2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Procesul Organizaţiei ?T? din 1945
Cosmin Budeancă
 
INTERVIU CU VICTOR ISAC

victor isacAnul 1945 a reprezentat un moment important în procesul complex de instaurare a regimului comunist în România. Pe fondul unor acţiunii represive din partea noului regim, reprezentanţii partidelor politice, şi nu numai, au considerat că este de datoria lor să ia atitudine şi şi-au manifestat nemulţumirea în diverse moduri, de la articole în presă până la constituirea în grupuri armate.  Reacţia autorităţilor a fost una extrem de dură şi a prefaţat ceea ce avea să se întâmple în deceniile următoare.

Una dintre primele astfel de acţiuni întreprinse de comunişti a fost cea îndreptată împotriva Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Naţional Ţărănesc, concretizată prin procesul înscenat Organizaţiei ?T? din septembrie 1945.

După 1989 interesul pentru perioada comunistă s-a manifestat şi în legătură cu ceea ce s-a numit în 1945 Organizaţia ?T?. În acest sens putem aminti volumul Adrianei Georgescu, La început a fost sfârşitul, Ed. Memoria, Bucureşti, 1999, articolul semnat de Dan Cernovodeanu, Una dintre primele mişcări de rezistenţă anticomunistă din România, neglijată de istoricii totalitarismului: Organizaţia ?T?, în Lumea Românească, nr. 44, august 1999, şi nu în ultimul rând lucrarea lui Petre Ţurlea, Procesul Organizaţiei ?T?, Editura Libra, Bucureşti, 2000.

Dacă volumul Adrianei Georgescu şi articolul lui Dan Cernovodeanu au o tentă autobiografică, în ceea ce priveşte lucrarea semnată de Petre Ţurlea, aceasta se bazează pe documente de arhivă. Indiferent de sursele folosite, ceea ce considerăm important este faptul că toate aceste lucrări îşi propun să facă lumină în ceea ce Victor Isac, unul dintre cei condamnaţi în procesul Organizaţiei ?T?, numea ?primul proces CR-ist din România?.

*

Pe Victor Isac l-am cunoscut datorită unei cercetări pe care am efectuat-o în 1997-1998 în legătură cu una dintre acţiunile represive desfăşurate de Securitate în 1958.2 În anii următori am păstrat relaţia cu domnia sa şi în acest fel am ajuns să realizez un interviu şi referitor la primul proces în care a fost implicat, cel al Organizaţiei ?T?. Având cunoştinţă doar de existenţa lucrării semnate de Adriana Georgescu, am convenit ca împreună să încercăm să reconstituim din punct de vedere istoric ceea ce s-a întâmplat în 1945, în condiţiile în care, în opinia lui Victor Isac, volumul Adrianei Georgescu avea anumite lacune şi inducea câteva confuzii cu privire la ceea ce s-a întâmplat în acei ani.

Un prim pas a fost acela de a realiza un interviu, urmând ca ulterior să întreprindem cercetări în arhive, iar eu să realizez şi alte interviuri cu supravieţuitorii procesului. Din nefericire, starea sănătăţii lui Victor Isac s-a înrăutăţit, iar intenţiile noastre nu au mai putut fi puse în practică, rămânând într-un stadiu incipient. La începutul anului 2003 am găsit lucrarea semnată de Petre Ţurlea, însă Victor Isac nu a mai apucat să o vadă, părăsindu-ne câteva luni mai târziu, la 29.04.2003.

În situaţia nou creată am decis să abandonez proiectul, considerând că lucrarea semnată de Petre Ţurlea acoperă în bună măsură intenţiile noastre, dar mi-am asumat ca o datorie de onoare să dau publicităţii interviul cu Victor Isac în revista ?Memoria?, cu atât mai mult cu cât încă de la data realizării lui aveam în intenţie acest lucru.

Suntem conştienţi că acest interviu nu reprezintă decât o versiune subiectivă a ceea ce s-a întâmplat în 1945, dar, totodată, considerăm că aruncă o lumină nouă şi poate fi de folos celor care vor dori să cunoască în profunzime modul cum s-a instaurat regimul comunist în România.

*

Domnule Victor Isac, v-aţi implicat de tânăr în viaţa politică. Spuneţi-mi pentru început câteva cuvinte despre activitatea dumneavoastră de până în 1945, anul când aţi fost arestat pentru prima dată. Ce funcţie deţineaţi în Partidul Naţional Ţărănesc în momentul arestării?

Păi în septembrie ?40 am intrat în Partidul Naţional Ţărănesc fiindcă Maniu m-a numit preşedinte al Tineretului Universitar şi până în ?44, la Armistiţiu, am ocupat această funcţie. Şi eram cunoscut... Adică în Bucureşti, de câte ori se punea problema să fie asociat sau antrenat partidu?, se făcea apel la mine. S-a editat revista ?Pământul Românesc?, iniţiată de liberali şi pe mine m-au chemat să reprezint Partidul Naţional Ţărănesc. S-a înfiinţat o asociaţie ?Ardealul?, subversivă, o asociaţie foarte serioasă, secretă, cunoscută şi recunoscută de guvernu? englez, şi pe mine se conta că aveam cunoştinţe şi popularitate. De Iuliu Maniu am fost foarte apropiat şi colaboram cu el, chiar dacă după 23 august am predat calitatea de preşedinte al Tineretului Universitar.

Şi în toamna lu? ?44 s-a organizat la Orăştie Conferinţa Judeţeană a partidului prezidată de Ilie Lazăr şi la propunerea lui am fost ales preşedinte al tineretului pe judeţul Hunedoara, deşi eu eram în Bucureşti? Cam asta a fost?

Aţi amintit de asociaţia ?Ardealul?. Încercaţi să detaliaţi puţin şi să-mi spuneţi ceva despre aceasta!

Era o asociaţie de propagandă anti-nazistă şi împotriva legionarismului, care lupta pentru ?democraţia naţională? visată de Maniu şi de liberali. Maniu cu idealurile lui naţionale i-o spus ?democraţie naţională?, altfel nu era nimic altceva decât luptă pentru democraţie.

Câţi membri avea această organizaţie?

Nu ştiam. Eu eram un simplu membru. Contau pe mine fiindcă eram secretar de redacţie la revista ?Pământul Românesc?, care a fost a partidelor Liberal şi Naţional-Ţărănesc. Câţi membri erau în organizaţie nu ştiam. Eu îi cunoşteam pe o parte dintre ei: Aurelian Rădulescu, care era liberal până în măduva oaselor, absolvise Teologia înainte de ?40 şi a plecat pentru specializare în Anglia, da? a venit războiu? şi s-a-ntors în ţară. El a fost cel care, din partea Partidului Liberal, a dispus de bani şi a susţinut revista ?Pământul Românesc?. Să ştiţi că foarte mult a susţinut Partidu? Liberal revista asta, prin el şi prin Amedeu Bădescu, care, la fel, era un vechi liberal. Mai era Dumitru Drăghicescu? La el ţineam şedinţe, da? nu ştiu sigur dacă făcea parte din asociaţia ?Ardealu? ? sau nu. El fusese ambasador, iar atunci era pensionar, nu se mai ocupa cu nimic. Şi el ne-a sprijinit revista susţinând cheltuieli şi anumite lucruri. Era o persoană foarte admirată, avusese relaţii bune cu Titulescu, cu Duca? Editorialele la ?Pământul Românesc? erau făcute sau definitivate de el. Revenind? Îl mai ştiam pe unu? Iosif Păsătoiu, care era din partea Partidului Naţional Ţărănesc, un manist înflăcărat, şi pe Viorica Sălăjan, care era tot de la liberali şi de care am fost foarte apropiat.

