Revista noastră a mai publicat, în numerele 21 si 24, texte ale celui care a fost, nu numai un nedezmintit prieten al românilor, dar si un combatant activ împotriva sovietizării si comunizării tării noastre, profesorul MARCEL FONTAINE. Venit în România în timpul primului război mondial ca tânăr ofiter în Misiunea Militară a Generalului Berthelot, el a luptat la Mărăsesti cot la cot cu soldatii români, fiind impresionat de vitejia, altruismul si modestia acestora. A vibrat împreună cu toată suflarea românească la înfăptuirea României Mari. Iar după război, a revenit în tara noastră ca profesor, membru al Misiunii Universitare Franceze, dedicând apoi treizeci de ani din viata sa cultivării valorilor spirituale occidentale în sufletele si mintile elevilor si studentilor săi români, ca profesor si director al Liceului de pe lângă Institutul Francez de înalte Studii.
Cariera sa didactică, desfăsurată cu pasiune, dar si cu acea rigoare si claritate specific frantuzesti ce au lăsat amprente asupra demersurilor intelectuale ulterioare ale tuturor tinerilor care i-au frecventat cursurile, a fost întreruptă brutal în 1948, o dată cu desfiintarea Institutului si expulzarea cadrelor didactice franceze. (Iar profesorii români care functionaseră la Liceul Francez, ca si o bună parte dintre elevi, au fost arestati, începând din 1952, judecati si condamnati la pedepse mergând până la închisoare pe viată, în cadrul asa-numitului ?proces al lotului francez" înscenat Ambasadei Frantei.)
Ajuns în Franta, profesorul Marcel Fontaine ar fi putut să ducă o viată linistită, într-o ambiantă elevată si prosperă. Dar el nu a putut uita că lăsase în urmă o Românie cotropită, o Românie care-si pierduse până si numele - devenind RPR -, si un tineret cu aripile frânte, asuprit până la exterminare în propria lui tară. Profesorul Fontaine a înfiintat atunci si condus departamentul românesc al Radiodifuziunii Franceze (într-o vreme când celelalte posturi - Europa Liberă, Vocea Americii etc. - încă nu existau), cu transmisiuni zilnice de stiri si comentarii si editoriale duminicale scrise si citite chiar de profesorul Fontaine.
Dintre aceste editoriale, aflate în arhiva postului de radio respectiv care se găseste la Institutul Român din Freiburg (Germania), publicăm acum următoarele trei:
Două incluse în rubrica ?Aniversări uitate" (rubrică a postului de radio), dintre care primul, ?Sfârsitul unei misiuni" - transmis la 6.VII.1958 -, prezintă un istoric al Misiunii Universitare Franceze în România, de la înfiintare până la brutala ei disparitie. Al doilea editorial, ?Prieteneasca reformă a învătământului" - transmis la 3.VIII.1958 -, se referă la modul cum reflecta presa ?reperistă" cea de-a 10-a aniversare a reformei învătământului, reformă sovietizantă care a desfigurat scoala românească - socotită una dintre cele mai valoroase în perioada interbelică - până la distorsionări si astăzi încă greu de eradicat. în sfârsit, al treilea editorial - transmis la 1.IX.1958, cu ocazia începerii noului an scolar -, este un mesaj adresat profesorilor, elevilor si studentilor români, dintre care multi, cum am spus, se aflau în închisoare.
Profesorul Marcel Fontaine a luptat asadar pe front pentru înfăptuirea României Mari, a petrecut 30 de ani din viată ca dascăl al tineretului român, cultivând în rândurile acestuia, cu netărmurit devotament, valorile si cultura occidentale, iar în ultimii 25 de ani ce i-au fost hărăziti, nu a pregetat să lupte mai departe, de pe pământul tării sale de bastină, Franta, pentru a denunta oroarea comunizării tării sale de adoptiune, România, si a mentine vie în sufletele ascultătorilor români speranta de libertate. Pentru aceste merite, el îsi ocupă cu cinste locul în panteonul personalitătilor evocate de revista Memoria. Adresăm cu această ocazie Primăriei Capitalei sugestia de a studia posibilitatea acordării numelui ?Profesorul Marcel Fontaine" unei străzi bucurestene centrale, ca o modestă pretuire a strădaniilor si sacrificiilor pe care acest străin - mai român decât multi români care au pactizat fără ezitare cu armatele cotropitoare si cu PCR - le-a depus întru perpetuarea, în rândurile tineretului nostru, a valorilor pentru care se străduiseră si se sacrificaseră părintii si bunicii lor.
