Aicea nu-mi spune nimeni pe nume.

Trec sutele de ani la-ntâmplare.

Aicea sunt: mă, ăla, un oarecare,

Apoi cad iar în bezne postume

(Radu Gyr, Poveste)

O surpriză deosebită a fost pentru mine când, de pe coperta unei cărţi frumoase şi simple, un nume îmi atrage atenţia: Florin Constantin Pavlovici. Într-adevăr este colegul meu de la Facultatea de Ziaristică. În sfârşit, a catadixit să scrie calvarul recluziunii sale. Titlul este direct, didactic, limpede: Tortura pe înţelesul tuturor*.

Mi-a plăcut dedicaţia inspirată, originală şi inedită: ?delatorilor, anchetatorilor, procurorilor şi judecătorilor militari, paznicilor de închisoare, tuturor celor care au contribuit la batjocorirea omului." Deci, tuturor celor ce au gestionat răul şi cinismul fie civili, fie în uniformă, celor ce ?au contribuit" la procese trucate, la umilinţe, foame, munci istovitoare în arşiţă sau ger, au încarcerat sute de mii de oameni nevinovaţi în lagărele statului socialist român.

Deschid cartea la sfârşitul ei şi iar Florin mă frapează prin ingeniozitatea pariului, de a da contestatarilor asupra autenticităţii celor relatate şi asumate ?echivalentul în lei al unui dolar"; orice fost securist care va dovedi falsitatea lor va primi ?echivalentul unei ruble". Evident, pariul e câştigat de Florin, convins că, de s-ar fi făcut un proces al comunismului, trebuia deţinuţilor politici, martirilor pe ?rugul aprins" al dorinţei de descătuşare din viaţa socială comunistă să li se plătească în aur anii furaţi, vieţile pierdute sub malul digurilor sau de glonţul fierbinte al securiştilor care îi fugăreau prin munţi sau pe ogoare, ca să fure pământul celor mai gospodari ţărani, să scoată de la catedre şi din aule minţile cele mai luminate şi perspicace...În lipsa procesului comunismului ne rămân cărţile-mărturii, cărţile-document care expun tragica experienţă a deţinuţilor politici.

L-am sunat pe Florin să-l felicit, cu admiraţie, pentru cartea publicată şi-mi mulţumeşte cu modestia ce-l caracterizează, spunându-mi că are ecouri favorabile deja de la colegi, prieteni, dar şi reproşuri pentru fidelitatea memoriei de la chiar foşti turnători.Nu ştiu dacă la procesul primilor colegi a fost şi Florin ? poate a fost. Ne-a şocat vederea în boxă a colegilor noştri în zeghe şi cu cătuşe, păziţi

de miliţieni: Mihai Stere Derdena, Dan Onaca, Constantin Dumitru şi D. Panaitescu, asistent universitar la Filologie. În sala ticsită a Tribunalului Militar Bucureşti (demolat ca şi Biserica Sf. Vineri din preajmă) a răsunat vocea profesorului nostru de literatură universală, academicianul Tudor Vianu, în a apăra pe fiul colegului său, Perpessicius - erou în primul război mondial - academicianul eminescolog, îndurerat de soarta singurului său fecior, care a scăpat, dar colegii noştri au făcut ani de puşcărie şi de domiciliu obligatoriu pentru vina de a fi comentat motivaţia Revoluţiei ungare din 1956.Procesul a fost făcut chiar ca să ne sperie pe noi, studenţii, să ne piară cheful de-a mai ieşi din canoanele marxiste, dar iată că alţii intră peste câţiva ani în puşcărie.

A intrat şi Florin, sub umbrela mare a art. 209 al Codului Penal, ca ?duşman al poporului", ?cosmopolit", ?ploconindu-se în faţa literaturii străine". Împărtăşise ici-colo, prin cămin, ce citea. Cărţi ?interzise" - Faulkner şi Hemingway şi Verlaine şi nu i-a plăcut Rădăcinile sunt amare a lui Z. Stancu, sau citise Scrinul negru, care nu era încă în librării.