Eu am fost invitat să intru în asociaţie de către Aurelian Rădulescu, da? vreau să vă spun că era un sistem de cooptare foarte strict: era o bisericuţă mică şi retrasă, Biserica Domniţei parcă-i spune, şi acolo era o icoană unde se depunea jurământu? de păstrare a secretelor, de încadrare în asociaţie. La depunerea jurământului totdeauna erau trei persoane, da? nu mai ştiu io cu cine am fost? o fi fost Viorica sau Aurelian Rădulescu? nu mai ştiu. Io numa? atâta ştiu că la rându? meu am fost obligat să aduc doi adepţi. Io eram şi secretaru? căminului studenţesc ?Vasiliu Bolnavu? şi am luat doi refugiaţi ardeleni, Bogdan şi Ţiganetea, şi i-am dus. Normal, când le-am spus că e vorba de Ardeal nu au ezitat. I-am dus la icoana de la Biserica Doamnei, or îngenuncheat, am citit jurământu?, au citit şi ei, fiecare, jurământu?... şi le-am dat câte o broşură. Am mai avut una, da? nu ştiu dacă ?oi mai pune mâna pe ea că am dat-o la un istoric din Timişoara care a zis că va scrie ceva. Acum un an de zile o zis că mi-o trimite că el o terminat, da??

În 1945 aţi fost arestat. Povestiţi-mi, vă rog, care au fost, în opinia dumneavoastră, motivele arestării şi cum  s-au desfăşurat evenimentele!

Eu am fost arestat în ?45 şi implicat în procesul Organizaţiei ?T?, care a fost un pretext, sau un prilej, al Securităţii (sic!) de a inaugura categoria contrarevoluţionară, aşa-numiţii CR-işti (contrarevoluţionari ? n.n.), ceea ce în Uniunea Sovietică, după consemnările lui Soljeniţân, a apărut încă din 1935-1936. Adică esenţial este că procesul a fost unul de condamnare, de reprimare, îndreptat împotriva partidelor istorice, şi în special împotriva Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Naţional Ţărănesc. Punctul de plecare şi motivu? principal a fost, într-adevăr, o mică broşură ? am impresia că nu avea mai mult de 4 pagini ? intitulată ?Văpaia?. Şi aceasta a fost realizată de un foarte bun prieten şi coleg de facultate, Remus Ţeţu. L-am cunoscut foarte bine, am fost prieteni foarte apropiaţi, i-am cunoscut şi familia? în sfârşit.

Spuneţi-mi câteva lucruri despre Remus Ţeţu!

Despre Remus ce să vă spun? El era preşedintele organizaţiei Tineretului Liberal din Sectorul I Galben, sectoru? cel mai elegant al Bucureştiului. Era foarte inteligent şi eu l-am susţinut să debuteze la ?Curentul Literar? cu o mică schiţă. Familia lui era originară de undeva din judeţu? Făgăraş, adică făcea parte din categoria ardelenilor care au căutat o ocupaţie rentabilă. Şi aşa, pornind de la lucruri mici, neînsemnate, tatăl lui a ajuns să aibă cea mai mare drogherie din Bucureşti, peste drum de Banca Naţională. Toată lumea ştia de drogheria ?Ţeţu?. Şi, din punct de vedere comercial, câştigau bine, dar altfel duceau o viaţă relativ normală, fără mofturi, erau oameni simpli, cu bun simţ, nu erau absolut deloc orgolioşi, adică mândri că cine sunt ei. Şi după ţinută, şi după conduită, se purtau absolut ca oamenii mijlocii, da?, să zicem aşa, în ?stilul comunist? aparţinea? ?marii burghezii?. Sigur, ei şi-or cumpărat o casă cu etaj, care a fost a? lui Remus, pentru că au ţinut foarte mult la el, fiindcă era singuru? băiat... Altfel mai aveau o fată, dar era căsătorită?

De unde credeţi că a apărut titulatura de ?Organizaţie T??

Să vă spun cum este cu ?Organizaţia T?. Eu cred că, oricum, Ţeţu era vizat? Adică se căuta o învinovăţire pentru că el era considerat ca un duşman al comunismului. Se simţea încă de atunci ce se-ntâmplă, că vin sovieticii şi se instalează comuniştii? Ţeţu era ascuns, şi prin lunile mai sau iunie (1945 ? n.n.) m-am interesat prin intermediul familiei unde este, că vreau să-l văd. L-am vizitat? Era undeva într-un fel de demisol, în casa surorii lui. Şi acolo avea materiale ca de o tipografie şi acolo reuşise să tipărească ?Văpaia?. L-am întrebat: Ce faci? Ce să fac? Asta este situaţia. Dacă mă prind sigur mă arestează. Ies foarte rar de aici din cutia asta a mea şi ţin ca un număr foarte restrâns de prieteni, printre care eşti şi tu, să poată să mă vadă. Uite, aici este o declaraţie şi un angajament de solidaritate cu ceea ce fac eu? şi să nu mă trădaţi. Le-am dat prietenilor mei şi îţi dau şi ţie? Ăsta a fost legământu?. Cred că aici îi tot ceea ce s-ar putea vorbi despre implicarea mea în Organizaţia ?T?, adică faptul că el mi-a cerut să citesc acea obligaţie sau declaraţie de fidelitate faţă de ce face el. Mai târziu, în spital, Adriana Georgescu îmi spunea că făceau aşa? (îşi aşează două degete perpendicular în forma literei ?T? - n.n.). Deci, ei, tineretul liberal... Din partea noastră, a ţărăniştilor, nu ştiu dacă a fost cineva, în afară de, poate, Iosif Păsătoiu, care susţinea financiar revista ?Pământul Românesc?.

Dar ce conţinea declaraţia pe care i-aţi dat-o lui Ţeţu?

Că avem cunoştinţă de activitatea lui şi de faptul că este ameninţat. Practic, când am fost la el acolo în pivniţă n-am dat nici o declaraţie pe hârtie, doar mărturisire orală. Verbal am stabilit că sunt de acord cu el, da? în scris nimic. Deci io am fost de acord cu acţiunea lui, da? nu m-am încadrat nicăieri, că nici nu se punea problema de o organizaţie. El vorbea de o grupare, da? fără scopuri teroriste sau aşa ceva... Altfel nu organiza nimic, în afară de materiale de presă, ceea ce concepea el şi a şi realizat prin ?Văpaia?.

Aţi putea să-mi spuneţi mai multe lucruri despre conţinutul gazetei ?Văpaia??

?Văpaia? era un protest împotriva suprimării organelor de presă libere, o luptă pentru libertatea presei, nimic altceva. O luptă pentru dreptul la opinie, pentru că pe el îl deranja foarte mult faptul că partidele istorice nu mai puteau publica absolut nimic. El colaborase, sau avusese în cadrul partidului ceva revistă care fusese interzisă? şi mi se pare chiar colaborase la o revistă intitulată ?Academia?. Şi prin ?Văpaia? vroia să facă un gest de protest împotriva desfiinţării presei propriu-zise, pentru că, într-adevăr, nu se mai putea lucra nimica. Orice tipograf dacă era cumva suspectat că a colaborat cu partidele istorice era scos din sindicat, era eliminat imediat. Era, practic, o reacţie la suspendarea totală a presei partidelor istorice. Altfel nici nu vorbea cu răutate sau cu duşmănie despre comunişti.

Câte articole erau într-un număr?

După câte îmi aduc aminte nu era mai mult decât o coală îndoită în două. Deci erau 4 pagini acoperite. Atunci m-am uitat peste ea, am citit-o, că era o chestiune de câteva minute şi i-am spus că nu sunt de acord cu ceva din pagina a III-a sau ultima, unde se vorbea de un viitor război mondial între America şi Rusia şi atunci urma să ne eliberăm şi să scăpăm de comunişti... Şi i-am spus că io nu cred! Da? cu opinia asta că America începe războiu? m-am luptat şi dup-aia, în tot timpu? închisorii, că toată lumea spera într-un război şi am spus: Nu! Nu!

