2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Memoria 50
 

Fundaţia Culturală Memoria şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au organizat în ziua de vineri 3 iunie a.c. la Muzeul naţional al Literaturii Române (Sala Rotonda) din Bdul Dacia nr. 12 lansarea numărului jubiliar 50 al  publicaţiei ?Memoria ? revista gândirii arestate?.

Cu aceasta ocazie a fost lansat şi volumul ?Meşterul Manole?, antologia literară alcătuită de Al. Husar şi editată de Fundaţia Culturală Memoria.

În faţa unei numeroase asistenţe, doamna Micaela Ghiţescu, preşedinta Fundaţiei Culturale Memoria, s-a adresat celor prezenţi mulţumindu-le că au răspuns invitaţiei de a marca apariţia acestui numar jubiliar. Totodata a adresat multumiri Fundaţiei Konrad Adenauer pentru sprijinul financiar acordat Fundaţiei Culturale Memoria, sprijin datorită căruia revista a putut să vadă lumina tiparului.

În continuare au luat cuvântul acad. Şerban Papacostea, Mircea Carp, Gheorghe Ceauşescu, Ioana Boca, Nicolae Draguşin care au căutat să explice, să motiveze şi să argumenteze de ce este necesară ?Memoria?. ?Revista Memoria este necesară fiind că ne aduce fapte, dar ea mai este necesară şi pentru că ne dă răspunsuri la chinuitoarea întrebare pe care ne-o tot punem în legătură cu ultimii 50 de ani: cum de a fost posibil ceea ce s-a întâmplat??

Dl. prof. univ. Al. Husar a prezentat apoi antologia revistei literare ?Meşterul Manole?. Revista ?Meşterul Manole? a fost una dintre cele mai valoroase experienţe publicistice de la sfârşitul deceniului al patrulea al veacului trecut. Apare la Bucureşti ca o revistă de literatură şi artă în ianuarie 1939 şi are ca redactori, în primul an de apariţie, pe Vintilă Horia, Ovid Caledoniu şi Miron Suru, iar ca redactor responsabil pe Virgil Carianopol. În perioada 1940-1941 funcţia de redactor responsabil a îndeplinit-o Miron Suru. În 1941 Vintilă Horia şi Ovid Caledoniu devin directorii revistei, iar Ion Şiugariu prim redactor. Ultimul număr apare în ianuarie-aprilie 1942. Apărută în 13 caiete, într-o execuţie grafică de invidiat, cu o paginaţie aleasă şi o înfăţişare atrăgătoare, de o ţinută austeră şi cu un larg orizont al cunoaşterii, ?Meşterul Manole?, o revistă a scriitorilor în vârstă de aproximativ 30 de ani, a prezentat critic actualitatea literară şi artistică din perspectiva integrării fenomenului autohton în universalitate.

?De aici?, precizează dl. Husar, ?a apărut ideea de a pune la îndemâna cititorilor noştri o antologie a revistei ?Meşterul Manole? în speranţa că textele sale pot fi de natură a oferi o imagine a acestei reviste, dar şi în credinţa că ? dacă avem în vedere în fond mesajul ei ? multe dintre ideile protagoniştilor săi îşi găsesc astăzi actualitatea.?

În încheiere dl. Al. Husar adresează calde mulţumiri doamnei Lucia Soreanu, distinsa soţie a poetului Ion Şiugariu, cu cele mai adânci sentimente de gratitudine. ?Fără imboldul Domniei sale, fără concursul Domniei sale expres, spunem cu mâna pe inimă, această carte n-ar fi apărut.?

Prezentăm în continuare alocuţiunea lui Nicolae Drăguşin, cel mai tânăr participant la întâlnire.

