|
 |
|
Multă lume nu stie sau nu-si mai aminteste că în anii '50 a început reeducarea, adică îndoctrinarea cetătenilor României, în vederea transformării acestora într-un ?om nou", homo sovieticus, un individ care să aducă la îndeplinire fără a crâcni sau a cârti ?indicatiile" venite de sus, de la Partid (partidul clasei muncitoare!).
În cadrul acestei ?operatiuni" s-a folosit, printre altele, un ?manual", o adevărată ?biblie" marxist-leninistă, o sinteză a stalinismului tradus din limba rusă si tipărit în sute de mii de exemplare, având ca titlu ?Istoria Partidului Comunist (bolsevic) al Uniunii Sovietice" (curs scurt), destinat îndoctrinării cursantilor în cadrul învătământului politico-ideologic (obligatoriu!) la diferite trepte si niveluri.
Acest ?curs" trebuia studiat (adică citit, adnotat, conspectat si apoi comentat), capitol cu capitol, pagină cu pagină, punct cu punct, în cadrul lectiilor de învătământ politic.
Având în vedere că generatiile mai tinere nu au avut ?norocul" să studieze cursul respectiv, ne-am gândit să publicăm în paginile revistei unele capitole ale acestui asa-zis curs, care aruncă lumină asupra politicii partidului în diverse domenii de activitate, politică inspirată, după cum se va vedea, din ?bogata experientă sovietică". Si ne-am gândit să începem cu un capitol dureros, si anume colectivizarea agriculturii, colectivizare care în tara noastră a făcut numeroase victime, mai ales datorită felului cum a fost aplicată, adică după modelul stalinist.
?Cursul" de istorie nu pomeneste de cele 3 milioane de tărani din Ucraina, ucisi prin înfometare, din ordinul lui Stalin, pentru că s-au opus colectivizării fortate, deposedării lor de pământ, de uneltele de muncă, de vitele lor, după cum nu spune nimic despre miile de tărani (din ?chiaburime") de pe tot întinsul Uniunii Sovietice, deportati împreună cu familiile lor în lagăre din care cei mai multi nu s-au mai întors.
în ceea ce priveste tara noastră, activistii însărcinati cu colectivizarea, urmând exemplul ?fratilor" sovietici, nu au prea tinut seama de diferentierea de clasă dintre chiaburi si alte categorii de tărani (cum ar fi ?mijlocasii"), nu au respectat nici principiul colectivizării treptate, nici liberul consimtământ la înscrierea în ?colectivă", toate prevăzute de Rezolutia Comitetului Central din 3-5 martie 1949, ceea ce a dus la nenumărate abuzuri, fărădelegi, arestări, iar pe alocuri, acolo unde tăranii au protestat fătis si s-au opus colectivizării fortate si rapide, la împuscarea acestora si expunerea celor ucisi pe ulitele sau la marginea satelor ca să servească drept exemplu, precum si la urmărirea, prigonirea si vânarea timp de ani de zile a celor fugiti în munti de teama Securitătii, ca si a familiilor, rudelor si prietenilor acestora.
De aceea, citind capitolul despre colectivizare pe care îl publicăm mai jos (cu punctuatia, ortografia si sintaxa originale!), să ne gândim si să ne aducem aminte de cele ce s-au petrecut la noi, ca urmare a colectivizării impuse după modelul sovietic.
Materialul pe care-l publicăm este cu atât mai actual în prezent când în Parlament se dezbat legile proprietătii, restituirea pământurilor luate cu japca de comunisti tăranilor români, cu prilejul colectivizării fortate.
1.Situatia internatională în anii 1930-1934. Criza economică în tările capitaliste. Ocuparea Manciuriei de către Japonia. Venirea fascistilor la putere în Germania. Două focare de război.
În timp ce URSS obtinea succese serioase în industrializarea socialistă a tării si-si dezvolta industria în ritmuri rapide, în tările capitaliste izbucni la sfârsitul anului 1929 si începu să se agraveze în cei trei ani care urmară, o criză economică mondială necunoscută încă până atunci prin forta sa distrugătoare. Criza industrială se împletea cu criza agrară, ceea ce agrava si mai mult situatia tărilor capitaliste.
