Dinu Zamfirescu Constantin I.C. Brătianu
Figura omului de stat care a fost Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, în mod cu totul paradoxal, nu este prea cunoscută în afara sferei politicienilor mai în vârstă sau a unora dintre istoricii actuali. Spuneam paradoxal, căci Dinu Brătianu a ocupat scena politică românească în prim plan într-o epocă dintre cele mai cumplite pentru ţară, poate prea ignorată încă de românii de astăzi. Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, ultimul înainte de 1989, împreună cu Iuliu Maniu, dar mai presus cu regele Mihai I, toţi trei au fost animatorii rezistenţei democratice şi naţionale împotriva comunizării şi rusificării României.
Dacă împotriva Regelui Mihai I s-au îndreptat cantităţi incomensurabile de calomnii şi s-au adoptat şi se adoptă încă atitudini jignitoare şi făţarnice care nu i-au permis să-şi ocupe locul legitim în viaţa românească, în cazul lui Iuliu Maniu, "martirul neamului", s-a creat o unanimitate mitic-adoratoare. Desigur că Maniu a fost unul dintre martirii neamului şi merită întreaga recunoştinţă a românilor, mai ales când, în ultima parte a vieţii, a întruchipat rezistenţa faţă de totalitarismul comunist.
Nu cred însă că meritele lui Dinu Brătianu ar fi inferioare celor ale lui Maniu. De altfel, în ultimii ani ai vieţii lor, ei au fost înfrăţiţi în aceeaşi luptă şi, tot la fel, amândoi şi-au dat obştescul sfârşit în celulele închisorii din Sighet.
Nu dorim să refacem întreg traseul istoric al României pe timp de aproape un secol, aşa că nu vom aminti decât de anumite evenimente la care Dinu Brătianu a fost actor sau participant. Viaţa lui s-a împletit cu destinul României, el servindu-şi ţara şi partidul încheind, la şefia ultimului, "dinastia" Brătienilor. Cei trei fii ai săi, Ion (Oni), Constantin (Dinki) şi Dan, n-au mai apucat să desfăşoare roluri politice de frunte. Doar Oni şi, mai ales, Dan au fost implicaţi în politică, suferind şi ei, ca şi tatăl lor, rigorile temniţelor regimului comunist. Toţi trei s-au stins din viaţă.
Este de aceea pretenţios a înfăţişa în limitele inerent restrânse ale unui articol viaţa şi activitatea lui Dinu I.C. Brătianu. Ne vom limita a-i fi doar un cronicar, cât de fidel posibil.
Dinu Brătianu se naşte la Florica, proprietatea familiei situată la 5 km de Piteşti, la 13 ianuarie 1866, al patrulea copil al lui Ion C. Brătianu şi al Piei Pleşoianu. Dinu Brătianu se naşte în absenţa tatălui său, plecat în străinătate să aducă în ţară pe principele Carol de Hohenzollern, viitorul domnitor şi rege Carol I.
Ca şi fratele său Ionel, urmează cursurile liceale la "Colegiul Naţional Sf. Sava" din Bucureşti. Studiile superioare le face la Paris, unde absolvă prestigioasa "École des Mines", devenind inginer de mine, şi luându-şi tot la Paris şi doctoratul.
Deşi familia făcea parte dintre oamenii înstăriţi ai vremii, copilăria băieţilor Brătianu nu era una de răsfăţ. Ei au fost crescuţi, educaţi şi instruiţi într-o disciplină riguroasă. Băieţii îşi ajutau tatăl, care era fie ministru fie prim-ministru, la munca în vie, la plantatul prunilor sau la pritocitul vinului în crama de la Florica. Când depăşesc majoratul, tatăl lor începe să-i iniţieze în ale politicii. Între cei trei fraţi a intervenit un fel de "diviziune a muncii": Ionel şi apoi Vintilă se ocupă exclusiv de politică, iar Dinu de economie şi administrarea bunurilor familiei. Iniţiator al dezvoltării sistemului bancar şi de credit din România, ce fusese creat tot de un liberal, Eugeniu Carada, Dinu Brătianu conducea Banca Românească, cea mai importantă bancă privată din ţară, şi iniţiase şi conducea în fapt "Creditul Funciar Rural" şi "Creditul Urban", iar mai târziu va fi iniţiatorul "Creditului Industrial".
Cu toate preocupările lor absorbante, Brătienii constituiau o familie foarte unită, iar prin legăturile lor colaterale se înrudesc cu alte familii din înalta burghezie naţională.
Dinu este naşul fratelui său Ionel la 4 martie 1907, când acesta se căsătoreşte cu Elisa Ştirbei, fosta soţie a lui Alexandru Marghiloman. În acelaşi an, la 26 august, Dinu Brătianu se căsătoreşte cu Adina Costinescu, fiica unuia dintre liderii Partidului Naţional Liberal, Emil Costinescu.
Un destin tragic însă a dus la moartea prematură în 1927, a lui Ion I.C. Brătianu, prim-ministru în funcţie şi preşedinte al PNL. Îi urmează şi la guvern şi la partid fratele său Vintilă, care este şi el răpus de boală peste trei ani, în 1930.
Preşedinţia partidului a revenit atunci lui Ion Gheorghe Duca, cel care, în ianuarie 1934, fiind şi prim-ministru, este asasinat în gara Sinaia de un comando de trei legionari, "Nicadorii".
