2% pentru MEMORIA
 Arhiva
 
 
Relicve din perioada dictaturii comuniste în judeţul Argeş
Mircea Crăciun
 

Schimbarea numelui unor localităţi, staţii de cale ferată, denumirea unor străzi, distrugerea monumentelor aparţinând unor personalităţi neagreate de regimul comunist, arderea cărţilor din biblioteci publice şi particulare, demolarea bisericilor, oraşelor şi satelor, distrugerea unor instituţii de cultură, fabricarea de falşi eroi sunt doar câteva din măsurile luate de comunişti după acapararea puterii politice în România, cu ajutorul armatei sovietice.

În cazul unor localităţi mai mari ca Braşovul, care a purtat câţiva ani numele de Oraşul Stalin, staţiunea Eforie Sud numită Vasile Roaită, oraşul Oneşti, numit oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, oraşul Ştei numit oraşul Dr. Petru Groza, s-a revenit la vechile denumiri istorice.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în judeţul Argeş, unde la 14 ani după revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, întâlnim aceleaşi denumiri date unor localităţi, staţii de cale ferată, străzi, denumiri stabilite de activiştii comunişti în anii de teroare stalinistă: 1949-1950.

În municipiul Piteşti şi astăzi o stradă poartă numele de strada Mitrea Cocor, după personajul fictiv din romanul cu acelaşi nume de Mihail Sadoveanu.

Romanul Mitrea Cocor, scris şi publicat de Mihail Sadoveanu în anul 1949, este socotit a fi prima operă realist-socialistă din literatura noastră, după modelul literaturii sovietice.

În condiţiile în care în municipiul Piteşti au trăit mari personalităţi, ignorate astăzi pe nedrept, nu se justifică ca o stradă să mai poarte numele unui personaj fictiv din prima operă realist-socialistă de tristă amintire.

La 7 km de Piteşti, de-a lungul Şoselei naţionale Piteşti ? Bucureşti (DN 7), se află satul Valea Boierească, ce aparţine de comuna suburbană Ştefăneşti ?Argeş.

În perioada antebelică şi interbelică în satul Valea Boierească îşi aveau reşedinţa unii descendenţi din familii boiereşti, dar şi intelectuali sau mici viticultori, care posedau conace, case de vacanţă, crame şi vii.

Cum numele satului Valea Boierească nu suna bine în urechile activiştilor P.M.R. (P.C.R.), la începutul anilor ?50 numele satului a fost schimbat în ?Viişoara", nume bizar şi artificial, pe care îl poartă şi astăzi, dar care nu are nimic comun cu trecutul istoric al localităţii, legat de marile familii boiereşti din partea locului.

În timpul regimului comunist condus de N. Ceauşescu, cu ocazia elaborării planului criminal de demolare a mii de sate româneşti, satul Valea Boierească (Viişoara) figura printre primele sate din judeţul Argeş ce urmau să fie rase de pe faţa pământului în primăvara anului 1990.

În locul caselor şi curţilor urmau să se extinde plantaţiile de vii ale S.C.P.V.V. Ştefăneşti, iar locuitorii satului urmau să fie strămutaţi cu forţa în blocurile construite în anii ?50 pentru refugiaţii comunişti greci în satul Ştefăneştii Noi, noua denumire a satului Florica, impusă de activiştii comunişti în anul 1949.

Satul Florica, aflat la 4 km de Piteşti şi aparţinând administrativ de comuna suburbană Ştefăneşti, joacă un rol istoric aparte, fiind legat de domeniul familiei Brătianu aflat aici, cuprinzând: un conac, o fermă, o cramă, o capelă, o gară şi chiar un observator astronomic.

La Florica s-au născut, au trăit şi au murit cei mai reprezentativi dintre membrii familiei Brătianu, dintre care Ion C. Brătianu şi fiul său Ion I. C. Brătianu au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne.

Florica a fost locul vizitat în perioada antebelică şi interbelică de cele mai mari personalităţi politice pe care le-a avut România.

