Eram copil în ajunul celui de-al doilea război mondial. Discutiile din casă, cu fratele meu mai mare, mă familiarizaseră cu numele unor sefi de state occidentali: Hitler, Mussolini, Chamberlain, Daladier. Habar nu aveam despre ce se petrecea la est de Nistru. Dar războiul plutea în văzduh.
Într-o zi, fratele meu ne-a arătat un soi de saradă:
Stalin? Nu auzisem niciodată numele acesta. Mi-amintesc de chipul îngrozit al mamei, când a văzut solutia saradei...
Stalin? Nu bănuiam că sinistrul personaj avea să-mi schimbe cursul vietii. Avea să ne schimbe cursul vietii. Avea să ne răpească tara, trecutul, viitorul, proiectele, viata.
A venit ultimatumul lui Molotov, ministrul de externe al lui Stalin: cedarea Basarabiei, a Nordului Bucovinei, a tinutului Hertei. Au urmat celelalte ciuntiri: Transilvania, cadrilaterul. Cumplita vară a anului 1940. Din nou, nu întelegeam foarte bine ce se întâmpla cu tara noastră ?rotundă ca o pâine", cum ni se spusese în clasele primare. Dar acum stiam că Stalin se afla la originea ciuntirii ei.
Stalin si Hitler. Hitler si Stalin. Stalin. Stalin. I se rostea tot mai des numele. Si a venit războiul. Si a venit armistitiul. Si sfârsitul războiului. Un război care pentru noi nu s-a mai sfârsit...
Si a plecat Regele.
Au apărut portretele lui Stalin. Pretutindeni, lăbărtate fetid peste noi. Peste tara noastră. Au apărut lozincile: ?Stalin si poporul rus libertate ne-au adus". Melodia care marca pauza de la radio, în copilăria mea, fusese ?Hai, lelită, în deal la vie..." Acum era ?Lui Stalin, Stalin slavă-i cântăm..." Pauza de la Radio Bucuresti, România!
La scoală, în fiecare clasă, trona portretul lui. Am fost obligati să învătăm limba rusă. şîn paranteze fie spus, desi am început acest studiu în liceu si l-am continuat la facultate, nu am depăsit faza învătării alfabetului: ni se dădeau note mari, la teze eram lăsati să copiem, numai ca să se poată raporta că învătam cu sârg... Totusi a trebuit să învăt pe dinafară, papagaliceste, o poezie lungă (4-5 strofe a 5-6 versuri!), habar nu aveam ce înseamnă, dar îmi amintesc primele două versuri: ?Sumiat pladarodnîie stepi/Tecut mnagavodnîie reki...", si refrenul fiecărei strofe: ?Za Staline sciastve..."ţ
Ca să ne ferim de poluarea si stâlcirea psihică, am început să frecventăm, în paralel cu liceul românesc, cursurile liceului care functiona pe lângă Institutul Francez de înalte Studii. Această oază de libertate si civilizatie avea să se transforme ulterior pentru noi, fostii elevi si fostii profesori, în cap de acuzare pentru ?crimă de înaltă trădare" si să se convertească în ani de închisoare; iar pentru unii, precum colega si prietena mea Mariana Ionescu, în moarte...
Dar încă nu ajunsesem acolo.
