|
 |
În numărul 29 al revistei noastre, am publicat "Scrisoare din acele zile", text datorat Micaelei Ghiţescu şi adresat unui prieten străin, care nu este altul, de fapt, decât vechiul nostru colaborator, Excelenţa Sa Ambasadorul Portugaliei în România, domnul José Augusto Seabra. Acesta, fost deţinut politic în ţara sa în timpul dictaturii salazariste pe când era elev de liceu, a răspuns acelei "Scrisori din acele zile", prin textul de mai jos. Ambele mărturii fac parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat Dialoguri la Bucureşti, şi în care cei doi protagonişti îşi împărtăşesc, alternativ, experienţele de rezistenţă antitotalitară din ţările lor, unde amândoi au avut adolescenţa şi tinereţea umbrite de dictaturile care au sfâşiat secolul 20: la capătul occidental al Europei şi lumii romanice, dictatura fascistă; la capătul oriental al Europei şi lumii romanice, dictatura comunistă.
Revista noastră publică în exclusivitate fragmente inedite din aceste Dialoguri. |
|
"Cărările memoriei sunt adesea lungi şi sinuoase, mai ales când trebuie să împrumute ocoluri neprevăzute prin labirinturile confuze ale spaţiului şi timpului, trecând peste frontiere şi calendare, înaintând prin deşerturi, străbătând desişuri şi râpe primejdioase, până să-şi croiască nişte căi subterane, înainte de a ne readuce în locurile şi la orele exacte ale rănii originare, acolo unde reminiscenţele mai sângerează încă într-o hemoragie discretă." J.A.S.
În relatarea emoţionantă pe care mi-ai făcut-o despre acele zile de neuitat ale prăbuşirii regimului comunist românesc şi a tiranului său de tip Ubu, Ceauşescu, drept urmare a deflagrării tunătoare care a început la Timişoara pentru a se extinde apoi la Bucureşti şi la ţara întreagă, există detalii răscolitoare, care marchează în acelaşi timp asemănările şi deosebirile dintre căderea celor două îndelungi dictaturi ale noastre, de semn opus.
Ai trăit din interior, între speranţă şi angoasă, episoadele şi luptele agitate, cu victime tragice, care au dus până la urmă, în bucurie, la eliberarea atât de aşteptată de sub un sistem totalitar, în acel annus mirabilis 1989 când s-a desăvârşit prăbuşirea ex-imperiului sovietic. Eu, dimpotrivă, am urmărit în exil, cu cincisprezece ani înainte, "revoluţia garoafelor" _ declanşată de o mişcare a tinerilor căpitani şi sprijinită masiv de poporul portughez _ care a pus capăt în acelaşi timp unui regim fascist şi unui război colonial. Revoluţie care a riscat, mai apoi, cum bine ştii, să fie abătută de la cursul său democratic de către comunişti şi unii dintre acei militari, ameninţând ca ţara noastră să cadă sub o nouă dictatură, de tipul celei a voastre.
Cum luptasem, din tinereţe, cu preţul detenţiei şi, apoi, al expatrierii politice, împotriva dictaturii lui Salazar, 25 aprilie1 a fost pentru mine, cum îţi poţi imagina, o imensă bucurie, amestecată însă cu o îngrijorare, pe care n-am ascuns-o când am aflat ştirea la Paris. Mă temeam deja, împreună cu alţi prieteni şi camarazi din exil şi din interior, de ceea ce avea într-adevăr să se întâmple, cunoscând de foarte aproape metodele de acţiune ale comuniştilor noştri de obedienţă sovietică, în frunte cu liderul lor stalinist, Álvaro Cunhal, care ajunsese chiar să sprijine invadarea Cehoslovaciei şi era complicele asupririi popoarelor din centrul şi estul Europei.
În ce mă priveşte, îndurasem aceste metode în mai multe rânduri. Chiar şi în închisoare, unde ei le aplicau celorlalţi deţinuţi care, ca mine, nu erau comunişti. Mai târziu, în timpul exilului, putusem să fiu chiar martor, în cursul unor treceri prin Praga şi Moscova, în calitate de reprezentant al studenţilor portughezi, la brutalitatea lor faţă de disidenţii existenţi acum şi în rândurile lor. Ne temeam deci de ce e mai rău şi a trebuit să luptăm, după 25 aprilie, pe două fronturi: de o parte, contra nostalgicilor vechii dictaturi, la dreapta; de cealaltă parte, contra ucenicilor vrăjitori ai unei noi dictaturi, la stânga. Graţie solidarităţii partidelor democratice şi sprijinului imensei majorităţi a poporului nostru, care iubea libertatea, am reuşit în fine să alegem o Adunare Constituantă, în care personal am avut responsabilitatea şi onoarea de a fi deputat, şi care a înzestrat Portugalia cu o lege fundamentală, în cadrul unui stat de drept, după înfrângerea unei lovituri militare comuniste şi stângiste.