La Florica s-au luat decizii importante pentru ţară, s-au hotărât reforme majore, s-au făcut şi s-au desfăcut guverne, s-au fixat strategii în timp de pace şi de război.

?Mecca liberalilor", cum a numit-o Constantin Argetoianu, satul Florica a intrat de mult în istorie.

Aici şi-au stabilit reşedinţa, după căsătoria lor, Pia cu Ion C. Brătianu, cunoscutul revoluţionar paşoptist, devenit mai târziu prim-ministru al României pentru aproape 12 ani în perioada 1876-1888.

Florica, primul copil al soţilor Pia şi Ion C. Brătianu, la o vârstă foarte fragedă, în iarna anului 1865, a fost răpită de o boală necruţătoare şi în amintirea ei s-a dat numele întregului domeniu, denumire care s-a extins şi asupra satului.

Mormântul Floricăi este situat pe un deal, care domină domeniul familiei Brătianu, unde va fi înmormântat şi tatăl său Ion C. Brătianu la 7 mai 1891.

La 22 mai 1921 osemintele celor doi au fost mutate în capela familiei, construită la Florica după planurile arhitectului francez Emile André Lecomte de Nouy.

Ulterior aici au fost înmormântaţi şi ceilalţi membri ai familiei, printre care Ion I. C. Brătianu, decedat în anul 1927, dar şi Dinu şi istoricul Gheorghe I. Brătianu, decedaţi în închisoarea de la Sighet, unde au fost întemniţaţi de comunişti şi de unde familia le-a adus osemintele.

Un loc important îl constituie Gara Florica, construită şi dată în folosinţă în anul 1887, când s-a dat în exploatare calea ferată Goleşti ? Câmpulung Muscel, construită la iniţiativa lui Ion C. Brătianu în calitate de prim-ministru al României, fiind una din realizările din timpul guvernării sale.

Calea ferată Goleşti ? Câmpulung Muscel a fost proiectată şi construită numai de specialişti români şi la construcţia ei şi-a făcut ucenicia şi Ion I.C. Brătianu, care îşi desăvârşea studiile pentru a deveni inginer feroviar.

După instalarea regimului comunist în România, denumirea gării Florica a fost schimbată, după 62 ani de funcţionare sub acest nume, în Gara Ştefăneşti, nume impus de activiştii comunişti în anii de teroare stalinistă, dar care se menţine şi în prezent.

O situaţie şi mai tristă a avut-o conacul de la Florica şi în special biblioteca adăpostită de acest conac.

Conacul familiei Brătianu de la Florica a fost mărit la dimensiunile de astăzi, când cuprinde circa patruzeci de încăperi, de Ion I. C. Brătianu, prin amenajări succesive făcute în perioada anilor 1889-1925.

După confiscarea întregului domeniu de către

comunişti în anul 1948, conacul a intrat în proprietatea Gospodăriei de partid a P.M.R. (P.C.R.) şi la mijlocul anilor ?70 a devenit locuinţa tov. Ion Dincă (Teleagă), care s-a mutat cu familia, locuind aici în perioada când a îndeplinit funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean P.C.R. Argeş.

Conacul adăpostea o bibliotecă despre care Constantin Argetoianu scria că este ?cea mai mare bibliotecă particulară din România", cuprinzând zeci de mii de volume, reviste, incunabule, colecţii de timbre, tablouri, o colecţie numismatică etc.

I.G. Duca, un colaborator al lui Ion I. C. Brătianu, scria că biblioteca acestuia este ?mai completă decât Biblioteca Academiei Române".

După confiscarea domeniului familiei Brătianu, cu distrugerea bibliotecii s-a ocupat o echipă de activişti ai P.M.R. (P.C.R.) condusă de un analfabet din partea locului pe nume Oţelea Alexandru, poreclit Otel, deoarece chiar şi după cursurile de alfabetizare nu reuşise să înveţe chiar toate literele şi de abia reuşea să semneze cu mâna stângă ?Otel".

