Pe tovarăsii rămasi după moartea tiranului, deocamdată nu-i nelinistea faptul că în GULAG se aflau peste patru milioane de oameni, că popoare întregi fuseseră deportate, iar ?organele de represiune" continuă să supravegheze si să urmărească pe fiecare om. Ca si până atunci lucra funesta Comisie Specială de pe lângă NKVD, care de-a lungul existentei sale condamnase 442 531 de persoane la pedeapsa cu moartea si ani lungi de detentie. în majoritatea cazurilor, aceste hotărâri nu se luau individual, ci pe lungi liste.
Conducătorii de la vârf se îngrijeau de păstrarea propriilor pozitii înalte, de posibilitatea continuării carierei în viitor, de propria securitate. Dar erau nelinistiti ca nu cumva Beria, cel mai puternic dintre mostenitorii lui Stalin, să devină prima persoană în partid si în stat. în cartea sa despre N. S. Hrusciov, F.Burlatki redă relatarea lui Nikita Sergheievici: ?Stăm noi lângă trupul mort (al lui Stalin), aproape că nu vorbim, fiecare se gândeste la ale lui. Apoi au început să plece, unul câte unul, pe la casele lor. Plecau câte doi în masină. Primii au plecat Malenkov si Beria, apoi Molotov cu Kaganovici. Si atunci Mikoian îmi spune: "Beria a plecat la Moscova să preia puterea".Si atunci m-a străfulgerat gândul că în primul rînd trebuie înlăturat Beria..."
Despre ceea ce a urmat au scris pe larg, cu o multime de detalii, numerosi autori. Dar toti sunt de acord că Nikita Sergheievici a jucat atunci un rol hotărâtor. Hrusciov a dat dovadă de un curaj iesit din comun si a luat asupra sa initiativa organizării unei conjuratii a membrilor Prezidiului împotriva lui Beria. Nimeni nici nu se gândise că Beria era întruchiparea cea mai caracteristică si mai odioasă a Sistemului terorist, că el întrunea cele mai dezgustătoare trăsături ale stalinismului.
Toti vedeau în Beria înainte de toate o amenintare personală. întâlnirile confidentiale ale lui Hrusciov cu Malenkov, Vorosilov, Kaganovici, Mikoian, Bulganin, alti membri ai Prezidiului CC, au arătat că sunt de acord cu totii cu ideea înlăturării lui Beria, dar îi îngrozea gândul: dacă vor esua? Cred că transpiratia rece si slăbiciunea provocată de gândul trădării i-au adus nu o dată pe ?stalinisti" în puterea fricii elementare. Dar până si Malenkov, omul cel mai apropiat de Beria, desi se temea de moarte de ?prietenul" său, a consimtit să ia parte la complot.
între timp, Hrusciov actiona. Malenkov, alti membri ai conclavului de partid, au adoptat un plan concret de neutralizare a călăului stalinist. Au recurs, cum se întâmplă adesea în asemenea cazuri, la ajutorul generalilor: Jukov, Moskalenko, Batitki, Zub, Iuferov s.a., peste zece persoane. Ulterior, Hrusciov a povestit de mai multe ori si cu vădită plăcere, în cele mai diverse împrejurări, despre actul arestării lui Beria. Si de fiecare dată apăreau în relatarea lui noi detalii, nuante, subliniind rolul deosebit al lui Hrusciov.
Din amintirile lui, destul de interesante, editate în Occident după debarcarea sa, aflăm că a fost convocată sedinta Prezidiului Consiliului de Ministri, fiind invitati toti membrii Prezidiului CC al PCUS. De cum a deschis sedinta, Malenkov a spus:
- Haideti să discutăm probleme de partid. Sunt chestiuni care necesită o rezolvare neîntârziată.
I s-a dat cuvântul lui Hrusciov, care a propus să se discute ?dosarul Beria". Beria, care sedea alături de raportor, a tresărit, l-a apucat pe Hrusciov de brat, l-a privit mirat si a spus:
- Despre ce e vorba, Nikita? Ce tot mormăi acolo?
- Tu ascultă si vei afla.