în timp ce în URSS industria crescu în cei trei ani de criză (1930-1933), mai mult de două ori, atingând în 1933 201% fată de nivelul din 1929, industria Statelor Unite ale Americii căzu către sfârsitul anului 1933, până la 65% din nivelul din 1929; industria Angliei - până la 86%; industria Germaniei, până la 66%; industria Frantei - până la 77%.
Faptul acesta arăta odată mai mult superioritatea sistemului economic socialist fată de sistemul capitalist. El demonstra că tara socialismului este singura tară din lume care nu cunoaste crize economice. Ca urmare a crizei economice mondiale, 24 de milioane de someri au fost sortiti la foamete, mizerie, chinuri. De pe urma crizei agrare sufereau zeci de milioane de tărani si mosieri.
Tov. Stalin a arătat în raportul Comitetului Central la Congresul al XVI-lea al partidului, că burghezia va căuta o iesire din criza economică, pe de o parte, în înfrângerea clasei muncitoare prin instaurarea dictaturii fasciste, adică a dictaturii celor mai reactionare, celor mai soviniste, celor mai imperialiste elemente ale capitalismului, pe de altă parte, în deslăntuirea războiului pentru reîmpărtirea coloniilor si a sferelor de influentă pe contul tărilor slab apărate.
Asa se si întâmplă.
În 1932 s-a mărit amenintarea de război din partea Japoniei. Imperialistii japonezi, văzând că puterile europene si Statele Unite ale Americii sunt pe de-a întregul absorbite de afacerile lor interne în legătură cu criza economică, hotărâră să se folosească de ocazie si să încerce a face o presiune asupra Chinei slab apărate, să o supună si să devină acolo stăpânii tării. Fără a declara război Chinei si folosind hoteste ?incidentele locale" provocate de ei însisi, imperialistii japonezi aduseră în chip tâlhăresc trupe în Manciuria, pregătindu-si pozitii prielnice pentru a pune mâna pe China de Nord si a ataca URSS. Spre a avea mâinile libere, Japonia iesi din Liga Natiunilor si începu să se înarmeze intens.
Această împrejurare împinse Statele Unite ale Americii, Anglia si Franta să-si întărească înarmările navale în Extremul Orient. Japonia urmărea în mod vădit scopul de a-si supune China si de a da afară de acolo puterile imperialiste europene si americane. Acestea răspunseră cu întărirea înarmărilor lor.
Dar Japonia îsi punea si un alt scop: să pună mâna pe Extremul Orient sovietic. Se întelege că URSS nu putu să trecă nepăsătoare pe lângă acest pericol si începu să întărească intens capacitatea de apărare a tinuturilor Extremului Orient.
În felul acesta, datorită imperialistilor japonezi fascizati, se formă în Extremul Orient primul focar de război.
Criza economică a înăsprit contrazicerile capitalismului nu numai în Extremul Orient. Ea le înăspri si în Europa. Criza care se prelungea în industrie si agricultură, somajul enorm si situatia din ce în ce mai nesigură a claselor neavute adânciră nemultumirea muncitorilor si a tăranilor. Nemultumirea se transformă în indignare revolutionară a clasei muncitoare. Nemultumirea se adânci în deosebi în Germania, tară economiceste epuizată de război, de contributiile plătite învingătorilor anglo-francezi si de criza economică, tară în care clasa muncitoare gemea sub jugul propriei sale burghezii si al burgheziei străine, anglo-franceze. Despre aceasta vorbeau cu elocventă cele sase milioane de voturi obtinute de Partidul Comunist German în ultimele alegeri în Reichstag înaintea venirii fascistilor la putere. Burghezia germană vedea că libertătile burghezo-democratice care se mai păstraseră în Germania pot să-i joace o festă proastă, că clasa muncitoare poate folosi aceste libertăti pentru a desfăsura miscarea revolutionară. De aceea burghezia hotărî că pentru a mentine puterea sa în Germania, nu există decât un singur mijloc: să nimicească libertătile burgheze, să reducă la zero parlamentul (Reichstagul) si să instaureze o dictatură teroristă burghezo-nationalistă, care să fie în stare să sdrobească clasa muncitoare si să-si găsească bază printre masele mic-burgheze cu spirit revansist. Si ea a chemat la putere partidul fascist, care pentru a însela poporul, îsi zice partid national-socialist, ea stiind bine că partidul fascistilor este, în primul rând, o parte a burgheziei imperialiste, partea cea mai reactionară si cea mai vrăjmasă clasei muncitoare, si în al doilea rând este partidul cel mai revansist, capabil de a duce după sine masele de milioane ale micii burghezii cu spirit nationalist. în aceasta ea a fost ajutată de trădătorii clasei muncitoare, leaderii social-democratiei germane, care prin politica lor conciliatoare, curătiseră drumul fascismului.