Şi Ţeţu ce a spus?

El a rămas la teza lui?

El semna toate articolele sau îl mai ajuta şi altcineva?

Nu, cred că era singur. Nu ştiu dacă mai era cineva, nu-mi mai aduc aminte. Dar vă spun că mai există un exemplar la dosar? Io l-am văzut când am examinat dosaru?? Altfel? nimeni nu cred că a mai păstrat.

Eu am luat mai multe din exemplarele acelea, cred că vreo 50-60 de bucăţi, şi îmi amintesc că am dus câteva exemplare la Clubul Partidului Naţional Ţărănesc. Parcă era acolo şi profesorul Crăciun, care? nu mai ştiu ce specialitate avea, dar fusese profesor în Ardeal şi cred că era pensionar. Nu ştiu dacă şi în Bucureşti a profesat, da? era un om de toată minunea, un om de caracter. Şi am spus acolo la partid: Cine ar putea să mai răspândească? Şi-am mai dus exemplare şi la ?Tinerimea Liberă?. Ce era această ?Tinerime Liberă?? Era o asociaţie de tineri, categoric cu orientare de stânga, studenţi la Politehnică, patronaţi de Mircea Ştefanovici. Fac o mică paranteză: lui Mircea Ştefanovici eu i-am acordat credit înainte de a-l cunoaşte personal, fiindcă prin anul ?42-?43, când eu conduceam nişte şedinţe de redacţie la revista ?Tinereţea?, de activitatea mea ştia Ştefan Voitec? Şi îmi amintesc o întâmplare, când în redacţia ?Curentului?, la care eu colaboram, a venit Ştefan Voitec cu Nicolae Carandino şi mi-au spus: Uite ce, avem din partea domnului Şeicaru latitudinea să ne ocupăm de un dicţionar enciclopedic... Vrei cumva să te angajezi fiindcă domnu? Şeicaru plăteşte colaborarea? Suntem la litera A. Am zis: Nu ştiu în ce măsură am timp, că am catedră? Că aveam la facultate, mă-nscrisesem şi la doctorat. Nu m-am angajat, dar cu ocazia asta Ştefan Voitec mi-a spus: Ştiu de activitatea pe care o aveţi, de şedinţele acelea politice, redacţionale, şi am vrea să vă recomandăm şi noi, din partea Partidului Social Democrat, un tânăr, Mircea Ştefanovici, student la Politehnică. Într-adevăr, dup-aceea, nu mai ştiu în ce ocazie l-am cunoscut. A şi venit şi a luat parte la şedinţele noastre, ale tineretului studenţesc naţional ţărănist care se ţineau în localul asociaţiei ?Pro Transilvania?, unde era şi redacţia revistei ?Tinereţea?. Aşa l-am cunoscut pe Mircea Ştefanovici. Atunci figura drept social-democrat, din partea lui Ştefan Voitec, dar după aceea l-am mai văzut ş-am auzit că în cadrul Politehnicii a dus o acţiune împotriva legionarilor, că legionarii voiau să facă grevă, iar el cu ?Tinerimea Liberă? a lui a făcut opoziţie şi a reuşit să împiedice o grevă condusă de un inginer Puiu?

Aşa. Revenind la ?Văpaia?? Ştiindu-l pe Mircea Ştefanovici că are în jur un mănunchi de vreo 20 de tineri, l-am căutat. El cu organizaţia lui era adăpostit de Ion Flueraş care se considera ca un fel de conducător. Nu-şi asumase titlul de preşedinte, deşi era conducător al Partidului Social-Democrat Tradiţional, cel care începuse demult în Ardeal. Şi Flueraş avea un atelier de tâmplărie în preajma cartierului Izvor, şi, mă rog, făcea obiecte de tâmplărie. Avea şi câţiva angajaţi... A fost un om de o cinste nemaipomenită. A fost şi deputat, da? n-a profitat cu nimic, familia lui a fost tot aşa modestă. A fost un luptător idealist. La el la atelier lucra şi Ion Măglaşu (probabil Lazăr Măglaşu ? n.n.), tot social-democrat.

Dar să revin? Ştiam că sunt tineri şi m-am gândit că ei vor răspândi foarte multe, aşa că lor le-am dat mai multe exemplare din ?Văpaia?.

După ce aţi răspândit revistele, la cât timp v-au arestat?

Cam la o lună de zile, mi se pare, în 22-23 iulie? pentru că am fost trădat. Io n-am fost arestat pentru ?Văpaia?, am fost arestat pentru că urma să tipăresc un discurs al lui Iuliu Maniu. Ce se-ntâmplase? La sfârşitul lunii iunie, începutul lui iulie, Iuliu Maniu a ţinut un discurs legat de cedarea Transilvaniei, în care a ţinut să accentueze că Partidu? Naţional Ţărănesc nu recunoaşte semnătura lui Ghiţă Popp pe Armistiţiu. Maniu a vrut să scutească partidu? de o pată ruşinoasă care ar fi însemnat recunoaşterea Pactului Molotov ? Ribbentrop. Am fost şi io la conferinţa publică, era după 6 martie, ?Dreptatea? nu mai putea să apară, şi nici o tipografie nu mai putea tipări nimic din partea partidelor istorice. Io fiind foarte apropiat de Maniu, mi-o spus: Ştii care este situaţia. Ghiţă Popp, reprezentantu? partidului nostru în delegaţia de semnare a Armistiţiului la Moscova a semnat recunoscând şi acordul de retrocedare a Basarabiei. Pe noi nu ne onorează lucru? ăsta. Domnu? Ghiţă Popp în situaţia asta nu a reprezentat partidu? nostru. Şi mi-a spus: Ce facem, că io aş vrea să multiplicăm, să tipărim discursu?? Uite, îţi dau textu? conferinţei şi te-aş ruga să vezi ce se poate face! Caută un tipograf, cumpără nişte litere? Atuncea am zis: Singura soluţie îi să-mi organizez o tipografie. Şi mi-a spus: Un om care te poate ajuta este Ioan Tiberiu Pădureanu. El era avocat şi om de afaceri, avea în Bucureşti şi o brutărie? adică dispunea de bani? (îmi arată un volum semnat de I. T. Pădureanu ? n.n.)3. M-am dus la el şi el m-a ajutat foarte mult că mi-a dat bani să plătesc un tipograf care să lucreze. Am cumpărat litere şi dup-aceia am căutat un tipograf. Aici a fost partea fatală, că nu trebuia să mai ştie altcineva de acţiune. În felu? ăsta am ajuns într-o tipografie pe Calea Văcăreşti, am cules discursu? lu? Maniu şi l-am programat să apară tipărit. În noaptea în care manifestu? era pe masă cules şi lucram ca a doua zi să-l multiplic, să fie ca un fel de manifest? m-o prins, m-o arestat.

Cum credeţi că s-a aflat unde sunteţi şi ce faceţi?

După părerea mea nu am fost suficient de prevăzător. Cel care mai ştia de operaţiunea asta era un coleg de facultate mai în vârstă decât mine. Îl ştiam că e un tembel, dar el s-o oferit să mă ajute, să asigure litere şi toate materialele tipografice. M-a surprins faptu? ăsta, da? mi-a arătat o legitimaţie veche de fost membru al Partidului Ţărănesc ramura Lupu din Bucureşti şi pe undeva mi-a dat încredere, nu m-am păzit de el. M-a păcălit, ce să mai...  Şi el cred că m-a denunţat. Ioan Leontescu! Mi-am adus acum aminte? Notaţi-l, că de câte ori am vrut? nu mi-am adus aminte! Ulterior am aflat că a fost un înstrăinat şi de familie, s-a ţinut numa? de escrocherii. Şi el a venit şi la proces şi s-a înscris la apărare, iar când o fost? m-a acuzat că am acţionat împotriva democraţiei.

