deştele de la picioare şi le-o căzut... Stăteam toată zâua ghemuiţi unu-ntr-altu? de frig şi de mizerie şi tremuram. Dacă ai avut o pereche de ciorapi în picioare era bine... Nici chiloţi, vă spun sincer, n-aveam... Stăteai şi îngheţai... Pă? da? altfel n-ar fi murit atâţia... şi erau paturi din fier acolo şi bucăţi de zdrenţe... şi ne culca de- a latu?, unu-ntr-altu?, unu-ntr-altu?, câte 10, 12... câţi or încheput. Slabi, pieriţi, piele şi os... Aşa am fost, piele şi os. Te-ai culcat şi-ai dormit între morţi... şi te-ai sculat între morţi... Eu asta am păţât-o pe pielea mea... Dormeam şi de multe ori mă trezeam: ?Mă, ce răceală îi aicea-n spate?? şi ăla din spatele meu sau din faţă o fost mort... şi ai continuat să dormi mai departe... Nu ţi-o fost frică de ei... Mie nu mi-a fost frică de morţi, mi-a fost frică de cei vii... de oamenii cu şepcile-alea... Vă spun că par lucruri incredibile da? sunt adevărate, aşa or fost... şi la un moment dat am rămas foarte-foarte puţâni... O? murit foarte mulţi copii... Nu pot să vă spun număru?, da? foarte mulţi or murit de frig şi de foame. Dacă vă spun că de două ori pe săptămână venea căruţa pentru morţi şi erau încărcaţi cu vârf, atâţia mureau în timp de trei-patru zile, de foame, de frig şi mizerie. Aşa o fost...

[C.B.]: Şi vara cum era?

O fost cald. Şi iarn-aia care-am petrecut-o acolo sângură n-am putut să umblu, mă târâiam... şi când o venit primăvara, io ieşeam afară în curte-aia şi stăteam acolo. N-am ştiut că soarele-i bun sau nu-i bun, da? la un moment dat am sâmţât că parcă mă pot mişca, parcă era mai bine. Aşa o fost. Cine n-o putut chiar să se descurce deloc... o murit. Cum vă spun io de mama... că no, mama-i mamă... prin foc şi prin apă s-o luptat pentru noi. Şi şi unde o fost mama mea o murit foarte mulţi, mulţi de tot. Şi, de exemplu, ne-o povestit tata mai târziu, el o fost într-un grajd deschis o iarnă întreagă... şi-or fost o mie trei sute de oameni, şi până în primăvară o mai rămas o sută şi ceva...

[C.B.]: Măcar apă aveaţi la discreţie acolo?

Nu. Acolo se cară apa, că nu era rubinete şi d-elea... şi când era cald mă gândeam: ?dac-aş avea un pahar de apă aş fi cea mai fericită?. Da? n-am avut nevoie chiar aşa, să zâc că-mi trăbă chiar apă multă, că n-am avut după ce bea, dacă n-am mâncat...

[C.B.]: Cum eraţi îmbrăcată acolo în lagăr?

N-am avut decât o rochiuţă pe mine, şi cu aia am dormit, cu aia am umblat... o singură dată, când am fost în lagărul de copii, o venit foarte multe haine, cum îs secondurile (sic!) acuma... Am fost ca vai de noi... Nu chilot, nu combineu, o zdreamţă din sac pe tine şi am căpătat şi io o rochiţă şi-o flaneluţă cu gât sus, cu câţiva nasturi, şi-aici cu două linii. Era cam pentr-un copil de doi ani, da? mie mi-o fost bun atunci şi la nouă... şi m-am bucurat de el... şi să ştiţi că sfetăruţu? ăsta l-am adus şi-n Orăştie şi l-am avut o perioadă, da? nu m-o mai lăsat mama să-l ţân... Trăbă să-l dăm... Nu! Nu! Vreau să-l păstrez toată viaţa! (emoţie puternică - n.e.) şi mi l-o luat mama şi l-o dat la un copil de vreo doi ani... şi am plâns după el. Am vrut să-l păstrez... ştiţi? (emoţie puternică - n.e.)

[V.O.]: Aţi mai avut cumva veşti de la părinţii dumneavoastră cât aţi fost acolo în lagăr?

Da. Să vă spun... Unde-o fost taică-meu o fost partizani. No, adică care au sub pământ făcute clădiri cu de-stea de transmisie... şi era o femeie frumoasă, care ştia foarte bine nemţeşte, şi o avut drum spre Moghilov... Ea cu taică-meu s-o cunoscut din Cernăuţi... şi o zâs ea: Domnu? Kronenfeld, eu am o misiune la Moghilov... şi taică-meu zâce: Vai, poate să fie şi copiii mei acolo cumva. Poate mai trăiesc... şi zâce ea: Să zâcem că trăieşte careva dintre copii... Cu ce să-i ajuţi? Ce să le dai? Bună ziua? Nu-i suficient. Şi zâce: Şi io ce să am...? De azi pe mâine o bucăţică de mălai? Un cartof fiert... De-ştia, că şi el mai fuja la ţărani să muncească... Mai punea câte-un petec la un papuc, câte ceva şi-i dădea câte-o ţâră de mâncare, cât de puţân, orice, că acolo-s oameni foarte săraci... şi zâce: Altceva n-am decât dinţii din gură. Avea câţiva dinţi de aur... şi zâce: Să mi-i trag şi să-i vând. Aurul o fost aur întotdeauna, în special de dinţi, şi putea să facă câteva mărci. Şi şi-o tras dinţii din gură... şi i-o dat la doamn-aia şi-o zâs că să-i vândă şi dacă mă găseşte pe mine să-mi dea banii... Deja era ultimu? an, n-o mai fost control şi de-lea... şi femei-aia o vândut dinţii şi-o făcut rost de 40 de mărci. Şi vine la mine acolo, îmbrăcată frumos, nu ca un om din lagăre, slab, pierit, că dac-o fost cu partizanii... No, şi m-o căutat şi zâce: Să ştii că taică-tău trăieşte... îl scoate la muncă... Vin de la el şi tare s-ar bucura să ştie că trăieşti... şi zâce: Nu vrei să-i scrii două cuvinte? Să vadă că-i de la tine... (plânge - n.e.) Io ştiam să scriu, da? nu mare lucru. Ea mi-o dictat literele şi i-am scris: ?Dragă tată... ia-mă la tine!? şi mi-o lăsat mărcile-lea şi s-o dus. Şi io mi-am făcut un săculeţ mic şi mi l-am prins aicea, că n-am avut decât o rochiuţă pe mine, cum v-am spus... No, şi zâce: Io-ţi las banii, da? c-o mare condiţie... dacă-n toată zâua strâci două mărci, şi îţi iei o juma? de pită... Pă? ai fi putut mânca o pită-ntreagă, aşa erai de flămând. Şi zâce: Îţi iei şi nişte fructe, şi mânci ca să-ţi revii, că să ştii că războiu? n-o să mai dureze mult, că armata sovietică înaintează... Că taică-meu i-o spus că poate să-mi spuie orice că am minte mai matură. Şi i-am mulţumit şi m-am bucurat nespus... şi ştiţi cum am fost? Cred că dacă mă tăiam undeva îmi ieşeau toate oasele afară. Piele şi os! Apăi oasăle deformate, burtă nimica, picioarele... erau ca două beţe... Da? nu numa? eu, toţi am fost aşa.