Marcel Fontaine Aniversări uitate: Sfârsitul unei misiuni 6.VII.1958
Dacă în pretinsa prietenie pentru Franta a Republicii Populare Române, trâmbitată la Paris de solii ei, ar fi cât de putină sinceritate, acesti soli ar fi avut prilejul zilele acestea să ne-o dovedească. Mai ales că reperistii sunt mari maestri în celebrarea aniversărilor.
Dar au lăsat să treacă fără să exprime cea mai mică remuscare ori părere de rău aniversarea a zece ani de la un eveniment care constituia o dată în istoria prieteniei franco-române. Atunci într-adevăr, în ultimele zile din iunie 1948, pentru întâia oară de când românii îsi dobândiseră independenta lor politică, un guvern ce se zicea român săvârsea un act fătis de ostilitate la adresa Frantei. Si tocmai caracterul nemaipomenit al acestui gest era un semn suplimentar că acest guvern, instalat, cum a si tinut să o proclame în preambulul Constitutiei sale, cu ajutorul unor armate străine, nu mai era nici liber de actele sale, nici interpretul sentimentelor poporului în numele căruia vorbea.
Asadar acum câteva zile s-au împlinit zece ani de când guvernul de la Bucuresti a luat brusca hotărâre de a desfiinta Misiunea Universitară Franceză în România. El dădea astfel si totodată prima lovitură învătământului limbii franceze în tara românească, si prieteniei franco-române. Prima lovitură numai. Căci treptat, treptat, în cursul lunilor următoare, altele aveau să urmeze.
Misiunea Universitară Franceză fusese concepută, născută si crescută, si trăise aproape 30 de ani într-o atmosferă de prietenie spontană între cele două popoare ale noastre, cu scopul de a o dezvolta si a o întări. Din ziua când această prietenie firească si sinceră a fost socotită de rusi o piedică pentru noua prietenie de stat, româno-sovietică, artificială si mincinoasă, impusă de cotropitorul de la răsărit, Misiunea Franceză trebuia sacrificată. Si cât mai grabnic!
Nici nu trecuseră 6 luni de când noul regim fusese instaurat sub înaintarea tancurilor sovietice, si vătafii primeau porunca să gonească martorii indiscreti ai rusificării cu sila, adică cei vreo 25 de dascăli francezi însărcinati de ani de zile cu predarea limbii franceze în liceele si în facultătile din diferite orase din tară.
De ce această grabă? Fiindcă Misiunea Franceză era tocmai simbolul unei prietenii dezinteresate si roditoare, de care românii se agătau cu toate fortele sufletului lor, căci ea reprezenta pentru ei libertatea, în timp ce ?protectia" muscălească, ce se întindea asupra lor, era sinonimă cu prădăciune si robie.
Ideea unei Misiuni Universitare franceze fusese concepută în 1917 în momentul tragic când, pe ultima fâsie de teritoriu national unde dusmanul german nu pătrunsese, dar unde ?aliatul" rus dezerta, trăda si jefuia, mica Românie de atunci, izolată de Europa, nu găsea mângâiere si sprijin decât în Misiunea Militară Franceză prezentă în mijlocul ostasilor ei la câstigarea bătăliei de la Mărăsesti. Această primă experientă a unei misiuni franceze importante trimisă românilor spre binele lor, fără nici o intentie de asuprire, slujise atât de bine prietenia între cele două popoare, încât atunci, la Iasi, la români ca si la francezi, se născu ideea de a continua, odată pacea restabilită, această operă de strângere a legăturilor franco-române prin înfiintarea unei misiuni culturale de colaborare.