Vă mai amintiţi unde aţi fost dus după arestare?

Am fost dus la Prefectura Poliţiei, jos, cu toţi borfaşii şi tâlharii. Era ciment, nu era scaun, nu era pat, nu era WC, nici masă, nu era nimica? şi o mizerie? Mare mizerie, într-adevăr. O dată pe zi se dădea ceva de mâncare. Eram dezbrăcat, în nişte sandale, o cămaşă de vară, pantaloni, aşa cum am fost când m-o arestat. M-am trezit din beciu? ăla că sunt chemat într-o seară sus. Acolo era organizat un spectacol, o confruntare cu Remus Ţeţu? de tristă amintire. Într-un birou mare, Ţeţu era întins pe jos pe o scândură, dezbrăcat la pielea goală şi nişte torţionari, sau cum să le spun, pregătiţi cu nişte centuri? Şi l-au bătut în prezenţa mea. Ţeţu a rezistat, nici câr, n-a scos un cuvânt de ?au? sau ?vai?. Foarte demn s-a comportat. Asta a fost ceva demonstrativ, ca să mă înspăimânte. Şi numa? atâta mi-au spus: Uite ce te aşteaptă dacă nu declari tot! Nu ştiam ce? Ştiam de discursu? lui Maniu, da? n-aveam ce declara că era fapt împlinit. Dup-aceea m-au scos la o anchetă, da? nu mi-au pretins nimic. A fost numa? aşa ca o sperietoare.

Acolo m-am întâlnit cu mulţi. Am scris în cartea mea4 despre întâlnirile cu Mihai Levente şi cu profesoru? Vlădescu Răcoasa. Eu am fost singurul student din toată clasa lui care l-am acceptat. Nu aprobat? acceptat, dar nu i-am arătat nici un fel de răceală sau ostilitate. Toţi au fost foarte reci cu el fiindcă era cunoscut că avea opinie comunistă. Am fost şi la el acasă şi am fost în relaţii bune.

La Prefectura Poliţiei am stat două sau trei zile şi de-acolo m-am trezit dus la Ministerul de Interne, dar nu mai ştiu cât timp m-au ţinut acolo?

Înainte de proces am fost dus şi la o închisoare, ?La Secret?, în Calea Plevnei. La un moment dat, acolo, îs scos din celulă şi îs dus într-un birou unde era un domn anchetator Stroescu şi cu încă cineva, da? ăla tăcea, nu zâcea nimic. Şi Stroescu îmi spune clar: Domnu? Isac, uite aicia hârtiile, nu consemnăm nimic în scris, nu semnezi nimica, da? mă interesează să aflu anumite lucruri. Nu suntem în anchetă, discutăm deschis ca-ntre oameni. Dacă vreţi spuneţi, dacă nu vreţi nu spuneţi. Şi m-a întrebat: A fost Organizaţia asta ?T?? Şi i-am spus: Domnilor, fiţi foarte liniştiţi, organizaţia asta n-a întreprins nici o acţiune. Că noi în afară de protestul împotriva suspendării, desfiinţării dreptului presei n-am făcut nimic. Că v-am spus că nici un tipograf, nici o tipografie, nimeni n-avea voie să mai publice sau să tipărească ceva pentru partidele istorice. A, da? odată ce e organizaţie, nu era pregătită pentru acţiuni ceva? Nu era pregătită. Da? mă-ntreabă el: Ce cunoaşteţi şi ce credeţi despre o posibilă rezistenţă în munţi împotriva regimului? I-am spus: Eu personal n-am luat parte la nici o acţiune, dar nu e exclusă posibilitatea unor lupte de partizani în munţi, în perspectivă sau, mă rog, poate şi acuma. Nu ştiu ce se mai întâmplă în ţară, nu exclud ideea, dar să fim foarte clari, nici eu nici partidu? nu ne gândim la astfel de acţiuni. Din partea Partidului Naţional Ţărănesc să nu purtaţi grijă, că nu îndeamnă la aşa ceva. Da? dacă, totuşi, vremurile vor fi grele şi se continuă persecuţiile, eventual o reacţie de forţă e posibilă din partea legionarilor.

De unde aţi ştiut că pe anchetator îl cheamă Stroescu?

După înfăţişare, că era dominant, adică cum a spus şi Adriana Georgescu. El trebuia să fie? Şi vreau să vă mai spun că tot în anchetă l-am cunoscut şi pe Nicolski. M-a chemat odată şi m-a ţinut de poveşti, m-a întrebat ?de sănătate?: Ce fac? Ce-am făcut? Ce-aş mai face? Ce se-ntâmplă cu arestarea? Şi în timpul acestei convorbiri a sunat telefonul şi el se plângea că nu are personal format pentru misiunea lui, şi spunea că îi mai trebe timp ca să formeze oamenii în stilul KGB-ului. Faţă de mine s-a purtat bine, ca şi Stroescu.

De unde ştiaţi că este Nicolski?

Era el, fără nici o discuţie... Ştiam că el era şefu?. Şi gardianu? care m-a dus mi-a zis: Mergem în birou la domnu? Nicolski! Nu era nici o problemă, nici un secret. Da? m-a chemat numa? ca să mă cunoască, sau aşa ceva, că nu mi-a pretins nici o declaraţie, nimic.

Dumneavoastră în anchetă nu aţi fost bătut niciodată?

O dată? până la proces, m-au bătut cam în sistemu? Ţeţu, adică m-au pus jos şi m-au bătut cu curelele. Cel care a condus ancheta şi s-a ocupat direct de mine a fost unu? Gheorghe Bulz, dar nu pot să spun că s-a purtat brutal.

Aţi putea să faceţi un portret lui Gheorghe Bulz?

Eee, îi foarte interesant, că Gheorghe Bulz era de-aicia din Munţii Apuseni, dintr-un sat foarte cunoscut? da? nu-mi vine acuma-n minte. Memoria nu mă mai ajută? El mă cunoştea dinainte, din timpul studenţiei, da? eu pe el nu l-am cunoscut. Mi-a spus că mă cunoaşte, ştie cine sunt, cum am fost pe la căminul studenţilor ardeleni refugiaţi,  că mai mergea şi el pe-acolo? Altfel pot să spun că s-a purtat onorabil. Mai târziu, când eram la Văcăreşti în închisoare, s-a dat voie să facem cerere de graţiere şi el a venit la mine şi m-a dus într-o baracă: Ce mai faceţi domnu??? O cerere şi gata... Am refuzat. Am spus: Eu nu fac! Sunteţi cel care m-aţi anchetat şi ştiţi că n-am purtat nici o vină. Mie nu-mi trebuie milă? Eu fac cerere de recurs să fiu achitat. Dacă nu sunt vinovat mă eliberaţi.

No, fac o paranteză şi vă spun ce s-a-ntâmplat cu acest Gheorghe Bulz: lucrând ulterior în Combinatul Siderurgic din Hunedoara, nu ştiu cum a venit vorba şi o dactilografă care era din localitate cu el mi-o zis: Ooo, nenorocitul de Bulz! A fost dat afară din Securitate. A fost prins c-a fost legionar şi n-a declarat. A ajuns de mergea cu vitele în câmp. A înnebunit şi a murit într-o stare de nebunie undeva într-un sat din Munţii Apuseni, de unde era el. L-o fi mustrat conştiinţa de tot ce-a făcut. Aşa a terminat Bulz, mai rău decât noi toţi, că n-a putut suporta umilinţa asta. Da. Ăsta-i Gheorghe Bulz?

