| Simpozionul ?Mişcări şi acţiuni disidente în perioada comunismului târziu? (organizat la Braşov între 14 şi 16 noiembrie 2003 de către Institutul Român de Istorie Recentă şi Asociaţia ?15 Noiembrie 1987?) a fost gândit ca o încercare de a face o analiză dintr-o perspectivă comparativă a disidenţei din anii ?70 ??80. În plus, ca în fiecare an, se marchează astfel omagierea revoltei anticomuniste a muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987. În prima zi, aula Universităţii ?Transilvania? a fost arhiplină. Participanţilor din Braşov sau celor veniţi din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Olanda, Germania, Anglia, li s-au adăugat personalităţile oraşului care au ţinut în cuvântul lor să omagieze curajul muncitorilor braşoveni. Cel mai ?inspirat? a fost reprezentantul organizaţiei PSD Braşov, care a ţinut să precizeze că se face mesagerul preşedintelui Ion Iliescu şi al premierului şi că domnul preşedinte i-a sugerat să insiste pe faptul că Revolta din Braşov a pregătit Revoluţia din Decembrie ?89. Afirmaţia a stârnit protestul doamnei Doina Cornea, invitată la simpozion, care, atunci când i s-a dat cuvântul (după ce notabilităţile oraşului, odată îndeplinită misiunea protocolară, plecaseră din sală), a spus că nu vede de ce domnul Iliescu vrea să facă legătura între cele două evenimente, din moment ce nu a existat nici un fel de solidarizare cu muncitorii de la Braşov, arestaţi şi pedepsiţi crunt pentru protestul lor. Pe de altă parte, amintirea numelui premierului în acest context a fost pur şi simplu o gafă ? dacă nu chiar o sfidare, din moment ce muncitorii de la Braşov care l-au recunoscut pe consilierul domniei sale, Ristea Priboi, ca fiind ofiţerul de Securitate care i-a anchetat şi bătut în urma revoltei, a devenit din călău acuzator şi-l târăşte prin sălile tribunalelor pe unul dintre cei mai curajoşi muncitori de atunci, prezent de altfel în sală, şi care a spus în cuvântul său că nu se va lăsa intimidat de puterea actuală. Cu aceeaşi demnitate şi fermitate în faţa pericolelor care pândesc din nou democraţia în România, au vorbit şi Constantin Ticu Dumitrescu sau fostul disident Vasile Paraschiv, care referindu-se la lipsa de solidarizare cu muncitorii braşoveni a spus: ?Am înţeles teama lor intelectuală de atunci. Astăzi nu pot să mai înţeleg de ce nu pot să-şi ridice vocea?. Simpozionul a adus la Braşov cercetători români şi străini precum Dennis Deletant, specialist în istoria Securităţii, Georg Herbstritt, expert al Autorităţii Gauck de la Berlin, specialist în istoria STASI, Ioana Boca, Ruxandra Cesereanu, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Armand Goşu, Ionuţ Dogaru, Dragoş Petrescu, Adrian Niculescu, Dorin Dobrincu şi Mariana Sipoş, precum şi personalităţi care s-au remarcat în lupta împotriva comunismului, printre care marele disident rus Vladimir Bukovski sau Coen Stork ? diplomat olandez, ambasador al Regatului Olandei în România în perioada 1988-1993, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai celor care protestau faţă de regimul comunist. Punctul culminant al simpozionului l-a constituit fără îndoială prezenţa, în a doua zi a simpozionului, a lui Vladimir Bukovski. Din păcate, conferinţa sa excepţională nu a fost înregistrată de nici o cameră de televiziune, deşi toate televiziunile centrale au corespondenţi la Braşov. Lipsă de profesionalism? Lipsă de cultură? Deranjează prezenţa lui Vladimir