Doamnelor şi Domnilor,

Stimaţi invitaţi,

Faptul că revista ?Memoria? a ajuns la numărul 50 este desigur o frumoasă realizare. Spunând acest lucru, nu trebuie să ne imaginăm că 50 este un număr mare. Este suficient să ne gândim la reviste fondate, de pildă, la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru a observa că, din acest punct de vedere, ?Memoria? este încă o revistă tânără. Dar nu despre calcule şi raţionamente cantitative vom discuta aici. Prin chiar profilul său, ?Memoria? a dovedit o mare izbândă: puterea de a înfrunta ispitele prezentului şi de a reflecta un trecut pe care nu foarte mulţi vor să şi-l asume. Strict din acest punct de vedere, putem considera ?Memoria? ca fiind o revistă ajunsă la maturitate, singura care a supravieţuit diferitelor încercări de deformare a percepţiei asupra trecutului. Sociologic vorbind, 80% din populaţia actuală a României aparţine, mental vorbind, acelui trecut politic delimitat de momentul 1989. Ca atare, putem vorbi de un trecut extrem de actual.

Revista ?Memoria? s-a impus la începutul anilor 90 într-un peisaj publicistic însetat de rememorarea experienţelor comuniste. Până în 1992, când s-a produs prima mutare majoră de accent în presa scrisă de la memorialistică la informaţia factuală, revista ?Memoria? a fost doar o părticică în mozaicul publicaţiilor înclinate spre a mărturisi lucruri până nu demult interzise. Între timp, convingerea că revoluţia mentalităţilor s-a încheiat prin remodelarea omului democratic i-a făcut pe mulţi să neglijeze actualitatea trecutului recent. Personal, am fost predispus să-mi formez această convingere până când o întrebare ? ?Ce ştiu eu despre anii comunismului?? ? m-a pus în faţa realităţii. Nu doar că nu ştiam foarte multe, dar ? acum îmi dau seama ? ar fi fost imprudent să întorc spatele unui trecut căruia o parte din mine îi aparţinea. Aşa am ajuns, în vara lui 1999, la Sighetu Marmaţiei şi, odată cu acest moment, să cunosc o realitate despre care doar vag auzisem în povestirile bunicilor. Ajungând la Memorialul de la Sighet, am avut pentru întâia oară înţelesul unui alt mod de a face şi de a grăi istoria. Acolo, între pereţii temutei închisori, au existat oameni care au demonstrat, uneori chiar cu preţul vieţii, adevăruri pe care noi, astăzi, încercăm să le luăm drept evidenţe. Aceste adevăruri sunt cu atât mai necesare cu cât Europa în care ne pregătim să intrăm este ea însăşi o realitate care nu tolerează greşeli ale trecutului. Vrem să arătăm că mentalitatea românului, în ciuda istoriei sale, este democratică? Mergem la Sighet sau la Aiud şi numărăm ? atât cât se poate ? victimele rezistenţei contra totalitarismului; citim paginile revistei ?Memoria? şi luăm cunoştinţă de fapte pe care chiar în condiţii de libertate ne este greu să le facem. Cine nu s-ar impresiona aflând cum oameni, în situaţii limită, s-au jertfit pentru colegi de detenţie, aşa cum a fost cazul lui Mircea Vulcănescu? Oare cine nu şi-ar dori ca barierele formale ale diferitelor orientări religioase să dispară în cel mai profund spirit ecumenic? Pe de altă parte, ce psiholog sau cercetător ar refuza provocarea de a studia modul în care un om se comportă în situaţii extreme? Cunoaşterea tuturor acestor fapte în scopul prevenirii nu poate fi posibilă decât prin contactul direct cu cei care le-au experimentat. Din păcate, vârsta biologică i-a dus pe mulţi în lumea de dincolo, rămânând printre noi doar amintirea şi, în cel mai fericit caz, experienţele relatate şi consemnate în mod profesional de publicaţii precum ?Memoria?. De aici rezidă necesitatea foarte mare a ?Memoriei? ca depozitar al acestor experienţe. Este poate cel mai solid argument de a ne bucura din plin de prezenţa sa în acest moment aniversar şi de a-i dori continuitatea.