Şi aia o fost în luna iulie, o fost cald... şi ţân bine minte c-am fost foarte economă... Trei zile am ascultat-o şi mi-am luat nişte mere, o juma? de pituţă... şi tremuram după ie pân-o mâncam... Noi n-am fost înconjuraţi cu sârmă ghimpată, că n-am avut unde să fujim. Era un gard de ceva laţuri şi am putut să cumpăr ceva dacă am avut bani... şi luam câte-o bucată de mălai din făină de mazăre de-aia verde, şi era chiar verde. şi era rău! şi pe deasupra făcea c-o ţâră de mujdei de usturoi ca să-l poţi mânca... şi acolo mai aveam câţiva copiii, cum întotdeauna ai o prietenă, şi ceva bucăţică, aşa, puţân le mai dam şi lor... După trei zâle ce m-am gândit io? Dacă stric două mărci pe zi... 20 de zile se gată foarte repede... Mai bine stric o juma? de marcă pe zi... şi eu cu bucat-aia, că era mare da? nu era bună de nimic, cu bucat-aia atâta-s de fericită de... tremur de fericire. Aşa am făcut. Am luat în fiecare zi câte-o bucată de mălai de-ia cu o juma? de marcă... Era mărioc aşa... şi dintr-ăla mai ciupeam şi la ăla un pic, şi la ăla un pic, că să uitau gură-cască... şi am fost foarte bucuroasă. Când am mai avut numa? câteva mărci deja am început să fiu iar necăjită, da? totuşi, cu bucata aia de mălai mi-am mai revenit un pic. Că ce căpătam de-acolo era nimica toată, o ţâră zamă, cartofi fierţi în apă, fără sare, fără grăsime, fără nimic...

[V.O.]: Şi de la mama dumneavoastră aţi avut veşti?

Unde-o fost mama era o pădure în apropiere, şi acolo o fost Bucu (sic!) cum îi Mureşu?. Şi de parte-asta o fost români, de partea cealaltă o fost nemţi. şi unde-o fost nemţii or pus oamenii să sape o groapă comună, şi după ce o fost făcută i-o omorât cu mitraliera. Şi trei zile s-o mişcat groapa fiindcă o căzut şi oameni vii, şi răniţi... şi o fost un bărbat care o fost frizer şi or avut nevoie de el. Nevasta şi copiii i-o omorât şi pe el l-or ţânut... El mi-o povestit! Ştiţi? Şi-ntr-o sară nemţii nu ştiu ce chef or făcut şi s-or îmbătat, şi el o fujit de-acolo la partizani şi s-o aliat cu ei. Şi dup-aia el o căpătat şi acte, că nu-i evreu, că îi în regulă... ştiţi? Da? pentru el viaţa şi-aşa o fost gata... O fost un om la 30-32 de ani, da? când i-o-mpuşcat nevastă şi doi copii o albit total... şi s-o aliat cu partizanii şi-o spus că el face orice. Şi omu? ăla dacă o avut acte că-i neamţ, că evreii care-s din partea Bucovinei toţi ştiu nemţeşte... şi omu? ăla mai venea şi-n lagăre unde erau femeile şi o vorbit şi cu maică-me?, şi cu încă o doamnă, care bărbatu? ei o fost preot, şi-o avut un copil care-o fost cu mine... şi maică-mea s-o plâns că are trei copii şi nu ştie de ei nimica, dacă mai trăieşte vreunul, sau nu mai trăieşte...