În 1949 am intrat la Facultatea de Filologie (care nu se mai numea ?Facultatea de Litere" fiindcă ?literele" aveau un iz ?burghez decadent"). Fiecare curs de materialism filosofic si istoric, de socialism stiintific, de ?Actualităti" (asa se intitula un seminar de limba franceză) începea ori se încheia (uneori ambele) cu mentionarea numelui lui Stalin. La sedinte, de cum se pronunta acest nume, chiar si în contextul cel mai anodin, asistenta se scula în picioare si ovationa minute în sir, scandând ?Sta-lin, Sta-lin, Sta-lin". şDupă disparitia lui credeam că niciodată nu-mi va mai fi dat să asist la asemenea umilire si dovadă de servilism, că niciodată nu voi mai auzi bătăi din palme ritmice, versuri inepte ale unor poeti de curte recitate cu un patos grotesc de către autori de curte. Un vers, de exemplu, pe care nu-l pot uita, cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a lui Stalin, suna asa: ?Porti saptezeci de ani în căruntele-ti plete..." Or, se stie că Stalin nu a arborat plete niciodată, si nici nu încăruntise. Era o imagine a mitificării ?înteleptului", care pe atunci încă nu fusese numit ?cârmaci"! Delirul a reînceput, la mai putin de două decenii, cu Ceausescu, amplificându-se desăntat până la dimensiuni astăzi, din nou, inimaginabile pentru cei tineri, care nu le-au trăit!ţ
În sesiunea din vara anului 1952 aveam examen la Lingvistică generală cu Prof. Alexandru Graur.
Este cazul să amintesc că, pentru a ne îndepărta cât mai mult de Occident si de aliatii nostri naturali, mai cu seamă de ?sora noastră mai mare", Franta, în studiile filologice din România trona faimoasa - pe atunci - teorie lingvistică a sovieticului Marr. Conform acestei teorii, printre alte dogme intangibile de care nu-mi mai amintesc, două atacau profund însăsi fiinta noastră natională:
1.Prima dintre aceste dogme era că, din întâlnirea, pe un teritoriu, a două popoare cu limbi diferite, ultimul sosit impunea poporului băstinas caracterul si cultura. Pentru noi, care luptaserăm timp de secole spre a ne mentine caracterul de ?insulă latină" într-o ?mare slavă", consecinta acestei dogme a fost dezastruoasă: cum slavii sosiseră ultimii pe teritoriul nostru, româna era în consecintă o limbă slavă.
2. A doua dogmă de care îmi amintesc era că limba este o suprastructură si, drept urmare, se schimbă o dată cu structura, deci o dată cu regimul social-politic. Asadar, limba noastră era alta, după instaurarea republicii populare, la 30 decembrie 1947, decât fusese cu o zi înainte. Aceasta, evident, spre a se elimina o dată în plus orice referire la trecutul nostru istoric si national.
Teoria marristă întruchipa nucleul studiilor lingvistice în perioada cât am fost studentă în anul II al Facultătii de Filologie din Bucuresti. Iar profesorii nostri (printre care si prof. Alexandru Graur) îmbrătisau fără rezerve această teorie atât de antiromânească.
Vine ziua examenului de sfârsit de an, la Lingvistică generală. Cu capul îmbâcsit de toate acele aberatii, mă îndreptam pe jos, spre Facultate, când am auzit, de la radioul unei masini care stationa, rostite de un crainic pe tonul cel mai grav, asertiuni ca ?limba nu este o suprastructură". Desigur, la început am crezut că sufăr de halucinatii auditive datorate oboselii din sesiunea de examene. Dar pe tot parcursul până la Facultate, trecând pe lângă masini stationate ai căror ocupanti păreau să asculte cu religiozitate radioul, am auzit, pronuntate cu acelasi ton sententios, lucruri care contraziceau fundamental însăsi esenta disciplinei mele de examen.
Ajunsă la Facultate, am dat peste o răvăseală de nedescris: profesori si studenti citind ziarele: pe 6-8 pagini de ?proză deasă" era publicat un text al lui Stalin, ?Marxismul si problemele lingvisticii". Va să zică, Stalin se preocupa si de lingvistică...
Într-adevăr, nefericitul Marr căzuse în dizgratie - pentru motive oculte - iar Stalin, în ?interventia" sa, inversa total faimoasele lui dogme! în mod paradoxal, si prin ricoseu, noi, românii, si limba noastră am avut de profitat: cum, în întâlnirea a două limbi, nu mai prevala ultima sosită, ci cea care exprima o cultură si o civilizatie superioare, româna a redevenit o limbă de origine latină; iar limba nemaifiind suprastructură, noi, vietuitorii din RPR, reîncepeam să vorbim limba pe care o folosisem în timpul Regatului României!