Oare dragii noştri profesori T. Vianu, Edgar Papu (care a fost şi el o vreme deţinut politic), Al. Piru, Vera Călin, Pompiliu Marcea (de ce s-a ?înecat în Herăstrău"?), S.C. Nicolescu nu vor fi vărsat o lacrimă pentru studenţii lor cei mai buni, care în loc să fie în aulă umpleau la refuz penitenciarele? Pentru tovarăşii Petroneac sau Tismăneanu erau însă ?elemente ostile", ?descompuse" şi care nu au aprofundat marxism-leninismul şi socialismul ştiinţific.Despre Florin am aflat şi din relatarea lui Al. Mihalcea în cartea sa Jurnal de ocnă (1994) ? care prin peregrinările sale l-a întâlnit în anii detenţiei 1958-1963 ?, mărturisind că l-a apreciat întotdeauna, înainte de arestare, considerându-l ?atât de deştept, încât e de neînţeles pentru ceilalţi studenţi din facultate şi el va ajunge un scriitor de valoare"... (p. 406) (ce premoniţie!) sau că era ?un caracter puternic, lucid şi analitic, iconoclast şi dispreţuitor faţă de mediocritatea care bântuia atunci [...], Pavlovici îşi atrăsese joasa ură a unor studenţi şi asistenţi" (p. 398).Iar colegul nostru Mihai Stere Derdena, în Mărturisirea unui învins (1998), locatar mai vechi al închisorilor, bolnav, crezut mort o vreme, surd de la bătăi, află că a fost arestat şi Pavlovici, ceea ce nu-l miră şi îl face să comenteze faţă de ceilalţi din celulă, studenţi din

Cluj, Timişoara şi Bucureşti: ?era prea deştept, cinstit şi bun român, precum şi prea incomod pentru regimul comunist, ca să nu fi ajuns şi el la zdup" (p. 183). Alt coleg, Iancu Saul în Manual pentru victime relatează întâlnirea cu Florin la Salcia.

Dacă îl cunoşteau colegii pe Florin şi îl apreciau, îi pot bănui de partizanat, nu acelaşi lucru pot spune de căpitanul Ion Pantazi ? fiul generalului Constantin Pantazi, care ambii au fost pe front, ambii în închisoare, generalul găsindu-şi sfârşitul în detenţie ? care descrie ororile îndurate în Am trecut prin iad (1992). Din paginile cărţii aflu că în cei 5 ani de iad, stuf, şerpărie, zarcă, reduit, mina Cavnic s-a întâlnit cu Păstorel Teodoreanu, Remus Radina, Ion Ioanid, mareşalul Palatului Regal Costică Niculescu, generalii Emilian Ionescu şi Radu Korne, un erou acoperit de glorie şi decoraţii pe front, care este ucis în bătaie de Maromet, directorul închisorii (fost portar). Pentru acesta toţi erau ?bandiţi", dar ?un general, unul şi mai mare". Printre ei Ion Pantazi îl întâlneşte şi pe Florin şi scrie: ?În celulă un tânăr care-mi face o deosebită impresie. Este vorba de Florin Pavlovici, student în ultimul an la Litere şi Filosofie, arestat în timpul evenimentelor din Ungaria împreună cu un serios lot de studenţi din Bucureşti. Şef de promoţie, inteligent, cu o cultură frumoasă, Pavlovici este unul din tinerii din noua generaţie care se remarcă în mod deosebit. Pasionat după Baudelaire, el recită ore întregi din versurile marelui poet francez şi cu aceasta mă captivează pentru cea mai mare parte a timpului".

