Faptul că un număr de indivizi au ieşit, înarmaţi, în stradă şi, în urma unei lupte, i-au învins pe apărătorii puterilor instituite, nu înseamnă o revoluţie _ este doar un act revoluţionar.
Adevărul este că, total neştiutori în ale sociologiei, complet străini de intenţia socială a lucrurilor _ cei de la Curierul dimineţii nu ştiu ce înseamnă o revoluţie. Ei socotesc că este o mişcare războinică realizată de un anumit număr de indivizi, când de fapt revoluţia este realizată de o societate, prin alegerea inconştientă a unui anumit număr de indivizi. Este o diviziune a muncii sociale.
O revoluţie înseamnă ostentativ răsturnarea violentă a unui regim, realizată de câţiva indivizi _ puţini sau mulţi.
Revoluţia înseamnă o exprimare de opinie. Înseamnă o exprimare violentă. Exprimarea violentă a opiniei mai multor indivizi este o răscoală; dar când e vorba de exprimarea opiniei unei întregi societăţi se produce o revoluţie. Sau, mai degrabă, opinia unui corp social gândind socialmente.
Un fapt mărunt poate părea uneori a da câştig de cauză unei tabere. Adevărul e însă că în acel fapt, spre acel fapt, converg toate cauzele sociale care au dus la revolta respectivă; în el şi prin el s-au manifestat aceste cauze. Cauzalitatea socială este inextricabil complexă; dar sociologul, care nu ştie cum se petrec evenimentele, ştie perfect ce înseamnă ele.
Ca să înţelegem starea actuală a lucrurilor, trebuie să studiem: 1. Ce este o revoluţie şi câte feluri de revoluţii există; 2. Cărei stări sociale corespund aceste revoluţii; în fine, de ce specie ţine revoluţia portugheză şi, drept urmare, ce stare socială a interpretat ea. Analiza aceasta, dacă o vom face bine, ne va permite justa înţelegere a actualei situaţii. [...]
Avantajele efectului moral asupra populaţiilor stupide
O revoluţie militară are cusururi şi avantaje. Are cusururi ca acela de a proiecta indisciplina tocmai acolo unde indisciplina este o crimă, are cusurul de a crea un Reproducem mai jos, pentru actualitatea şi acuitatea punctelor de vedere, un text datat din anii 1910-1912 şi datorat lui Fernando Pessoa, cel mai important poet portughez al secolului XX şi una dintre marile personalităţi ale literaturii şi culturii universale. precedent de revoltă la cei care, aflându-se mereu obligaţi la disciplină, foarte uşor se pot considera oprimaţi, are cusurul de a sparge unitatea de spirit (fiindcă este de presupus că nu toţi ofiţerii aparţin partidului monarhic), cel puţin unitatea superficială, care îi este necesară mai mult decât oricărei alte profesii. Are unicul avantaj de a le inculca celor revoltaţi o altă dragoste pentru instituţia creată de efortul lor, sentiment cât se poate de util când nici un sentiment patriotic nu este de dispreţuit.
Care va fi, aşadar, pentru un sociolog, raţiunea atâtor erori? În intuiţia care a condus la alegerea actualilor guvernanţi se află firesc cauza imediată; şi, aşa stând lucrurile, în natura specială a revoluţiei însăşi trebuie, analizând scrupulos, să găsim raţiunile sociale ale acestei din urmă deficienţe.
Am văzut deja ce este o revoluţie: este _ am spus, definind _ înlocuirea unui curent social prin altul [...].
Aplicând acum înseşi ideii de revoluţie o analiză mai amănunţită, vom vedea că există trei genuri de mişcări revoluţionare. Avem, în primul rând, mişcarea subită şi aproape, când nu total, nesângeroasă _ fie prin destituirea realizată de popor cu abţinere de la forţele războinice, fie direct de către acestea prin revoltă militară. În al doilea rând, avem revolta care, printr-o luptă rapidă şi încă de la origine înclinată de partea unei anumite tabere, produce destituirea. Există, în al treilea rând, cazul unei lupte prelungite (fără să aibă totuşi caracterul de război civil) prin care un regim îl înlocuieşte pe altul.
Dar este bine să se ţină seama de faptul că, făcând o astfel de clasificare, nu pretindem ca, după ce au fost studiate conform ei toate revoltele, a noastră se integrează perfect într-una din cele trei categorii. [...]
Dacă în orice ţară s-ar putea reduce problema politică la forma ei cea mai abstractă şi pură, îndepărtând din ea toţi factorii străini, fără îndoială că revoluţia care s-ar produce ar avea caracterul unei revolte realizate pacific şi rapid. Asta înseamnă că, dacă faptele sociale s-ar reduce la o foarte mare simplitate, ar reieşi că, producându-se atunci _ exclusiv în cazul respectiv _, revoluţia ar avea loc în momentul exact oportun _ la fel cum, atunci când nu există elemente perturbatoare, copilul se naşte după nouă luni de viaţă intrauterină. Este cazul întâi mai sus menţionat. În oricare dintre celelalte cazuri, revoluţia este prematură.
Dar s-a obiectat că o revoluţie prematură este ceva lipsit de noimă, fiindcă faptul că a avut loc o revoluţie este tocmai un indiciu că ea atunci trebuia să se producă. Traducere de Micaela Ghiţescu |