Hrusciov a tinut o scurtă cuvântare confuză, plină de afirmatii stupide, cum că Beria ar fi spion, că a colaborat cu spionajul britanic, că a intervenit în problemele de partid ale diferitelor republici sovietice, că a încercat să submineze unitatea poporului sovietic, a cochetat cu Tito, consideră inoportună construirea socialismului în RDG si alte asemenea argumente. Dar concluzia principală era de-a dreptul absurdă: Beria ?nu e nici un fel de comunist". După ce toti s-au pronuntat solidar cu Hrusciov, Malenkov, fără să pună la vot rezolutia, a apăsat butonul de pe pupitrul presedintelui. în sală au intrat generalii, în frunte cu Maresalul Uniunii Sovietice G.K.Jukov.
Malenkov, care-si pierduse capul, abia a mai rostit cuvintele:
- Ca presedinte al Consiliului de Ministri al URSS vă rog să-l luati pe Beria în pază până la cercetarea acuzatiilor ce i se aduc.
- Mâinile sus! i-a comandat maresalul ministrului Afacerilor Interne, care pălise.
Până seara Beria a fost tinut într-una din încăperile Kremlinului, iar seara transportat la o unitate militară din capitală; până la urmă însă l-au plasat într-un buncăr de comandă subteran, situat în curtea Statului Major al Cercului militar teritorial din Moscova. Până astăzi s-a păstrat la subsol camera în care timp de un an si jumătate a fost tinut monstrul stalinist. Locatarii Kremlinului se temeau atât de tare de Beria, chiar arestat, că nu au dat o ?ripostă" imediată diviziilor de lângă Moscova puse în stare de alarmă.
Beria, de îndată ce si-a venit în fire, a început să bată cu pumnul în usă. După câteva minute seful pazei, ditamai colonel, însotit de câtiva ofiteri înarmati, a întredeschis usa ultimului adăpost al lui Beria:
- Ce s-a întâmplat, ce e cu gălăgia asta?
- Cer o întâlnire urgentă cu Malenkov sau cel putin cerneală si hârtie.
Peste câteva minute, după aprobarea Kremlinului, un top de hârtie si câteva creioane se aflau în camera lui Beria. Până să înceapă ancheta, prizonierul cutremurat a scris, a tot scris... lui Malenkov, lui Hrusciov, lui Bulganin, ca si tuturor membrilor Prezidiului luati laolaltă. Iată una dintre scrisorile captivului, a cărui soartă fusese hotărâtă încă din momentul arestării, scrisoare publicată înainte de 1994.
?CC al PCUS, tovarăsului Malenkov,
Dragă Gheorghi,
Eram încredintat că din acea amplă critică de la Prezidiu am să trag toate concluziile necesare si voi fi util în cadrul colectivului. Dar CC a hotărât altfel si eu consider că CC a procedat corect. Consider necesar să spun că am avut întotdeauna un devotament nemărginit fată de partidul lui Lenin si Stalin, fată de patria mea, am fost întotdeauna activ în munca mea... Am căutat să selectionez cadrele după calitătile lor profesionale... Asta nu se referă la Comisiile Speciale, la Directiile Generale I si II, care se ocupă de problemele atomice si rachetele teleghidate...
Îi rog pe tovarăsii Malenkov Gheorghi, Molotov Viaceslav, Kaganovici Lazar, Bulganin Nikolai, Vorosilov Klement, Hrusciov Nikita, Mikoian Anastas si pe altii, să mă ierte...
Dragi tovarăsi, vă doresc tuturor mari succese în cauza lui Lenin si Stalin...
Gheorghi, te rog, dacă veti considera posibil, familia mea (sotia si mama bătrână) si fiul Serghei, pe care îl cunosti, să nu fie lăsati în voia soartei. 28.VI.1953 Lavrenti Beria"
Beria le-a scris membrilor Prezidiului zilnic, timp de două săptămâni, până când Hrusciov a dat dispozitii să i se ia celui anchetat toată hârtia. Lavrenti a amutit...