Acestea au fost conditiile care determinară primirea puterii de către fascistii germani în 1933.
Analizând evenimentele din Germania, tov. Stalin a spus, în raportul Comitetului Central la Congresul al XVII-lea al partidului:
?Victoria fascismului în Gemania trebuie privită nu numai ca un semn al slăbiciunii clasei muncitoare si ca urmare a trădării clasei muncitoare de către social-democratie, care a netezit calea fascismului. Ea trebuie privită si ca un semn al slăbiciunii burgheziei, ca un semn că burghezia nu mai este în stare să stăpânească cu vechile metode ale parlamentarismului si ale democratiei burgheze, din care pricină ea este silită să recurgă în politica internă la metode teroriste de guvernare... " (Stalin, Problemele leninismului, pg. 579, ed. română.)
Fascistii germani au marcat politica lor internă prin incendierea Reichstagului, prin reprimarea sălbatică a clasei muncitoare, prin distrugerea organizatiilor clasei muncitoare, prin nimicirea libertătilor burghezo-democratice. Politica lor externă - prin iesirea din Liga Natiunilor si pregătirea fătisă de război pentru revizuirea cu forta a hotarelor statelor europene în favoarea Germaniei.
În felul acesta, datorită fascistilor germani, s-a format în centrul Europei al doilea focar de război.
Se întelege că URSS nu a putut să treacă nepăsătoare pe lângă un fapt atât de serios. Si ea a început să urmărească cu vigilentă mersul evenimentelor în Occident, întărind capacitatea de apărare a tării la granitele ei de Vest.
2.De la politica de limitare a elementelor chiaburesti la politica de lichidare a chiaburimii ca clasă. Lupta împotriva denaturărilor politicii partidului în miscarea de colectivizare. Ofensiva împotriva elementelor capitaliste pe tot frontul. Congresul al XVI-lea al partidului.
Intrarea în masă a tăranilor în colhozuri, în 1929-1930, a fost rezultatul întregii munci anterioare a partidului si a guvernului. Cresterea industriei socialiste, care începuse fabricarea în masă a tractoarelor si a masinilor pentru agricultură; lupta hotărâtă împotriva chiaburimii în timpul campaniilor de aprovizionare si de formare de rezerve de cereale în 1928 si 1929; dezvoltarea cooperatiei agricole, care obisnuia treptat tăranii cu gospodăria colectivă; experienta bună a celor dintâi colhozuri si sovhozuri, toate acestea pregătiseră trecerea la colectivizarea compactă, intrarea tăranilor în colhozuri cu sate, raioane si plăsi întregi.
Trecerea la colectivizarea compactă nu se făcea prin simpla si pasnica intrare a maselor de bază ale tărănimiii în colhozuri, ci lupta de masă a tăranilor împotriva chiaburimii. Colectivizarea compactă însemna că toate pământurile satului trebuiau să treacă în mâinile colhozului; or, o parte însemnată din aceste pământuri se găsea în mâinile chiaburilor, de aceea tăranii alungau pe chiaburi si cereau Puterii Sovietice ca chiaburii să fie arestati si deportati. (i-auzi! n. red.)
Colectivizarea compactă înseamnă astfel lichidarea chiaburimii.
Aceasta era politica de lichidare a chiaburimii ca clasă pe baza colectivizării compacte.
Pe vremea aceea URSS avea de acum, o bază materială suficientă pentru a o termina cu chiaburimea, a sdrobi împotrivirea ei, a o lichida ca clasă, si a înlocui productia ei cu cea a colhozurilor si a sovhozurilor.