Mulţi memorialişti, care au scăpat din iad ca Ion Pantazi, au folosit cuvântul încă din titlu, dar nu pentru că aveau imaginaţia bogată ca Dante în Infernul, ci fiindcă au trăit chiar ei tragedia. Încât am cărţi cu titlurile: Salvat din infern, de Constantin Cesianu, Mărturie din Iadul Roşu, de Aurelian Gulan, coleg de lagăr cu Florin, Călătorie spre centrul infernului de Ruxandra Cesereanu, Coborîrea în iad, de Nicolae Popa, iar R. Radina a scris cutremurătoarea sa ?viaţă" în Testament din morgă, ca şi R. Wurmbrand Un Dumnezeu în subteran...

Sigur, eu nu sunt critic literar, nu-mi pot permite să scriu autentice materiale profesioniste despre cartea lui Florin, eu am doar bucuria de-a fi fost colegă cu el şi cu blonda sa soţie, Zina, de a fi păstrat între noi raporturi civilizate, de-a fi vibrat la nenorocirea colegilor noştri, din anii ?56, ?59...

Am citit cartea şi cu sufletul. Reprezintă o dezvăluire crudă, o radiografiere exactă a vieţii unui ?bandit" (iartă-mă, Florine, că zic aşa) intrat în maşinăria infernală a Securităţii; aflăm totul din prima zi a arestării şi de la primul pumn primit, apoi toate torturile iadului îndurate până la plecarea din închisoare, însoţit de un sergent-major până la gară. Stingherit, timorat, dezorientat, Florin pleca spre libertate (care libertate?).

Cartea ilustrează prin exemplul personal drama a mii de oameni care, odată intraţi în tunelul concentraţionar, suportă întregul cortegiu al atrocităţilor, al torturilor.

? Tortura arestării. Noaptea. Înghesuit, cu ochelari negrii pe ochi, într-o dubă neagră (scria ?Pâine" cumva?). Ultima imagine, albul zăpezii ca şi nevinovăţia arestatului; tortura anchetei. Ore şi zile întregi de convingere că a făcut

propagandă şi agitaţie antistatală, pentru a se încropi un proces. Limbajul trivial al ofiţerului de Securitate, vestitul C. Voicu, care-l loveşte cu pumnii, cu vârful pantofilor; obligându-l să semneze declaraţii gata scrise. Florin îi zice ?limbricul cu cravată albastră" (pag. 182).

? Tortura procesului înscenat, cu pedepse dinainte stabilite, cu judecători şi securişti zeloşi, ?creaţii monstruoase ale regimului de democraţie populară".

? Tortura muncii zilnice şi silnice, din zori până după asfinţitul soarelui, deţinuţii fiind aproape desculţi în noroi sau zăpadă, în zdrenţe peticite, cu mâinile însângerate, siliţi să facă norma pe viscol, pe ger, în noroi ? ?mediul banditului".

? Tortura ?bătăii organizate" cu caracter ?educativ", zilnică pentru neîndeplinirea normei, mereu mai mare. La coadă, în şir indian, aşteptau să fie bătuţi. Într-o zi, nedumerit parcă, juristul Adrian Niţoiu spuse celorlalţi: ?Am stat la coadă la cantina studenţească, la coadă la bilete de teatru, la operă, dar coadă pentru bătaie n-aş fi crezut că se poate" (p. 83). Dar şi bătaia... neorganizată: la palme, la tălpi, joaca pe spinarea sau burta ?banditului" până la leşin, cu cruzime schilodit pe viaţă; tortura pedepsei odioase de a-l băga cu capul sau cu totul în tinetă sau să îngurgiteze excremente (?am suportat 23 de mijloace de tortură", declara un fost deţinut, avocatul Constantin Vişinescu).

? Tortura foamei. Insuficienta pâine. Turtoi, ciorba de murături, ?chirpici" (mămăligă), rar arpacaş (?colivă cleioasă"), pe câmp mâncau şerpi, şobolani, broaşte, sfeclă, mazăre furajeră.

? Tortura sârmei ghimpate, a puştii-mitralieră, a câinilor-lupi, a zăvoarelor chiar dacă lagărul era izolat de ape.