Născută din prietenie, ideea se concretiza tot atât de prieteneste sub forma unei conventii iscălite la Bucuresti de Ministrul învătământului român si de Rectorul Universitătii din Paris, Lucien Poincaré, pe data de 15 iunie 1919. în decembrie din acelasi an soseau în România si erau numiti la catedre vacante în diferite licee din provincie cei dintâi profesori detasati de Ministerul francez al învătământului. Misiunea universitară de prietenie începea să functioneze exact în momentul când se năstea si România Mare. Din cauza asta, poate, rusii au hotărât că trebuie să si moară împreună. Ofiterii francezi din Misiunea generalului Berthelot fuseseră pentru români prietenii zilelor grele ale războiului. Profesorii francezi ai Misiunii Universitare erau prietenii zilelor bune din timp de pace. Eu, care am sosit cel dintâi si care am plecat printre cei de pe urmă, pot să aduc mărturia că am fost primiti, am fost înconjurati în tot timpul sederii noastre, si am fost însotiti până la ora plecării de prietenia românească cea mai caldă si cea mai sinceră. Si am făcut tot ce am putut ca să fim demni de ea.
De altfel, sentimentele noastre erau la unison cu cele ale gazdelor noastre. Ne-am legat sufleteste de colegii nostri români dintre care multi fuseseră în Franta înainte de război - căci atunci nu exista sistemul muscălesc al cortinei de fier - si pentru care simpla noastră prezentă lua înfătisarea unui schimb de politete si de manifestatii de simpatie ce-l făcea Franta cu România.
Prietenii nostri români, adevăratii, cei de atunci, aveau plăcerea să stea de vorbă cu noi despre monumentele si locurile din patria noastră pe care le vizitaseră. Cei care îsi terminaseră în Facultătile noastre unele studii de specialitate ne povesteau amintirile din tinerete cu care se înapoiaseră. Si, invers, ne ajutau să facem cunostintă cu tara lor, cu istoria lor, să pătrundem încet, încet tainele si comorile sufletului românesc. Se tesea între noi o prietenie de la egal la egal.
în acelasi timp ne apropiam la fel de mintea si de inima elevilor nostri. Stiu că, de câtiva ani, si solii reperisti în Franta cei mai informati, si care stiu perfect de bine că mint, ne acuză că nu am predat limba franceză în tara românească decât copiilor fostei aristocratii (din care de altfel s-au născut si ei). După expresia lor batjocoritoare, am învătat numai ?odraslele burghezo-mosierimii" să ?ciripească" frantuzeste, si nu ne sinchiseam de copiii din popor.
Ca si cum liceele românesti, al căror număr se înmultise considerabil după primul război mondial, nu erau deschise unui tineret de origine foarte modestă. Si tocmai simpatia noastră, de francezi veniti dintr-o tară care a fost leagănul democratiei adevărate, se îndrepta din instinct si de preferintă spre copiii de mici slujbasi si de muncitori ori de tărani ce se îmbulzeau spre luminile unui învătământ care, contrar principiului R.P.R-ului azi în vigoare, nu excludea pe nimeni pentru motivul că ar fi de ?origine socială nesănătoasă".
Elevii care ne erau în special foarte dragi si pentru care aveam poate o indulgentă secretă erau băietasii veniti de la tară, îmbrăcati tărăneste, purtând opinci si obiele, locuind la o gazdă de la mahala într-o cămărută cam slab luminată, hrănindu-se mai ales cu proviziile aduse de ei în căruta cu boi de acasă: continutul sacului de mălai, sacului de fasole, si câteva legături de ceapă. în ei vedeam viitorul tării, căci împreunau în ei destul de des hărnicia, cinstea si desteptăciunea. Ei erau adeseori elevii cei mai buni. Ne legam sufleteste de ei la fel cum ofiterii misiunii Berthelot se legaseră pe câmpul de luptă de părintii lor, ostasii din războiul de întregire a neamului.
Si astfel, aproape 30 de ani, prin ajutorul Misiunii Universitare Franceze s-a întărit prietenia franco-română. Când a izbucnit al doilea război mondial am început să vedem venind la noi, ca elevi, pe copiii fostilor nostri elevi ai primelor promotii pe care le dăscăliserăm...