Dinu Brătianu nu era angajat în politica militantă, deşi, datorită unor imperative momentane, s-a aflat, de exemplu, ca deputat în 1895, iar când nepotul său Gheorghe Brătianu, fiul lui Ionel, s-a raliat lui Carol al II-lea la 8 iunie 1930 şi a fost exclus din PNL de către Vintilă Brătianu, Dinu a încercat să-i tempereze pe cei doi pentru a evita ruptura din partid, fără ca de altfel să reuşească. Gheorghe Brătianu şi-a creat propriul partid, revenind la matcă abia în 1943. În 1933 _ 34, Dinu Brătianu a fost ministru de Finanţe în cabinetele Dr. C. Angelescu şi I.G. Duca. După asasinarea lui Duca, Delegaţia
Permanentă a PNL îl propune drept preşedinte al partidului, fapt aprobat de Comitetul Central al partidului la 4 ianuarie 1934.
Ziaristul şi comentatorul Tudor Teodorescu-Branişte scria în "Adevărul"din 6 ianuarie 1934: "Netăgăduit, Dinu Brătianu aduce în scaunul pe care-l ocupă o seamă de însuşiri personale: un spirit ponderat, o experienţă destul de îndelungată şi prestigiul impresionant al numelui".
Între şeful partidului şi Gheorghe Tătărescu, şeful guvernului, desemnat de rege, au avut loc permanente fricţiuni şi controverse.
În perioada critică pentru România, 1939 _ 40, Dinu Brătianu a reuşit să menţină partidul în afara combinaţiilor tot mai hazardate ale regelui Carol al II-lea.
Începând din acea perioadă, Dinu Brătianu începe să-şi asume cu toată energia responsabilităţile de preşedinte al PNL, conştient că politica dusă de Carol al II-lea este catastrofală pentru ţară. Aceasta cu atât mai mult cu cât Gheorghe Tătărescu, desemnat prim-ministru de către rege, era un om de o flexibilitate oportunistă deosebită, ceea ce îi permitea regelui să-şi impună chiar înainte de februarie 1938 opţiunile în orientarea politică a guvernului, iar după acea dată să-şi instaureze propria dictatură.
Desigur, întreaga situaţie geo-politică europeană determina şi situaţia României. Dominaţia tot mai mare a Germaniei hitleriste, fagocitarea Austriei, încorporarea Cehiei, crearea "Axei" prin alianţa cu Italia fascistă şi apoi cu Japonia absolutistă în Pactul Tripartit, încheierea pactului germano-sovietic din 23 august 1939, obligau ţara noastră la o politică de fapt contrară realelor ei interese. Rând pe rând, Basarabia, Herţa, Nordul Bucovinei şi Cadrilaterul sunt rupte de trupul ţării prin ameninţarea cu forţa.
Încă de la 1 iulie 1940, în cursul audienţei colective a fruntaşilor politici români la rege, Dinu Brătianu, luând cuvântul, a criticat politica suveranului în mod foarte energic. Această politică prevedea renunţarea la garanţiile puterilor occidentale (Anglia şi Franţa), rezilierea contractelor de furnizare de petrol şi alimente acestora, cererea făcută "Axei" de a ne garanta frontierele şi acceptarea de către Carol al II-lea a împăcării cu legionarii ce reprezentau "coloana a V-a", în fapt agenţii stipendiaţi ai intereselor germane în România, precum şi cedarea fără luptă a Basarabiei şi Nordului Bucovinei.
Regele i-a reproşat că nu acceptase să fie prim-ministru, post ce i-l oferise în septembrie 1939. Dinu Brătianu i-a răspuns: "Pentru că mi l-aţi oferit ca să subscriu la guvernare fără a avea răspunderea sub dictatură, fără consimţământul ţării, fără Constituţie. Nu puteam primi".
În noaptea de 29 _ 30 august 1940, regele convoacă Consiliul de Coroană în urma "dictatului" de la Viena impus României de către Germania şi Italia pentru cedarea Ardealului de Nord Ungariei.
Dinu Zamfirescu, născut în Bucureşti, la 26 iunie 1929, a trăit din cea mai fragedă tinereţe în mediul politic românesc, prin apartenenţă şi relaţiile familiale: fiu vitreg al lui Dan Brătianu, unul dintre fiii lui Constantin I.C. Brătianu, nepot după mamă al generalului David Praporgescu.
Studiile medii le urmează la liceul "Spiru Haret", iar ultima clasă şi bacalaureatul, la Colegiul Naţional Sf. Sava.
În 1947 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, de unde este exmatriculat în 1949 ca "nepot al lui Brătianu" şi pentru activităţi politice anticomuniste. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Istorie, fiind de asemenea exmatriculat după un an. Lucrează un timp în domeniul construcţiilor. Se înscrie din nou la Facultatea de Drept din Cluj de unde, după doi ani, este iarăşi exmatriculat.
Încă din liceu se înscrie în TNL şi devine primul preşedinte al organizaţiei Colegiale (a elevilor) din PNL, în 1945. După 1947, când PNL şi-a sistat activitatea publică, el continuă cu colegii de liceu şi facultăţi o activitate clandestină liberală timp de peste doi ani.
Este arestat de mai multe ori, anchetat de Securitate şi ţinut sub o supraveghere constantă, totalizând doi ani de detenţii şi peste douăzeci de ani de persecuţii.
Reuşeşte să termine Facultatea de Drept din Bucureşti, iar în 1975 se refugiază în Franţa, unde devine profesor de Dreptul Construcţiilor şi Dreptul Muncii în cadrul Academiei "Creteil" şi corespondentul secţiei române la Paris a postului de radio BBC timp de peste 12 ani. La Paris absolvă un curs de specializare socio-psiho-pedagogic post-universitar la "Conservatoire National des Arts et Métiers".