Bukovski în România, aşa cum deranjează şi în Rusia unde i se interzice intrarea, după ce în primii ani de după destrămarea Uniunii Sovietice s-a putut întoarce şi a avut chiar acces în arhivele secrete unde a putut fotocopia mii de documente, publicate apoi în volumul Judecată la Moscova Judecând după reacţiile oficialităţilor la comentariile lui Bukovski la Braşov, potrivit carora Moscova ar fi avut un amestec în Revoluţia din 1989, se pare că da, Bukovski nu e binevenit în România! (De altfel, nici anul trecut, la lansarea cărţii Bukovski la Sighet, în afara echipei mele de televiziune, nici o altă cameră nu a fost prezentă la Târgul de Carte Gaudeamus, înnobilat astfel de prezenţa lui Vladimir Bukovski. La fel, directorul Radioului public, care organizează Târgul de Carte, dl. Dragoş Şeuleanu, nu a avut nici măcar minimul respect, ca gazdă, de a-l saluta pe Bukovski, deşi a trecut pe lângă marele disident cu câteva minute înainte de a începe lansarea cărţii sale.) Nici la Braşov nu a venit vreo personalitate a oraşului să-l salute. Am văzut telejurnale în ţări din Occident în care vizita lui Bukovski era prima ştire a zilei. La noi, preşedintele ţării spune că ideile lui Vladimir Bukovski despre KGB şi Securitate i-au fost ?injectate? şi că e victima ?mentalităţii staliniste?. Este greu de explicat o asemenea atitudine faţă de un model de demnitate şi curaj în anii comunismului sovietic, arestat de nenumărate ori, internat în lagăre psihiatrice pentru că era considerat foarte periculos pentru regim chiar şi într-o închisoare obişnuită Mai mult, când în noiembrie 1987 muncitorii braşoveni s-au revoltat, Bukovski ? povesteşte Dorin Tudoran ? a participat la manifestaţia de solidaritate organizată de exilul românesc în faţa Ambasadei României de la Paris. Câteva ore după conferinţa lui Bukovski, cine trecea din întâmplare prin centrul Braşovului putea vedea câteva zeci de oameni adunaţi în jurul unui monument, aşteptând începerea unui ceremonial. Opt preoţi (unul era episcop) îşi puneau odăjdiile, iar câteva femei împărţeau lumânări asistenţei şi aranjau tăvile cu colivă, pâinile, sticlele de vin pe bordura de granit. Pe cruce se putea citi inscripţia: A fost ridicat acest sfânt monument în cinstea braşovenilor care, în acest loc, la 15 noiembrie 1987, învingându-şi teama şi dispreţuind moartea, au cântat ?Deşteaptă-te, române? şi au cerut căderea dictaturii comuniste. 15 Noiembrie 1997. De data aceasta, camerele de televiziune erau prezente. După o aşteptare prelungită, notabilităţile oraşului au sosit şi a început o slujbă religioasă de pomenire a lui: Ioan, Cornel, Viorel, Roza, Nicolae. Puteai presupune că numai rudele şi prietenii celor amintiţi ştiau în ce condiţii au murit. Oricum, numele lor nu se afla înscris pe cruce. A urmat depunerea unor coroane de flori; dacă erai în faţă puteai desluşi cu greu ce scria pe panglicile coroanelor: din partea Sindicatului 15 Noiembrie, Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei, câtorva partide politice (PSD, PRM, PNL, PNŢCD), Poliţiei Române, Jandarmeriei, Sindicatului Roman, Asociaţiei Decembrie 1989, Sindicatului ?Dreptate şi frăţie?. Ceilalţi, mai din spate, nu aveau de unde să ştie, nimeni nu îi anunţa pe purtătorii coroanelor, totul se petrecea pe muteşte, până când corul celor opt preoţi a crezut de cuviinţă să cânte ?Deşteaptă-te, române?, Puteai presupune că se aducea astfel un omagiu celor care au murit