Despre el pot să vă mai spun că io cred că principala lui menire era să-l implice cumva pe Dumitru Drăghicescu, că altfel n-aveau motive să-l aresteze... Eu legătură cu Drăghicescu am avut, că v-am spus că am fost secretarul de redacţie al revistei ?Pământul Românesc?. Am fost remarcat de el că am gândire filosofică, şi după o şedinţă cu membrii de la ?Pământu? Românesc?, care erau toţi din Organizaţia ?T?? m-a chemat. El avea partea cea mai importantă a scrierilor sale filosofice în limba franceză şi vroia să o traducă în limba română, şi mi-a propus să mă ocup eu de supervizarea traducerii, da? n-am mai putut să fac nimic? Drăghicescu era tipul de nobil, din elita intelectuală, om bogat şi diplomat, un gânditor de mare forţă.

Dar să revin? Au fost consfătuiri, discuţii cu el, da? el nu ştia nimic de ?Văpaia?, şi nu a avut nimic nici cu Ţeţu. Şi, probabil, ştiindu-se legăturile pe care le-am avut cu el, au vrut să-l implice, da? n-au avut cum. Io, cel puţin, am refuzat să recunosc ceva, fiindcă el n-a fost implicat...

El nici n-a fost arestat, dar s-a simţit vizat, şi Gheorghe Bulz, care m-a anchetat pe mine, l-a anchetat şi pe el, şi pare-se că l-a supărat atât de mult, încât în 14 sau 15 septembrie, aşa ceva mi se pare, că eram în timpul procesului, s-a aruncat de la etajul 5. Era o casă nouă imediat după cinematograful ?Aro?. Era înspăimântat, credea că v-a fi condamnat... Asta ţân minte că am aflat după ce-a murit de la nepot şi nepoată. L-au supărat şi n-a suportat... Adică a simţit că probabil ar fi fost arestat, da? nu ştiu dacă ar fi fost condamnat mai mult de un an de zile, da? s-a temut. Adică nu suporta ideea? S-a aruncat din locuinţa lui. E regretabil.

Revenind la ancheta dumneavoastră?

Da, şi în fond, şi de-aici se vede caracterul procesului? Cei de la Securitate (sic!) aveau obligaţia să obţină un proces verbal în care să fie o semnătură a celui vizat de o anumită vinovăţie şi care urma să fie condamnat. Păi, bineînţeles, câteodată ieşeai după o bătaie sau după o schingiuire şi nu îţi mai ardea de rezistenţă. În momentu? când ai semnat procesul verbal şi ai recunoscut, se încheia ancheta şi ei erau foarte mulţumiţi.

Dumneavoastră aţi semnat declaraţiile pe care le-aţi dat în anchetă?

Am semnat după ce m-au bătut, că n-aveam la ce să mai opun rezistenţă, n-am avut ce să contest. Da? nu mi-aduc aminte dacă am citit sau mi s-a citit declaraţia înainte să o semnez?

Ce puteţi să-mi spuneţi despre modul în care s-a desfăşurat procesul?

Procesul a durat? două sau trei zile? Sala a fost neîncăpătoare întotdeauna, până la refuz, în majoritate numai cu ?reacţionari?, şi cu foarte puţini comunişti, favorabili instanţei. Era opoziţia, no, tineretul de la liberali şi de la naţional-ţărănişti, da? nu se putea face nimica. Sala era în fierbere? Procesul era după o perioadă de strangulare a presei? Nu era voie să vorbeşti şi asta era mare lucru şi ei atrăgeau atenţia: Gura! Gura! Da? românu-i obişnuit să şi comenteze? E, asta-i slăbea şi foarte mult îi enerva.

În legătură cu procesul trebuie să mai menţionez că la început, în 10, 11 sau 12 septembrie5, nu mai ştiu, a avut loc o primă şedinţă, în care procuroru? a citit actu? de acuzare, în care eram încadraţi într-o lege a ?protecţiei naţionale?, sau aşa ceva? Adică unde se încadrează trădătorii de ţară, mă rog, ce ştiu eu? Şi eram încadraţi la pedeapsa cu moartea. După aceea două zile a fost pauză,

n-am mai fost chemaţi.

Ce vă mai amintiţi despre discursul procurorului?

Într-o primă fază au fost nişte acuze dure? Avocatu? Iosif Toma Popescu, ajutorul avocatului principal care era un liberal, a ţinut să ni se schimbe încadrarea fiindcă prima dată eram toţi consideraţi trădători şi eram la o încadrare în care se mergea până la pedeapsa cu moartea. Nu mai ştiu ce articol? ceva de înaltă trădare? Şi Toma Popescu a ţinut o cuvântare foarte bine ticluită şi a reuşit să ne scoată de acolo şi să ne treacă la? articolul 209, ?uneltire contra ordinii sociale?. Acuma chiar dacă nu ne condamnau la moarte, dar probabil la muncă silnică pe viaţă, am fi fost foarte mulţi condamnaţi. Acuma săracu? Popescu mi se pare că îi fugit prin Polonia? refugiat.

În proces a fost cinstit şi preşedintele Petrescu6, care, deşi s-a lăsat manevrat de comunişti şi s-a supus la toate, a fost de acord să schimbe încadrarea. Şi procuroru? o spus: Uitaţi-vă ce figură blândă şi cuminte are Victor Isac! Da? ce ascunde? Că are porniri de răzbunare, de criminal? No, ca să se încadreze în articolul pentru condamnare la moarte. Da? a fost, aia a trecut? Şi dup-aia s-a suspendat şedinţa, o fost o întrerupere de o zi sau două, şi s-a schimbat încadrarea, am trecut parcă la 209 unde erau condamnări mai simple, numa? cu închisoare.

Dumneavoastră vi s-a dat cuvântul în proces?

Da, şi am recunoscut că am luat mai multe exemplare din ?Văpaia? da? am văzut că nu îi interesa deloc chestiunea asta, deşi ăsta ar fi fost singurul motiv real de condamnare, că am luat un articol de presă şi l-am răspândit. Da? ce vreau să vă spun este că în afară de prietenia cu Ţeţu şi faptul că am fost împotriva Partidului Comunist şi împotriva opresiunii la care era supusă presa, io n-am făcut nimic de care ei să ştie? Mă rog, şi cu tipărirea cuvântării lui Maniu? E drept că înainte am mai scos şi nişte manifeste anticomuniste împreună cu Mircea Ştefanovici, da? de astea ei nu ştiau...

Cine mai erau acuzaţi în acest proces?

O mai fost Mircea Ştefanovici, arestat, că şi lui i-am dat ?Văpaia? să o răspândească. Da? în proces nu-i menţionată treaba asta, că nu i-o interesat, ca dovadă şi condamnările în proces. Pe el îl şi tratau ca un apropiat, fiindcă era cu mentalitate şi prin credinţa sa socialist, că era de la social democraţi... Fac o paranteză: el parcă a fost condamnat un an şi eliberat7. După aia a fost inginer-constructor, da? n-a ocupat funcţii în structuri, şi ulterior i-a duşmănit foarte mult. Practic, când a fost arestat a fost prieten al socialismului, al comunismului, dar după proces a fost foarte pornit împotriva lor.

Mai era Ion Flueraş, pe care l-am cunoscut înainte, şi care era foarte apropiat de Mircea Ştefanovici. În atelierul lui de tâmplărie se întâlneau din formaţia lu? Mircea Ştefanovici, din ?Tinerimea Liberă?. Flueraş a avut şi el un comportament demn. Da? mi se pare că pe el în ultimul moment l-au arestat. În perioada de pregătire a anchetei nu ştiam de el că era arestat, iar după aceea, la Jilava, a apărut în închisoare. Io l-am cunoscut şi l-am respectat ca vechi luptător ardelean pentru Unire, şi când eram la ?Tinerimea Liberă? am fost şi la atelieru? lui şi am ţinut legătura cu el. Dar n-aveau de ce să-l acuze, că n-a întreprins nimic, doar că a adăpostit ?Tinerimea Liberă?, deşi aia era o asociaţie cu autorizaţie de funcţionare oficială. A fost foarte demn? da? n-a avut cum să se apere.