Şi-ntr-o zi vine omu? ăla şi zâce cătră mine: Fraţii? Fraţi-or murit... Vai, dacă te-ar vedea mama ta cât s-ar bucura... şi i-am povestit de taică-meu, că trăieşte la Ţibulovka, şi că nici acolo n-o mai rămas oameni... Că ştiţi cum? Acolo te-or omorât dintr-odată nemţii, da? ăştia te-or lăsat să te chinui, să mori aşe... pe rând. I-am spus că ş-o vândut dinţii şi mi-o trimis banii ăia... şi zâce: Io am o misiune aicea, şi dacă Dumnezău m-ajută şi-o-mplinesc, io te duc la mama, pe tine şi pe copilu? ăla... de v-am spus că mama lui o fost preoteasă. M-am gândit că vorbeşte şi el aşe... să nu tacă... (râde - n.e.) Nu m-am gândit că face treab-asta... Să vede că i-o reuşit operaţiunea aia că mă trezesc că vine şi mi-aduce o păreche de cioci, făcuţi să ţână de la 12 pân? la amiaz, cum îi vorba, subţiri dintr-o-ţâră de pânză... Da? io am fost desculţă, că n-am avut papuci... şi eram tunsă ?la zero?... şi mi-o adus şi-un baticuţ, şi zâce: Să ştii că am să vă scot de-aicea... Am acte, tot, şi vă scot. Da? nu să poate să te duc la mamă-ta direct... Te duc la un alt lagăr şi te las acolo până duminică, fiindcă atunci îi piaţă aicea şi vorbesc cu o căruţă să ne ducă acolo, că îi încă departe, mai sunt vreo 40-50 de kilometri... Aia o fost miercuri, şi az? ţân minte... în august, în ?43, când o fost încă războiu-n toi... Io n-am zâs nimic, da? m-am gândit că decât să mă duc acolo, parcă mai bine să rămân... da? până la urmă m-am dus... şi i-am zâs: Uite, din banii de i-am căpătat de la taică-meu mi-or mai rămas 5 mărci. Zâce: Să nu-i strâci, că şi mama ta-i săracă, şi n-are bani, n-are nimic... şi eu, ăia 5 mărci, nu uit niciodată, Dumnezău mi-i martor, i-am luat şi i-am dat, câte-o jumate de marcă la 10 copii, cu care-am fost pretenă... să-şi ieie câte-o bucată de mălai. Înainte să plecăm zâce: Îţi spun ceva! Am să te duc cu-n camion cu nemţi... Când am auzât... să mor acolo pe loc. Da? să nu-ţi fie frică. Ei n-o să te-ntrebe absolut nimica, că vorbesc io, numa? să nu te sperii chiar aşa tare să leşini sau să-mi faci altă surpriză... Aia o fost miercuri... Joi, vineri, sâmbătă, duminică... şi după 5 zile o fost 23 august. Înseamnă c-o fost în 18 august... În 18 august m-o scos, şi când am văzut soarele... Vai Doamne! Am zâs că m-aş mulţumi şi cum trăiesc, numai să fiu liberă, să nu-mi fie frică că mă omoară... Nu ştiu să vă spun cum am simţit când am ieşit din întunericu-ăla, din bezn-aia, din frigu-ăla, din mizeri-aia... că te-or mâncat păduchii acolo în mizerie şi hainele alea de sac... O fost groaznic...

No, şi după ce am ieşit o cumpărat un mălai şi două pere... şi zâce: No, banii? Nu-i mai am... Vai de mine! Păi cum? Ce-ai făcut? Apăi, ştiu că mama-i necăjită, şi ştiu că n-are, da? nu cred că-i mai necăjită ca copii ăştia... Nici ?câr? n-o mai zâs... şi am stat acolo şi s-o făcut ora şepte jumate, şi o venit un camion mare de tot, încărcat cu roşii, cu ardei, cu mere... supraîncărcat. Heil Hitler! şi el vorbeşte cu nemţii, c-o ştiut perfect, c-atunci şi i-o ştiam... şi să urcă el în maşină, şi face o ţâră loc în mijloc între lăzile ălea... şi ne suie... Da? io când le-am văzut chipiurile... vă spun... n-am mai putut... (emoţie puternică - n.e.) Aşe parcă n-am mai văzut... şi ne-o aşezat acolo în mijloc, şi el tăt vorbea cu nemţii, că era? doi care erau în cabină şi ei or condus şi camionu?... Tăt o vorbit cu ei da? nu mai ştiu ce... Am înţeles unele cuvinte, da? parcă am şi surzât... să nu aud limba jermană... şi după ce o mai trecut vreo juma? de oră, de n-o mai fost chiar lumină aşe, zâce cătră mine: No, acuma mâncă! Vai, să fi avut ceva de-aici de luat pentru copiii ăia... Io la copiii ăia m-am gândit atunci... No, ia o roşie. Era al treilea an de când n-am mâncat o roşie... Mâncă un ardei! N-am putut băga nimic în gură, da? nimic, nimic, nimic! Parcă am avut un lacăt pe gură. Şi ne-am dus şi s-o oprit camionul, şi ne-o dat jos şi ne-o dus într-un alt lagăr... şi acolo o fost tot numa? copii, şi bineînţeles că n-or mai fost păziţi nici ăia... Vai şi-amar... şi ne-o lăsat acolo nişte mălai şi două roşii... şi acuma gându? meu: ?Dacă nu vine... apăi ce-o să zâcă copiii ăştia? Că mânc mâncarea lor, adică zămuca ce le dă acolo?? N-am vorbit cu nimeni. Copilu? ăla care o fost cu mine o fost de-odată cu fratele meu ăla mic, nici ăla n-o vorbit... Nu ştiu, o fi fost hăbăuc de cap... din suferinţă... No, şi n-am ştiut ce să mai zâc, ce să mai fac. Stăteam acolo pe jos, în culcuş... aşe-mbrăcată şi... până la urmă, duminică pe la ora 11 când l-am văzut... parc-am văzut pe Dumnezău! No, aţi păţât ceva? N-am păţât nimic. No, merem c-o căruţă şi ne oprim direct la mama...