? Tortura carcerei, a izolării, a privării de somn, anularea raţiei alimentare.

? Tortura duşului rece şi rapid, ciomăgeala la dus şi la întors de la muncă, tortura cusutului peticelor peste petice, a încălţămintei sparte, a hainelor ude şi murdare.

? Tortura hârdăului-ceasornic din celulă (aflai ora când era supraplin), tortura mirosului fetid, a căratului tinetei spre veceurile fără uşi, supravegheaţi de ochiul plantonului.

? Tortura bolilor, a epidemiilor, a păduchilor, mereu bube, puroi, eczeme.

? Tortura lipsei de orice asistenţă medicală: ?lăsaţi să lucreze natura".

? Tortura bărbieritului cu ?un brici ştirb şi ruginit", gemetele supliciatului ?când lama boantă răzuia şi părul şi carnea", obrazele lor purtau cicatricele ?acelei mici unelte de tortură", tortura tunsului, caraliii lăsând dâre de sânge pe cap.

? Tortura percheziţiei pentru a găsi obiecte ?interzise" (orice în afară de gamelă), ace, pâine, vârf de creion, notiţe pe fâşii de saci, figuri de şah. Vinovaţii făceau carceră.

? Tortura lipsei de legături cu familia. Încarceraţii în regimul comunist nu aveau nici un drept.

? Tortura ultimei semnături pe formularul-tip că nu va... spune nimic din ce s-a întâmplat în iad.

Florin vedea pe ceilalţi distrofici cum arătau (pe el nu se vedea). La Periprava în dormitor păreau ?păsări scheletice? cu pene de zeghe", scenaristul Gaby Michailescu era ?străveziu, ca o sperietoare de ciori", dr. Dabija semăna cu scheletul din laboratorul şcolii lui Florin, iar dr. Decu, un ?veritabil stahanovist", impresionase până şi o comisie de securişti şi medici care vedeau în ?scheletul fruntaş" că ?anatomia deţinutului nu se potrivea cu anatomia pe care o învăţase la facultate: nici urmă de muşchi" sau spectacolul oferit de ?zeci de trupuri dezgolite, burţi lipite de şira spinării, coaste ieşite în afară, fese descărnate, braţe şi picioare ca beţele, obraji scofâlciţi şi capete tunse, ca de copil, piele murdară cu erupţii şi plăgi"... Aşa arătau ?duşmanii poporului" la munca pe dig.

Un capitol este rezervat conferinţelor şi limbilor străine. Când înceta munca în Balta Brăilei, în Deltă, ?pe cracă" începeau conferinţele, existând reprezentanţi din toate domeniile de ştiinţă. Saivanele de oi deveneau amfiteatre (cum înşelau vigilenţa paznicilor?), chiar dacă ploua prin acoperiş sau şoarecii mişunau printre picioare, oamenii stăteau atenţi, nemişcaţi, luînd notiţe pe fundul gamelei sau pe tălpile bocancilor.