S-a hotărât ca, totusi, Beria să fie judecat, desi majoritatea membrilor conducerii superiore aveau o singură dorintă fierbinte: să-l termine cât mai repede fizic pe omul cu expresia capricioasă a fetei, cu pince-nez, cu colturile buzelor subtiri lăsate în jos. Chiar si acum, când el se afla în închisoare, fostii lui tovarăsi continuau să se teamă de el. Ochii ca de guster ai călăului, ce nu era lipsit de ?aptitudini" organizatorice staliniste (stăpân al GULAG-ului, care lucra pentru tară, curatorul programului de fabricare a armei nucleare, principalul initiator al asasinării a mii de ofiteri polonezi, arhitectul lagărelor speciale si creatorul terorismului international si din interiorul Uniunii etc. etc.), îi mai hipnotizau încă si acum pe fostii săi tovarăsi.
Au fost si propuneri să se răfuiască cu Beria asa cum se practica prin anii 1937-1939: treaba să fie încredintată unei ?troici" si totul să se rezolve într-o jumătate de oră. Dar multi au simtit că în felul acesta este posibilă revenirea directă la marea teroare, care si după trecerea unui deceniu si jumătate făcea ca unora să le înghete sângele în vine. Hrusciov a protestat. La propunerea lui, pe 29 iunie 1953, Prezidiul CC a adoptat o rezolutie specială, care spunea:
?Cu privire la organizarea anchetei în dosarul actiunilor criminale antipartinice si antistatale ale lui Beria.
1. în cazul Beria cu ancheta va fi însărcinat Procurorul general al URSS.
2. Tov. Rudenko să fie obligat ca în termen de 24 de ore să selecteze un aparat de cercetare penală corespunzător, si să raporteze Prezidiului CC al PCUS despre componenta initială a acestuia..."
Procuratura era însărcinată să se ocupe nu numai de crimele lui Beria, ci si ale ajutoarelor si loctiitorilor săi, B.Kobulov, A. Kobulov, Mesik, Sarkisov, Goglidze, Saria s.a.
După dezbateri îndelungate, învingătorii Monstrului au hotărât, la Kremlin, să tină o plenară specială a CC, în care să pună în discutie principala problemă a momentului: ?Despre actiunile criminale antipartinice si antistatale ale lui Beria". Timp de cinci zile plenara CC, întrunită abia la patru luni de la moartea lui Stalin, a început să se ocupe de ceea ce a luat nastere si s-a răspândit în tară si în partid încă pe timpul conducătorului popoarelor, si mai precis, încă de pe vremea lui Lenin. Ca raportor la plenară a fost numit G. M. Malenkov. Hrusciov se tinea deocamdată în umbră, dar el a fost însărcinat să deschidă si să conducă sedintele.
Raportul lui Malenkov a fost detaliat, dar contradictoriu. Presedintele Consiliului de Ministri pedala pe faptul că Beria se străduise să situeze MAI deasupra partidului (or asta se făcuse încă pe vremea lui Lenin), supraveghea si urmărea activitatea, convorbirile si corespondenta fiecărui membru al Prezidiului. Malenkov a considerat provocatoare activitatea lui Beria, care a încercat să normalizeze peste capul partidului relatiile cu Iugoslavia. Ca act criminal deosebit a fost analizată încercarea lui Beria de a organiza, după moartea lui Stalin, o nouă întâlnire a reprezentantilor părtilor sovietică si iugoslavă. Pe vremea aceea, în atmosfera raporturilor dificile dintre cele două tări, apăruseră deja tendintele unor oameni, care gândeau mai matur, de normalizare a legăturilor dintre cele două state slave. Dar Prezidiul CC, care primise un puternic imbold de la Stalin, considera orice altă abordare ca o periculoasă erezie.
Tot atât de tendentios a fost prezentată intentia lui Beria de a forta construirea socialismului în RDG. Malenkov a caracterizat această pozitie ca obiectiv al unui ?degenerat burghez". I s-a reprosat si descompunerea morală, ca membru al Prezidiului, care a fost caracterizată drept ?criminală". Păcatele reale si închipuite ale călăului stalinist erau însirate ca niste mărgele negre pe canavaua bolsevică a faimoasei vigilente si intolerante de clasă.