Şi ne-o pus în căruţă, da? am crezut că nu mai ajung la mama. Drumurile nu-s asfaltate şi... io mor şi nu mai ajung. Pe la 12-1, duminică spre luni, am ajuns acolo. Apăi controale pe drum... şi el tot arăta la hârtii, da? ce hârtii nu ştiu... şi ne-o dat şi mâncare, da? cine-o mai putut mânca? şi odată am văzut că se opreşte căruţa şi zâce: No, aicea intru eu. Voi mai staţi încă, să nu facă vreun şoc... şi pe urmă, cine ştie ce le-o fi spus, da? după vreo 10 minute o venit mama... O fost noapte, beznă... şi m-o luat în braţe: Vai, apăi asta s-o ales din tine? Am fost, cum vă spun, piele şi os. M-o ridicat parc-am fost o pană... şi doamn-aia pe băiatu? ei. Şi acolo o fost ceva cu colectivurile, o fost o cămăruţă mică unde fiecare o avut un prici. Nu cred că ştiţi ce-i priciu... Pui câteva cărămizi, pui o scândură, şi îţi formezi un pat şi îi zâce prici. Maică-mea era mai lângă uşă... şi o stat 6 femei, şi fiecare o avut o bucăţică de loc, şi-o fost o cărăruie la mijloc să circuli. Şi în noapte-aia atâta le-am povestit, şi cum am văzut io moartea cu ochii... Că am şi văzut-o într-o noapte... Să vă spun. Acolo unde-am stat în lagăr, nu ştiu ce-o fost acolo, şcoală cândva... o clădire ca un bloc... cu jamuri până jos... şi era-n mijloc un lighean de-la mare că dacă ne scapă să merem să facem acolo, în ligheanu-ăla... Dacă te-ai sculat din pat, cum am stat noi unu-ntr-altu?, n-ai mai putut să intri iară, că abia să mişcau copiii ăştia. Ştiţi? şi odată, totuşi, am avut ceva vise încurcate... Io mai ţâneam şi la vise câte-odată, aşe ca copil... şi... mă scapă pipi, şi trăbă să mă duc, doar n-oi face aicea întră copii. Şi mă duc jos, afară... Vă spun că nu mi-o fost frică de morţi. Puteam să văd, că doar am dormit cu ei... şi când să mă pun aşa să fac... cum eram, în pielea goală, că aşa am mai dormit vara, ca să-mi păstrez rochiuţa... şi când stau aşa văd un om supranatural. Adică foarte-foarte înalt... şi să uită la mine şi mă cheamă. Şi io m-am gândit: ?Hai, Doamne, atâta-s de slăbită şi amărâtă de văd ce nu trăbă...? şi începui să mă frec la ochi... O durat treab-asta două-trei minute şi el s-o tot uitat la mine. Şi era foarte înalt, poate de vreo doi metri jumate, trei metri... Io aşa l-am văzut, enorm de înalt... şi dup-aceia mi-o făcut impresie că se-ndepărtează cu spatele şi aud glasu? meu: Rosaaaaaaa! Ca dintr-o pădure, ca din ceva... şi-atuncea m-am speriat, totuşi... Vă spun că atunci mi-o fost frică... şi-atuncea am început să zbier. Şi ca să ajung lângă pat n-am putut umbla cum trăbă şi m-am târât... Da? să nu mă-ntrebaţi cum am făcut treab-asta... şi două săptămâni n-am fost bună de nimic... Stăteam aşa şi tremuram şi or zâs: No, asta-i gata! Să duce azi-mâine... Asta o fost înainte de a primi vestea de la tata cu vreo două săptămâni. şi nu discutam, nu vorbeam... când am căpătat vestea de la tata că trăieşte... mi-am revenit un pic. Da? atuncea, altfel, nu cred că mai scăpam...

[C.B.]: Detaliaţi puţin, vă rugăm, întâlnirea cu mama dumneavoastră!

I-am povestit cum n-am avut mâncare, de taică-meu că trăieşte, că îi la Ţibolovka, şi câte şi mai câte... şi zice mama: Vai, tocmai azi îi 23 august, îi ziua ta de naştere! şi vă spun, când îi ziua mea de naştere... plâng... (plânge - n.e.) şi n-o mai trecut chiar multă vreme, până în ?44, şi io am stat cu mama acolo pe priciu-ăla. şi maică-mea, cum vă spun, foarte curajoasă, fuja şi lucra la câmp la ţărani pentru o bucată de pâine, de ceva, o ţâră arpacaşă, câţiva cartofi fierţi... şi coji de cartofi... şi-elea or fost bune... şi, totuşi, deşi am fost cu ea, dejaba, că m-am îmbolnăvit foarte rău. Am avut un şoc de-mi făcea impresie că cineva-i în spatele meu... şi chiar una din lagăr, nu ştiu cum o pus mâna pe mine... de n-am urlat... de n-am zbierat... la disperare... Sâmţeam că cineva îi în spate... şi încet mi-o trecut. Şi într-o perioadă, am uitat numele... am avut aşa ca o amnezie...

[C.B.]: De asistenţă medicală... nici nu cred că putea fi vorba, nu?

Doamne fereşte! Doamne fereşte! Am căpătat şi râie... Mi s-or umflat mâinile de la râie, da? nu ştiu ce râie o fost, că se făceau beşici de puroi... poate şi din cauză c-am fost nehrănită... Dar, totuşi, am fost cu mama... În lagăru? de copii o fost şi tifos. Cred că şi io am avut, da? cine te-o controlat? Am avut febră şi vă spun c-am stat aşe... (arată cum tremura - n.e.) unu-ntr-altu... şi, să mă scuzaţi de expresie... din fund o mers apă chioară, aşa, verde... Dizenterie... Da? am scăpat. Vă spun că odată or scos copiii să vadă câţi or mai rămas şi io n-am mai putut ieşi. Şi-acolo or fost morţii, într-o cameră, i-aduna două-trei zile, după care venea o căruţă şi o încărca cu vârf. Şi am stat între morţi singură... da? nu mi-o fost frică, că mortu? nu-ţi face nimic... cel viu îţi face...

Şi la un moment dat o apărut o boală, şi o prietenă de-a mea, tot evreică, într-o zi zice că o doare buza... Ce-o fi având, Doamne? Ce are? Ce are? I s-o înrăutăţit situaţia şi i s-o făcut câteva beşici albe acolo în interiorul buzei... Aia o durat o lună şi ceva de zile, şi nu durmea noaptea, plânjea, nu mai putea de durere... şi io ?negrit partea din afară ca pân? la urmă să-i pice buza... Pe ormă o vint cineva şi s-o uitat la noi în gură şi ne-o izolat. Şi am avut şi io beşici, da? în gură, şi m-o durut, da? am scăpat. Am stat vreo două săptămâni separat şi am scăpat... Am avut zile. Şi io mă mir câteodată... Poate credinţa m-o ţânut, că de nu mă rugam... Mă rugam la Dumnezău: Ajută-mă, Doamne, să nu mor flămândă! Să nu mor flămândă! Asta m-am rugat...

[C.B.]: Cum v-aţi eliberat din lagăr?

