|
 |
| Acest articol a stat la baza comunicării pe care Mircea Carp a rostit-o la 18 decembrie 1999 la Simpozionul organizat la Timişoara de către Fundaţia "Academia Civică" cu prilejul a zece ani de la Revoluţia din 1989. |
|
Se spune "că poţi minţi pe toată lumea câtva timp, pe câţiva tot timpul, dar nu poţi minţi toată lumea tot timpul".
În acele zile fierbinţi din Decembrie 1989 adevărul şi minciuna şi-au măsurat puterile cuvânt cu cuvânt... Încleştarea era mare între minciuna trâmbiţată de cei care se agăţau de putere şi cei care, din umbră, dar din aceeaşi tabără, pândeau să o preia _ şi adevărul pe care se osteneau să-l prezinte cei care doreau să triumfe libertatea şi democraţia...
E-un început în tot sfârşitul. Despre acest mult aşteptat "sfârşit" şi nu mai puţin dorit "început" voi încerca să spun câteva cuvinte, privind totul în primul rând prin prisma emisiunilor postului de radio "Europa Liberă", din a căruia conducere am avut cinstea să fac parte.
Se mai spune că "cei de pe urmă vor fi cei dintâi". La 16 decembrie 1989 s-a "mişcat" Timişoara _ după ce se descătuşaseră deja Polonia şi Ungaria, Cehoslovacia şi Germania de Răsărit. Mai întâi "Timişoara şi-apoi toată ţara". Nu paşnic, ca în celelalte ţări comuniste, ci prin violenţă _ deşi nu răsculaţii doreau violenţă, ci regimul lui Ceauşescu şi cei care se agăţau de putere.
Nu am de gând să vorbesc, aşadar, despre cele ce s-au întâmplat la faţa locului în Decembrie 1989. Multe amănunte le cunoaşteţi deoarece le-aţi trăit. Despre altele s-a spus, s-a scris, s-a transmis la radio şi la televiziune. Uneori poate pe lângă adevăr. Despre adevărul adevărat mai trebuie dezvăluite multe lucruri pentru a se dezlega enigma.
Voi încerca să descriu, aşadar, ce s-a întâmplat la noi, la redacţia "Europei Libere"_ postul de radio despre care s-a afirmat pe drept cuvânt că, zeci de ani, a fost singura sursă de adevăr, singurul izvor de speranţă, singura rază de lumină în ţara aruncată în beznă de regimul comunist importat, de la Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker până la Nicolae şi Elena Ceauşescu. După felul cum a "început sfârşitul" la noi îl voi cita pe unul din colegii care se găseau la faţa locului, în noaptea de 17 spre 18 decembrie: Sorin Cunea. Împreună cu Luiza Cunea _ de la redacţia de ştiri _ şi cu Ioana Crişan, excelenta noastră crainică _ erau liberi în acea după-amiază când au primit un telefon de la Nürnberg, în care li se semnala că "ceva se mişca la Timişoara". Au chemat imediat redacţia _ de serviciu era Dan Cosma _ care le-a confirmat că s-a primit o telegramă de la "Agence France Press" în care se spunea că locuinţa Pastorului László Tökés era înconjurată de Securitate şi că s-au tras focuri de armă. Situaţia era incendiară. De îndată, s-au deplasat la sediul redacţiei _ unde însă ştirile, venind din ţară pe căi ocolite, erau puţine şi neconfirmate. Din acest din urmă motiv _ conform politicii "Europei Libere" de a nu transmite în buletinele de ştiri decât informaţii verificate din două surse _ redacţia de ştiri rămânea în expectativă. Atunci s-a hotărât totuşi că ceva trebuie făcut, şi încă imediat. S-a cerut prelungirea emisiunilor pe durata nopţii, şi stabilirea unui program special cu muzică şi unele comentarii mai vechi, dar cu subiecte actuale. Din când în când, programul era întrerupt cu puţinele ştiri care soseau la redacţie (în astfel de programe îşi puteau găsi locul şi unele informaţii neverificate). Principalul era ca ascultătorii să ştie că "Europa Liberă" este la datorie. La 9 dimineaţa _10, ora Bucureştiului _ acest program special s-a închis, ascultătorii fiind informaţi că vom reveni pe calea undelor la ora 17.
Între timp sosiseră la redacţie toţi membrii serviciului român _ fără nici o deosebire de rang sau îndatorire. Şi cei care erau de serviciu şi cei care erau liberi. Toţi voiam să fim prezenţi, acum că venise momentul cel mult aşteptat. S-a trecut la o restructurare a redacţiei: echipe de câte 4-5 redactori, cu crainici, tehnicieni, regizori, se găseau în studio câte patru ore, după care erau schimbaţi cu alte echipe. Din acea după amiază de 18 decembrie, "Europa Liberă" a început să transmită 24 de ore din 24.
"Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pământului." Cu aceste cuvinte au deschis Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu şi Şerban Orescu "Actualitatea românească" din după amiaza zilei de 18 decembrie. Şi mai departe, citez din nou: "Timişorenii au ieşit în stradă pentru a le reaminti românilor şi opiniei publice internaţionale că e nevoie şi în România de reforme radicale, aşa cum s-au produs şi în celelalte ţări comuniste".
Penuria de ştiri din timpul nopţii dispăruse. La redacţie soseau acum puzderii de ştiri, informaţii, de la toate agenţiile de presă din lume... chiar şi sovietice. Eram în contact permanent cu redacţiile posturilor de radio şi televiziune, cu ziarele din Apus, spre a obţine cât mai multe informaţii. La rândul nostru, eram solicitaţi de aceste redacţii să le oferim ştiri şi informaţii, confirmări.
Din păcate, toate eforturile pe care le-am iniţiat, pe calea undelor, de a intra în contact cu radiodifuziunea română, cu televiziune română, au rămas fără răspuns. Nu am reuşit să creăm un "front comun", noi, cei din Apus, cu confraţii noştri din ţara care se descătuşa. De abia atunci când am văzut că puterea nu revine celor care doresc sincer libertate şi democraţie, de abia atunci am înţeles de ce eforturile noastre de a stabili această punte au rămas fără răspuns. De abia mai târziu, când s-a primenit în bună parte conducerea la radiodifuziunea română, am pus bazele unei colaborări spre beneficiul ambelor părţi.
Până la 21 decembrie, frontierele ţării au fost închise. Puţini erau cei care reuşeau să iasă din ţară, puţini străinii care reuşeau să intre. La frontiera dintre Ungaria şi România aşteptau echipele de televiziune, ale posturilor de radio, ziarelor occidentale care ardeau de dorinţa de a relata din interiorul României asupra întinderii revoluţiei de la Timişoara în toată ţara. Să-mi fie permis aci să introduc o notă personală:
Întorcându-mă de la redacţie, în ziua de 19 decembrie, m-am întâlnit cu soţia mea care venea din oraş şi am intrat împreună în casă. În hol l-am găsit pe băiatul nostru, Mihai, cu o valiză, aşteptându-ne nervos. La privirile noastre mirate, Mihai, care era în vacanţă de la Universitate, a răspuns: "Am vorbit la telefon la New York cu televiziunea americană CBS. Au nevoie de un translator. M-au angajat. Plec la Budapesta şi de acolo la Szeged ca să mă alătur echipei care aşteaptă "să intrăm în ţară?". Băiatul nostru, născut şi crescut în Occident, vorbeşte perfect limba română. La Timişoara încă se mai trăgea! Cu câtă grijă în suflet, dar şi cu câtă mândrie, ne-am luat rămas bun de la el şi i-am urat succes.
Când a trecut, în fine, frontiera pe la Arad, ofiţerul de grăniceri român care i-a controlat paşaportul l-a întrebat: "Eşti rudă cumva cu Mircea Carp de la "Europa Liberă?"? "Sunt băiatul lui!". Ofiţerul l-a salutat, l-a bătut pe umăr şi i-a spus: "Când te întorci acasă salută Europa Liberă".
Din momentul în care au început să se precipite evenimentele şi noi transmiteam necontenit ştiri, comentarii, reportaje, interviuri, au început să sosească la redacţie şi mesaje ale românilor din Occident care doreau să-şi exprime pe calea undelor mândria faţă de ce se întâmpla acasă, speranţa că biruinţa va fi totală, dorinţa de a ajuta într-un fel sau altul: Eugen Ionescu, George Palade, Alexandru Palade, Alexandru Ciorănescu, episcopul român-american Nathaniel, Vintilă Horia, Ileana Cotrubaş, Viorica Cortez, Mariana Nicolesco, Maica Alexandra (Domniţa Ileana), Regele Mihai. De fapt, Regele a fost mereu în contact cu poporul prin intermediul "Europei Libere"; iar primarul şi locuitorii Săvârşinului l-au invitat chiar să vină "acasă"...
De-atunci au trecut 10 ani. Au trecut de asemenea aproape cinci ani de când am încheiat o lungă _ şi unică _ activitate de 44 ani de radio in exil, culminând cu "Europa Liberă". Vă vorbesc deci nu în calitate oficială, ci ca o persoană particulară. Mă încumet să exprim o dorinţă, să pun o întrebare: "Radio Europa Liberă" _ acest post de radio care, timp de mai multe decenii, a fost marea dumneavoastră sursă de adevăr, marea dumneavoastră Speranţă, marea rază de lumină care străbătea zilnic prin bezna nopţii comuniste _ nu merită să-şi dea numele unei străzi sau pieţe din Timişoara _ sau de altundeva din ţară?
Sper, deci, s-auzim de bine! |
|
|
| |
|
|
|
Ultimele
numere: |
 |
| NUMARUL 68-69 |
| |
 |
| NUMARUL 66-67 |
| |
 |
| NUMARUL 64-65 |
| |
 |
| NUMARUL 63 |
| |
|
| Arhiva revistelor |
|