Între 1975 şi 1989 activitatea lui s-a ilustrat prin câteva sute de articole şi studii politologice scrise în presa exilului românesc, ca şi prin animarea unor emisiuni la câteva posturi de radio locale, dar şi la "Europa Liberă", "Vocea Americii" şi "Radio France International", precum şi la emisiuni la televiziunile franceză, italiană, olandeză, belgiană, ca şi prin expuneri, în public, a situaţiei din România, ţinute atât în Franţa cât şi prin alte ţări europene.
A fost cofondatorul primei Asociaţii a Foştilor Deţinuţi Politici din România cu sediul la Paris şi unul dintre fondatorii, ca membru PNL, al unui Consiliu Naţional Român din exil. Împreună cu câţiva români din Franţa a fost animator al cunoscutei operaţii "Villages Roumains", ce încerca oprirea demolării satelor şi bisericilor din România. Este, de asemenea, membru în biroul Ligii Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România şi totodată cofondator al "Clubului de gândire şi acţiune liberală" de la Paris.
A revenit în ţară la 28 decembrie 1989, fiind unul dintre cei 12 liberali care, în 1990, au reactivat PNL.
În zbuciumata istorie recentă a PNL a ocupat diferite funcţii în conducerea diverselor fracţiuni liberale. Actualmente, după unificarea în cadrul PNL, este membru titular în Biroul Permanent Central.
Lui Dinu Brătianu i s-a dat primul cuvântul. El a combătut cu vigoare cedarea Ardealului şi admiterea arbitrajului germano-italian. El a mai spus că Ardealul constituie leagănul şi rezistenţa milenară a românismului, iar românii nu-l pot ceda fără luptă. "Eu ştiu _ mai spunea Dinu Brătinau _ că mocneşte nu numai în populaţia civilă, dar şi în armată un simţământ de revoltă extraordinar; se spune că vechiul Regat i-a părăsit; că domnii de la Bucureşti îi sacrifică pentru liniştea lor." Brătianu continuă: "Că Germania şi Italia ne garantează frontierele, n-am nici o încredere ...Nu se mai face politică precum pe vremea când cuvântul omului de stat era cuvânt de Evanghelie ... când s-a primit ultimatumul Rusiei, şi atunci eram de părere că nu trebuie să cedăm, pentru că prevedeam că o cesiune va atrage alta ... eu sunt contra acceptării arbitrajului ...şi apoi ruşii ce aşteaptă? Germania nu vrea un conflict cu Rusia sub nici o formă. Dacă ruşii ne atacă şi ocupă Moldova, Germania nu poate trimite trupe. Din slăbirea României se va face un nou reazem al bolşevismului în Orient. Trebuie să ne opunem cu forţa armată şi să salvăm cel puţin onoarea României".
Împotriva "dictatului", în afară de Dinu Brătianu, au mai votat Ion Mihalache, Mihai Popovici, Victor Iamandi, Victor Antonescu, A.C. Cuza, generalul Arthur Văitoianu, Dr. Constantin Angelescu, Silviu Dragomir şi Mitropolitul Bălan al Ardealului.
În favoarea cedării Ardealului Ungariei a votat o majoritate de 21 de membri, printre care: primul-ministru Ion Gigurtu, Gheorghe Tătărescu, Nicodim, Patriarhul României, cei patru reprezentanţi ai legionarilor: preotul Ion Moţa, Horia Codreanu (fratele lui Corneliu Zelea Codreanu), Radu Budişteanu şi Vasile Noveanu, miniştri, apoi Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida Voievod, Nichifor Crainic etc. Iuliu Maniu n-a participat, fiind bolnav la pat.
Mai târziu, în urma asasinării de către legionari, la 26 şi 27 noiembrie 1940, a marelui istoric, prof. Nicolae Iorga, fost prim-ministru, şi a lui Virgil Madgearu, economist, profesor universitar şi secretarul general al PNŢ, ca şi a asasinării în închisoarea Jilava a 65 de foşti demnitari, tot de către legionari, Dinu Brătinau s-a dus la generalul Ion Antonescu _ care, împreună cu Garda de Fier, preluase puterea instituind dictatura "Statului Naţional-Legionar" la începutul lui septembrie 1940 _ exprimându-şi protestul şi revolta sa generalului care patrona acel sistem terorist. Antonescu s-a arătat deosebit de şovăielnic şi a căutat să-l liniştească pe Dinu Brătianu. Apoi a instituit pe lângă fiecare fruntaş politic, ameninţat de legionari, câte o gardă militară cu contraplată de către cel păzit.
O dată cu intrarea în război a României alături de Germania, prin memorii singulare sau împreună cu Iuliu Maniu, Dinu Brătianu s-a adresat lui Ion Antonescu, în mai multe rânduri, aducându-i critici referitoare la declanşarea războiului şi la starea ţării.
După instaurarea de către Antonescu a "Statului Naţional Legionar", acesta a dispus interzicerea activităţii tuturor celorlalte partide, în afara Gărzii de Fier şi a Grupului Etnic German. În noiembrie 1940, printr-un memoriu, Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu îi cer lui Antonescu libertate de activitate pentru PNL şi PNŢ. În încheiere ei spun: "Principiul de stat totalitar, pe care _ după noi _ greşit l-a acceptat regimul de azi ca metodă de guvernământ, şi care nu a împiedicat guvernul să admită poporului german din ţară personalitatea juridică şi, în consecinţă, gruparea lui ca autonomie naţională pentru manifestarea voinţei sale, nu va putea împiedica recunoaşterea unui lucru cu mult mai redus pentru însuşi poporul român: gruparea lui în conformitate cu convingerile sale politice".