În ?44, în februarie, martie, or intrat ruşii şi... am fost liberi cum s-ar zâce... nu ne-a mai fost frică că vine şi ne omoară. Şi n-o trecut multă vreme şi cum taică-meu aflase de mama că unde e, ne-am trezit cu el. O venit pe jos douăşpe zile... Făcea câte 5-6-10 km, să oprea, dormea pe câmp, găsea o ceapă, găsa ceva... o trăit cum o putut şi o ajuns la noi. Şi atunci am fost, cum s-ar zâce, fericită. Fiecare era îmbrăcat cu nişte haine de sac... Vai! şi io am avut sfetăruţu? ăla şi rochiuţ-aia... şi am ţânut la sfetăru-ăla ca la o comoară... şi am mai stat acolo până am auzât că Cernăuţiu s-o ocupat de ruşi. Hai să merem acasă! Cu ce? Pe jos câte-un 10 kilometri... Bagaj mare n-am avut, Doamne mulţam, că n-am avut ce căra, decât hainele de pe noi. Ne-am dus câţiva kilometri, ne-am oprit, erau încă bombardamente... Stăteai într-o gară, aşteptai poate-un tren, să meri barem un 10-15 kilometri... Venea trenu? plin de răniţi... şi aşa am mers, poate, 2-3 săptămâni, câte-o-ţâră, câte-o-ţâră, pân-am ajuns în Cernăuţi... şi oraşul o fost deja ocupat de ruşi...

Când ne-am întors... Vai şi-amar! Din casa noastră n-am mai găsât decât fundaţia, altceva nimic. Tot o fost stricat. No, ne-am necăjit, am stat la o mătuşă de-a mea care o ajuns înaintea noastră, că o fost în alt lagăr. Vă spun că o fost în toată Ucraina lagăre... Ea o ajuns înainte şi-o avut o cameră şi-o bucătărie, şi-am stat şi noi cu ei, acolo, pe jos... Cine-o avut mobilă? Doamne fereşte! şi s-o dus mama la vecinii care i-am avut noi, chiar români, că o lăsat la ei când o plecat perini, dune... La noi aşa să obişnuia, să te-acoperi cu dună pe vreme-aia... şi ăia mi-o? mai dat şi mie vreo două rochiţe... Aia o fost în ?44 deja, da? o fost încă greu, o fost încă război, că s-o gătat în ?45 în 9 mai mi se pare... şi era foarte greu şi la ruşi. N-ai avut unde să lucri, şi n-or ţânut cont că am fost în lagăr, să ne ajute... Nu! De exemplu, dacă ai avut copii până la şepte ani nu te-o deranjat nimeni, da? dacă copilu? o fost mai mare te lua şi te trimitea la lucru pe la Ural (sic!), la Dombas, să construieşti Rusia. Şi mama săraca o lucrat într-un restaurant şi s-o dus la spital şi doctorii când o văzut că io sunt aşa slabă, i-o dat o hârtie că-i însărcinată de 3 luni. Atuncea cu femei gravide n-or avut treabă. Apăi hârti-aia o ţânut pân? s-o gătat războiu?. Şi eu am fost foarte bolnavă. Am fost internată-n spital atuncea şi mi-o dat foarte multe medicamente, c-o zâs că dac-am scăpat io de-acolo din ghiarele morţii trăbă să trăiesc. Am avut 10 ani şi douăşpe kile... Piele şi os am fost. Şi o zâs că sunt scăpată de pericol şi pot să mă duc acasă... şi nici io n-am vrut să mai stau la spital...

În ?45 când s-o gătat războiu? o fost bucurie pentru tătă lumea... ştiţi? No, şi din toamnă, din ?45, o zâs că la evreii care vor să plece în România le dă paşaport, le dă viză. De-aici din România s-o putut pleca în Israel, da? de la ruşi nu. Şi noi ce-am avut de pierdut? Vorb-aia, casă nu, bani nu, nimica nu... Zice taică-meu: Apăi, hai să merem şi poate plecăm în Israel, ce să mai stăm aici după atâta suferinţă, după ce-am pierdut casa, am pierdut copiii... şi în 6 mai ?46 am ajuns în Orăştie... repatriaţi, nu refugiaţi, că am venit cu acte în regulă.

[C.B.]: Cum de aţi ales tocmai Orăştia?

N-am ales, aşa am primit. Noi am mers în Siret, că acolo o fost graniţa, şi de-acolo pe samă că ei o ştiut locurile şi n-or repartizat. Şi ne-o dat şi-un pic de ajutor de la comunitatea evreiască. O sumă mică de bani, s-avem cu ce supravieţui vre-o lună de zile... Atuncea o fost mulţi care or fost repartizaţi la Deva, alţii la Timişoara... Noi n-am auzit de Orăştie veci! şi am stat la Siret vreo săptămână, apăi plus drumu?, că vreo două-trei zile am călătorit... Da? de la Siret încoace am călătorit gratis, da? tot în bou-vagoane de-lea... Apăi o mers trenu? un ceas, două, pe ormă cinci ore o stat, pe ormă iar o mers, iar o stat... până am ajuns aicea în 6 mai. Am venit în Orăştie şi ne-am aranjat, şi-am stat foarte rău şi-aicea nu ştiu câţi ani într-o singură cameră mică. Şi maică-mea mai vindea haine vechi... şi taică-meu s-o apucat de lucru, ca pantofar. Şi un sfert de cameră era cu păpuci... şi o? fost două paturi care le-am căpătat, şi acolo am dormit toţi trei. Aveam un dulap unde mi-o fost agăţată sfetăruţu? ăla, că nu mi-o mai fost bun... L-am pus ca să-l văd întotdeauna când deschid dulapu?... Aşa am stat, şi ne-am realizat oarecum. Adică noi am fost învăţaţi şi să trăim rău... după anii ăia. Şi pân? la urmă nu ştiu cum s-o-ntâmplat, maică-mea nu s-o prea interesat de plecările în Israel, şi am rămas aicea.

[V.O.]: Aţi venit aici mai mulţi evrei din Cernăuţi?

Da, da, pă? nu numai noi am fost! O fost mai multe familii, da? cam după ce m-am măritat eu, la scurtă vreme, or plecat în Israel.

[C.B.]: Şi după ce aţi venit aici aţi continuat să mergeţi la şcoală?