Tovarăşul Otel a organizat în mai multe etape arderea cărţilor în curtea conacului, care fiind multe au ars timp de mai multe săptămâni.

Doar o mică parte din cărţi a fost recuperată de Biblioteca Academiei Române, cele uitate de tov. Otel şi echipa sa prin rafturile bibliotecii.

Tov. Otel (Oţelea Alexandru) a îndeplinit mulţi ani funcţia de preşedinte al Sfatului Popular al comunei Ştefăneşti ? Argeş, funcţie care i-a permis să incendieze şi alte biblioteci, inclusiv arhiva Primăriei Ştefăneşti, căreia i-a dat foc sub motiv că ar conţine ?documente reacţionare din timpul burgheziei şi moşierimii".

În mod public tov. Otel imputa moşierimii şi burgheziei faptul că a rămas analfabet, deşi toată lumea ştie că învăţământul primar a devenit obligatoriu şi gratuit în România din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

Tov. Otel a fost fondatorul G.A.C.-ului ?7 Noiembrie" din comuna Ştefăneşti, înfiinţată în anul 1950, fiind printre primele gospodării colective din fosta regiune Piteşti (Argeş).

După ce a terorizat comuna Ştefăneşti vreo 15 ani, tov. Otel a fost destituit din funcţia de preşedinte al Sfatului Popular în anul 1963 sub motivul implicării sale în fraudele comise cu fondurile destinate construirii Căminului Cultural din comună şi vânzarea unor terenuri intravilane.

În condiţiile noii perioade de relativă destindere din anul 1963, conducerea regională a P.M.R. (P.C.R.) a căutat să se descotorosească de acest acti-vist odios, de care s-a folosit timp de aproape 15 ani pentru terorizarea populaţiei, inclusiv încheierea colectivizării forţate a agriculturii din anul 1962.

În contextul în care Stalin lansase teoria ?ascuţirii luptei de clasă", tov. Otel emisese o interpretare proprie, afirmând în şedinţe publice că: ?moşierii, chiaburii şi burghezii trebuie omorâţi ca plojniţa de perete", fapt care se şi întâmpla în temniţele comuniste cu deţinuţii politici.

Nici localitatea Brătieni, aflată în apropiere de oraşul Curtea de Argeş, atestată documentar ca localitate de reşedinţă a boierilor din familia Brătianu încă din secolul al XV-lea, nu a scăpat de schimbarea numelui.

După ce a figurat cu numele Brătieni vreo cinci secole, prin anul 1949, activiştii comunişti i-au dat numele ?Brăduleţ", nume care se menţine şi în prezent.

Socotim un atentat la trecutul nostru istoric ca şi astăzi să mai folosim denumirile artificiale date unor localităţi de către activiştii comunişti în anii de cruntă teroare stalinistă.

Este drept că s-au făcut şi mici progrese pentru a se repara măsurile arbitrare din timpul dictaturii comuniste.

Liceul de băieţi din Piteşti, care în anul 1897 a primit numele marelui bărbat de stat Ion C. Brătianu şi care în urma reformei învăţământului impusă de comunişti în anul 1948, după modelul sovietic, a devenit Şcoala Medie nr. 1 Piteşti, pentru ca în 1957 să devină Liceul ?Nicolae

Bălcescu", a revenit în 1997 la vechiul nume, astăzi numindu-se Colegiul Naţional ?Ion C. Brătianu", o şcoală de elită a învăţământului românesc.

La fel s-a întâmplat şi cu fosta stradă 1 Mai din Piteşti, care a redevenit strada Ion C. Brătianu.

Şcoala generală din satul Florica (Ştefăneştii-Noi) a primit numele lui Vintilă Brătianu.

Considerăm că mai este mult de făcut, dacă ţinem seamă de faptul că încă nu avem la Piteşti şi nici la Florica un monument dedicat marilor bărbaţi de stat din familia Brătianu.