Încă în 1927, chiaburii produceau peste 600 de milioane puduri de cereale (1 pud - 16.38 kg.), din care vreo 130 de milioane de puduri erau cereale de vânzare. Colhozurile si sovhozurile însă nu au putut să dea în 1927 decât 35 milioane de puduri de cereale pentru vânzare. (Cred si eu! n. red.) în 1929, datorită orientării ferme a Partidului Bolsevic în directia dezvoltării sovhozurilor si colhozurilor, cât si datorită succeselor industriei socialiste care aproviziona satul cu tractoare si masini agricole, colhozurile si sovhozurile deveniseră o fortă serioasă. Deja în anul acesta, colhozurile si sovhozurile produceau nu mai putin de 400 de milioane de puduri de cereale, din care cerealele de vânzare erau de acum peste 130 de milioane de puduri, adică mai mult decât produseseră chiaburii în 1927. Iar în 1930, colhozurile si sovhozurile trebuiau să dea si într-adevăr au dat peste 400 de milioane de puduri de cereale de vânzare, adică incompararabil mai mult decât dăduseră (sic! n. red.) chiaburimea în 1927.
În felul acesta, deplasarea fortelor de clasă în economia tării si existenta bazei materiale, necesare pentru a înlocui productia de cereale a chiaburilor cu cea a colhozurilor si a sovhozurilor, dădură posibilitate Partidului Bolsevic să treacă de la politica de limitare a chiaburimii la politica nouă, la politica de lichidare a chiaburimii ca clasă, pe baza colectivizării compacte.
Până la 1929, Puterea Sovietică înfăptuise o politică de limitare a chiaburimii. Puterea Sovietică impunea chiaburul cu un impozit ridicat, îl obliga să vândă Statului cereale pe preturi fixe, mărginea chiaburului dreptul la folosinta pământului la anumite proportii prin legea arendării pământului, mărginea proportiile gospodăriei chiaburesti prin legea angajării bratelor de muncă în gospodăria tărănească individuală. însă nu ducea încă politica de lichidare a chiaburimii, deoarece legea arendării pământului si cea a angajării bratelor de muncă admiteau existenta chiaburimii, iar interzicerea de a o deschiaburi îi dădea o anumită garantie în această privintă. O astfel de politică ducea într-acolo că se retinea cresterea chiaburimii, că se îndepărtau si se ruinau anumite pături ale ei, care nu rezistaseră acestor limitări. Dar ea nu nimicea bazele economice ale chiaburimii ca clasă, ea nu ducea la lichidarea chiaburimii. Aceasta era o politică de limitare si nu de lichidare a chiaburimii. Ea era necesară până la un anumit timp, câtă vreme colhozurile si sovhozurile erau încă slabe si nu puteau înlocui productia de cereale a chiaburimii cu propria lor productie.
La sfârsitul anului 1929, în legătură cu cresterea colhozurilor si sovhozurilor, Puterea Sovietică a făcut o cotitură bruscă de la această politică. Ea a trecut la politica de lichidare, la politica de nimicire a chiaburimii ca clasă. Ea a desfiintat legea arendării pământului si cea a angajării bratelor de muncă, lipsind astfel chiaburimea si de pământ si de muncitori salariati. Ea anulă interzicerea de deschiaburire. Ea dădu voie tăranilor de a confisca în folosul colhozurilor, vitele, masinile si alt inventar al chiaburimii. (un adevărat jaf! n. red.) Chiaburimea a fost expropriată. Ea a fost expropriată cum fuseseră expropriati capitalistii în 1918 în domeniul industriei; cu acea deosebire, însă, că mijloacele de productie ale chiaburimii trecură de astă dată nu în mâinile Statului, ci în cele ale tăranilor asociati, în cele ale colhozurilor.
Aceasta a fost o trasformare revolutionară din cele mai adânci, un salt de la vechea stare calitativă a societătii la o nouă stare calitativă, echivalând după urmările sale cu Revolutia din Octombrie 1917.
Ceea ce era original în acestă revolutie, era că ea fusese săvârsită de sus, din initiativa puterii de Stat, cu sprijinul direct de jos din partea a milioane de tărani (sic! n. red.) care luptau împotriva robiei chiaburesti, pentru viata liberă colhoznică.