După ce-am scăpat din lagăr şi am venit acasă m-am înscris la şcoală... Prin câte-am trecut şi cu şcoala! Când ne-am întors în Cernăuţi părinţii mei o? fost ocupaţi cu lucru?, vai şi-amar, şi m-am dus singură şi m-am înscris la şcoală. Şi acolo o-nvăţătoare m-o văzut pe coridor singură, slabă, amărâtă. Zâc: Vreau să mă-nscriu în clasa a III-a. Atunci m-o văzut prima dată. Zâce: Io-s învăţătoare-n clasa a II-a. Dacă vrei hai la mine şi te fac şefa clasei. şi m-o lămurit, şi-ntr-adevăr m-o făcut şefa clasei... ş-am făcut clasa a II-a... Dup-aceia m-am luptat şi m-am zbătut... Io am fost deja mai mare... şi cine mă-ntreba: Pe-a câtea eşti la şcoală? În clasa a III-a... să nu zâc că-s în clasa a II-a. Şi m-am luptat tătă vacanţa şi am zâs la-nvăţătoare: Nu se poate cumva să fac şi io două clase-ntr-un an? Să-mi deie ceva ore să mă pregătească... O fost încă război, în ?44-?45... şi m-o ajutat. Şi nici n-am zâs la părinţi, să ştiţi... şi cât m-am bucurat c-am intrat din clasa a II-a... da? când am intrat în clasa a IV-a... parc-atuncea m-am îngrăşat, am sâmţât o mare fericire, ştiţi?

Apăi când am venit aicea trebuia să mă-nscriu iar la şcoală, şi n-am ştiut româneşte cum trăbă... Părinţii or zâs: Lasă, că dor ştii să scrii, ştii să citeşti, ştii puţin nemţeşte, ştii evreieşte, ştii ruseşte... no lasă. Pă? nu-i destul... şi m-am luptat şi m-am zbătut şi până la urmă m-am înscris... Am avut noroc c-am stat în chirie la cineva care-o fost în clasa a IV-a... Şi m-am trezit după vacanţă, şi m-am dus la o învăţătoare, doamna Boteanu, n-o uit niciodată... Ea o fost învăţătoare până-n clasa a IV-a. Şi i-am spus: Io am patru clase... nu ştiu româneşte bine şi-aş vrea să am, totuşi, o hârtie. Adică io trăbuia să gat a IV-a şi ea o fost deja intrat în hălant... şi zâce: Vino la şcoală! I-o fost cumva milă de mine că-s singură, şi am vorbit foarte rău româneşte. Să mai râdeau copiii de mine cum citeam, că io n-am citit legat, adică nu puneam punctu? unde trăbă... şi o-ncercat diriginta să mă pună la dansuri de-stea româneşti şi io am zâs că nu, că astea o trecut pentru mine...

M-o ajutat Dumnezău şi am gătat clasa a IV-a ş-apoi am făcut acolo până-n şapte clase... şi să mă duc şi io la liceu. M-am dus singură şi m-am înscris la liceu? de fete ?Despina Doamna?, unde-i Liceu? Chimic acum... şi o fost cu taxă atuncea, de la 4000 pân? la 10.000, cum erau banii în ?48... şi la părinţi nici n-am îndrăznit să le cer că n-or avut de unde să-mi dea, în ce condiţii erau. Şi am dat ore de rusă şi de matematică ca să-mi câştig bănuţu? să pot să-mi plătesc taxa, şi pe-orm-am dat examen şi-am luat bursă... şi m-o chemat la Cancelarie şi mi-o dat banii de bursă şi-o spus că-s singură scutită de taxă, că mă văd prea luptătoare, şi, totuşi, să pot să şi-nvăţ ceva...(plânge - n.e.) Singură m-am luptat ca copil... Acuma io am fost mai mare ca colegele mele... şi-am mai făcut clasa I-a de liceu şi dup-aceia s-o desfiinţat liceu?... Am făcut clasa a VI-a şi când să mă duc într-a VII-a o venit taică-meu: No lasă nu te mai du... Am stat rău şi acasă, într-o singură cameră în chirie, şi n-am avut condiţii să-nvăţ... Când trebuia să-nvăţ ieşeam afară şi iarna tremuram cu cartea în mână... şi nu m-am mai dus la şcoală. O venit doamna directoare Tition şi o zâs: Îi cea mai mare greşeală că nu mă mai duc la şcoală. Da? n-am mai putut că dacă n-am avut condiţii... şi pe urmă am învăţat şi io croitorie, aşe, să ştiu pentru casă... şi nici la vârsta de 18 ani m-am măritat. Şi dup-aia m-am dus în servici şi-am făcut încă două clase, a VII-a şi-a VIII-a, la fără frecvenţă, că te-o cam obligat... Dar aşa m-am luptat mult în viaţă.

[C.B.]: Părinţii dumneavoastră n-au avut nimic împotrivă să vă căsătoriţi cu un român?

Ba da, or fost contra şi n-or vorbit cu mine doi ani... Mai mult taică-meu... şi ştiţi de ce? Aici or fost mai mulţi evrei şi el o fost ca un preot. El o ştiut toată slujba ca un preot cu facultate. El întotdeauna sara după ce lăsa lucru până să culca studia cărţile ălea... şi nu-l interesa că-i la 1 noaptea şi nu s-o culcat. Şi n-o prea fost corect să-i făc aşa o bucurie... după ce-am suferit atâta. No, asta-i adevărat. Da? ce să fac? ştiţi cum îi dragostea... (râde - n.e.) Io am avut băieţi şi de naţia mea, şi chiar băieţi cu meserii foarte bune, da?, să vă spun sincer, nu mi-or plăcut... Mie mi-o plăcut de el. Şi el o fost sărac, de la Orăştioara de Sus, da? o fost un om fain şi harnic... Ne-am luat din dragoste, să ştiţi, şi el o fost mai mare ca mine cu 10 ani, da? n-am sâmţât niciodată asta... Ne-am înţăles întotdeauna şi am trăit 50 de ani cu el... Io am fost învăţată cu munca şi cu economii, că altfel nu faci nimic... Nu zâc că am răbdat foamea, Doamne feri! Am mâncat, da? totu? o fost calculat... Altfel n-aş fi putut să fac nimic. Şi io n-am fost în rând cu alte doamne, cu-mbrăcămintea, cu alea... De multe ori zâcea soţu?: Ia-ţi şi tu o mieluşcă de-aia cum au tăte! Era 2500, era foarte mult. Apăi cum să-mi iau când tu ai zâs că-ţi trăbă 10 saci de ciment? Pot să-mi iau eu aia? Am io haznă? Sau altădată îi trăbuia varu?, altădată îi trăbuia pietrişu?... N-am umblat nici dezbrăcată, da? nici n-am fost în rând până când ne-am făcut casa.

