2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
În căutarea omului pierdut
 

Stimate domnule redactor,

Subsemnatul CORNESCU A. C-tin, medic pensionar, domiciliat în Bucureşti, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 7, bloc V, scara A, etaj VI, ap. 27, sector 4, membru A.F.D.P.R., avînd carnet nr. 4164 din 3.XII.1990, cititor asiduu al revistei MEMORIA, vă relatez câteva crime înfăptuite de regimul comunist într-un trecut nu atât de îndepărtat încât să fie uitate şi despre care până acum nu s-a relatat nimic sau aproape nimic.

În vara (toamna) anului 1944, unchiul şi mătuşa mea NICOLA şi VASILICA ECONOMU, veniţi în România din S.U.A. unde locuiseră şi munciseră câţiva ani şi adunaseră ceva avere, au construit în comuna Pantelimon câteva sere producând legume şi fructe timpurii pentru pieţele Bucureştiului. Într-o noapte au fost atacaţi şi împuşcaţi, în scopul jefuirii, scop care nu s-a putut realiza deoarece cu câteva zile înaintea crimei îşi depuseseră toate valorile pe care le deţineau la o bancă în Capitală.

La timpul respectiv s-a spus că înfăptuitorii crimelor au fost soldaţi ?eliberatori? ai României la 23 August 1944. Nici astăzi nu se cunoaşte realitatea.

Dar să ne apropiem de timpurile noastre. Curând după una din reformele ?economice? ale regimului comunist, în vara anului 1947, pentru a speria burghezia şi a asigura ?victoria? reformei economice, autorităţile comuniste instalate de curând la putere, au arestat câţiva negustori din Capitală, printre care şi pe rudele mele Alexandru şi Marica Druia (absolventă a Facultăţii de Drept din Bucureşti), care deţineau o brutărie pe calea Dudeşti nr. 179, Sector 3. Pe considerentul că făceau speculă, fără proces, în ziua de 18 august 1947 pe unchiul meu l-au împuşcat (şi pe alţi câţiva comercianţi). Mătuşa mea a încercat să se sinucidă însă a fost salvată.

La timpul respectiv, crimele au fost relatate de către ziarele ?România liberă? şi ?Scânteia? cu motivaţia că ?au încercat să fugă de sub escortă?.

În urma rudelor mele a rămas o fiică care se numeşte Sapho, astăzi pensionară şi care nu a putut (nu i s-a permis) să urmeze studii superioare, (deşi avea posibilităţi financiare şi intelectuale), deoarece avea origine nesănătoasă.

Conform practicii timpului respectiv, nimeni nu a fost urmărit pentru crimele respective.

Cu mulţumiri,

Dr. Cornescu C-tin

Stimată redacţie,

Cu speranţa că mai interesează pe cineva, vă comunic unele date, corecte, privind pe VĂTĂŞOIU GHEORGHE, din Bucureşti, care urmare ?tratamentelor? aplicate de torţionarii echipei Ţurcanu Eugen s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 2 in golul scarii, se pare împreună cu Serban Gheorghe în închisoarea din Piteşti. Se numea VĂTĂŞOIU, cu Ş si nu VĂTĂJOIU, cu J cum eronat apare în unele scrieri inclusiv în ?Memorialul Ororii?. Prenumele era GHEORGHE şi i se spunea GIGI şi nu Mircea, Virgil, Gică cum mai apare în publicaţii. S-a născut în Bucureşti ? pe strada Sfinţii Voievozi nr. 1 ? unde pe timpuri era Baia Griviţa, vizavi de biserica cu acelaşi nume ? şi nu la Căineni-Argeş cum eronat apare şi în revista Memoria, făcându-se probabil confuzia cu locul naşterii tatălui său, Nicolae. S-a născut la data de 18 martie 1928. Pentru că numele său a fost găsit înscris printre notiţele unui coleg de facultate, ca făcând parte dintr-o asociaţie sportivă purtând numele regelui Mihai, a fost considerat simpatizant regalist şi arestat în anul 1949. În momentul arestării era student în anul II la Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de Litere, specialitatea limbi străine, tot din Bucureşti nici vorbă de facultatea de Chimie cum mai apare în publicaţiile menţionate. În ce priveşte capacitatea intelectuală, educaţia, credinţa în Dumnezeu se situa cu foarte mult peste medie. Avea un adevărat cult pentru familie, cu deosebire părinţi, prieteni, credinţă. Soarta a făcut ca numai părinţii să merite această veneraţie. Printre prieteni câţiva deveniţi torţionari... Era singurul copil la părinţi. Neputând suporta ororile la care a fost supus, s-a sinucis în 21 februarie 1950. Iniţial a fost înmormântat la cimitirul Sf. Gheorghe din Piteşti, iar după 7 ani reînhumat la cimitirul Dămăroaia din Bucureşti. În scurta sa viaţă a locuit în Bucureşti, Calea Griviţei nr.68, la câţiva metri de locul unde s-a născut. Am făcut aceste precizări, care pot fi probate cu documente, ca cel puţin în viitor să existe o concordanţă cu realitatea. Mă gândesc nu în ultimul rând şi la Dicţionarul victimelor terorii comuniste, la care lucrează oameni cu mult suflet, în frunte cu Cicerone Ioniţoiu. (...) (R.M., Bucureşti)

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.