Într-un alt memoriu trimis lui Antonescu, Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu, tot în noiembrie 1940, scriu: "...când am cedat la dezmembrarea României Mari, să considerăm oare actul ca iremediabil?
Ceea ce este şi mai grav este angajamentul ce luăm prin art. 3 al pactului (de aderare la Axă), care obligă România să susţină prin toate mijloacele politice, economice şi militare pe oricare din puterile aderente, când una dintre ele ar fi atacată de o putere ce nu este actualmente în război.
Pe de altă parte, art. 5 declară că acest pact nu schimbă cu nimic statutul politic ce există actualmente între fiecare din cele trei părţi contractante şi URSS.
Aceste înţelegeri exclud desigur o acţiune contra Rusiei, mai cu seamă după înţelegerea de la Berlin între domnii Molotov şi Ribbentrop (fără a mai aminti şi de pactul germano-sovietic semnat la 23 august 1939, care, prin prevederile sale secrete, necunoscute încă la acea dată, includeau Basarabia în sfera de influenţă sovietică). (n.aut.)
Se pune deci întrebarea: pentru ce şi pentru cine aţi iscălit pactul?
Ce aţi obţinut în schimbul angajamentului ce aţi luat, care ne poate băga într-un război în care putem avea mult de pierdut?
Este sigur generalul Antonescu că deciziile ce a luat corespund simţămintelor, intereselor românilor?".
La 19 ianuarie 1942, Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu îi trimit un alt memorandum lui Antonescu. Desprindem din el: "Sunt două mari pericole: Rusia şi Ungaria. Când luaţi sarcina să distrugeţi bolşevismul rusesc, intrăm într-o acţiune care nu depinde de noi, ci de forţele de care Germania dispune ...Dacă nu aveţi convingerea că armata germană poate nimici, fără ajutorul câtorva divizii româneşti, armata bolşevică declarată înfrântă, nu mai puteţi crede în victoria finală a Germaniei. În acest caz, se impune cu atât mai mult ca armatele române să nu mai lupte dincolo de Nistru.
S-a mers prea departe în cele ce s-au făcut pentru a satisface cererile germane ...Războiul actual nu poate fi popu Martiri ai neamului românesc
lar dacă este împins prea mult în afară de hotarele ţării. ...Trebuie să prevedem mai întâi apărarea fruntariilor noastre şi recucerirea Ardealului pierdut, ceea ce nu putem realiza decât cu o armată puternică şi bine înzestrată".
"...dacă Germania ar fi constrânsă să facă o pace pe care i-ar impune-o Anglia şi America, în ce situaţie s-ar găsi România, ale cărei armate au depăşit limitele sale naţionale şi s-au angajat într-o luptă în interiorul Rusiei şi care fără a fi silită prin obligaţiile aderării la Pactul Tripartit, a declarat război Statelor Unite contra asentimentului românilor...?"
"De asemenea ce situaţie i se creează României prin condamnabilele excese contra evreimii, săvârşite sau probabil inspirate de germani...?"
"Retrageţi trupele din Rusia, pe care Germania le poate uşor înlocui..."
Într-un memoriu trimis aceluiaşi Antonescu, din 20 aprilie 1943, cei doi oameni de stat, Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu, îi spuneau acestuia, autoproclamat între timp şi mareşal: "V-am semnalat continuu gravele primejdii la care expuneţi naţiunea română, făcând acte de solidaritate cu cei care au ciuntit România Mare şi care în mod inevitabil merg la catastrofă, având contra lor cele mai mari şi mai puternice naţiuni ale lumii.
Dumneavoastră, ca şef al unui regim de dictatură, nu aveţi dreptul să angajaţi naţiunea în direcţia în care ea nu vă poate urma, deoarece ea are conştiinţa că, o dată Basarabia şi Bucovina readuse la trupul ţării, România nu are nici un motiv să lupte sau să dorească înfrângerea Angliei şi a Statelor Unite..."
Într-unul dintre ultimele memorii trimise lui Antonescu, probabil ultimul, datat 21 martie 1944, Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu îi scriau: "De la începutul războiului v-am sfătuit asupra atitudinii pe care România trebuie să o păstreze în conflictul mondial.
Nu aţi ţinut nici un cont de sugestiile noastre şi aţi luat completa răspundere a consecinţelor politice a acţiunii ce aţi condus.
Astăzi, ...ţara noastră este ameninţată de un pericol la care nu mai poate face faţă... A coopera mai departe cu armatele germane ar fi să sacrificăm în mod inutil ceea ce ne-a mai rămas ca putere militară... Orice gest aţi face de aici înainte pentru a ne solidariza într-o acţiune, care s-ar putea considera ca vrăjmaşă în contra puterilor aliate, ar constitui o gravă greşeală. ...în acest moment nimeni nu poate lua răspunderea situaţiei ce aţi creat, trebuie ca tot dumneavoastră să arătaţi germanilor că trebuie să retrageţi restul trupelor noastre care mai operează în Rusia, că nu le mai puteţi da concursul militar de până acum şi că Ţara se găseşte în situaţia de nebeligeranţă. Pe de altă parte să comunicaţi aliaţilor anglo-ruso-americani hotărârea ce aţi luat.
Dacă nu puteţi face aceste acte, nu mai rămâne decât să arătaţi M.S. Regelui că nu puteţi conduce mai departe politica Ţării ...".