Juriul Uniunii Scriitorilor care a acordat cărţii Premiul de Debut ?Laurenţiu Ulici", pe 2001, lui Florin Constantin Pavlovici cred că a ţinut seama şi de măiestria stilistică, uneori cu tentă hilară, deşi totul în jur era un coşmar. Părintele Chiriac ţinea zile în şir cursuri despre existenţialism, iar conferinţe de filosofie, estetică, psihologie erau ţinute de I.D. Sârbu, de orientalistică şi engleză, la Strâmba (!), de dr. Sergiu Al-George, transformând ?baraca în templu", Alex. Paleologu îi familiariza cu filosofia lui Bergson sau cu teatrul absurd al lui Eugen Ionescu. Când a fost transferat Paleologu, oamenii au asemănat plecarea lui cu ?incendiul unei biblioteci"; conferinţelor sobre şi academice de filosofie şi psihiatrie, ca şi de engleză ale lui Saşa Ivasiuc li se adăugau cele de istorie ale lui Alex. Zub de la Iaşi, absolvent, şef de promoţie pe ţară (azi este academician) (?dacă Securitatea l-ar fi ocolit şi l-ar fi lăsat liber, mulţi puşcăriaşi ar fi fost privaţi de un tipar de comportament impecabil"), apoi se participa la rozaliile organizate de Matei Boilă în limba latină. Invazia de poligloţi făcea să se studieze asiduu germana, franceza şi engleza. Profesorul Theil îşi convingea elevii (ad-hoc) ?să înveţe două-trei limbi deodată. Un lucru spus în germană trebuia spus imediat în engleză, în franceză şi spaniolă. Insista asupra pronunţiei, de parcă, odată eliberaţi din puşcărie, elevii săi ar fi urmat să fie numiţi ambasadori la Londra sau Madrid" (p. 193), sau deveniseră pasionaţi de matematici, cei care se descurcau greu cu tabla înmulţirii acum de la Mihai Cocuz ?învăţau de zor algebră, trigonometrie şi geometrie, de parcă ar fi avut de construit nu digul de la Salcia, ci templele de la Luxor şi Karnak". Lui Florin i-a folosit matematica... să numere lopeţile şi roabele cu pământ, să-şi socotească rapid norma de lucru, iar el a făcut o expunere despre simbolismul francez ca să nu dezmintă vinovăţia pentru care era încarcerat, de ?ploconire" în faţa literaturii ?cosmopolite şi decadente". Rezistenţa prin cultură care i-a salvat şi nu i-a pierdut.

Mi-a plăcut că Florin şi-a descoperit în detenţie talentul de modelare, cu pâine, salivă şi funingine, încropind piese de şah , dar ?familiile regale aveau un aer melancolic, caii semănau cu nişte capre".

Mi-au rămas în minte din carte două episoade impresionante. În capitolul Strâmba (sic!), Florin descrie o noapte a Învierii, când ortodocşi, catolici, greco-catolici şi alte confesiuni unite au oficiat o slujbă comună. Erau de faţă călugărul ortodox Mina Dobzeu (care-l creştinase pe Steinhardt), Raţiu, preot greco-catolic cu studii la Roma. S-a cântat ?Hristos a inviat". Florin a contribuit apoi cu două sonete din lirica ?putredă" a lui Rimbaud. Caraliii i-au auzit. I-au pedepsit cu zece zile de arest în baracă, fără aer, cu tineta plină. Nouă, celor de afară, la facultate, de Înviere, ni se organizau seri de dans, seri tovărăşeşti de la care nu se putea lipsi. (În acea vreme mi-am pierdut eu carnetul de UTM. Acum cred că mi-a fost furat din Cămin. La şedinţă am fost criticată pentru lipsa mea de vigilenţă. Mai-mai să hotărască Comitetul UTM să primesc un nou carnet cu ?vot de blam", când s-a ridicat cu ?mânie proletară" Nistor Rateş (Rotenstein) şi a zis că nu-l merit: ?e bigotă, tovarăşi, am văzut-o făcând cruce în faţa unei biserici". Nu mi l-au mai dat. Târziu, cu greu, m-au primit în PCR la Editura Academiei. Altfel cum să fiu redactor?) Cămaşa lui Comăniţă

Florin a cunoscut persoane deosebite cu care şi-a trăit amarul, cărora le-a păstrat duioase amintiri: studentul de la Filosofie, apoi la Medicină şi-a găsit vocaţia de ?săpător la dig", Saşa Ivasiuc, poetul Andrei Ciurunga, istoricul Alex. Zub, Costi Brâncoveanu, doctorul Eugen Muntean, artiştii Ion Omescu, Dan Demetrescu, căpitanii Vlad Brussescu şi Ion Pantazi, dar şi primul coleg de celulă, moş Alexa Pop...