[C.B.]: De-a lungul vieţii nu aţi mai avut probleme datorită faptului că sunteţi evreică?

Nu, aicea nu. Dumnezău mi-o dat putere şi am lucrat în fabrica Chimică 28 de ani şi ca într-o familie am trăit, şi-am fost foarte apreciată că mi-am văzut de treabă. Pentru mine ce-o zâs maistru? o fost sfânt. De când sunt în Orăştie n-am sâmţât nimic... şi colegele m-or ajutat să mai uit din trecut, şi chiar am trăit ca într-o frăţie... şi cu colegele foarte bine m-am avut, cu toate m-am înţeles, nu m-am certat niciodată cu nimeni, n-am ţânut niciodată ură sau duşmănie... şi acuma când ne-ntâlnim ne sărutăm, stăm de poveşti... La noi există şi o sărbătoare, ?Ziua iertării?... În ziua aia posteşti, mergi la biserică, şi sara te săruţi, şi: La mulţi ani, să fim sănătoşi! Chiar dacă ai avut probleme mari. La noi aşa-i obiceiu?. Am mai fost şi io la biserică, şi am mai fost şi pe la Deva, da? de doi ani n-am mai fost că e greu şi îs obosită. Nu ştiu ce am, da? mi-i greu. Anii-s de vină...

[C.B.]: Aţi avut colege săsoaice?

Nu prea... Am avut cunoştinţe şi m-am avut foarte bine cu ele. N-am ţinut ură. Doamne fereşte! De exemplu pe strada noastră o stat câteva familii de nemţi şi nu ne salutam decât pe nemţeşte... Ce, limba-i de vină? şi într-o perioadă n-am prea avut cu cine vorbi nemţeşte şi am mai uitat... şi am ştiut şi ruseşte foarte bine da? deja-s legată de limbă, nu mai pot vorbi...

[C.B.]: Copiii i-aţi botezat în religia ortodoxă?

Ştiţi cum îi? Ei au nume românesc şi ţân şi religia română. Acuma biserica noastră-i stricată, şi nu mai sunt decât trei evrei... şi băiatu? îi de mult în Israel cu familia, şi aicea eu stau c-o fată. Şi ea o fost trei ani plecată, da? o venit înapoi, că soţu? o murit acu? 2 ani, şi-s singură. Şi ei ţân sărbătorile, şi şi io le ţân. Acuma, de exemplu, am avut pom de Crăciun, am făcut mâncări de-stea rituale, sarmale... Ginerele meu îi român, noră-mea-i româncă, da? ţân la ei ca la nu ştiu ce... Aşa-s io. Îi om, ne-nţelegem...

[C.B.]: După căsătorie nu v-aţi gândit să emigraţi în Israel?

Nu. Mama o murit şi îi îngropată aicea la cimitir. Da? după ce-o murit ea, tata o plecat, o vrut să moară acolo... şi o avut 78 de ani când o plecat în Israel. O plecat legal, cu acte în regulă... O căpătat pensie acolo, că aicea nu i-o dat nimeni pensie, că actele s-o? mai pierdut, şi nu o avut dreptu? nici la anii ăia din lagăr... Erau patru ani jumate, şi să dădea un an jumate pentru-un an, atuncea, în vremea lu? Ceauşescu. O plecat acolo şi o profitat de pensie 13 ani... şi numa? în biserici o fost. Se scula noaptea la trei jumate să meargă la biserică... şi o zâs preotu?: Eşti bătrân, nu mai fă treaba asta... El vroia s-arate la Dumnezău că atunci când îi somnu? mai dulce el se roagă şi merge la biserică. Şi o trăit aproape până la 92 de ani.

[C.B.]: Aţi mai ţinut legătura cu el după ce a plecat?

Da, da. Am fost de trei sau patru ori în vizită înainte de Revoluţie.

[C.B.]: Şi nu aţi avut probleme?

Apăi ştiţi cum? Am avut un maistru foarte cumsecade, să-i dea Dumnezău sănătate... El o fost şi secretar de partid pe fabrică. Şi mi-o spus: Doamna Grădinaru, dacă nu mai vii înapoi să ştii că m-am ars. Şi io am zâs: Domnu? Susan, io nu rămân acolo. Aicea am muncit prea mult. Apăi după ce-am muncit atâta aici să mă duc să stau acolo într-o garsonieră?

[C.B.]: Vă chemau înainte să plecaţi sau când vă întorceaţi, să daţi declaraţii?

Ooo, păi înainte. La tăţi sfinţii mă chema în fabrică. Şi colo, şi colo... şi odată mi-o dat să citesc nu ştiu câte hârtii, şi io nici nu văd bine... am stat şi m-am uitat acolo ca mâţa prin calendar... Le-ai citit? Da, cum să nu? Să vii înapoi! (râde - n.e.) Zău, no, c-o fost greu... mai ales c-am lucrat şi la produse speciale, că dacă lucram în altă parte... No, şi într-adevăr m-o chemat şi maistru, şi tăţi pe-acolo, vai, să nu rămân pe-acolo. Şi era un domn de la Securitate şi ăla m-o chemat, da? o vorbit frumos, nu pot să zâc... şi am fost de două ori pe vremea lu? Ceauşescu... Prima dată am stat o lună, şi a doua oară am stat 7 săptămâni. Am avut o lună concediu şi o lună parcă mi-am luat neplătit... Dup-aia am ieşit la pensie şi n-am mai avut probleme... şi ultima dată am fost în ?90. O fost bine...

