În amintirea supravietuitorilor marinei române din timpul celui de-al doilea război mondial stăruie imaginea comandorului Matei Toma, căruia marinarii mai mici în grad îi spuneau ?tata Matei". Născut la 27 februarie 1898, în comuna Pantelimonul de Jos din judetul Constanta, din părinti tărani săraci, intră prin concurs la Scoala Navală pentru Ofiteri de Marină din Constanta, pe care o absolvă în 1922.
Ajunge la gradul de comandor în 1945, cere pensionarea în 1946 si este avansat la gradul de contraamiral în ziua de 9 aprilie 1948, lucru de care află în închisoare de la anchetatori, căci în aceeasi zi fusese arestat de Sigurantă, devenită între timp comunistă.
Fusese rând pe rând director al Scolii de Specialităti ale Marinei (1939-1940), profesor si director de studii, apoi comandant (1945), al Scolii Navale din Constanta. Scrisese si predase cursuri de navigatie, de istoria războaielor navale, de Drept international public -, căci între timp îsi luase licenta în Drept (1929) si doctoratul în stiinte economice si politice (1939). S-a căsătorit în 1923 cu Paraschiva Dordea, institutoare, având doi copii; războiul îi găseste în Constanta.
În timpul războiului, Matei Toma comandă distrugătorul ?Mărăsesti" (1943-1944) în misiuni de escortare a convoaielor pe Marea Neagră, scufundă un submarin inamic, trece prin infernul evacuării trupelor românesti din Crimeea în primăvara anului 1944. După plecarea fortată a navelor germane din portul Constanta, apar fără luptă fortele sovietice (28 august 1944), care procedează la confiscarea navelor românesti aliate (noaptea de 5/6 septembrie 1944).
Pentru fapte de arme săvârsite după 23 august 1944 pe frontul de luptă, comandorul Matei Toma este distins cu ordinul ?Steaua României".
Este arestat si apoi condamnat (în 16 decembrie 1948, în procesul unui lot de 40 de marinari, fapt anuntat si de B.B.C.) pentru înaltă trădare (25 de ani muncă silnică), uneltire (25 de ani muncă silnică), complot în scop de răzvrătire (10 ani detentie).
Ca militar nu făcuse politică, nu avea pământ sau casă, nu fusese niciodată chemat în justitie: care era aplicarea, în cazul său, a ?luptei de clasă"? Aceasta a fost ?justitia" comunistă (nedeclarată nici astăzi nulă si neavenită), care-si căuta atunci victimele pentru a le nimici si totodată pentru a înspăimânta poporul aflat sub ocupatie străină.
Ca multi români, în conditiile ocupatiei militare a tării noastre de către trupele sovietice si ale începutului distrugerii structurilor statului de către comunisti, comandorul Matei Toma îsi punea problema supravietuirii fiintei biologice si politice a natiunii. Din nucleul de initiativă al curentului politic născut atunci, constituit sub numele de ?Miscarea Natională de Rezistentă", mai făceau parte amiralul Horia Măcellariu, ing. Ioan Bujoiu, ing. Dumitru Gheorghiu, profesorul Gheorghe Bontilă si multi altii. Miscarea nu era o organizatie militară sau teroristă, ci una de rezistentă spirituală, de contestare prin mijloace democratice a regimului comunist si de apărare a independentei nationale. Arme nu s-au găsit la nici un acuzat. Iar trădare, fată de cine? Fată de invadatorii comunisti? Era limpede că fortele care au desfiintat institutiile statului si au adus un popor întreg la disperare, dezlăntuind cea mai neagră perioadă de restriste din istoria românilor, vizau lichidarea fizică a tuturor constiintelor libere ce le stăteau în cale. Dovadă este si arestarea simultană si condamnarea - repetată în 1959 - a fiului său, Virgiliu, inginer, precum si anchetarea celuilalt fiu, elev, de nici 16 ani.
Comandorul Matei Toma a avut parte de bătăi si de regim celular, întâi la Aiud, apoi nu se stie unde. I-a fost interzisă absolut orice legătură cu familia timp de 16 ani si 4 luni (nici o corespondentă, necum pachet sau vorbitor).
A fost eliberat în vara anului 1964 prin ?gratiere", dat jos din tren, fiind paralizat, de către un functionar al închisorii Gherla. Nu si-a recunoscut fiul mai mic.
A murit peste putină vreme (10 februarie 1965). Boala survenise în ultima perioadă de închisoare, când se făceau mari presiuni psihice asupra detinutilor.
Sosit în mansarda unde familia fusese evacuată si pus să semneze actul de intrare în spatiul locativ, a avut o tresărire: ?Nu semnez nimic, eu n-am semnat niciodată nimic!"
Astfel de oameni au fost măcinati în închisorile comuniste, familiile lor fiind hărtuite pe toate planurile. Numele lui este scris pe o placă dedicată ofiterilor Marinei Române, aflată la mânăstirea Dintr-un Lemn. Pomenit fie-i numele! |
