2% pentru MEMORIA
 Arhiva
 
 
Procesul sioniştilor
Teodor Wexler
 
    Conflictul dintre conducerea comunităţilor evreieşti din România şi partidul comunist izbucneşte public la 14 iunie 1944, în cursul audienţei lui W. Filderman la regele Mihai I, la Palatul Peleş, când liderul evreu îi cere regelui să respingă planul propus de Pătrăşcanu şi Bodnăraş cu o zi înainte la consfătuirea liderilor politici şi militari, prin care regimul Antonescu urma să fie răsturnat prin înarmarea evreilor din lagăre. Filderman îi spune regelui că evreii nu refuză participarea la o astfel de răscoală, dar numai proporţional cu populaţia românească care participă la un asemenea eveniment.
    Primul ziar suspendat în România de către comunişti a fost "Curierul Israelit", în februarie 1945, când este arestat pentru prima oară şi dr. Filderman. În anul 1948 Filderman i-a drumul exilului şi va fi judecat în acelaşi an în contumacie.
    Anul 1953 aduce de două ori populaţia evreiască din România în atenţia Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român.
    Prima oară la 14 ianuarie 1953, când acuzatorul principal al populaţiei evreieşti a fost Iosif Chişinevschi:
    "Comunităţile evreieşti în tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de spioni. Comunităţile au avut întotdeauna pe un Filderman şi de la exploatarea şi jefuirea oamenilor săraci şi până la acte criminale de spionaj, acestea au fost în programul lor. De aceea cred că aici trebuie să mergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuţi, altfel ne vor dăuna, nu numai nouă, dar şi întregului lagăr al păcii" ("Magazin istoric", 11/392 noiembrie 1999).
    A doua oară, în şedinţa Biroului Politic din 2 septembrie 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej declara: "Sunt câteva procese de agenturi imperialiste care urmează să fie terminate. Ancheta este gata, s-au terminat lucrările şi urmează să aibă loc procesul. E vorba de agenţii ale serviciilor de spionaj francez, englez, austriac, ai Vaticanului şi francmasoni.
    Mai sunt şi unii agenţi ai Israelului, care desfăşoară activitate de spionaj în favoarea americanilor şi Intelligence Service-ului, care vor fi judecaţi în calitate de agenţi ai acestor servicii de spionaj, pentru a nu se spune că am avea ceva cu organizaţiile sioniste sau cu elemente aparţinând acestor organizaţii. N-au decât să se desolidarizeze sioniştii de aceşti oameni care au făcut spionaj.
    Noi de unde să ştim că ei sunt sionişti, noi am dat peste ei făcând spionaj. În ce măsură Statul Israel i-a încurajat sau nu, asta pot să ştie ei mai bine decât noi." (Analele Sighet, vol. 7 (anii 1949-1953, Mecanismele terorii)
    Am în faţă sutele de file ale dosarului SRI 16385, din arhiva anchetei împotriva sioniştilor. De fapt fruntaşii sionişti erau urmăriţi de "Securitatea poporului" încă din 1948, iar ambasada Israelului era împânzită din prima zi de activitate cu zeci de microfoane. Mai mult, încă din anul 1947, nu numai "Scânteia", dar şi ziarul "Unirea", organ al CDE-ului, de fapt secţia evreiască a PCR, scria despre agentura "imperialisto-sionistă". În arhivele fostei Securităţi există prima declaraţie dată la anchetă de fruntaşul sionist A.L. Zissu, datată 10 mai 1951, în care se aduc grave acuzaţii lui şi tovarăşilor săi sionişti pentru atentat la siguranţa generală a statului.
    Aşadar, Gheorghiu-Dej încerca să se spele pe mâini, minţind că sioniştii nu erau anchetaţi sau judecaţi pentru faptul de a fi fost sionişti. După data de 1 martie 1952 ancheta a luat forme violente, inculpaţii fiind obligaţi să suporte întregul arsenal al terorii. La 31 martie 1954, Tribunalul Militar Bucureşti a judecat primul lot al sioniştilor. Perfidia aparatului de represiune a fost atât de mare, încât anchetator a fost Teodor Micle, un evreu pe care Securitatea l-a folosit şi în cazul anchetei lui Belu Zilber, specializat în a rupe anchetaţilor părul din cap fir cu fir. Dar să-l lăsăm să vorbească pe istoricul israelian Avny, el însuşi anchetat, terorizat şi judecat în procesul sioniştilor, în acei ani de tristă memorie:
    "Începând din 1883 a existat în România o puternică mişcare sionistă, adică a evreilor care năzuiau să părăsească România şi să se stabilească în patria lor biblică... Organizaţiile sioniste aveau legături şi corespondenţă cu centralele lor din străinătate şi această corespondenţă este numită în perioada comunistă ŤInformaţii furnizate duşmanuluiť".
    ... În august 1942 regimul Antonescu dizolvă Organizaţia Sionistă.
    ... Imediat după crearea Statului Evreu, în 1948, confruntarea a fost reînnoită. În 1949, mişcarea comunistă din România a declanşat o acţiune brutală împotriva sioniştilor. Din acest an şi până în 1959 au fost arestaţi, anchetaţi în condiţii groaznice şi judecaţi în faţa unor tribunale militare, sau pedepsiţi administrativ, vreo 250 de persoane, conducători şi activişti de rând. La început era vădit că se pregăteşte un proces sionist public. Moartea lui Stalin a încurcat lucrurile, dar comuniştii nu s-au înduioşat. Măsurile contra sioniştilor au continuat...
    Unul din sistemele de anchetare constă în a reveni la aceleaşi fapte, pentru a adăuga ici-colo câte un cuvânt care să transforme o declaraţie naivă într-una penală. Cei anchetaţi, care la început se luptau pentru fiecare cuvânt, au devenit cu timpul indiferenţi, obosiţi.
    Anchetele Securităţii erau un adevărat chin pentru cei nevoiţi să le suporte. Regimul comunist a mobilizat sute de oameni inteligenţi şi capabili, care lucrau zi şi noapte pentru a pregăti Ťfiguranţiť la nişte procese publice planificate. În aceste procese oamenii trebuiau să devină mecanisme, care să se autoacuze de cele mai abjecte fapte, renunţând la demnitatea lor umană.
    Procesele verbale citate în documente sunt scurte, chipurile inofensive, dar vai! câte ore a durat alcătuirea unui asemenea proces verbal. Cel anchetat era dus la aceste interogatorii flămând, epuizat, nedormit, cu Ťochelarii de tinicheať pe nas şi predat la discreţia unui tânăr obraznic, care-l înjura ca la uşa cortului, îl trata cu invectivele cele mai jignitoare, îşi bătea joc de tot ce constituia credinţa şi mândria celui anchetat, care îi zgândărea nervii ore de-a rândul, îi dădea câte un ghiont între coaste sau în ochi, târguindu-se pentru fiecare cuvânt din procesul verbal, indiferent cine îl scria, acuzatul sau anchetatorul.
    Anchetatorul era de obicei un ofiţer de rang inferior, sublocotenent sau locotenent. În spatele lui, într-un birou oarecare, se afla cel ce conducea ancheta. Anchetatorul venea cu întrebări pregătite, gata formulate. El venea şi cu răspunsul pe care trebuia să-l obţină. Deoarece cel anchetat ezita, simţind ce i se pregăteşte, nu accepta răspunsul şi atunci era împroşcat cu venin, ameninţat, i se vorbea de rolul său de slugă a imperialismului, de lichea, de conducător la Ťlatrinele sionisteť, dacă anchetatorul simţea că în felul acesta va obţine rezultatele dorite. Ancheta dura până la 8 ore (în afara cazurilor când survenea vreo surpriză, ceva neprevăzut. Atunci se stopa ancheta şi era reluată după o zi-două sau când erau interesaţi de relatări naive, din care formulau acuzaţiile). Între o declaraţie şi alta urmau, de obicei, zile de pauză. Fie pentru a da acuzatului ocazia Ťsă fiarbă în propria lui zeamăť, cum se exprima anchetatorul, fie pentru a-l învăţa minte să simtă că Ťl-a supărat pe domnul anchetator şi urmează a fi pedepsitť".
    Şi profesorul Avny continuă. "... Un capitol dureros din istoria sioniştilor arestaţi în România comunistă îl constituie denunţătorii. Şi noi nu ne referim la denunţătorii de profesie, răsplătiţi pentru mârşăvia comisă, ci la oamenii noştri căzuţi într-o capcană diabolică.