După raportul lui Malenkov la plenară, Hrusciov a tinut si el o cuvântare lungă, de o oră, ca de obicei abătându-se mereu de la text; vorbea confuz, încurcat, stârnind cu toate acestea aplauze si râsul celor prezenti. Asemenea tuturor vorbitorilor, Hrusciov nu a făcut nici măcar o aluzie la faptul că astfel de fenomene, ca Beria, teroarea si fărădelegea, sunt cărti de vizită ale sistemului bolsevic. Tuturor le era evidentă legătura strânsă dintre Stalin si Beria, răspunderea lor comună pentru toate treburile murdare. Dar Hrusciov s-a străduit chiar de la început să îndepărteze toate bănuielile de la conducătorul decedat cu patru luni în urmă:
- Încă în timpul vietii tovarăsului Stalin noi am văzut că Beria este un mare intrigant. El este un om perfid, un carierist abil. El si-a înfipt foarte puternic labele sale murdare în sufletul tovarăsului Stalin, stia să-i impună părerea sa tovarăsului Stalin...
... Socotind că aceste ?indulgente" nu sunt suficiente pentru dictatorul mort, Hrusciov a încercat să explice de ce Stalin a ?dat frâu liber" înclinatiilor criminale ale lui Beria:
- Noi toti îl stimăm pe tovarăsul Stalin. Dar anii îsi spun cuvântul. în ultimul timp tovarăsul Stalin nu mai citea documente, nu mai primea oameni, pentru că sănătatea lui era subredă. Si această situatie a folosit-o foarte bine ticălosul Beria. . .
Hrusciov a redus de fapt existenta Sistemului terorist criminal la ?sănătatea subredă"a lui Stalin, fapt pe care l-a exploatat ?ticălosul Beria", precum si la viciile odioase ale ministrului Afacerilor Interne.
Totodată însă, Hrusciov a pus primul problema importantei exagerate a Ministerului Afacerilor Interne, chestiunea confectionării în interiorul lui a multor învinuiri scornite. Hrusciov a pus pentru prima dată la îndoială legalitatea asa-numitelor Comisii Speciale de pe lângă MAI.Se stie că ele au fost instituite pe 5 noiembrie 1934 prin hotărârea Comitetului Executiv Central si Sovietului Comisarilor Poporului al URSS pe lângă Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne, ca organe nejudecătoresti cu mari împuterniciri în ceea ce priveste represiunea.
Hrusciov a spus, foarte enervat, că, pe vremuri, el ?a văzut pentru prima dată jandarmi" când avea 24 de ani. Iar acum, la fiecare pas dai de conducători ai MAI, de un aparat urias, de lucrători operativi. ?Seful MAI primeste salariul cel mai mare, mai mare decât un secretar al comitetului raional de partid".
încercând să ridice vălul care acoperea secretele serviciilor speciale, Hrusciov nu a putut totusi să se abtină de la traditionalele formule bolsevice: ?Trebuie întărite si mai mult organele de informatii si contrainformatii; la această treabă trebuie pusi bolsevici buni, cinstiti."
Hrusciov, ca si Malenkov, dar si alti participanti la plenară, nu vedeau viciile radicale ale organismului leninist, faptul că se baza pe represiune, pe monopolul nelimitat al partidului asupra puterii. Pentru ei principalul era ca ?la această treabă să fie pusi bolsevici buni, cinstiti". Hrusciov nu observa că el însusi si toti ?bolsevicii buni si cinstiti" au trăit mereu în Minciună si Violentă. Aceasta era esenta Sistemului. Nici unul dintre cei care începuseră să se gândească la viata lor nu întelegeau încă faptul că toti se află în captivitatea monopolului partidocratiei.
Nici la discutarea ?dosarului politienesc" al lui Beria, Hrusciov nu s-a putut abtine de la atacuri critice cu privire la agricultură. ?Toate hotărârile noastre nu valorează nimic, a declarat el, dacă vom plăti patru copeici pentru un kilogram de cartofi". Amintind ce impozite trebuie să plătească un colhoznic pentru o vacă, raportorul a exclamat: ?Reiese că tăranului îi rămâne de la vacă doar bălegarul..." Demascatorul lui Beria era aproape de adevăr.
Amintindu-si în discursul său cum si-a luat el rămas bun de la Beria în ajunul arestării acestuia, Hrusciov a declarat în glumă: ?I-am răspuns cu o "fierbinte" strângere de mână; ei, m-am gândit, ticălosule, e ultima strângere de mână, mâine la ora 2 o să te cam strângem!" Si iarăsi un râs general. Nici Hrusciov, nici membrii CC nu stiau că, până si în raporturile cu un om ca Beria, nu se cade să fii perfid. Dar mentalitatea bolsevică era cu totul alta decât cea a oamenilor normali. Vigilenta, intransigenta, înselarea dusmanului, de preferat cu ?zdrobirea" lui, treceau drept înalt eroism partinic.
