2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Rezistenta anticomunistă în Arad
Corneliu Cornea
 

După ce, începând cu primăvara anului 1948, comuniştii au dezlănţuit arestări masive în rândul presupuşilor adversari politici, aşa cum s-a întâmplat pretutindeni în ţară, au început să se constituie şi în judeţul Arad câteva grupuri de luptători, din categorii sociale diferite, cu preponderenţă, însă, din ţărani.

Cel mai important grup a fost cel iniţiat de către Cantemir Gligor, din Hălmăgel, fiu de preot, cu puncte de rezistenţă pe valea Crişului Alb.

Cel pomenit, cu studii de Drept întrerupte şi cu o statură impozantă, avea prestanţa unui conducător înnăscut; tip dârz, ferm, cu putere de convingere, a dobândit repede încrederea celor pe care îi subordona.

Acesta luase calea codrului încă din toamna anului 1947, astfel că în luna octombrie a acelui an, fiind găzduit împreună cu elevul de liceu Jurcuţa Ioan în casa lui Creţa Pavel din Iosăşel, de lângă Gurahonţ, a intrat în conflict cu şeful de post de jandarmi, care, la presiunea activistului comunist Şerb Pavel, a încercat să-i surprindă şi să-i aresteze.

Înarmaţi, cei doi i-au întâmpinat şi i-au silit să stea cu mâinile ridicate până ce aceştia au trecut de liziera pădurii.

Şeful de post a şi fost destituit din această cauză.

Primii arestaţi din grup, la 1 ianuarie 1949, au fost Faur Ioan din Baltele şi Bacoş Pavel din Valea Mare, localităţi de lângă Gurahonţ, după ce Cantemir Gligor fusese şi el arestat.

Prima confruntare armată dintre Securitate şi fugari a avut loc la moara din Iosăşel, proprietatea lui Motorca Ioan şi a fiilor acestuia, Ilie şi Iancu, în zorii zilei de luni, 12 aprilie 1949, după ce trădătorul Bocu Petru, aflând de prezenţa acestora la moară, a anunţat Securitatea din Arad prin telefon.

La acea dată, trupele de Securitate, împreună cu câţiva activişti de partid din satele din jur, sub comanda locotenentului de Securitate Maier Lazăr, au înconjurat moara, casa şi grajdul morarului.

La ora 4:30, după mărturisirile lui Ilie Motorca, au început schimburile de focuri care au durat până la ora 9:30.

Cei din casă, respectiv morarul şi copiii săi, împreună cu Jurcuţa Ioan, au fost somaţi să iasă afară, ceea ce aceştia au şi făcut, prilej cu care Jurcuţa a fost împuşcat în burtă de către securistul Maier.

În moară se mai aflau: Hagea Iulian, zis Leanu, Dărău Igna din Cil şi Lazăr Ioan din Roşia.

Leanu a aruncat în grajdul morii o grenadă, care l-a rănit grav pe locotenentul Maier.

Ceilalţi doi s-au predat, în moară rămânând doar Hagea Iulian care, somat de către securistul Haiduc să se predea, spunându-i că nu va păţi nimic, a răspuns că nu se va preda niciodată celor care vor să distrugă pe adevăraţii români.

Alţi doi luptători, respectiv Luluşa Pavel şi Lupei Ioan, înarmaţi şi ei, au reuşit să se strecoare din moară, mergând în avalul canalului ce alimenta moara cu apă, cu armele gata de tragere, dar au fost zăriţi de către securişti care au deschis focul, rănindu-l la umăr pe Lupei Ion, iar Luluşa s-a predat.

Cum în moară a mai rămas Hagea Iulian, care a refuzat să se predea, securiştii au dat foc morii.

După ce flăcările au cuprins acoperişul morii, s-a auzit o rafală de armă şi explozia cartuşelor rămase de la Hagea. În acest timp a sosit şi comandantul Securităţii Arad, Rafila, care a asistat la scoaterea cadavrului luptătorului şi a constatat că acesta se împuşcase.

Picioarele îi erau arse de la genunchi în jos, ca şi ambele mâini.

Jurcuţa Ioan a murit în drum spre spital.

Au urmat zeci de arestări, astfel că numai în localitatea Iosăşel, care avea 120 de case, au fost implicaţi în această mişcare un număr de 18 cetăţeni, dintre care 10 au fost condamnaţi şi 8 arestaţi pentru cercetări.