Ea, acestă revolutie, solutionă dintr-o singură lovitură trei probleme fundamentale ale construirii socialiste.
a) Ea lichidă cea mai numeroasă clasă exploatatoare din tara noastră, clasa chiaburilor, reazămul restaurării capitaliste;
b) Ea făcu să treacă de la calea gospodăriei individuale, care dă nastere la capitalism, la calea gospodăriei colective, colhoznice, socialiste, clasa cea mai numeroasă a celor ce muncesc în tara noastră, clasa tăranilor;
c) Ea dădu Puterii Sovietice o bază socialistă în domeniul cel mai vast si cel mai imperios necesar existentei, dar si cel mai înapoiat domeniu al economiei nationale, în agricultură.
Prin aceasta fură nimicite în interiorul tării ultimele izvoare de restaurare a capitalismului si în acelasi timp au fost create conditii noi, hotărâtoare, necesare pentru construirea economiei nationale socialiste.
Motivând politica de lichidare a chiaburimii ca clasă si arătând rezultatele miscării de masă a tăranilor pentru colectivizarea compactă, tov. Stalin a scris în 1929:
?Se prăbuseste si se face praf ultima nădejde a capitalistilor din toate tările, care visează despre restaurarea capitalismului în URSS - "principiul sfânt al proprietătii private". Tăranii socotiti de ei ca un material bun de îngrăsat terenul pentru capitalism, părăsesc în masă slăvitul steag al "proprietătii private" si trec pe calea colectivismului, pe calea socialismului. Se prăbuseste ultima nădejde de restaurare a capitalismului."
Politica de lichidare a chiaburimii ca clasă a fost consfintită prin hotărârea istorică a Comitetului Central al P. C. (b) al U. S. din 5 ianuarie 1930 ?Asupra ritmului de colectivizare si asupra măsurilor Statului de ajutorare a construirii colhoznice". Hotărârea a tinut cont de diversitatea conditiilor în diferitele raioane ale URSS, de gradul inegal de pregătire pentru colectivizare în diferite regiuni ale URSS.
Au fost stabilite diferite ritmuri de colectivizare. Comitetul Central al P.C. (b) al US a împărtit regiunile URSS în trei grupe, din punctul de vedere al ritmului de colectivizare.
Prima grupă cuprindea cele mai importante regiuni producătoare de cereale, cele mai bine pregătite pentru colectivizare, care aveau mai multe tractoare, mai multe sovhozuri, mai multă experientă în lupta împotriva chiaburimii în campaniile trecute de aprovizionare si de formare de rezerve de cereale: Caucazul de Nord (Kuban, regiunea Donului, Terek), Volga de Mijloc, Volga de Jos. Pentru acest grup de regiuni producătoare de cereale, Comitetul Central propuse a se termina în fond colectivizarea în primăvara anului 1931.
A doua grupă de regiuni producătoare de cereale, care cuprindea Ucraina, Regiunea Centrală de pământ negru, Siberia, Ural, Kazahstan si alte regiuni producătoare de cereale, putea să termine în fond colectivizarea în primăvara anului 1932.
Celelalte regiuni, tinuturi si republici (regiunea Moscovei, Transcaucazia, Republicile din Asia Centrală s.a.m.d.) puteau să prelungească termenul colectivizării până la sfârsitul perioadei planului de cinci ani, adică până la 1933.
Comitetul Central al partidului socoti necesar, în legătură cu ritmurile crescânde ale colectivizării, să accelereze si mai mult construirea uzinelor producătoare de tractoare, de secerătoare-treierătoare, de masini remorcate de tractoare s.a.m.d. în acelasi timp Comitetul Central ceru să se dea ?un răspuns hotărât tendintelor de a subaprecia rolul tractiunii cu cai în stadiul actual al miscării colhoznice, tendintelor care duceau la vânzarea si pierderea cailor".
Creditele acordate colhozurilor au fost dublate în 1929-1930 (până la 500 milioane ruble).
Se propuse a se asigura repartizarea pământurilor la colhozuri pe contul Statului.
în hotărâre se dădea indicatia foarte importantă că principala formă a constructiei colhoznice în etapa actuală este artelul agricol, în care se colectivizează numai principalele mijloace de productie.