Faţă de pericolul ca România să fie teatru de război prin înaintarea trupelor sovietice până la Chişinău şi Iaşi, Dinu Brătianu împreună cu Iuliu Maniu şi cu alţi oameni politici şi cu cercurile Palatului îl conving pe rege că ţara trebuie să rupă alianţa cu Germania, ce devenise dezastruoasă. Timp de mai multe luni, după ce emisarul opoziţiei Barbu Ştirbei, cumnatul lui Ionel Brătianu, a fost trimis de opoziţie şi rege, cu consimţământul lui Antonescu, să negocieze la Cairo cu Aliaţii, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au luat contact şi cu Partidul Social-Democrat condus de Titel Petrescu şi cu Partidul Comunist din România, al cărui reprezentant era Lucreţiu Pătrăşcanu. În perioada mai _ iulie 1944 au avut loc o serie de întruniri clandestine între liderii opoziţiei, regele fiind tot timpul ţinut la curent prin secretarul său personal, Mircea Ioaniţiu. Comunistul Pătrăşcanu, care avea domiciliu forţat la Azuga, venea clandestin în Bucureşti pentru a lua parte la aceste întruniri şi deseori era adăpostit în locuinţa lui Dan Brătianu, unul dintre fiii lui Dinu Brătianu.
La 20 iunie 1944 s-a creat Blocul Naţional Democrat compus din PNL, PNŢ, PSD şi PCR, al cărui program era ieşirea rapidă din războiul împotriva URSS, Angliei şi Statelor Unite, eliberarea ţării de sub ocupaţia de fapt germană şi eliberarea Ardealului de Nord, şi înlocuirea regimului de dictatură cu unul democratic, de monarhie constituţională.
La iniţiativa curajoasă a regelui Mihai, la 23 august 1944, Mareşalul Antonescu este arestat în Palat, ca şi Mihai Antonescu, ministru de externe şi adjunctul său. Se formează un guvern de militari având ca miniştri de stat fără portofoliu pe cei patru lideri ai partidelor ce au iniţiat lovitura de stat: Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. La 31 august, Constituţia din 1923 a reintrat în vigoare cu privire la drepturile şi la exercitarea puterilor în stat. La 25 octombrie, întregul teritoriu vestic al României a fost eliberat de trupele de ocupaţie germano-maghiare. URSS anexează Basarabia, Herţa şi Nordul Bucovinei şi sprijină crearea unui partid comunist real. Suveranitatea ţării este limitată, iar condiţiile economice de armistiţiu impuse de sovietici încep să secătuiască ţara. Cu timpul, libertăţile publice sunt deliberat încălcate de comunişti, aliaţi atunci cu social-democraţii, sprijiniţi de consilierii sovietici. Ţara se îndreaptă destul de repede şi sigur către dictatura comunistă.
La 13 septembrie 1944, a doua zi după semnarea la Moscova a Convenţiei de Armistiţiu cu Aliaţii, Dinu Brătianu declară, printre altele: "Va trebui să facem sforţări mari şi de lungă durată, economii aspre şi sacrificii pentru a reuşi să ieşim din situaţia în care ne lasă războiul".
La 27 septembrie 1944, Dinu Brătianu face un apel la toate forţele politice ale ţării să lase deoparte tot ceea ce le COLOR="#f80080">Martiri ai neamului românesc
desparte căci numai astfel "vom reuşi să înfruntăm dificultăţile zilei de astăzi şi să restabilim situaţia creată de un război nenorocit".
La 6 octombrie 1944, la o consfătuire cu fruntaşii partidului liberal, Dinu Brătianu a susţinut "necesitatea menţinerii Blocului Naţional Democrat, singurul capabil să îndeplinească sarcina politică a momentului".
La 11 octombrie 1944, Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu se opun prezenţei într-un eventual guvern a reprezentanţilor "Uniunii Patrioţilor", "Frontului Plugarilor" şi "Madosz-ului" ca fiind formaţii satelite ale PCR.
La 17 octombrie 1944, într-o declaraţie dată cotidianului elveţian "Gazette de Lausanne", Dinu Brătianu precizează că PNL pune în fruntea preocupărilor sale refacerea economică a ţării. "În acest scop, se cere o unire cât mai strânsă a tuturor forţelor politice şi o amânare a chestiunilor programatice a căror agitare ar putea turbura, în momentul de faţă, întregul mecanism al ţării." Aplicarea unor reforme sociale se impune "atunci când situaţia statului o va putea permite, adică atunci când starea de război va fi trecut."
La 30 octombrie, Dinu Brătianu, ca şi Iuliu Maniu, răspunde generalului Sănătescu, prim ministru desemnat să formeze un nou guvern, că acceptă participarea la un guvern de concentrare. Comuniştii, prin Lucreţiu Pătrăşcanu, dau un răspuns negativ.
La 4 noiembrie 1944, la reînfiinţarea societăţii "Amicii Statelor Unite" şi a Institutului American în România, Dinu Brătianu este ales în Comitetul de Onoare.
La 5 decembrie 1944, într-un interviu acordat cotidianului "Semnalul", Dinu Brătianu declară că PNL va da sprijinul său guvernului în curs de alcătuire. Dar, "un guvern, pentru a lucra util, trebuie să aibă un program de realizări minimale şi pentru aceasta este neapărat necesar ca cei care colaborează în acest guvern să pună interesele ţării deasupra intereselor de partid".
La 9 ianuarie 1945, Dinu Brătianu trimite primului-ministru Nicolae Rădescu, o scrisoare de protest faţă de preconizata arestare şi deportare în URSS a etnicilor germani la cererea vicepreşedintelui sovietic al Comisiei Aliate de Control.