    ... Securitatea aresta pe câte cineva dintre oamenii noştri, îl ţinea sub anchetă neîntreruptă 24 sau 48 de ore. Avea grijă să-i impute victimei vreun fapt penal comis (şi ce nu era penal în acea vreme?), omul era intimidat, înfricoşat, lovit. Anchetatorii se schimbau zi şi noapte. El şedea nemâncat şi nedormit. Ochii i se închideau, era parcă lovit de ciocane interioare. ŤAi noroc că poporul nu ştie unde eşti, altfel te-ar sfâşiať. Omul se apără, spune că nu e duşmanul nimănui, că n-are nimic cu clasa muncitoare. La un moment dat anchetatorul se înduioşează, devenind moale ca o pâine caldă. ŤDacă zici că nu eşti duşman, poate ai fost indus în eroare. Poate e mai bine ca în loc să te băgăm să putrezeşti în închisoare, să-ţi încercăm sinceritatea... Ne vei informa despre ce se întâmplă... etc. ...ť. Ofiţerul îl înseamnă pe un act, prin care îi pune în vedere că, dezvăluind cuiva cele întâmplate în această cameră, dezvăluie un secret de stat, grav pedepsit...
    Scăpat din mâinile Securităţii, primul lucru pe care-l face omul este să-şi informeze prietenii." (S. Avny - postfaţă la volumul Sioniştii sub anchetă, Editura Edart, 1993.)
    Şi proaspătul informator devenea acuzat şi astfel creştea lotul înaintat Tribunalului Militar.
    Mulţi, foarte mulţi dintre cei terorizaţi psihic spre a deveni informatori au refuzat. Şi Simon Avny îl citează pe prietenul său Max Wohl, care spune: "n-am s-o fac pe ciripitorul aici în închisorile voastre", la fel procedează colega sa, doamna Lăpuşner, ulterior cercetătoare la Institutul "Vulcani" din Israel.
    Din relatările istoricului Simon Avny vom afla că singurul cap de acuzare adus sioniştilor, care s-a dovedit real, este că au transmis ajutoare în bani, medicamente şi alimente pentru familiile deţinuţilor politici români, aflaţi la acea dată în închisori. În această acţiune sunt implicaţi A.L. Zissu, Jean Cohen, Mendelovici şi chiar ambasadorul Israelului, Rubin. Toate celelalte capete de acuzare se referă la acţiunile de salvare a populaţiei evreieşti din România în anii războiului, de parcă regimul comunist se identifica cu regimul lui Ion Antonescu.
    Sentinţele Tribunalului Militar au fost deosebit de dure, între 6 şi 25 ani temniţă grea. După proces, deţinuţii au fost încarceraţi în iadul de la Piteşti. Aici, dincolo de regimul dur de închisoare, s-a imaginat un regim de îndoctrinare politică sub ameninţarea bătăii. Un regim care depăşeşte orice raţiune logică.
    Îndoctrinarea politică din această închisoare s-a făcut sub supravegherea a doi "capo": legionarul Ţurcanu şi evreul Fux. A fost o experienţă cumplită. Cred că cei prezenţi cunosc procesul Ţurcanu, în care comuniştii au încercat să scape de răspunderea crimelor făptuite la Piteşti. Şi azi încă Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România mai caută rămăşiţele pământeşti a doi deţinuţi sionişti de la Piteşti. Legea tăcerii s-a aşternut asupra soartei acestor doi foşti inculpaţi în procesul sioniştilor.
    Ar mai fi de adăugat întrebarea "la ordinele cui a acţionat fostul colonel de Securitate Teodor Sepeanu, atunci când şi-a recrutat torţionarii de la Piteşti?" Din condamnarea la opt ani, Sepeanu şi colaboratorii lui au făcut trei luni de puşcărie. Procesul Sepeanu a fost deci o mascaradă.
    Pentru a ne face o imagine asupra procesului sioniştilor ar trebui spus că preşedinte al completului de judecată a fost generalul de tristă memorie Alexandru Petrescu, cel care a condamnat elita politică, militară şi intelectuală a României, cel care în anii 1940-1941, având gradul de locotenent colonel, împrăştia moartea în rândul evreilor din Cernăuţi, cel care i-a trimis la moarte pe Romulus Cofler şi Emil Calmanovici sau i-a dat 25 de ani de muncă silnică lui Belu Zilber; cel care l-a judecat pe dr. Wilhelm Filderman, liderul populaţiei evreieşti din România şi fruntaş al istoricului partid Naţional Liberal, marele avocat al cauzei naţionale a României timp de şase decenii.
    Procesul sioniştilor reprezintă o pagină întunecată a istoriei naţionale a României, dar şi o pagină glorioasă a unor oameni care i-au înfruntat pe torţionari în numele idealurilor de libertate.
    
     

Comunicare ţinută la al 8-lea
Simpozion "Memorialul Sighet",

7-9 iulie 2000

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.