AL DOILEA GRUP DE LUPTĂTORI ÎNARMAŢI, care făcea parte din aceeaşi organizaţie anticomunistă condusă de Cantemir Gligor, a acţionat în pădurile comunei Chisindia şi era formată din: Mercea Gheorghe din Chisindia, Luluşa Ioan, Dobrei Pavel şi Ienciu Teodor din Revetiş, Birău Zaharie din Bârsa, Zâmbreanu Ioan din Almaş şi Cornea Ioan din Chisindia.

Aceştia au devenit fugari în iarna anului 1948, după arestarea lui Cantemir Gligor, când începuseră arestări masive în satele de pe valea Crişului Alb, şi au rămas în această situaţie până la 4 noiembrie 1951, când la locul numit Ciuad, din Chisindia, Securitatea declanşează un atac masiv asupra grupului de luptători, datorită informaţiilor primite de la unul din informatorii ei, numit Pantea, din Minişul de Sus.

Fiind înconjuraţi şi somaţi să se predea de către securistul Hegheduş din Sebiş, aceştia refuză, astfel că începe schimbul de focuri de armă între cele două tabere.

Luluşa Ioan, urcat într-un copac ca să aprecieze situaţia, este împuşcat mortal, ca şi Dobrei Pavel, iar ceilalţi, mai puţin Mercea Gheorghe, sunt capturaţi.

Acesta din urmă reuşeşte să scape din încercuire, dar va fi şi el prins mai târziu, prin trădarea unui ţăran din satul Păiuşeni, după ce a fost rănit la un picior. A fost condamnat la 18 ani muncă silnică şi eliberat în 1964.

După eliberare, stabilindu-se în localitatea Livada de lângă Arad, a fost lovit în cap cu un lemn de către un activist de partid şi a decedat în 1978.

Reclamaţiile copiilor săi la Miliţie au rămas fără rezultat.

În memoria acestora, A.F.D.P. Arad a ridicat la Chisindia, pe locul unde s-a produs lupta amintită, o frumoasă troiţă, străjuită de pădurea de fagi şi de susurul văii ce trece prin apropiere.

Tot prin grija A.F.D.P. Arad, în fiecare an, la 15 august ? Sfânta Maria, la troiţă se oficiază o slujbă de pomenire a acestor luptători, la care participă sătenii din Chisindia şi din jur, precum şi o delegaţie a membrilor asociaţiei din Arad.

În afara grupului amintit, tot în hotarul comunei Chisindia, în satul Văsoaia, a mai existat un grup de fugari, compus din: învăţătorii Stepici Dumitru din Revetiş şi Oprea Petru din Joia-Mare, precum şi ţăranul Fărcaş Ioan din Joia-Mare.

Şi aceştia au numele înscris pe troiţă şi sunt pomeniţi în slujba religioasă din 15 august a fiecărui an, începând cu anul 1997, când troiţa a fost sfinţită.

GRUPUL CONDUS DE CĂTRE STUDENTUL ADRIAN MIHUŢ, originar din comuna Măderat, situată la 35 km de Arad, fiul unui maistru dogar, regiunea fiind una viticolă.

S-a născut la 24. 09. 1922, a fost un elev şi student eminent, cu o înfăţişare plăcută, voluntar şi chibzuit în tot ce făcea, dotat în mod deosebit pentru ştiinţele exacte.

Fiind student la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara, Adrian Mihuţ a fost unul dintre liderii mişcării studenţeşti, pricinuită de greva studenţilor clujeni din 1946, după ce muncitorii de la fabrica Dermata atacaseră căminul studenţesc ?Avram Iancu?, grevă ce s-a declanşat în mod firesc şi la Timişoara.

Acesta, aflând despre declanşarea unor masive arestări de către puterea comunistă printre numeroşi români consideraţi ca potrivnici instaurării comunismului în ţară, şi fiind căutat de către Securitate, s-a hotărât să plece din Timişoara spre satul lui, Măderat, şi să caute adăpost printre viile din preajmă, în crame sau la sătenii din Măderat şi satele vecine, respectiv Mâsca, Pâncota, Agrişu Mare, Iermata, Moroda şi Ineu.

Împreună cu prietenul şi colegul său de liceu şi facultate, Gheorghe Poenaru din Ineu, a reuşit să formeze o organizaţie anticomunistă, compusă din persoane de încredere din localităţile amintite.

Aceasta se petrecea în vara anului 1949.

Primul contact armat cu Miliţia a avut loc în primăvara anului 1951, la Ineu când, urmărit de trei miliţieni dintre care unul era şeful Miliţiei din localitate, Adrian Mihuţ a reuşit să scape împuşcând în picior pe unul dintre urmăritori.