Bineînteles, Hrusciov nu a pomenit că, la timpul său, el a contribuit la confirmarea lui Beria în acel post. Vorbind în fata lucrătorilor NKVD din Ucraina, la 13 decembrie 1938, Nikita Sergheievici a declarat: ?Acum a venit la conducere Beria Lavrenti Pavlovici. El a desfăsurat toată viata muncă de partid... S-a afirmat ca bolsevic-stalinist, care a apărat organizatia de partid si Gruzia în general de elementele dusmănoase... A unit Gruzia în dragostea fată de poporul sovietic, în dragostea fată de tovarăsul Stalin... (aplauze furtunoase). Trebuie să ne unim si noi si, în frunte cu tovarăsul Beria, să lovim în dusmani..."
S-a vorbit mult, amănuntit, cu detalii. Au luat cuvântul Molotov, Bulganin, Serdiuk, Kaganovici, Vorosilov, Baghirov... Cu totii aveau o mentalitate bolsevică. Toti stiau, de pildă, că cel mai apropiat de Beria fusese Malenkov, dar acum el devenise Presedintele Consiliului de Ministri, si posibila lui învinuire de apropierea cu Monstrul căzuse în mod automat. Când a început să vorbească secretarul CC al Adzerbaidjanului, Baghirov, Malenkov a lansat o replică de rău augur:
- Tovarăse Baghirov, dumneata ai fost apropiatul lui Beria, dar această problemă nu se discută acum...
Uneori în discursuri se strecurau note ?cekiste". Astfel, A. A. Andreev a propus în cuvântul său:
- Trebuie să stoarcem din acest ticălos toată vlaga, pentru ca să fie clară imaginea relatiilor lui cu străinătatea, pe cine si cum I-a slujit.
Acelasi Andreev a declarat că aluziile care s-au auzit în sală cu privire la cultul personalitătii nu au nici un temei:
- De undeva a apărut problema cultului personalitătii. Astea sunt tertipurile lui Beria... Nu se poate submina învătătura tovarăsului Stalin... învătătura lui Stalin este vesnică si de nezdruncinat...
Voci din sală au confirmat solidaritatea membrilor plenarei cu această concluzie:
- Just...
A fost pregătit în mod special să ia cuvântul la plenară fostul ajutor al lui Stalin, A. N. Poskrebâsev. Dar când discursul pregătit a fost citit de membrii Prezidiului, a reiesit că ?scutierul credincios" al conducătorului nu numai că îl demasca pe Beria, ci apărea ca interpretul multor declaratii si asertiuni ale generalisimului. La cuvântarea lui Poskrebâsev s-a renuntat, fiind anexată la dosarul Instantei judecătoresti speciale. Dar Poskrebâsev a câstigat totusi: el a iesit din dizgratia în care căzuse în ultimele luni ale vietii lui Stalin.
În mod neasteptat, destul de bogat în continut s-a dovedit a fi cuvântul de încheiere a lui G. M. Malenkov. Nu, bineînteles, el nu a supus criticii Sistemul, nu a dezvăluit nici geneza stalinismului, dar a condamnat încercările unor membri ai plenarei (Andreev, Tenosean) de a-l ?apăra" pe Stalin. S-ar putea spune că Malenkov a enuntat cel dintâi existenta cultului personalitătii lui Stalin. Conform cuvintelor raportorului, ?nimic nu poate justifica faptul că timp de 13 ani noi nu am convocat congresul partidului, că ani de zile n-am convocat plenara CC, că biroul politic nu functiona normal si a fost înlocuit cu "triumvirate" etc., care din însărcinarea tovarăsului Stalin lucrau disparat pe probleme si cu sarcini diferite".
într-o oarecare măsură Malenkov a anticipat ceea ce va spune Hrusciov după aproape trei ani la Congresul al XX-lea al PCUS. ?Noi nu avem dreptul să vă ascundem că acest cult odios al personalitătii - a declarat Malenkov - a dus la decizii unipersonale fără drept de apel si în ultimii ani (oare ultimii?!! - n. aut.) a început să aducă prejudicii serioase cauzei conducerii partidului si statului".