La 2 martie 1945, în cursul tratativelor formării unui nou guvern, după presiunile lui Vâşinski, ministru adjunct de Externe sovietic, Dinu Brătianu fusese dispus să-l accepte ca premier pe Petru Groza cu condiţia ca PNL, PNŢ şi PSD să fie echitabil reprezentate în viitorul guvern, în timp ce Iuliu Maniu ar fi preferat ca trupele sovietice să ocupe ţara şi ca regele să nu fie nevoit să accepte un asemenea guvern.
La 5 martie 1945, regele Mihai convoacă pe Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu şi îi roagă să lase la o parte politica de partid şi să pună întreaga lor putere pentru a ajuta ţara în această situaţie primejdioasă. Cei doi cad de acord cu punctul de vedere al regelui.
La 6 martie 1945 continuă dimineaţa consultările la Palat în vederea formării unui guvern. Unii consilieri îl sfătuiesc pe rege să abdice, Dinu Brătianu îl sfătuieşte, atât în numele său cât şi în acela al lui Maniu (bolnav), "să nu abandoneze ţara". Regele acceptă, dar afirmă că se va opune cât îi este posibil cererilor Moscovei. În aceeaşi zi primul guvern comunizant din istoria României este format sub ameninţările sovieticilor ce împânziseră Capitala cu tancuri şi trupe.
La 10 august 1945, Serviciul Special de Informaţii semnalează lui Petru Groza, prim-ministru, că, după revenirea în Bucureşti a lui Dinu Brătianu, pe 3 august, de la Florica, unde rămăsese după toate evenimentele din lunile precedente, activitatea PNL s-a revigorat.
În timpul Conferinţei miniştrilor Afacerilor Externe ai Aliaţilor ce se ţinea la Londra (11 septembrie _ 2 octombrie 1945), Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu au adresat un memoriu reprezentanţilor celor trei puteri din Comisia Aliată (Sovietică) de Control. Printre altele, în memoriu se spunea: "România nu are în prezent un guvern reprezentativ şi democratic, recunoscut de cele trei puteri aliate; guvernul Groza este respins de majoritatea opiniei publice...".
"PNŢ şi PNL, ca purtători de cuvânt ai opiniei publice, consideră extrem de nedrept ca Tratatul de pace să fie o simplă reeditare a prevederilor Convenţiei de Armistiţiu."
La 20 iulie 1945, Dinu Brătianu ţine o cuvântare la adunarea Tineretului Naţional Liberal. Printre altele, el declară: "Primul lucru pe care un om politic este dator să-l facă este să susţină drepturile ţării sale cu cea mai mare hotărâre, faţă de oricine, mai ales faţă de prieteni. Iar pentru a susţine aceste drepturi, noi trebuie întotdeauna şi în toate împrejurările să exprimăm adevărul."
"După 23 august 1944, când am fost chemaţi să formăm un guvern, împreună cu celelalte partide democratice, am încercat să subliniez celorlalte partide din guvern, inclusiv partidelor Comunist şi Social-Democrat, că, de câte ori se pune problema intereselor ţării, trebuie să fim strâns uniţi."
"PNL şi PNŢ au fost îndepărtate din guvern şi a venit la putere un guvern care nu reprezintă ţara şi nu-i apără drepturile. S-au împlinit patru luni de când acest guvern a preluat conducerea şi situaţia României este mai rea decât oricând. În administraţie e anarhie, în viaţa economică haos."
"O atare situaţie nu mai poate dura. Desigur, nu este plăcut să-ţi asumi răspunderea într-un atare moment, dar PNL n-a dat niciodată îndărăt de la datorie, oricât de grele au fost împrejurările."
La 4 noiembrie 1945, într-un discurs al Anei Pauker, de fapt omul lui Stalin la Bucureşti, aceasta spunea: "Unii de peste mări şi ţări s-au obişnuit ca numai alde Maniu şi Brătianu să conducă ţara noastră; orice învăţ are şi dezvăţ".
La 9 februarie 1946 apare "Liberalul", oficiosul PNL, care pe frontispiciu avea următoarele cuvinte ale lui Dinu Brătianu:
"Libertăţile publice se cuceresc uneori fără jertfe, dar nu se păstrează decât cu jertfe".
La 24 februarie 1946 are loc un atentat împotriva lui Dinu Brătianu, însă fără urmări, doar maşina a suferit avarii.
La Câmpulung (Muscel), la o mare întrunire liberală, iau cuvântul Dinu Brătianu şi alţi fruntaşi liberali. Dinu Brătianu declară: "Prin actul de la 23 august 1944 am revenit la politica tradiţională şi normală a României. Prin acest act se puteau îndrepta greşelile făcute de regimurile de dictatură ale regelui Carol al II-lea şi mareşalului Antonescu. Având noţiunea clară a intereselor ţării ne-am opus continuu politicii de dictatură ale celor două regimuri anterioare. ...Pe comunişti nu-i preocupă decât faptul ca, prin influenţa ce o căpătau, făcând parte din guvern, să-şi creeze un partid, inexistent până atunci. În loc să fie un element de bună înţelegere cu Rusia şi un apărător al intereselor ţării, Partidul Comunist a fost un element de discordie, care a făcut mult rău în opera de refacere la care ar fi trebuit să conlucreze. ...Pot afirma că guvernul FND-ist în loc să refacă şi să sporească producţia, să restabilească circulaţia, să refacă administraţia şi să garanteze libertăţile cetăţenilor, a avut un rol cu totul contrar aceluia ce îi cereau interesele ţării. El a reintrodus un regim de dictatură mai acerb ca cele precedente şi a distrus producţia în toate ramurile economiei noastre naţionale".