Comitetul Central prevenea cu toată seriozitatea organizatiile de partid ?împotriva oricărei "decretări" de sus a miscării de colectivizare, ceea ce poate crea pericolul de a se înlocui întrecerea cu adevărat socialistă în organizarea colhozurilor cu jocul de-a colectivizarea". (P.C.(b) al US în rezolutiile sale, partea a II-a, pg. 662, ed. rusă.)
Această hotărâre a Comitetului Central aduse claritate în ce priveste aplicarea în viată a noii politici a partidului la sate. Pe baza politicii de lichidare a chiaburimii si de înfăptuire a colectivizării compacte, s-a desfăsurat o puternică miscare colhoznică. Tăranii intrau în colhozuri cu satele si raioanele întregi (i-auzi! n.red.) si măturau din drumul lor chiaburimea, eliberându-se de sub jugul chiaburimii.
Dar alături de succese colosale obtinute de colectivizare, începură curând să iasă la iveală si lipsuri în munca practică a militantilor partidului, denaturări ale politicii partidului în construirea colhozurilor. Cu toată prevenirea Comitetului Central de a nu ne îmbăta de succesele colectivizării, multi militanti ai partidului începură să forteze artificial colectivizarea, (stim noi cum! n.red.) fără a tine cont de conditiile de loc si de timp, de gradul de pregătire a tăranilor pentru intrarea în colhozuri.
Iesi la iveală că fusese călcat principiul liberului consimtământ (sic!) în construirea colhozurilor. într-o serie de raioane, în loc de a respecta principiul liberului consimtământ, tăranii erau constrânsi (si încă cum! n. red.) de a intra în colhozuri sub amenintarea de a fi ?deschiaburiti", de a fi lipsiti de drepturile electorale s.a.m.d.
Într-o serie de raioane, munca pregătitoare si explicarea cu răbdare a bazelor politicii partidului în domeniul colectivizării era înlocuită prin decretarea birocratică, formală, de sus, a datelor statistice umflate asupra pretinselor colhozuri create, printr-o umflare artificială a procentului colectivizării.
În ciuda indicatiilor Comitetul Central că veriga principală a constructiei colhoznice este artelul agricol, în care se colectivizează numai principalele mijloace de productie, într-o serie de localităti se sărea prosteste peste artel la comună, se colectivizau clădirile de locuit, vitele mari de lapte ca si cele mici nedestinate pietii, păsările de curte s.a.m.d.
Conducătorii din unele regiuni, îmbătati de primele succese ale colectivizării, călcară indicatiile precise ale Comitetului Central asupra ritmurilor si termenelor colectivizării. Regiunea Moscovei, în goana după date statistice umflate, începu să îndrumeze pe militantii săi spre terminarea colectivizării în primăvara anului 1930, desi avea la dispozitia ei nu mai putin de trei ani (sfârsitul anului 1932). O călcare si mai flagrantă a fost săvârsită în Transcaucazia si în Asia Centrală.
Chiaburii si ajutorii lor, folosind aceste exagerări în scopuri provocatoare, propuneau să se organizeze comune în locul artelelor agricole, să se colectivizeze imediat clădirile de locuit, vitele mici, păsările de curte. în acelasi timp, chiaburimea făcea agitatie ca tăranii să taie vitele înainte de a intra în colhozuri, căutând să-i convingă că în colhoz ?tot una li se vor lua" vitele. Dusmanul de clasă conta că exagerările si greselile comise de organizatiile locale la colectivizare vor întărâta tărănimea, vor provoca rebeliuni împotriva Puterii Sovietice.
Ca urmare a greselilor comise de organizatiile de partid si a actiunilor provocatoare directe ale dusamanului de clasă, în a doua jumătate a lunii februarie 1930, atunci când colectivizarea în general înregistra succese incontestabile, apărură într-o serie de regiuni, semne periculoase de nemultumire serioasă a tărănimii. Pe alocuri chiaburii si agentii lor reusiră chiar să provoace pe tărani la actiuni antisovietice directe.