Bustul lui Ion C. Brătianu, amplasat în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Piteşti, a fost distrus, iar biserica a fost demolată de comunişti în anul 1962, în baza H.C.M. nr. 387/ 1962 semnată de Ion Gheorghe Maurer.

Bronzul bustului marelui bărbat de stat Ion C. Brătianu s-a folosit ca materie primă la turnarea statuii lui V. I. Lenin, amplasată de comunişti în Bucureşti.

În anul 1952, autorităţile comuniste au amplasat în satul Florica un monument închinat teroristului comunist Nikos Beloiannis, monument reamplasat fără a avea autorizaţie de construcţie pe domeniul public, la 20 mai 1996, în str. Sfânta Vineri din Piteşti.

Cetăţenii Piteştiului nu au un monument al marilor bărbaţi de stat Ion C. Brătianu sau Ion I. C. Brătianu, născuţi pe plaiuri argeşene şi care au avut un rol important în făurirea României moderne, dar au monumentul lui Nikos Beloiannis, un agent al Moscovei, terorist comunist grec, duşman al aderării Greciei la NATO şi care nu are nici o legătură cu municipiul Piteşti.

Considerăm că autorităţile locale au datoria morală să repare această situaţie bizară şi, în semn de respect faţă de trecutul nostru, să facă demersurile necesare ca să se revină la vechile denumiri istorice în cazul localităţilor menţionate, iar ridicarea unui monument dedicat marilor bărbaţi de stat din familia Brătianu ar constitui o reparaţie morală datorată de poporul român celor care au contribuit la făurirea României.

Am mai spus-o: una dintre primele instituţii edificate de comunişti de îndată ce-au pus mâna pe putere în România (6 martie 1945) a fost instituţia-puşcărie. Harta de faţă arată locurile "onorate" de această instituţie de bază a regimului comunist. Şi încă nu sunt toate locurile consemnate. Fiindcă Securitatea a mai avut locurile ei de detenţie prin fiecare oraş mare sau mic, ba chiar în foarte multe comune. O hartă care ar consemna cu exactitate toate aceste locuri de suferinţă românească ar apărea complet neagră.

Baza acestui gulag românesc a fost pusă de Gheorghiu-Dej. Atunci a şi căpătat amploare acest gulag de inspiraţie sovietică. Când a venit Ceauşescu la putere, acest gulag a cunoscut un oarecare declin. Pozând într-un "comunist cu faţă umană", cosmetizare necesară ca să facă bună impresie Occidentului, Ceauşescu a început să mai renunţe la zidurile închisorii propriu-zise, fără însă a renunţa la teroare. Teroarea lui era mai nuanţată, fiindcă el nu-şi mai înlătura adversarii cu glontele tras în ceafă, ci prin alte metode, chipurile mai "blânde", precum: accidente de maşină, sinucideri simulate, iradieri, expulzări peste graniţă etc.

În memoria ţării locurile consemnate pe harta de faţă au rămas şi vor rămâne. Unele puşcării au o tristă şi înspăimântătoare faimă. Aşa au fost Jilava, Sighet, Râmnicu Sărat, Piteşti, Galaţi, Caransebeş, Aiud, Gherla etc. În unele dintre aceste locuri nu mai există azi nici închisori. Aşa sunt, de exemplu, Râmnicu Sărat, Caransebeş, Galaţi, Sighet etc. Ba chiar unele dintre ele, cu zidurile slăbite în urma diverselor cutremure, sunt gata să fie demolate. Noi credem că nu trebuie lăsate să dispară. Ele trebuie luate sub îngrijirea societăţii civile şi conservate. Pentru ce conservate? Pentru că aceste locuri s-au gravat în istoria ţării noastre ca locuri de suferinţă pentru poporul român care, în planificarea comunistă, trebuia să dispară de pe faţa pământului. Rândurile pe care le scriem acum vor să se constituie într-o invitaţie faţă de acei români care, având şi posibilităţi materiale, pot lua în custodie o fostă închisoare sau alta, ca să o poată conserva ca atare. Spre neuitarea martirilor noştri.

 

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.