De Adriana Georgescu vă amintiţi cum a fost în timpul procesului?

Pe Adriana io n-am cunoscut-o înainte de proces. Era o femeie foarte frumoasă, foarte drăgălaşă, şi în proces a avut, într-adevăr, o atitudine demnă, onorabilă, da? nu suficient de justă şi calculată. A fost eroică, într-adevăr. A protestat, a arătat toată lupta? Într-adevăr, ea a avut de suferit din cauza asta, plus declaraţia publică despre felul cum s-a desfăşurat ancheta, despre domnu? ăsta Stroescu. No, adică a arătat caracteru? procesului, că n-a contat vinovăţia? Din păcate Adriana Georgescu în cartea ei n-a luat din proces nimic esenţial?

Dar Remus Ţeţu cum s-a comportat în faţa instanţei?

Splendid. El, când i s-a dat, parcă, ultimul cuvânt? a spus că n-a fost nimic decât o acţiune pentru apărarea libertăţii presei, şi că el a făcut numai un protest împotriva suprimării libertăţii presei, pentru că, aşa cum am mai spus, în perioada respectivă partidele istorice nu mai puteau tipări absolut nimic, deşi se spunea că-i guvern democrat. Foarte frumos a vorbit. De fapt nici nu era propriu-zis acuzat, numa? ca să spună că a făcut Organizaţia, nu că ar fi avut vreo acţiune contra guvernului sau aşa ceva... El, însă, a ţinut într-adevăr o cuvântare foarte frumoasă, o pledoarie pentru libertate, nimic altceva. Când ne-am întâlnit toţi cei arestaţi în proces, într-adevăr, era? cum să zicem, romantic, poetic, visător. Îmi amintesc că Ţeţu zicea: Fiţi liniştiţi, se vor schimba lucrurile în curând şi toţi cei care sunteţi arestaţi veţi avea o răsplată pentru activitatea asta, a zisei Organizaţii ?T?.

În proces Ţeţu era factoru? principal. I-adevărat că lui nu i s-a dat calitate de preşedinte, pentru că el a fost preşedintele Organizaţiei de Tineret a Sectorului I Bucureşti, dar pornind de la editarea ?Văpăii? s-a considerat că-i vorba de Organizaţia ?T??

Aţi avut avocaţi ai apărării din oficiu?

Nu. Iosif Toma Popescu era avocat, iar Virgil Veniamin, profesor universitar, din partea Partidului Naţional Ţărănesc a prezidat apărarea. Nu ştiu dacă n-a murit săracu? prin străinătate? Mi se pare că el avusese funcţia de secretar general adjunct al partidului. Şi de la liberali a fost iarăşi un avocat celebru, dar nu-i mai ştiu numele. Dar primul discurs în apărarea noastră, de contestare a actului de acuzare l-a susţinut Iosif Toma Popescu.

Şi martorii apărării cum s-au prezentat?

Foarte bine, foarte eroic? Păi, printre martorii apărării a fost şi avocatul Istrate Micescu. Eu am fost întrebat: Accept să fie Maniu? Da, n-am nimic împotrivă. L-au trecut acolo ca propus de martor, da? nu s-a aprobat. Şi el şi Brătianu au fost refuzaţi.

Martori ai acuzării au fost?

Ca martori ai acuzării, în ce mă priveşte pe mine, am impresia că acel Leontescu, cel care m-a ajutat să procur materialele alea tipografice a fost. M-am trezit că vine la boxa noastră şi? m-a întrebat dacă îl admit ca să fie martor. N-am nimic împotrivă? Şi dup-aceea, când a vorbit, mi-am dat seama că el era angajatu? Securităţii (sic!). M-a lăudat şi nu ştiu ce, dar a spus şi că sunt un duşman al regimului, şi că am vrut să tipăresc discursul lui Iuliu Maniu, şi cu ?Văpaia?? dovadă că sunt duşman. A fost suficient. Şi el mi-a dat ajutor să procur material tipografic... Probabil că i-a dat Securitatea (sic!) ordin să mă prindă, fiindcă dacă m-am angajat sigur aş fi căzut.

În final care au fost sentinţele pronunţate?

În ce mă priveşte pe mine eu am fost condamnat? ca membru de partid. De fapt partidu?, nu eu. De ce spun asta? Toată formaţiunea o fost liberală, cu Ţeţu în frunte. Ţeţu a fost condamnat 7 ani de zile, a doua condamnare am avut-o eu, 5 ani, ca reprezentând Partidul Naţional Ţărănesc, ?acuzat? că am luat ?Văpaia? şi, mă rog, că am răspândit-o. Da? vreau să vă spun că, de fapt, în proces treaba asta nu o interesat pe nimeni. Că aş fi putut fi condamnat pentru răspândirea de materiale ilegale, dar am fost condamnat pentru poziţia mea în Partidul Naţional Ţărănesc, pentru că eram reprezentant al partidului. Ce-am făcut noi, de fapt, nu i-o interesat. Deci eu consider că, de fapt, a fost o acţiune îndreptată împotriva partidelor politice.

Aşa. Dup-aceea a urmat Adriana Georgescu cu 4 ani, ca reprezentând pe Rădescu, care, la fel, era considerat un mare rival şi duşman. Ea a fost şefa lui de cabinet, da? ca opţiune politică era cu Partidul Liberal, că aşa a fost, în definitiv, toată aşa-zisa Organizaţie ?T?. Şi după aceea, la 3 ani, a fost un liberal, Mircea Pătârlăgeanu, care nu mai ştiu dacă era şefu? organizaţiei de tineret a Sectorului IV, da? era elementul cel mai activ al tineretului liberal. Flueraş a fost condamnat la 2 ani da? mi se pare că fost eliberat mai devreme? Şi după aceea au coborât la 2 ani, 1 an, şi majoritatea cu 5, 4, 3 luni, adică s-a banalizat pur şi simplu procesu?, fiindcă în afară de apariţia ?Văpăii? nu era nici un fel de acţiune. Am fost acuzaţi toţi, da? era, de fapt, o acţiune împotriva partidelor istorice.

Şi după proces unde aţi fost duşi?

După proces ne-au dus la o închisoare, la care parcă-i spunea ?Uranus?. Acolo ne-au mai ţinut cam o săptămână, sau aşa ceva, şi după aceea la Jilava. Acolo cred că din ai noştri au făcut intervenţie pe lângă medicu? penitenciarului, Popescu Sibiu, şi el mi-a făcut un certificat medical şi m-a trimis la spital la Văcăreşti, pentru că simţeam dureri de apendicită. La Văcăreşti am fost operat şi am stat acolo din ?45 până în ?47 când m-au mutat la Aiud.

În închisoare la Văcăreşti a fost şi Ţeţu într-o celulă la spital. El a dispus de bani mulţi şi i-a cumpărat pe toţi. Şi acolo legăturile cu el s-au menţinut foarte bine. Acolo am mai avut discuţii despre problema cu războiul mondial în care mă mai contrazisesem cu el şi înainte. De data asta a participat la discuţii şi profesorul universitar Gheorghe Cuza care era şi el arestat, şi toate discuţiile ajungeau la teza că va fi un conflict. Io le-am spus să nu ne facem iluzii, că nu va fi nici un război, dar Ţeţu era cu teza lui că va fi şi nu scăpa nici o ocazie să o spună.