Rezolutia plenarei a fost conform traditiei: este necesar ?să se mărească prin toate mijloacele vigilenta revolutionară a comunistilor si a tuturor oamenilor muncii".
Până la sfârsitul anului, în cabinetul Sovietului militar al Cercului militar orăsenesc din Moscova, s-a desfăsurat cu usile închise procesul lui Beria. Maresalul I. S. Konev, împreună cu membrii instantei judecătoresti speciale, ?demonstrau" legăturile lui Beria si ale ajutoarelor lui cu serviciile de spionaj burgheze, cu scopul ?lichidării orânduirii sovietice a muncitorilor si tăranilor, al restaurării capitalismului si al refacerii dominatiei burgheze".
Zile întregi membrii instantei judecătoresti elucidau cu migală legăturile intime ale lui Beria cu numeroase femei din Moscova si din alte orase. Kremlinul solicita cu regularitate diferite documente. De exemplu, membrii Prezidiului CC al PCUS au luat cunostintă cu scrupulozitate de procesul verbal al interogatoriului luat sefului pazei lui Beria, colonelul Sarkisov R. S., care se ocupa de ?livrarea" către seful său a zeci de fetite, fete si femei. Zâmbind cu ipocrizie, membrii areopagului de partid citeau listele lungi ale celor violate, necinstite, obligate la concubinaj, printre care descopereau nume ?sonore", cum ar fi al sotiei unui cunoscut Erou al Uniunii Sovietice, al unor actrite populare si ale multor altor femei de renume.
Când Beria a fost anchetat despre ?legăturile sale politice criminale", membrii Prezidiului, îngrămăditi într-una din camerele Kremlinului, lângă difuzor, ascultau încordati: va pomeni acuzatul pe vreunul dintre ei într-o lumină defavorabilă?... Dar Beria era siret: la proces el jură credintă cauzei, lui Stalin, lui ?Nikita", lui ?Gheorghi", altor membri ai Prezidiului.
Procesul trena. în decembrie 1953 N. S. Hrusciov, la o întâlnire cu Konev si Rudenko, a spus într-o doară:
- Trebuie să terminăm...
Când s-a citit rechizitoriul, iar apoi sentinta, membrii Prezidiului s-au îngrămădit din nou în camera de la Kremlin. Beria recunostea totul, dar implora să fie lăsat în viată. Omul, care avea pe constiintă milioane de vieti distruse, nu voia să moară.
După ce I. S. Konev a dat citire ultimelor rânduri ale verdictului: ?Se condamnă Beria L. P., Merkulov V. N., Dekanozov V. G., Kobulov B. Z., Goglidze S. A., Mesik P. Ia., Vladzimirski L. E. la pedeapsa capitală - executia prin împuscare...", principalul acuzat, cum a povestit maresalul Moskalenko K. S., a căzut de pe bancă la podea si, tânguindu-se, s-a târât în patru labe către masa ?completului de judecată" (alt organ nelegitim), implorând dezarticulat crutare.
Konev s-a răstit aspru:
- Scoateti-l de aici...
Iar de la Kremlin telefoanele sunau întruna: sentinta să fie executată neîntârziat...
La capătul scării care ducea în fundul buncărului fusese fixată din vreme pe perete o scândură lată, de care Beria urma să fie legat înainte de executie.
S-au spus multe. Un general, care a dorit să rămână anonim, dar care a făcut parte din acel grup, mi-a relatat încă din 1971:
- Când l-au dus pe Beria jos, în urma lui a venit un grup întreg de generali si ofiteri. Nu stiu dacă asta fusese dispozitia sau celor însărcinati cu executia le-au cedat nervii, dar cu câteva trepte înainte de fundul buncărului a răsunat o împuscătură, iar apoi alte câteva. Se trăgea în Beria cu pistoalele pe la spate. într-o clipă totul s-a terminat...
în Rusia, cum o arată numeroase exemple, oamenii nu stiu nici să împuste în mod demn: nici la Ekaterinburg, nici în subsolurile CEKA, nici în buncărul Statului Major...