Drama lui Florin nu e singulară, ea a fost multiplicată la scara întregii naţiuni, când nu exista familie fără să aibă măcar o rudă în hrubele penitenciarelor. Ceea ce răscoleşte şi doare pe cititor este sârguinţa ?organelor" de a umili pe ?bandiţi", de a-i elimina prin tortură, ei nu erau consideraţi deţinuţi. (?Ce faaace? Deţinuţi politici? Nu zău, mă? Voi sunteţi infractori împotriva securităţii statului, asta sunteţi".) Reuşeau, dar numai degradarea fizică, fiindcă cea morală nu au reuşit-o niciodată.

În acest sens a apărut şi Lexiconul negru ? unelte ale represiunii de Doina Jela. Auzisem de la dl. Cicerone Ioniţoiu de necesitatea unei asemenea cărţi. Apariţia unui astfel de dicţionar al torţionarilor ? informatori, anchetatori, directori de închisoare ? nu poate fi decât binevenită. Autoarea a studiat o bogată bibliografie, a folosit memorialistica de închisoare, arhiva SRI, dar şi revista ?Memoria" şi ?Analele Sighet". Desigur nu pot fi ?prinşi" toţi în acest ?insectar", dar figurează principalii şi cea mai mare parte dintre ei. Mi-a folosit cartea pentru a căuta torţionarii lui Florin. Am luat-o metodic. L-am căutat şi găsit pe primul: locotenentul-major Constantin Voicu, care a folosit toată ?tehnica de lucru" la anchetă: de la ameninţări, la lexicul de înjurături cu ?ură partinică, principială", până la bătaia cu pumnul, bulanul, vârful pantofilor, muchia palmei în gât. Stâlcit în bătaie, în celulă Florin e vizitat de un medic nu ca să-i îngrijească rănile şi vânătăile, ci ca să constate dacă va rezista la... viitoarele bătăi. Apoi, în Lexicon l-am găsit pe plutonierul Lungu, sinistra figură ?care bătea cu vergile la palmă, până erau umflate ca aluatul pus la dospit"; l-am găsit şi pe sergentul Andone, care năduşea bătând cu un ciomag pe toţi cei înşiraţi pe dig, fiindcă nu îndepliniseră norma. Lui Florin, după ce l-a umplut de sânge, i-a fisurat maxilarul şi i-a zdrobit două măsele. L-am găsit şi pe plutonierul Prisecaru căruia deţinuţii îi ziceau ?Cap-de-Mort" sau ?Cap-de-Cal", era un ?torţionar vestit, o fiară de om", ?înjurând ca la uşa cortului" şi după ?ploaia de lovituri trecea la seria de înjurături[...] Caraliii noştri se născuseră cu gura spurcată [...] specialişti ai înjurăturii şi acest dar al murdăriei verbale ? scrie Florin ? a contribuit substanţial la angajarea lor în organele Securităţii" (p. 293). L-am găsit pe profesionistul căpitan Enoiu ? celebru pentru pumnul lui ? la ancheta căruia Ivasiuc şi-a pierdut toţi dinţii; l-am găsit şi pe zelosul comandant de la Salcia, locotenentul Pavel Ion, care se achitase excelent de sarcina bătăii deţinuţilor, ?bătuţi în aşa hal încât pierdeau carnea de pe ei", recunoştea chiar el în faţa unei comisii de partid secrete, iar Florin scrie: ?bătea comandantul, băteau ofiţerii şi subofiţerii, băteau brigadierii aleşi de administraţie dintre criminalii cei mai decăzuţi" şi mai departe, că la bătaie caraliii îşi aminteau ?din copilăria de la ţară cum se zdrobesc strugurii prin călcătură, cum se treieră grâul cu îmblăciul, cum se scutură nucile cu prăjina, cum se meliţă cânepa, cum se bate un sac de fasole până nu rămâne teacă fără nici o păstaie" (p. 240). Nu i-am găsit în schimb pe atleticul sergent major Negoiţă, cel care l-a călcat în picioare, ?sălta şi juca pe trupul meu ca la nuntă", scrie Florin, cu ?potcoavele încălţării sale", nici pe plutonierul-major Ghiban (Hahău). Întâmplător, peste ani, Florin ascultă confesiunea unui fost paznic, Nea Neculae, de la Canalul Morţii, jelindu-se că ?mă dureau mânurile din umeri de câte lovituri trebuia să împart. Înţelegi, tovarăşu??" Am mai găsit pe locotenentul Ştefan (fost căruţaş), care-i tăbăcea pe cei de la carceră sadic, cinic, cu ciomege, cizme sau pumni, ca ?unul dintre cei mai vechi şi experimentaţi torţionari ai Jilavei". El dăduse deţinuţilor să mănânce lucernă fiartă o vară întreagă.