În anul 1952 a fost din nou în situaţia de a fi prins de către trei miliţieni, însă a scăpat şi de data aceasta, folosindu-se de pistol fără a răni pe urmăritori.

În anul 1954, Adrian Mihuţ, înarmat, a avertizat în clădirea Sfatului Popular din Moroda pe preşedintele acestuia să înceteze cu samavolniciile îndreptate împotriva ţăranilor.

În vara anului 1956 a fost surprins de către un miliţian în casa lui Suciu Pavel din Iermata, devenit fugar şi acesta, însă şi de data aceasta Adrian Mihuţ a reuşit să se salveze, rănindu-l în braţul stâng pe urmăritor.

În luna noiembrie 1956 însă, Adrian Mihuţ, trădat de către un informator al Securităţii, a fost împuşcat în piciorul drept, refugiindu-se târâş într-o căpiţă de tulei de unde a tras cu pistolul spre urmăritori, până nu a mai avut gloanţe, împuşcând mortal un securist. Aceasta s-a întâmplat la data de 16 noiembrie 1961. Împreună cu Adrian Mihuţ era şi Pavel Suciu, care a reuşit să fugă, însă a fost prins după câteva zile.

În procesul ce i s-a intentat au fost implicate 69 de persoane, care făceau parte din organizaţia căreia Adrian Mihuţ îi pusese bazele.

Ancheta acestora a durat din decembrie 1956 până în aprilie 1957 când, în Săptămâna Patimilor, a avut loc procesul primului lot de arestaţi, cuprinzând 20 de persoane.

Tribunalul Militar din Cluj, deplasat la Timişoara, a aplicat condamnări între 2 ani şi închisoare pe viaţă, iar Adrian Mihuţ şi Pavel Suciu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi în Valea Piersicilor de la Jilava.

În continuare s-au judecat celelalte două loturi, despre a căror componenţă nu am informaţii. Completul de judecată a fost compus din col. Paul Finichi, împreună cu alţi patru colonei, iar procuror a fost maiorul Miclea.

De remarcat este faptul că Adrian Mihuţ a fost drogat în timpul anchetei.

Am folosit pentru acest grup informaţiile scrise şi orale ale prof. Gheorghe Poenaru, prieten apropiat a lui Adrian Mihuţ şi camarad de luptă al acestuia, condamnat şi el la 20 de ani muncă silnică.

MIŞCAREA NAŢIONALĂ DE ELIBERARE. Această organizaţie anticomunistă a adunat membri din trei judeţe: Arad, Bihor şi Hunedoara.

În fruntea acesteia a fost învăţătorul Ioan Blăgăilă din Arad, cel care a pus bazele acestei organizaţii, şi Ioan Grosolina din Tăgădău, jud. Arad, iar scopul acesteia era doborârea comunismului inuman, importat din Rusia.

37 de membri ai organizaţiei au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare, iar cei doi conducători au fost condamnaţi la moarte, condamnare ce a fost, mai apoi, comutată în închisoare pe viaţă.

Organizaţia aceasta a căzut pradă unei diabolice ţesături a Securităţii care, după ce a aflat de existenţa ei, şi-a trimis un om bine pregătit care, sub masca unui comis-voiajor, a străbătut satele în cauză şi a început organizarea armată a celor afiliaţi, promiţând că va aduce într-un anumit loc armamentul necesar declanşării unei acţiuni armate.

Descoperirea de către Grosolina a adevăratei feţe a presupusului anticomunist s-a dovedit a fi prea târzie, astfel că oamenii angajaţi în această acţiune au fost luaţi de Securitate, înainte de a reuşi în tentativa lor.

Acestea au fost grupurile organizate de români care au încercat să se împotrivească înrobirii ţării, unui regim de o cruzime aparte, care s-a instaurat în ţara noastră în 1945.

În cele două cărţi ale mele, cu titlul Jurnalul Detenţiei Politice, Arad 1945-1949 şi Viaţa aşa cum a fost, am încercat să aduc în amintirea cititorilor numele celor peste 1500 de locuitori ai judeţului, care au plătit unii cu viaţa, alţii cu ani grei de închisoare îndrăzneala de a se opune regimului comunist.

Aceştia se adaugă altor zeci de mii de astfel de români din întreaga ţară, care s-au jertfit pentru patria lor şi care, din păcate, sunt tot mai mult uitaţi de către politicienii de azi.

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.