Comitetul Central al partidului, primind o serie de semnale alarmante despre denaturările liniei partidului care amenintau să zădărnicească colectivizarea, începu imediat să îndrepte situatia, să îndrume cadrele partidului spre îndreptarea grabnică a greselilor comise. La 2 martie 1930, conform hotărârii Comitetului Central, a fost publicat articolul tov. Stalin ?Ameteala de pe urma succeselor". În acest articol erau avertizati toti acei care, îmbătati de succesele colectivizării, căzuseră în greseli grosolane si se îndepărtaseră de la linia partidului; toti acei care încercau să facă pe tărani să treacă la calea colhozurilor prin măsuri de presiune administrativă. în articol se sublinia cu toată tăria principiul liberului consimtământ (?! n. red.) în construirea colhozurilor si se arăta necesitatea de a se tine cont de varietatea conditiilor în diferite regiuni ale URSS atunci când se fixează ritmurile si metodele de colectivizare. Tov. Stalin amintea că veriga principală a constructiei colhoznice este artelul agricol, în care sunt colectivizate numai principalele mijloace de productie - mai ales în cultura cerealelor - si în care nu sunt colectivizate pământul de pe lângă casă, clădirile de locuit, o parte din vitele de lapte, vitele mici, păsările de curte s.a.m.d. Articolul tov. Stalin a avut o însemnătate politică din cele mai mari. Acest articol ajută organizatiile partidului să-si îndrepte greselile si dădu o lovitură din cele mai puternice dusmanilor Puterii Sovietice, care nădăjduiau că datorită situatiei create de exagerări, vor reusi să ridice tărănimea împotriva Puterii Sovietice. Masele largi ale tărănimii se convinseseră că linia Partidului Bolsevic nu are nimic în comun cu exagerările prostesti ?de stânga" săvârsite în diferitele localităti. Articolul aduse linistire (totală si definitivă! n.red.) în masele tărănesti.
Pentru a duce la capăt munca de îndreptare a exagerărilor si greselilor, începută prin articolul tov. Stalin, Comitetul Central al P.C.(b) al US hotărî să lovească încă o dată în aceste greseli, publicând la 15 martie 1930 hotărârea ?Asupra luptei împotriva denaturărilor liniei partidului în miscarea de colectivizare".
În această hotărâre au fost analizate amănuntit greselile făptuite, greseli care fuseseră rezultatul abaterii de la linia leninisto-stalinistă a partidului, care fuseseră rezultatul călcării directe a directivelor partidului.
Comitetul Central propunea: ?să fie destituiti din posturi si înlocuiti prin altii acei militanti care nu pot sau nu vor să ducă o luptă hotărâtă împotriva denaturărilor liniei partidului". (P.C.(b) al US în rezolutiile sale, partea a II-a, pag. 663, ed. rusă.)
Comitetul Central reînnoi organele de conducere ale unor organizatii regionale si de tinut ale partidului (regiunea Moscovei, Transcaucazia) care comiseseră greseli politice si care nu putuseră să le îndrepte.
La 3 aprilie 1930 a fost publicat articolul tov. Stalin, ?Răspuns tovarăsilor colhoznici". în acest articol se arăta rădăcina greselilor în chestia tărănească si principalele greseli în miscarea de colectivizare; atitudinea gresită fată de tăranul mijlocas; călcarea principiului liberului consimtământ în construirea colhozurilor; călcarea principiului leninist care cere să se tină seamă de varietatea conditiilor în diferite regiuni ale URSS, sărirea peste artel la comună.
Ca urmare a tuturor acestor măsuri, partidul ajunse să lichideze exagerările comise într-o serie de regiuni de către militantii locali.
Era nevoie de fermitatea cea mai mare a Comitetului Central, de priceperea lui de a merge contra curentului, pentru a întoarce la timp pe calea justă o parte însemnată din cadrele partidului, care, îmbătate de succese, se rostogoleau vertiginos în jos, îndepărtându-se de la linia partidului.
Partidul reusi să obtină ca denaturările liniei partidului în miscarea de colectivizare să fie lichidate.
Pe această bază au fost consolidate succesele miscării de colectivizare.
Pe această bază a fost terenul pentru o nouă crestere puternică a miscării de colectivizare.