Dacă istoria clasică ne-a obişnuit să fie preponderent cea a tratatelor sau a documentelor oficiale, periodice în genul ?Memoriei? ne aduc în faţa unei istorii trăite care măsoară poate cel mai exact distanţa între bunele intenţii exprimate oficial şi starea lucrurilor. Fără suportul acestei memorii nevolatile, vom fi uitat probabil, peste câteva veacuri, că într-o Românie în care oficial detenţia politică nu exista erau în continuare încarceraţi sau asasinaţi oameni pe motive politice. Este cazul lui Gheorghe Ursu. Acest lucru mă face să nu uit cele mai vizibile cuvinte ale Memorialului de la Sighet: ?Atunci când justiţia nu poate să fie o formă de memorie, memoria însăşi poate fi o formă de justiţie?. La fel de mult, îmi revine în minte formidabilul testament al detenţiei politice româneşti, sacrificată pe altarul luptei pentru drepturile naturale şi cetăţeneşti ale individului: ?Să nu ne răzbunaţi, însă să nu uitaţi?.

Prezentul pe care-l străbatem acoperă o realitate curioasă şi nu arareori dificil de înţeles. Respingerea recentă a proiectului constituţional al Uniunii Europene în Franţa, dincolo de multiplele sale motivaţii, arată că visul social, în spiritul egalităţii economice, este încă viabil. În 1516, Thomas Morus prin ?Utopia? a lăsat prima dovadă că omul este înclinat să viseze lucruri greu sau dacă nu chiar imposibil de realizat. Aproape cinci veacuri mai târziu, în Franţa, ne-am confirmat părerea că el nu a încetat să viseze. Desigur că este dreptul fiecăruia de a visa, dar drama a venit în momentul în care s-a încercat aplicarea politică a acestor utopii. Comunismul a fost instrumentul cel mai percutant de acreditare a utopiei, mai ales în ce priveşte egalitatea economică şi socială. Ca formulă politică a apus, însă nu vom putea şti niciodată ce altă alchimie va fi inventată în sprijinul aceloraşi idealuri. Aici intervine istoria care, studiată aşa cum se cuvine, ne oferă o multitudine de răspunsuri la frământările noastre. Ca mijloc de păstrare a trecutului recent, revista ?Memoria? ne ajută să fim empatici. Faptul că bunicii sau chiar părinţii noştri au fost actorii acestui trecut nu ne împiedică să ne imaginăm cum ar fi stat lucrurile dacă noi am fi fost în locul lor. În absenţa acestui spirit empatic, foarte mulţi au uitat sau nici măcar nu ştiu că până acum nu foarte mulţi ani a călători în Europa era un vis la care mulţi nici nu îndrăzneau să se gândească, la fel cum a fi stăpânul unui bun sau a avea curajul de a spune în public ?cu asta nu sunt de acord? era o utopie, poate chiar mai îndrăzneaţă decât în paginile lui Morus. Or acesta este sensul profund al istoriei. Istoria nu înseamnă în mod exlcusiv date şi diverse cronologii, ci empatie. Din nefericire, în afară de câteva direcţii specializate precum istoria orală sau programele editoriale specifice, extrem de puţine publicaţii ne ajută să fim empatici şi, în consecinţă, să înţelegem altfel istoria.

Revista ?Memoria? îşi adjudecă, în acest fel, cel mai mare succes al său care ne încurajează să privim cu deplină încredere către viitor. Sprijinind-o (financiar, informaţional), devenim creatorii unei istorii de care urmaşii noştri vor avea în mod sigur nevoie. În calitate de cititor al acestei reviste, mă simt dator să mulţumesc celor care-i fac posibilă prezenţa: de la inimosul colectiv redacţional şi până la cei care-i oferă cu generozitate asistenţa financiară, atât de trebuincioasă în vremurile de astăzi.

Încheindu-mi această alocuţiune, doresc să transmit încă o dată un călduros ?La mulţi ani!? şi dorinţa puternică de a ne revedea din nou, mai numeroşi şi mai plini de idei, peste alte 50 de numere.

N. red. Nicolae Drăguşin este student la Facultatea de Ştiinţe Politice (UB) şi la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică (UPB)

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.