Dinu Brătianu critică "reforma agrară" înfăptuită de guvernul Groza, în fapt o confiscare a proprietăţilor agricole. El se pronunţă în continuare pentru dezvoltarea industriei mici şi mijlocii, împotriva corupţiei patronate de comunişti şi de aşa-zişii liberali tătărescieni, membri în cabinetul Groza. "Noi nu vrem luptă de clasă, ci armonizarea intereselor tuturor: proprietari şi muncitori."
La 21 aprilie 1946, "Scânteia" îl demască pe Dinu Brătianu drept "mare şef al boierimii reacţionare".
La 9 mai 1946, Dinu Brătianu depune ca martor în procesul Antonescu. El precizează că a fost de acord cu preluarea guvernului în septembrie 1940 de către Ion Antonescu socotindu-l, la acea dată, "omul cel mai util", dar după intrarea în guvern a legionarilor, legăturile sale cu şeful statului s-au redus "la memorii de protest împotriva dictaturii".
La 15 iunie 1946 este dat publicităţii un comunicat al PNL, semnat de Dinu Brătianu, prin care se protesta împotriva proiectului legii electorale întocmit de ministrul de Justiţie, comunistul Laurenţiu Pătrăşcanu. Prevederile proiectului încălcau flagrant Constituţia din 1923, ce fusese repusă în vigoare la 23 august 1944.
La 13 iulie 1946, Dinu Brătianu protestează împotriva adoptării în şedinţa Consiliului de Miniştri a legii electorale, considerând-o "un mijloc capabil să înlesnească frauda pe întreaga scară a operaţiilor electorale".
Presa comunistă, "Scânteia" şi "România Liberă", declanşează în lunile iunie-noiembrie 1946 atacuri fulminante, injurii şi acuze aberante la adresa lui Dinu Brătianu şi a tuturor membrilor familiei Brătianu. Aceste atacuri sunt semnate, printre alţii, de Zaharia Stancu, Tudor Olaru şi alţi propagandişti convertiţi la comunism.
La 20 septembrie 1946, Dinu Brătianu depune o contestaţie la Comisia Centrală Electorală prin care declară listele electorale nule şi se cere refacerea lor.
La 21 octombrie 1946, Dinu Brătianu, Iuliu Maniu şi C.T. Petrescu încheie un acord între cele trei partide pe care le conduceau, pentru a apăra în comun libertatea alegerilor şi "a răsturna un regim care surpă instituţiile fundamentale ale ţării".
La 30 octombrie 1946, "Liberalul" reproduce cuvântul lui Dinu Brătianu către ţară. El subliniază importanţa viitoarelor alegeri din noiembrie pentru cursul democraţiei şi expune principiile PNL. Ele erau: "garantarea deplină a libertăţilor cetăţeneşti întemeiate pe rezultatele cinstite ale unor alegeri libere (conform înţelegerii de la Yalta)". Totodată se pronunţă pentru monarhia constituţională.
La 17 noiembrie 1946 este publicat protestul comun al lui Dinu Brătianu, Iuliu Maniu şi C.T. Petrescu împotriva ilegalităţilor comise de guvern în alegeri. La 27 noiembrie 1946, cei trei lideri ai opoziţiei, printr-un comunicat comun, declară alegerile "ca lipsite de orice temei de drept şi prin aceasta nule şi neavenite".
La 18 iulie 1947, Eduard Mezincescu declară în Adunarea Deputaţilor: "Ne luăm angajamentul să luptăm cu toate forţele până la nimicirea definitivă a clicilor reacţionare ale lui Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu".
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai este forţat să abdice. Persecuţiile împotriva membrilor partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc iau tot mai mare amploare şi au loc arestări mai ales în rândul tinerilor care erau cei mai activi în opoziţia lor faţă de comunizarea ţării. În această situaţie, Dinu Brătianu decide ca PNL să-şi sisteze activitatea publică spre a nu da ocazie organelor de represiune să-i aresteze pe membri.
În vara lui 1947 este înfiinţată Securitatea după modelul KGB-ului sovietic. La 30 iulie 1947, regimul ia hotărârea să dizolve PNŢ, iar în noiembrie are loc procesul conducerii PNŢ ce fusese arestată şi apoi condamnată la ani grei de închisoare.
PNL nu este dizolvat, dar lui Dinu Brătianu i s-a fixat la reşedinţa sa din Bucureşti, Calea Dorobanţi nr. 16, domiciliu obligatoriu. Nu i se permitea să iasă din casă şi nici să primească vizite. Doar membrii familiei puteau ieşi sau intra nestingheriţi.
La început, un agent al Securităţii în civil, apoi doi, dintre care unul era acelaşi în permanenţă şi se numea Tannenzapf, "vegheau" asupra lui Dinu Brătianu.
În noaptea de 5 _ 6 mai 1950, conform deciziei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (numele ce şi-l dăduse partidul comunist după unificarea cu cea mai mare
Testamentul politic al lui Constantin (Dinu) I. C. Brătianu
Preşedinte al Partidului Naţional Liberal între anii 1933 şi 1950
"Scriu aceste rânduri cu gândul la ţara mea şi la Partidul Liberal, de care, atât familia mea, cât şi eu personal suntem atât de legaţi; şi pentru cazul când vârsta mea înaintată, şi evenimentele care se pregătesc, nu-mi vor da prilejul să mai pot da prin viu grai sfatul meu prietenesc celor care vor avea de călăuzit pe viitor destinele Partidului Naţional-Liberal.