Înainte ca partidul să fi trecut la politica de lichidare a chiaburimii ca clasă, ofensiva serioasă împotriva elementelor capitaliste, având de scop lichidarea lor, era dusă mai ales la orase, în industrie. Agricultura, satul, rămânea (sic! n. red.)deocamdată în urmă fată de industrie, fată de oras. Din această cauză, ofensiva avea un caracter unilateral, necomplet, negeneral. Acum însă, când starea de înapoiere a satului începu să dispară, lupta tărănimii pentru lichidarea chiaburimii se preciză în toată claritatea ei si partidul trecu la politica de lichidare a chiaburimii, ofensiva împotriva elementelor capitaliste luă un caracter general, ofensiva unilaterală deveni ofensiva pe tot frontul. în ajunul convocării Congresului al XVI-lea al partidului, ofensiva generală împotriva elementelor capitaliste se desfăsura de acum pe toată linia.
Congresul al XVI-lea al partidului se întruni la 26 iunie 1930. La congres asistară 1.268 delegati cu vot deliberativ si 891 delegati cu vot consultativ, reprezentând 1 milion 260 de mii 874 membri de partid si 711 mii 609 candidati.
Congresul al XVI-lea al partidului întră în istoria partidului ca ?congresul ofensivei desfăsurate a socialismului pe tot frontul, al lichidării chiaburimii ca clasă si al înfăptuirii practice a colectivizării compacte". (Stalin)
În raportul politic al Comitetului Central, tov. Stalin arătă ce victorii mari obtinuse Partidul Bolsevic desfăsurând ofensiva socialistă.
(...) După ce programul primului an al planului de cinci ani a fost cu succes îndeplinit si întrecut, în mase se născu lozinca ?a îndeplini planul de cinci ani în patru ani". într-o serie de ramuri de frunte ale industriei (petrol, turbă, construirea de masini de toate felurile, masini agricole, industria electrotehnică) planul era îndeplinit cu atâta succes, încât programul planului de cinci ani în aceste ramuri putea fi realizat chiar în 2 1/2 - 3 ani. Faptul acesta confirma că lozinca ?planul de cinci ani în patru ani" este pe deplin reală si demasca oportunismul celor cu putină credintă, care se îndoiau de posibilitatea înfăptuirii ei.
Congresul al XVI-lea însărcină Comitetul Central al partidului ?să asigure si în viitor ritmuri bolsevice impetuoase în construirea socialistă, să obtină ca planul de cinci ani să fie cu adevărat îndeplinit în patru ani."
în ajunul Congresului al XVI-lea al partidului se înfăptui o cotitură din cele mai mari în dezvoltarea agriculturii URSS. Masele largi ale tărănimii cotiră spre socialism. Până la 1 mai 1930, în principalele regiuni producătoare de cereale, colectivizarea cuprinse 40-50% din gospodăriile tărănesti (în loc de 2-3% în primăvara anului 1928). Suprafetele însământate apartinând colhozurilor ajunseră la 36 milioane de hectare.
În felul acesta a fost întrecut acel program lărgit care fusese stabilit prin hotărârea Comitetului Central din 5 ianuarie 1930 (30 milioane de hectare). Iar programul planului de cinci ani de constituire a colhozurilor fusese, de acum, întrecut în decurs de doi ani mai mult de o dată si jumătate.
Productia de mărfuri a colhozurilor a sporit în cei trei ani de peste 40 de ori. Deja în anul 1930, Statul căpătă de la colhozuri fără a socoti sovhozurile, mai mult de jumătate din întreaga productie de cereale-marfă din tară.
Aceasta însemna că soarta agriculturii va fi determinată de acum înainte, nu de gospodăriile tărănesti individuale, ci de colhozuri si sovhozuri.
Dacă până la intrarea în masă a tărănimii în colhozuri, Puterea Sovietică se sprijinise mai ales pe industria socialistă, apoi începu să se sprijine de asemenea si pe sectorul socialist în crestere rapidă al agriculturii, pe colhozuri si sovhozuri.
Tărănimea colhoznică deveni după cum arăta Congresul al XVI-lea al partidului într-una din hotărârile sale, ?sprijinul adevărat si trainic al Puterii Sovietice."
|
|
|
| |
|
|
|
Ultimele
numere: |
 |
| NUMARUL 68-69 |
| |
 |
| NUMARUL 66-67 |
| |
 |
| NUMARUL 64-65 |
| |
 |
| NUMARUL 63 |
| |
|
| Arhiva revistelor |
|