Bolsevicii din scoala leninistă nu aveau obiceiul să ierte. Iar membrii Prezidiului, prin exemplul soartei lui Beria, au aruncat o privire în bezna fărădelegii, a terorii nelimitate de nimic, a cruzimii pe care organele de represiune le aplicau ?din voia partidului". Surprinde doar faptul că pe Beria nu l-au lichidat îndată după arestare.
Acum Hrusciov putea să răsufle liber. împreună cu cei ce ?triumfaseră" o dată cu el: pentru ei toti amenintarea personală dispăruse.
Asta a consolidat definitiv pozitia lui Hrusciov, cu atât mai mult cu cât la 7 septembrie 1953 el a devenit prim secretar al CC al PCUS. Iar asta însemna că Hrusciov devenise personajul principal nu numai în partid, ci si în stat.
Hrusciov le era îndatorat cel mai mult militarilor, în deosebi fermitătii Maresalului Uniunii Sovietice G. K. Jukov. La propunerea personală a lui Hrusciov, pe 7 iulie 1953 gloriosul maresal a devenit, din membru supleant, membru plin al CC. A nimerit printre favoritii învingătorului si generalul de armată I. A. Serov, o personalitate obscură si sinistră, care căpătase odinioară cele mai mari decoratii ale statului pentru deportarea unor popoare si alte treburi dezgustătoare. Este suficient să spunem că el personal a desfăsurat 150 de ?sedinte" ale faimoaselor ?triumvirate", care au expediat pe lumea cealaltă mai multe mii de oameni. Serov a fost cel care a condus deportarea popoarelor din Caucazul de Nord, Crimeea, din alte locuri, fapte pentru care a primit cea mai înaltă distinctie a tării - titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Iar N. S. Hrusciov l-a protejat foarte multă vreme pe acest general de armată, un adevărat călău, ale cărui mâini sunt pline până la coate de sângele unor oameni nevinovati. Aproape toti generalii care au luat parte la arestarea si executarea lui Beria au căpătat titluri noi si avansări pe linie de serviciu.
Lichidarea lui Beria a fost primul pas, foarte important, dar ea nu rezolva principala problemă: destalinizarea tării. Presa a încetat să-l mai proslăvească pe dictator, dar indiferent cu ce s-ar fi ocupat membrii Prezidiului - agricultură, apărare, ?cresterea" bunăstării compatriotilor ajunsi în mizerie - ei simteau îmbrătisarea dură a Sistemului. Teascul de plumb al lui Stalin si al organelor lui tinea în continuare tara în tentaculele lui necrutătoare.
Traducere de George Iaru din volumul ?Cei sapte lideri", de Dmitri Volkogonov, în curs de aparitie.
La 28 iunie 1999 s-au împlinit 59 de ani de la cotropirea de către URSS (ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov si a odiosului ultimatum) a pământurilor Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Herta, smulse din trupul Patriei. Pentru a marca acest funest eveniment al istoriei noastre, am publicat în cadrul rubricii ?Istoria furată" articolele ?Ultimul tren din Basarabia" de Anatolie Panis (?Memoria" nr. 26) si ?Vremuri de bejenie"de Raisa Pătrascu (?Memoria nr. 27), în care autorii descriau, primul, tragedia exodului populatiei din Basarabia cotropită, iar a doua, ?vânătoarea" dezlăntuită de ocupantii sovietici împotriva celor refugiati din Basarabia din fata armatelor ?eliberatoare"; ca o încheiere a acestui scurt ciclu, a micii ?trilogii" basarabene, publicăm în acest număr note de drum din Basarabia ocupată, un crâmpei din viata de zi cu zi a străvechiului oras de granită, Cetatea Albă (astăzi Belgorod -Dnestrovski, în traducere Orasul Alb de pe Nistru), pământ stropit cu sânge românesc, asezat pe malul limanului Nistrului, aproape de vărsarea acestuia în Marea Neagră, oras care nu se află astăzi nici măcar în Republica Moldova, ci în Ucraina. în umbra glorioasei cetăti a lui Stefan cel Mare si Sfânt, orasul, de la a cărui întemeiere se împlinesc 2500 de ani (!), îsi duce existenta rupt de trupul tării căreia îi apartine, păstrându-si valoarea de simbol al românismului pe aceste plaiuri străvechi. |