Această victorie a democraţiei asupra totalitarismului s-a datorat în mare parte experienţei dobândite de conducătorii partidelor democratice, plecând de la exemplul negativ al sistemelor totalitare numite "democraţie populară" sau "socialism real". Pentru a aduce la cunoştinţa Portugaliei infernul concentraţionar comunist, am ajuns să traduc, cu un cuplu de disidenţi comunişti care trăiseră în Uniunea Sovietică, Maria şi Francisco Ferreira, Arhipelagul Gulag, de Aleksandr Soljeniţîn, a cărui publicare a fost întârziată de presiunile exercitate asupra editurii de către partidul comunist. Şi am denunţat deseori, în scrierile şi discursurile mele, realitatea "raiului" pe care acesta îl promitea poporului portughez. Cunhal nu ajunsese el chiar să numească Uniunea Sovietică "Soarele pământului"?
Pentru comunişti, noi, democraţii _ mai ales social-democraţii şi socialiştii _ eram principalul duşman care trebuia nimicit. Mário Soares, neîndoielnic oaia lor neagră, a fost ameninţat că va deveni un "nou Kerenski"... Ocupând într-o zi Adunarea Constituantă şi sechestrându-i pe deputaţi, comuniştii au încercat să repete lovitura dizolvării "Dumei", din timpul revoluţiei bolşevice... Aş putea să-ţi mai povestesc mii de episoade care ilustrează aversiunea comuniştilor faţă de libertate şi democraţie: începând cu cenzura în ziare, posturi de radio şi televiziune pe care le-au controlat un timp, până la practicarea torturilor în închisorile militare împotriva aşa-zişilor "contrarevoluţionari", trecând prin campaniile de este redus la noi la segmentul său real, chiar dacă mai deţine câteva pârghii, şi anume pe cele sindicale. Discreditarea pe care a suferit-o după căderea imperiului ce constituia baza sa exterioară de sprijin l-a făcut să piardă o mare parte din electorat, atât la nivel naţional cât şi local.
Înfrângerea comuniştilor în Portugalia a fost un eveniment istoric, cum au subliniat numeroşi observatori. Ea a contribuit la termen la prăbuşirea regimurilor comuniste pe continentul european. Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă se implanta un fel de "Cuba în Europa"! Ciclul răsturnării dictaturilor europene a început în Peninsula Iberică, în Portugalia mai întâi şi apoi în Spania, culminând în Europa centrală şi de est. Toate aceste dictaturi erau într-un fel complice, chiar dacă pretindeau că se combat una pe alta. Şi au sfârşit prin a avea, mai devreme sau mai târziu, aceeaşi soartă.
Procesul de tranziţie spre democraţie variază evident în funcţie de natura proprie a fiecărei dictaturi şi de circumstanţele specifice căderii ei, într-un context geopolitic dat. Trebuie deci cunoscută experienţa ireductibilă a poporului care i-a fost victimă, şi ale cărei urme se prelungesc până mult dincolo de sfârşitul coşmarului. Pentru a înţelege mai bine tragedia totalitară trebuie ascultate mai înainte de orice mărturiile celor care păstrează memoria ei vie şi care pot s-o transmită generaţiilor prezente şi viitoare, precum şi celorlalte popoare, a căror solidaritate este esenţială pentru construirea unui viitor comun în libertate.
De aceea eu însumi, cunoscând represiunea unei dictaturi omologe celei din România, simt datoria să împărtăşesc experienţa voastră teribilă în carcerile comuniste, desigur mai îngrozitoare decât a mea. Aş vrea deci să văd cu ochii mei locurile de detenţie, de tortură şi de execuţie a martirilor voştri, să stau de vorbă cu cei care au supravieţuit, acolo unde au traversat cercurile infernului sau purgatoriului carceral. Îţi voi spune după aceea ce am simţit, pe baza acestei încrucişări de experienţe care este dialogul nostru la Bucureşti.
Poate vei putea să-mi descrii puţin şi să mă ajuţi să vizitez câteva dintre aceste cercuri de izolare şi de calvar.
1 La 25 aprilie 1974 a avut loc revoluţia care a pus capăt dictaturii fasciste în Portugalia (n.red.). |
|
|
| |
|
|
|
Ultimele
numere: |
 |
| NUMARUL 68-69 |
| |
 |
| NUMARUL 66-67 |
| |
 |
| NUMARUL 64-65 |
| |
 |
| NUMARUL 63 |
| |
|
| Arhiva revistelor |
|