[V.O.]: Cei care au stat în închisoare primesc un supliment la pensie. Dumneavoastră pentru că aţi stat în lagăr primiţi ceva?

Io dacă am fost copil, anii ăia nu s-au trecut la pensie... şi ar fi trebuit să umblu. Şi mă gândesc că mi-ar fi cerut acte din Cernăuţi... Apăi io la vârsta mea, am 69 de ani, nu-s mai capabilă să mă duc acolo... Că dor există arhive, că ne-am pierdut casa... Pe mine de mă duce cu ochii legaţi, mă duc direct unde-am avut noi casa...

[C.B.]: Aţi mai povestit cuiva lucrurile astea? Soţului, de exemplu, i-aţi povestit?

Nu chiar tot. Şi el o suferit în partea lui, să ştiţi, că l-o luat pe front de tânăr... nu ştiu dacă o avut 20 de ani. Şi tatăl lui o murit pe front... şi el în Cehoslovacia o fost rănit la picior... şi el nu s-o sâmţât bine... şi doi ani o fost bolnav, şi de boala aia o şi murit... ciroză hepatică.

Şi când am fost la şcoală în clasa a VI-a, o zâs profesoara de română: Dacă vreţi să faceţi o lucrare cum aţi fost despărţiţi de părinţi, când aţi fost la bunici în vacanţă sau aţi fost undeva într-o tabără... şi io am scris pe şasă pagini cum o fost în lagăr. O plâns toată clasa cu profesoara-n frunte...

Şi la copiii mei le-am mai povestit, da? nu chiar tot. Băiatului, când vine din Israel, că vine-n tot anu? în vizită, îi mai spun... apă? începe să plângă... No, nu te mai năcăji, las? că ai tensiune, lasă că ştiu... şi am câteva găini şi le fierb nişte cartofi de-ia foarte mărunţi şi pun şi o mână de tărâţă... şi atuncea zâc la nepoată: Vezi, tu, Dana? Nu-mi mai spune nimic, taci! Păi să fi avut... nu numai eu, zeci şi sute de copii, să fi avut ce dau eu la găini... un nap cu o tărâţă sau o ţâră de dovleac... Da? n-am avut... Îţi spun că-s lucruri de care mi-o fost mie jenă să le mai scot din gură să le spun. Mă şi mir c-acuma m-aţi găsât aşe... în toane. (râde - n.e.) Vă spun că uneori nu-ţi vine a crede c-ai putut să treci printr-aşa ceva... Îs atâţia ani de-atuncea, şi-o fost o reclamă la televizor şi o arătat nemţi şi am ieşit repede afară, parcă începea să mă mânce capu?... Îs atâţia ani, şi ştiu că nu-i mai... da? dejaba. Îi în sânje să ştii... Îs lucruri de necrezut! Nu te crede nimeni!

[C.B.]: Aveţi vise despre anii petrecuţi în lagăr?

Am mai avut, da? nu acuma. Înainte am mai avut, să ştii. Şi când mă trezesc îs tătă apă... No, zâc, bine că m-am trezit, poate nu mă mai trezeam. Am avut... Da? acuma, de-o vreme, de câţiva ani... nu. Da? de adus, mi-aduc aminte întătdeauna cum o fost, şi cu mâncarea... că n-ai avut ce mânca... Să n-ai tu lapte, să n-ai o lingură de zahăr, să n-ai un ceai, şi, totuşi, să trăieşti... mai ca un câine, să ştiţi... No, m-o ajutat Dumnezău... că numai puterea lui o fost, să ştiţi...

[C.B.]: Nu v-aţi gândit să mergeţi să vizitaţi locurile copilăriei, pe unde-aţi fost în Ucraina?

În Ucraina? Nu! Nu! Acolo nu! Acolo nu! În Cernăuţi am dorit întotdeauna să merg, d-apăi io nu-s mai capabilă să umblu... şi de câte ori visez că îs acolo... şi îs atât de fericită... dar mă rătăcesc imediat şi nu găsesc locu?... Îs pe alte străzi... Da? niciodată n-am visat casa mea, unde am trăit şi am copilărit... Îs pe o stradă, da? trebe să mă-ntorc pe hailaltă, ba pe dincolo, pe dincoace... Mi-ar fi plăcut şi când am fost mai tânără... da? acuma-s bătrână... Să mă duc sângură pe tren? Nu... şi n-ai unde să stai... Nu să poate...

[C.B.]: Noi vă mulţumim mult.

Cu toată plăcerea... Asta-i autobiografia mea... Acuma io am mai scurtat, că erau mai multe de spus. Io am vrut să-mi fac o carte, dar am avut copii, am lucrat la fabrică, greutăţile cu cozile... şi acuma la bătrâneţe aş fi avut curajul, dar nu mai văd bine... şi să-mi strâc ochii parcă n-aş vrea.

Note:

1 Rosa Grădinaru (n. Kronenfeld) - s-a născut în 23 august 1934 în Cernăuţi. Evreică, religie: mozaică; studii: 8 clase; profesie: operator chimist, pensionară. Interviul a fost realizat de Cosmin Budeancă şi Valentin Orga în 23 decembrie 2003, în Orăştie, şi se află în Arhiva Institutului de Istorie Orală din Cluj-Napoca având cotele 723 şi 724.

2 Moghilev, Moghilău, localitate în Transnistria .

3 Alimentaţia era compusă dintr-un fel de mazăre furajeră care producea ologeala. Despre situaţia copiilor din lagăr într-un raport din ianuarie 1944 se consemnează: ?În lagărul de la Moghilev sunt internaţi circa 3000 de copii bolnavi; mi-au lăsat o impresie detestabilă. Pe scânduri, acoperiţi cu saltele, copiii, adevărate cadavre, îşi aşteaptă ceasul morţii din clipă în clipă. Este ceva groaznic de văzut? (cf. Raport despre situaţia evreilor aflaţi în ghetourile din Transnistria, în Evreii din România între anii 1940-1944, vol II. Problema evreiască în stenogramele Consiliului de Miniştri, Bucureşti, Ed. Hasefer, 1996, p. 543.

rosa gradinaru familie 

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.