Şi pe Adriana Georgescu am întâlnit-o fiind în spital la Văcăreşti? Din păcate, în cartea ei nu prezintă procesu? şi nici despre Organizaţia ?T? nimic... Dar ea ştia de activitatea lu? Ţeţu, că mi-a spus că, totuşi, ar fi existat un fel de înfrăţire şi făceau cu arătătorul de la mâna dreaptă şi cu arătătorul de la mâna stângă semnul ?T?. Zice: Când eram de-ai noştri, dacă făceam semnul ăsta însemna că ştim de Ţeţu. Chestiunea asta cred că a fost considerată ca fiind Organizaţia ?T?.

Despre evadarea care a avut loc după proces ce puteţi să-mi spuneţi?

La Văcăreşti Ţeţu făcuse un plan să evadăm împreună. Io eram la celularu? de la dreptu? comun, da? aveam libertate, puteam să ies, că eram un fel de cantor şi mă ocupam să îngrijesc şi biserica. Într-o zi m-am trezit cu o citaţie la Tribunal. M-am dus cu ea la Remus şi i-am zâs: Ce-i cu citaţia? Mergem amândoi, plecăm. N-am fost de acord. Am refuzat şi i-am spus din capu? locului: Nu mă simt vinovat cu nimic, n-am de ce să plec din ţara mea. Ce s-o întâmpla, s-o întâmpla. Asta a fost, mi se pare, prin ?468. Totu? era pregătit şi a doua zi el s-a dus. Era planificat să intrăm pe o uşă de la Tribunal, acolo aştepta o maşină şi să fugim? El a mai stat în ţară, mi se pare, 2-3 luni de zile, undeva ascuns, şi după aceea a plecat cu un avion şi a reuşit să ajungă în Argentina. Aici făcuse Facultatea de Drept şi Filosofia, iar acolo a câştigat o situaţie foarte bună, că a ajuns profesor universitar, mi se pare de drept internaţional, şi chiar rector de Universitate. Era deştept, nu se poate spune nimic?

Aşa a fost cu evadarea, da? să ştiţi că n-am regretat niciodată că nu am plecat atunci.

Cu ce personalităţi v-aţi mai întâlnit în închisoare în timpul primei detenţii?

Cu Pătârlăgeanu am stat câtva timp în aceeaşi celulă la Văcăreşti. El era un liberal fidel, da? nu ştia nimic de ?Văpaia?. Mai era Mircea Ştefanovici? Pe el l-am mai văzut după aceea destul de frecvent. Cum v-am spus, m-am întâlnit şi cu Gheorghe Cuza, fiul lui A.C. Cuza. Era un om splendid, deschis, inteligent, poet talentat, un bun istoric. Eu aveam predilecţie pentru lecturi istorice şi când i-am spus de unele dintre ele, avea şi el cunoştinţă. Pot să spun că n-am găsit în perioada de închisoare pe cineva care să aibă cunoştinţe atât de serioase în materie de istorie ca Gheorghe Cuza. El era un optimist, săracu?, mai credea într-un război, ca şi Ţeţu. Avea aceleaşi idei ca şi tatăl său, naţionalist, antisemit? poate nu aşa în stilu? lui taică-său, da? era, totuşi, antisemit. El a şi fost la Ministeru? Muncii în guvernu? Cuzist, da? n-a fost dur? da? antisemit era. Suferea că taică-său era foarte în vârstă şi îi era teamă că nu-l mai vede... şi nici nu l-a mai văzut.

Şi cu Nichifor Crainic m-am întâlnit. Eu l-am cunoscut mai demult, în redacţie la ?Curentul?. Cu el m-am întâlnit numa? la Văcăreşti, chiar lângă biserică, şi ştiu că mi-o zis: Domnule, nu pot suporta! Cu mine trebuie să se aleagă ceva. Fac orice numa?? A făcut într-adevăr, că la Aiud am auzit că a fost detestabil şi ajunsese de batjocura lumii.

L-am întâlnit şi pe Radu Gyr. Despre el ce să vă spun? Era măreţ, într-adevăr. Cu el am fost la acelaşi etaj şi în perioada când era oră de ieşire la aer şi ne scotea tot etaju?, rămâneau uşile deschise, şi cine rămânea în celulă putea să meargă la altă celulă. Acolo aveam întâlnire cu el şi cu Gheorghe Cuza. Şi Radu Gyr ne recita poezii de-ale lui.

Şi de la Văcăreşti v-au mutat la Aiud?

Din vara lui ?47 am fost luat din Văcăreşti şi dus la Aiud. Practic io rămăsesem singuru? din tot procesu? care mai eram în închisoare. Unii or evadat, alţii au făcut cereri de graţiere, alţii au mai fost eliberaţi, şi io am rămas singur.  Da? să vă spun de ce m-au transferat: la Văcăreşti era un călugăr şi n-avea ajutor, cantor, şi m-a luat pe mine fiindcă mă pricepeam şi făceam slujbă cu el. ţineam strana, eram şi clopotar, cu toaca, cu ce mai era pe-acolo. Şi a fost o serie de arestări noi în ?47, cu regim de lagăr, adică fără condamnări, şi între cei care au fost aduşi atunci a fost şi preotul-vicar Ion Moldovan, de la Blaj. El era unul dintre cei mai populari prelaţi pentru că se comporta bine cu credincioşii, şi la un pahar de ţuică? era foarte popular. Şi o spus către mine: Hai să facem slujbă! Facem! Da? n-am nimic din cele preoţeşti. Păi io am acces în biserică. M-am dus în biserică şi am adus un patrafir, o cruce, nu mai ştiu ce, şi am făcut o slujbă. Da? şi el o vorbit tare şi eu cred c-am cântat mai tare şi s-o auzit în stânga-n-dreapta. Că acolo era o curte mică, numa? pentru cei din lagăr. Şi, bineînţeles, că s-o făcut anchetă, cum s-a ajuns să se facă slujbă religioasă, şi el o spus: Isac mi-o adus. (râde ? n.n.) Şi-atuncia, drept pedeapsă, m-au transferat la Aiud. Şi asta a fost spre binele meu, fiindcă rămăsesem singur din tot lotu?. Şi când m-au trimis la Aiud? trebuia să mă încadreze undeva şi m-au trecut că fac parte din ?Sumanele Negre?. Da? să vă spun ce-a fost aici la Aiud partea bună. Pe front io am avut ordonanţă din Mirăslău9, şi respectivu? s-a interesat de mine, a aflat că sunt în Aiud, şi a anunţat familia la Hunedoara, şi nu ştiu cum da? am fost eliberat condiţionat în ?48. Atunci ştiu că a fost o încurcătură, că io ?făcând parte? din organizaţia ?Sumanele Negre? n-aş fi putut să fiu eliberat. Şi am spus că n-am fost implicat, şi într-adevăr, avocatu? a făcut o cerere pe la Bucureşti şi-a venit dovadă că nu am făcut parte din organizaţie, şi am fost eliberat condiţionat, în ianuarie ?48.

Vă mai amintiţi momentul eliberării din închisoarea de la Aiud?

În ianuarie o venit sentinţa, că o mai fost un decret de amnistie şi reduceri de pedepse, şi-atuncia am intrat cu o treime din pedeapsă şi încă o treime din ce-a rămas din cei 5 ani mi s-a luat cu eliberarea condiţionată, că am fost chemat la comisia care se ocupa de eliberarea condiţionată şi mi s-a spus că trebuie să respect regimu?, legile statului şi aşa mai departe?

Aţi regretat vreodată că aţi fost arestat şi aţi stat aceşti ani în închisoare?