în timpul revoltei din 15 noiembrie 1987. Nu era aşa. În timpul manifestaţiei, nu au murit oameni. Întrebând în dreapta şi în stânga, puteai afla că cei pomeniţi au murit în timp, după aceea, că într-adevăr participaseră la revoltă, fuseseră arestaţi, bătuţi, torturaţi în anchetele Securităţii. Dacă numele lor ar fi fost trecut pe cruce, ar fi trebuit ca toate acestea să fie înscrise în piatră. Am vrut să aflu amănunte de la rudele lor. Nu se aflau acolo. Nu fuseseră chemate? Cine le-ar fi putut interzice să vină? O privire de jur-împrejurul zonei îţi ridica destule semne de întrebare: la fiecare colţ, poliţişti dotaţi cu bastoane de cauciuc vegheau ca totul să se desfăşoare fără incidente. Desigur, nu te puteai întreba ce incidente puteau apărea? Poate sosirea unui grup masiv de muncitori de la ?Roman" care să ceară, ca şi în urmă cu 16 ani, condiţii decente de trai, aşa cum prevede Constituţia? Sau sosirea unui grup de studenţi care fuseseră în grevă zile în şir şi care, mai ştii, s-ar putea solidariza cu muncitorii? Când, după mai bine de o o oră de slujbă şi depunere de coroane, au urmat discursurile, au vorbit mai mulţi. Nu s-au prezentat. Probabil erau prefectul, primarul, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie; oricum, nu se auzea nimic. Nu era nici o instalaţie de sonorizare, zgomotele fireşti ale oraşului erau mai puternice, la trei-patru metri treceau maşini, troleibuze. La sfârşit a vorbit şi unul dintre preoţi care a promis că e ultimul an când nu există o staţie de amplificare la ceremonial. De ce era aşa greu să se aducă una încă de anul acesta, nu se ştie. Fonduri pentru organizarea simpozionului au existat suficiente, dacă luăm în consideraţie condiţiile excelente de cazare a participanţilor (în Poiana Braşov). Pe obrazul unui singur om am văzut o lacrimă. L-am întrebat cine este. Un muncitor şomer. Îşi amintea ce fusese în noiembrie 1987. Participase la revoltă. Fusese prieten cu cei care nu mai erau în viaţă. Vântul a putut să stingă în acest răstimp de zeci de ori lumânările aprinse şi reaprinse. Una se afla în mâna fostului ambadador al Olandei, Coen Stork. Domnia sa nu a fost invitat să vorbească aici. Bineînţeles, nici Vladimir Bukovski. Pe stradă treceau femei, bărbaţi, copii. Unii aşteptau în staţie sosirea troleibuzului. Fapt important însă: la Braşov a fost lansată ediţia în limba engleză a cărţii Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, a istoricilor Marius Oprea şi Stejărel Olaru. Pentru cei care nu vor să uite!Ziua care nu se uită ? 15 noiembrie 1987, Braşov, acum şi în ediţie engleză (The Day We Won?t Forget ? 15 November 1987, Braşov) este titlul cărţii semnate de Marius Oprea şi Stejărel Olaru de la Institutul Român de Istorie Recentă din Bucureşti, carte apărută în 2002 la Editura Polirom din Iaşi. O semnalăm cititorilor din nou în această săptămână, cu prilejul aniversării a 16 ani de la revolta braşovenilor începută de muncitorii din secţia 440 a Întreprinderii de Autocamioane Braşov. Această revoltă, ştim acum, a semnalizat începutul sfârşitului epocii Ceauşescu. Cartea reconstituie evenimentele pe baza interviurilor cu participanţii înşişi, în mărturii concrete şi detaliate. Cartea include şi unele documente din arhiva Securităţii, comentarii ale postului de radio ?Europa Liberă" din timpul revoltei, precum şi câteva discuţii şi opinii ale unor persoane apropiate de evenimente. Lidia Bradley, SUA 1 ? 2 . |