Din Lexiconul negru... am văzut că ofiţerii de Securitate au fost recrutaţi din rândul categoriilor de: strungari, lăcătuşi, mecanici, electricieni, tipografi, cârciumari, cojocari, ajustori, vopsitori, cizmari sau fără nici o meserie, iar femeile din foste muncitoare, dactilografe, cu toţii ?analfabeţi şi stângaci", dar li s-au dat diplome de la licee serale, facultăţi fără frecvenţă ?prin trafic de influenţă, presiuni, şantaj" (p. 75). Şi eu, ca şi Florin aş da un euro celui care nu crede şi să consulte cartea respectivă. Are dreptate Florin când afirmă: ?Să profesezi orice în viaţă, numai cea de călău cu trese nu".

Florin s-a dovedit un memorialist desăvârşit, un enciclopedist al numelor colegilor de celulă, al turnătorilor şi al torţionarilor. O memorie de invidiat. Pentru memorie nu se dau premii? Cartea lui dezvăluie adevărul istoric, pe ce s-a bazat construirea socialismului, a perioadei ?consolidării" socialismului importat, dar culmea, cartea este şi o desfătare estetică.

Mărturisesc că i-am fost o cititoare fidelă şi asiduă, mi-a folosit această lectură şi am făcut şi zeci de fişe necesare viitoarelor apariţii ale cărţilor-dicţionar Victimele terorii comuniste ? arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi (din care au apărut deja trei volume A-E).

Mesajul volumului îl consider a fi, după spusele lui Horia Vintilă în prefaţa unei cărţi: ?Creştini fiind putem ierta, însă cine ne va putea împiedica să nu uităm?"

Securitatea a crezut că a reuşit să înfrângă voinţa deţinuţilor, să le ?spele creierul", dar iată, cartea lui Florin, viaţa lui trăită impecabil în profesia de redactor la Radiodifuziunea Română dovedesc cu prisosinţă că binele învinge răul până la urmă, ca un Făt-Frumos care taie capetele multiple ale Balaurului şi, ca Florin, toţi studenţii arestaţi în 1956, 1959 au ajuns istorici de valoare, medici, artişti, ziarişti, poeţi, scriitori, academicieni.

Cartea lui Florin este un model de carte, ?ca la carte", cu introducere, capitole bine stabilite, încheiere şi index de nume. O carte-mărturie a istoriei Gulagului românesc. Să fi avut aşa cărţi ca redactor de carte, ce puţin aş fi muncit la viaţa mea.

Florin poate spune, desigur parafrazând un dicton: Şi eu am fost în iad!

Florin, mă bucur pentru cartea ta, pentru premiul tău, pentru familia ta, pentru Vlad, dar te întreb: unde sunt anii tinereţii tale? M-ar bucura să văd cartea în bibliografia şcolară. De ce memorialistica gulagului românesc să nu o cunoască nepoţii şI nepoţii nepoţilor noştri? Cât despre premiul tău primit, nu mi se pare ceva mai frumos decât ce ai declarat soţiei tale, că te-a bucurat mai mult decât eliberarea ta din închisoare!

*Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor. Editura Cartier, Chişinău, 2001, 392 pg