Profesional am fost distrus. Mă pregătisem, şi în toamna lu? ?45 urma să-mi susţin teza de doctorat. Io aveam o catedră la Institutu? Militar-Geografic, două-trei zile pe săptămână şi în rest lucram cu Mircea Florian10 că am fost asistentul lui. No, şi în toamnă urma să îmi prezint teza de doctorat, da? am fost arestat în iulie şi? s-a terminat. Imediat când am ieşit din închisoare, în ianuarie, m-am interesat care-i soarta cu doctoratu? şi un prieten, Virgil Stancovici, mi-a spus: S-a dat un termen până la sfârşitul lunii martie şi din cei vechi, restanţieri, cine mai prezintă tezele se iau în considerare. M-am apucat şi din ianuarie până în martie am redactat teza de doctorat, ?Cunoaşterea inductivă?. Nici nu mai ştiu cum am reuşit să o scriu, nu-mi vine să cred. Am teza de doctorat şi acuma, şi am mai citit într-o zi câteva pagini şi mă mir şi eu că am avut judecata atât de clară. No, şi la sfârşitu? lunii martie, cu o zi două înainte, m-am prezentat la facultate şi am dat de Posescu, unul din vechii profesori de la catedra lui Negulescu, cu care am fost în relaţii bune, şi el mi-a spus: Domnu? Isac, nu-i mai nimeni aici din toţi câţi ai cunoscut, din toată Facultatea am rămas numai eu şi n-am nici un cuvânt de spus, nu pot face nimic. Mai este şi Gulian, adoptat de nou? regim. Mergi şi vezi la Gulian dacă poţi rezolva ceva! Mă duc. Ai condamnare politică? Da. Drumu?! N-ai ce căuta! Şi am rămas aşa, fără să o mai susţin.

V-aţi mai întâlnit după eliberare cu cei cu care aţi fost în lot?

M-am mai întâlnit cu Remus Ţeţu şi am vorbit, da? acuma-i foarte bolnav. Vroiam să colaborez cu el pentru un răspuns la cartea Adrianei Georgescu, da?? A venit în ţară şi s-a îmbolnăvit rău de tot. Am scris zilele astea la familia unde a fost găzduit, în Bucureşti, să-mi dea adresa, să-mi spună dacă mai trăieşte, să vedem dacă nu putem face ceva, da? nu am primit răspuns.11

Cu Adriana Georgescu numa? la telefon am povestit... Şi ea era foarte bolnavă... Cei de la ?Memoria? din Bucureşti zic c-ar mai trăi.12

A! Mi-am amintit că a mai fost şi Dan Cernovodeanu, istoric. Şi el era liberal, da? n-a avut nici el nimic cu ?Văpaia?, şi nici nu l-a văzut pe Ţeţu în perioada aceea. Mai târziu, când am fost la Casa Română de Cultură de la Paris era şi el acolo şi m-am dus şi i-am spun cine sunt. Aoleu, noi suntem din proces? El a avut o condamnare mai mică.

Domnule Isac, sunteţi de acord cu publicarea acestui interviu în revista ?Memoria?, ca o completare la ceea ce s-a scris până acum despre Organizaţia ?T??

Da, cum nu. Asta este de reţinut: Procesul Organizaţiei ?T? a fost important prin specificu? lui juridic, nu politic. A fost un proces demonstrativ. N-a fost brutal, într-adevăr, căci nu aveau ce să condamne. În afară de Ţeţu nu ştiu dacă a mai primit cineva bătaie, şi, în plus, relaţiile cu familia au fost totdeauna asigurate. După arestare nu au mai întrebat nimic nici familiile. Pe ei i-ar fi interesat dacă cineva ar fi făcut o cerere de graţiere şi ar fi recunoscut că a greşit. Eram acolo generaţia mea: eu, Ţeţu, Mircea Şefanovici, da? a căzut şi Ion Flueraş, care n-a făcut nimic, decât a adăpostit pe cei care erau împotriva dictaturii bolşevice. Şi el ar trebui să rămână o figură, o victimă eroică a acestei faze. Era un om calm, neagresiv, îngăduitor, tolerant, recunoscător. Şi el după ce a fost eliberat am auzit că a fost din nou arestat şi a fost ţinut în regim de lagăr, da? fără nici un motiv. Şi aşa a murit el? sub drapelul socialismului, da? nu al celui conceput de el, că el era un rival al bolşevismului.

Când mă gândesc la Flueraş şi la discuţiile care sunt acuma despre Partidul Social Democrat? nu este nici o asemănare, nici un fel de legătură cu ce-i social democraţia de astăzi. A avut poziţia lui de social-democrat autentic, aşa cum s-a născut social-democraţia în secolul XIX, dar acea social-democraţie a dispărut, nu mai există.

Eu vă mulţumesc.

Şi eu vă mulţumesc. Îi foarte bine dacă aduceţi completare la cartea Adrianei Georgescu.13 Ea a mers pe linia ei proprie, a prezentat femeile de drept comun, nu s-a referit la nici o femeie de ordin politic. Ea trebuia să dea amănunte de ordin politic, nu din ăstea social-vulgar. Ce să mai vorbim?

*

La 9 aprilie 1958 Victor Isac este arestat din nou şi condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru infracţiunea de insurecţie armată. În 1964 a fost eliberat de la Aiud, iar în 1972, prin sentinţa nr 168/08.08.1972, Tribunalul Militar hotărăşte în unanimitate achitarea lui pentru infracţiunea de insurecţie armată.

Victor Isac este achitat în 1976, prin sentinţa 643/1976 care anulează sentinţa nr 12 din 13 septembrie 1945 a fostei Curţi Marţiale a Corpului 2 de Armată şi Decizia nr. 406 din 16 martie 1946 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie.14

 

1 Interviul a fost realizat la Hunedoara în 29 ianuarie 2001 şi 24 martie 2003.

2 A se vedea pentru detalii O înscenare judiciară regizată de Securitatea Hunedoreană. Grupul ?Garda Albă?, în AIO - Anuarul de Istorie Orală, nr. 1/1998, Cluj-Napoca, 1999, pp. 259-285; Victor Isac, ?Garda Albă ? organizaţie subversivă inventată de Securitate?, în ?Memoria?, nr. 18, noiembrie 1996, pp. 98-105.

3 Ion Tiberiu Pădureanu, Alături de Iuliu Maniu prin infernul istoriei, Editura Unirea Pres, Alba-Iulia, 1993.

4 Victor Isac, O viaţă istorică a secolului XX, Editura Călăuza, Deva, 2000.

5 Prima înfăţisare a fost pe 5 septembrie, dar la cererea colectivă a inculpaţilor de a-şi pregăti apărarea s-a acceptat amânarea pe 10 septembrie, Petre Ţurlea, Procesul Organizaţiei ?T?,  Libra, Bucureşti, 2000, p. 60.

6 Colonelul Alexandru Petrescu, fost director al închisorilor în timpul regimului Antonescu, era suspectat că ar fi avut un comportament agresiv  faţă de deţinuţi,

P. Ţurlea, op. cit., p. 71.

7 Mircea Ştefanovici a fost graţiat în 1947, P. Ţurlea, op. cit., p. 99.

8 Evadarea a avut loc în primăvara lui 1947, P. Ţurlea, op. cit., p. 99.

9 Localitate în judeţul Alba.

10 Mircea Florian (1888-1960), filosof, profesor la Facultatea de Filosofie din Bucureşti.

11 La scurt timp după primul interviu cu Victor Isac i-am expediat domnului Remus Ţeţu o scrisoare pe adresa din Buenos Aires, dar nu am primit nici un răspuns.

12 De asemenea i-am expediat şi doamnei Adriana Georgescu o scrisoare, dar nu am primit nici un răspuns.

13 Aşa cum am mai precizat, la data interviului Victor Isac nu ştia de existenţa volumului semnat de Petre Ţurlea.

14 Petre Ţurlea, op. cit., pp. 101-102.

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.