Am început să iau contact cu politica în casa părintească, încă de pe când eram copil, la şcoala patriotică a părintelui meu, alături de fraţii mei, Ionel şi Vintilă Brătianu. Şi am dobândit astfel cunoştinţele şi experienţa care ne-au format pe toţi pentru conducerea viitoare a partidului.
În lunga mea carieră politică, am avut prilejul să iau parte la toate evenimentele înălţătoare care s-au desfăşurat în România, în cei de pe urmă 45 de ani. Înainte de a dispărea de pe arena politică, simt de datoria mea să vă dau cel de pe urmă sfat. Hotărârea finală se cuvine să fie luată cu chibzuinţă, potrivit tradiţiilor de totdeauna ale partidului nostru.
România modernă este opera Partidului Naţional-Liberal.
Prin pleiada vie a oamenilor minunaţi care au stat, necontenit, în primele rânduri ale partidului nostru, s-au putut introduce principiile democratice europene în viaţa politică a ţării noastre.
Numai în chipul acesta a izbutit România să înainteze pe calea largă a progresului. Şi s-a făcut astfel dovada că instituţiile şi practicile adevăratei şi sincerei democraţii de tip european se potrivesc mai mult ca oricare altele cu firea, înţeleaptă şi aşezată, a poporului român.
În cei de pe urmă cincisprezece ani, România a avut de suferit un şir de dictaturi, care au culminat cu dictatura comunistă.
În decursul acestor cincisprezece ani, Partidul Liberal a luptat necontenit ca să menţină trează conştiinţa democraţiei româneşti; şi să arate străinătăţii care sunt drepturile imprescriptibile ale României asupra provinciilor ei.
După actul de la 23 august, a trebuit să-mi dau seama că situaţia internaţională ne va impune curând să trecem printr-o perioadă care nu va mai corespunde cu voinţa noastră liber rostită. S-a cuvenit deci să adoptăm o atitudine de rezistenţă fermă, ferindu-ne totuşi să facem sacrificii inutile.
Am hotărât deci să păstrăm cât mai intacte forţele noastre, ca să putem aştepta momentul hotărâtor. Am convingerea că, după toate greutăţile, după tot noianul de suferinţe pe care le suportă astăzi pe nedrept neamul nostru, cu răbdare, cuminţenie şi atâtea jertfe, va suna, cândva, ceasul libertăţii. Al Libertăţii pentru care se cuvine să luptăm fără de răgaz, pretutindeni, neîncetat, oricând.
Gândul meu se îndreaptă, acum, spre viitor, către toţi aceia care vor suferi pentru principiile înalte ale libertăţii şi ale demnităţii naţionale.
Sunt încredinţat că rolul pe care-l va juca P.N.L. în viaţa de mâine a României va fi şi mai însemnat decât a fost în trecutul lui glorios. Programul lui este conceput pe principii sănătoase; principii care şi-au învederat, pe deplin, menirea şi rodnicia, după cum stau mărturie atâtea înfăptuiri generoase, rod al îndelungatei experienţe politice câştigate în munca rodnică de conducere a României.
În toate domeniile se vor pune, în ziua biruinţei, probleme nespus de anevoie de rezolvat.
În relaţiile ei cu toate ţările Europei, România are de jucat un rol de mare însemnătate. Poporul român este cel mai înaintat dintre popoarele din Răsăritul Europei, în numeroase domenii. România va avea deci iarăşi prilejul să joace un rol de frunte, în cadrul cât mai strânsei cooperări internaţionale, sub stindardul Europei unite, în toate marile probleme de ordine intelectuală, politică şi economică.
În politica noastră internă va trebui să se chezăşuiască iarăşi libertatea individuală şi să se stimuleze iniţiativa particulară în toate domeniile. Partidul va trebui să-şi făurească un program de reforme bine chibzuit în sfera politicului, a socialului, a culturalului şi a economicului, în vederea realizării unei desăvârşite armonii sociale. Va trebui să luptăm pentru ridicarea stării ţărănimii, a muncitorimii şi a tineretului român. Aveţi datoria să luptaţi din toate puterile pentru ca la posturile de comandă să poată ajunge numai cei bine pregătiţi şi cei care şi-au păstrat, neîntinate, valorile morale.
Pentru ca Partidul Liberal să poată înfăptui toate aceste puncte de program, pentru ca el să poată iarăşi juca rolul însemnat la care este chemat prin tradiţia şi prin realizările sale naţionale, este neapărat necesar ca membrii şi cadrele lui de conducere să fie animate de aceeaşi dragoste de ţară şi de acelaşi spirit de abnegaţie şi de disciplină care i-au călăuzit strădaniile în trecutul său glorios.
De îndată ce ţara noastră se va bucura iarăşi de libertatea politică, membrii Partidului Liberal vor trebui să se întrunească pentru a-l alege pe acela căruia soarta îi va hărăzi sarcina să ducă la capăt munca mea.
Şeful partidului va trebui să fie o personalitate însufleţită de patriotismul cel mai dezinteresat, de dragoste de ţară, de dragoste de partid. El va trebui să fie continuatorul marilor tradiţii ale Partidului Liberal; să aibă pregătirea intelectuală şi autoritatea morală, ca să ajungă astfel să fie respectat şi ascultat, atât în ţară cât şi peste hotare.
I se cere să aibă ascendenţă asupra generaţiilor tinere, din rândurile cărora se vor ridica fruntaşii de mâine ai Partidului Liberal. Şi astfel se vor putea câştiga pentru ideea liberală cât mai multe şi cât mai curate valori intelectuale şi morale, elemente destoinice care să se pună în slujba ideilor liberale prin care va progresa iarăşi poporul român.
Constantin I.C. Brătianu |
