(1901-1974)

Natura renăştea, un nou ciclu al naturii prevestea primăvara. Era un decor al tinereţii ce înflorea la fiecare pas. Pe o alee a cimitirului Bellu, un mic grup de oameni conducea pe ultimul drum pe Petraşcu N. Nicolae, soţ, tată, bunic. Era 7 mai 1974.
    Nicolae N. Petraşcu s-a născut la 6 ianuarie 1901 în Bucureşti. Tatăl lui, Nicolae Petraşcu, a fost secretar al Legaţiei Române la Paris pe vremea lui Vasile Alecsandri, ministru, critic literar, scriitor, iar mama sa, Ghizela Pravlowsca, era casnică. A avut doi fraţi: Vasile, devenit medic, şi Gheorghe, marele pictor de mai târziu.
    A urmat cursurile Liceului Lazăr, apoi ale Facultăţii de Drept din Bucureşti, obţinând diploma de avocat în anul 1924. Pleacă în Franţa spre a-şi aprofunda studiile de Drept şi a-şi lua doctoratul la 24 mai 1927. Revenind în ţară, se înscrie în baroul de avocaţi din Bucureşti unde, având numeroase cazuri pe care le câştigă, este apreciat de Nicolae Titulescu.
    Ca ziarist desfăşoară o bogată activitate prin articolele apărute în "Adevărul", "Universul" şi, în presa franceză, la "Petit Parisien". Devine director şi colaborator principal la "Era nouă" şi face parte din "Presa Străină" _ cu sediul în Bd. Lascăr Catargiu nr. 2 _ al cărei preşedinte devine, mai târziu, post pe care îl deţine până la desfiinţarea acestei instituţii, produsă curând după declanşarea terorii comuniste în ţara noastră.
    În această ultimă calitate a cunoscut toate marile personalităţi culturale, politice şi diplomatice ale vremii, cu unii dintre aceştia fiind şi rămânând în contact permanent, împrejurare care _ nu peste multă vreme _ a devenit principala acuzaţie împotriva sa.
    Erau anii de început ai terorii, când Securitatea şi justiţia comunistă încă nu atinseseră "perfecţiunea" diabolică de mai târziu. Aşa se explică faptul că, la arestarea sa _ care a avut loc la 29.11.1952 _ după îndelungi interogatorii cărora juristul care era le-a făcut faţă cu dibăcie, cu toate insistenţele anchetatorilor nu a putut fi condamnat decât "administrativ" (adică nu a putut fi trimis în judecată, dar nici eliberat). "Privaţiunea de libertate" _ cum este numit acest act samavolnic în adresa emisă mai târziu de Consiliul Securităţii Statului cu nr. 645398/9 sept. 1968 _ a durat până la 27 apr. 1955.
    Cu teama caracteristică acelor ani şi acelor împrejurări, povestea celor apropiaţi cât de chinuitor se scurgeau nesfârşitele ore de anchetă la Malmaison, pigmentate cu oribile înjurături şi bătăi bestiale.
    Familia nu-şi mai aminteşte unde a fost dus după terminarea anchetei până la eliberarea sa, după 2 ani şi 5 luni de la arestare.
    Cum între timp Securitatea şi justiţia făcuseră mari progrese în materie de înscenare a unui proces politic şi cum N.N. Petraşcu era urmărit în continuare, iar atitudinea sa critică la adresa regimului comunist nu se modificase, n-a fost greu să i se însceneze un astfel de proces.
    După o partidă de bridge în cursul căreia s-a discutat despre revolta maghiară din 1956 şi bestialitatea reprimării ei, denunţat fiind de un "informator", Nicolae N. Petraşcu a fost rearestat în ziua de 17 dec. 1958.
    Prin hotărârea penală nr. 650 din 24 iunie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, prezidat de căpitanul de justiţie Andrei Dumitru, este condamnat la 8 ani închisoare corecţională, cu confiscarea totală a averii, pentru "uneltire contra ordinii sociale în stat".
    Recursul i-a fost respins prin Decizia nr. 2008/05.08.1959 a aceluiaşi tribunal. Şi astfel a început calvarul peregrinărilor prin diversele puşcării comuniste, presărate pe tot întinsul ţării: Jilava, Piteşti, Gherla.
    Poate vor mai fi fost şi altele, dar copiii săi nu-şi amintesc _ din relatările tatălui lor _ decât de umiditatea excesivă de la Jilava, de groaza inspirată de celebra închisoare Piteşti şi de cumplitele condiţii de la Gherla, toate având drept trăsături comune foamea perpetuă, brutalitatea sălbatică a gardienilor şi ofiţerilor manifestată prin înjurături grosolane şi bătăi inumane şi pedepsirea cu carcera (sau "neagra"), toate aplicate absolut arbitrar.
    Condiţiile inumane la care a fost supus _ ca, de altfel, toţi deţinuţii politici _ la el au avut o influenţă nefastă: în ultimii ani de detenţie s-a îmbolnăvit de TBC coxal. Aceasta i-a permis fiului său să deschidă o acţiune în tribunal având ca scop eliberarea pentru îngrijiri medicale de specialitate care, în penitenciarele existente, nu i se puteau asigura. După ce o primă tentativă s-a soldat cu respingerea cererii de suspendare a executării pedepsei drept "neîntemeiată" (prin încheierea Tribunalului Militar Cluj din 13 nov. 1963), acelaşi tribunal admite recursul contra acestei încheieri (prin Decizia nr. 189/27 nov. 1963), stabileşte rejudecarea cauzei după o prealabilă contraexpertiză medicală şi, prin Decizia nr. 16/17 ian. 1964, admite suspendarea executării pedepsei pe timp de un an, în vederea efecturării intervenţiei chirurgicale într-unul din spitalele Ministerului Sănătăţii.
    Nicolae N. Petraşcu a fost pus în libertate (provizoriu, pe timp de 1 an) la data de 11 febr. 1964. Din fericire, anul 1964 a fost cel în care _ la presiunile Occidentului _ toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, astfel încât eliberarea sa "temporară" a devenit definitivă.
    În anii care s-au scurs încă de la prima arestare, familia sa, adică soţia şi cei doi copii, au trecut _ la rândul lor _ prin toată gama de suferinţe morale pe care autorităţile comuniste le aplicau rudelor directe ale unui condamnat politic, desconsiderate total şi lipsite de bruma de drepturi de care se bucurau "ceilalţi".
    După o detenţie totală de 7 ani şi 7 luni, ani de grele suferinţe morale şi fizice, cu sănătatea zdruncinată grav, N.N. Petraşcu revine în Bucureşti unde familia îi va acorda afecţiunea şi îngrijirile de care avea nevoie.
    Cu voinţă şi tenacitate, înconjurat de dragostea familiei, se reface. Dar, din nefericire, nu mai apucă să vadă sacrificiile _ proprii şi ale celor apropiaţi _ încununate de bucuria eliberării totale din sclavia comunistă.
    Viaţa lui N.N. Petraşcu, minată de grelele încercări prin care trecuse, ia sfârşit la 7 mai 1974.
    
    P.S. A fost căsătorit cu Lucia Petraşcu (născută Popovici), medic stomatolog, decedată, şi a avut doi copii: Miralena şi Nicolae Petraşcu, ambii stabiliţi actualmente în SUA.

    Articolul de faţă a fost redactat de copiii săi.