Cât despre examenul la Lingvistică generală din acea zi istorică, mi-amintesc că, după ore de asteptare, am văzut intrând în sala de curs un Prof. Alexandru Graur ciufulit, cu fata, cravata si haina răvăsite, care ne-a spus doar: ?Scrieti ce vreti. Iar pentru oral, după-masă, cititi ziarul".
Tot anul următor, la cursurile de studii filologice, n-am făcut decât să citim si să răscitim ceea ce s-a numit apoi ?geniala interventie în lingvistică a tovarăsului Stalin".
Trei au fost momentele când Stalin ?a intervenit" în viata mea: am pomenit de acea saradă din copilărie, când i-am auzit numele pentru prima oară; am pomenit de ?geniala interventie", care a marcat o parte din studiile mele universitare.
În toamna anului 1952, aceste studii au fost întrerupte brusc prin arestarea mea. Mă aflam la Uranus, în plină perioadă de anchetă, într-o celulă de circa 3x3 mp. Celula, cu peretii vopsiti în albastru închis, cu becul aprins zi si noapte, cu patru paturi suprapuse două câte două pe care nu aveam voie să ne întindem, nici să ne sprijinim de perete sau în cot, de la ora 5 dimineata la ora 22, avea drept unică posibilitate de aerisire un oberlicht deschis deasupra usii cu vizetă care dădea spre culoar. (Pe acest culoar, orbecăind cu ochelarii negri la ochi, eram dusi ?la program" tinându-ne de mână toti ocupantii unei celule - adică 2, 3, rareori 4 - sau, singuri, de bratul gardianului, eram târâti spre ancheta care uneori dura întreaga noapte.)
Într-o dimineată din martie 1953 se simte o agitatie printre paznici, se aud dangăte de clopot de afară. Brusc, ne sunt închise toate oberlichturile. Ce să fie? Alfabetul Morse - tip puscărie - începe să functioneze febril (cu riscuri crescute, vigilenta paznicilor fiind si ea crescută). Si deodată vestea se răspândeste ca fulgerul: a murit Stalin! Dintr-o celulă tâsneste un fluierat: Oda Bucuriei! Melodia este reluată din altă celulă - după o metodă devenită clasică la Uranus: fluieratul înceta gâtuit când paznicul deschidea vizeta, dar era imediat preluat din altă celulă, pe unde paznicul tocmai trecuse. (Mentionez că un paznic supraveghea doar câte 5 celule, deci trebuia să se procedeze rapid, atât cu fluieratul, cât si cu alfabetul Morse.)
[Prin fluierat (La Marseillaise) se anunta sosirea câte unui nou membru al lotului francez din care făceam si eu parte; tot prin fluierat (God save the King) l-am omagiat pe Regele Mihai la 8 noiembrie; fluierând colinde am sărbătorit Crăciunul, si fluierând Hristos a înviat, Pastele].
Acum, venise rândul Simfoniei a IX-a!
Mie, cultul personalitătii lui Stalin mi-a umbrit ultimii ani de liceu si de adolescentă, primii ani de facultate. S-a risipit ca fumul cel mai inconsistent posibil în primul an de închisoare. Dar plumbul său - monstruos ramificat timp de lungi decenii în oroarea cultului Ceausestilor - a apăsat greu, infinit de greu, pe toată viata mea. întâlnirile acestea de la Sighet, cu încărcătura lor simbolică, precum si revista ?Memoria" pe care o slujesc si pe care am onoarea s-o reprezint astăzi, aici, au, pentru mine, un rol de catharsis, destinat să exorcizeze răul, să purifice atmosfera.
(Comunicare prezentată la a 7-a editie a Simpozionului ?1949-1953. Mecanismele terorii", Sighet, 2-4.VII.1999)
|