Dar tocmai pentru că această prietenie era un punct de reazăm pentru poporul român fată de politica de rusificare a tării românesti schilodite si asuprite, misiunea franceză a fost desfiintată acum zece ani la sfârsitul anului scolar, în 25 iunie. Si desfiintată de cine? De aceiasi conducători care, când vin la Paris, ne fac mari jurăminte de prietenie. Dacă ar fi sinceri, de ce nu reclădesc ei ce au distrus? De ce nu oferă ei unor noi profesori francezi - fără să le pretindă carnetul de membru al Partidului Comunist - catedrele de limbă franceză de la care au fost goniti cei de altă dată? Sau, cel putin, să înceteze cu ponegririle lor la adresa noastră, să recunoască adevărul: că Misiunea Universitară Franceză, cât a durat, a slujit în mod cinstit interesele prieteniei franco-române si ale poporului român!
Prieteneasca reformă a învătământului 3.VIII.1958
La 3 august 1948 - sunt astăzi 10 ani - românii luau cunostintă, prin presă, de textul reformei învătământului. Deoarece vântul prietenei reperiste oficiale bate acum neîncetat asupra Frantei, se cuvine să celebrăm si noi a zecea aniversare a acestei mari reforme de structură. în scopul acesta, si ca să împrospătăm amintirile pe care le stârneste în noi acest eveniment însemnat, ne-am reportat la un ziar bucurestean de atunci. Astfel speram că vom regăsi, fără risc de greseală, clima înăltătoare de mândrie natională si, fireste, de prietenie româno-franceză în care s-a plămădit si a fost publicată reforma cu pricina.
O simplă privire asupra paginii întâi a numărului 177 al ziarului ?Universul" - de pildă - pe data de marti 3 august 1948... si regăsim imediat atmosfera... Gazeta aceasta, o avem aici sub ochi. Trei titluri scrise cu litere groase se succed de sus în jos, după importanta relativă a subiectului. Iată-le: 1) în URSS; 2) Textul legii pentru reforma învătământului (subînteles ?român"); 3) Situatia din Franta.
Prezentare frumoasă si n-aveau francezii de să se plângă. Nici în ziua aceea, Franta nu era uitată. Ordinul de întâietate era respectat: 1) URSS; 2) RPR. 3) Franta. Nimic de zis.
N-o să întrebati dumneavoastră ce legătură avea Uniunea Sovietică cu reforma învătământului românesc. Căci stim noi cu totii că de la 23 august 1944 toate în România se fac numai din initiativa, la porunca si pentru interesele URSS-ului. în cazul de fată, evocarea URSS-ului ca preambul la reforma învătământului românesc era deci foarte semnificativă. Dar ce este mai nostim e că, sub titlul ?în URSS", se lăfăia o ilustratie reprezentând o caravană de cămile încovoiate sub povara lor si înaintând cu greu ?în deserturile Republicii turcmene..." Simbol luminos al noului destin rezervat de marea vecină si prietenă poporului român, gemând si el sub povara sovietică si îndreptat ca si această caravană de cămile spre nivelul de viată si pustietătile asiatice... Cu realismul socialist, cele mai ciudate apropieri si asociatii de idei au tâlcul lor.
După această referire la URSS, conducătoarea caravanei popoarelor înapoiate prin deserturile Asiei, urmează în ziarul din 3 august 1948 textul legii reperiste căreia caravana cămilelor turcmene îi serveste drept introducere. Nu ne vom ocupa azi de continutul reformei, pe care-l rezervăm pentru o altă ocazie. Trecem direct la al treilea articol de pe pagina întâia a ziarului sus pomenit; căci el completează atmosfera din tară în momentul promulgării legii pentru reforma învătământului.
Ce adieri de prietenie pentru Franta suflau atunci la Bucuresti, o să vedeti numai decât: articolul care formează un fel de încheiere după textul legii este intitulat, cum v-am spus, ?Situatia din Franta" si începe de-a dreptul astfel: ?în anul 1940 guvernul Daladier - Reynaud - Schumann - De Gaulle (citesc si repet: De Gaulle) preda Franta în mâinile fascismului german... Azi aproape aceiasi oameni preiau conducerea tării în mâinile lor".
Asadar, de la început, reformatorii învătământului românesc nu se sfiau să atingă culmea obrăzniciei în falsificarea istoriei Frantei. Trecând sub tăcere zdrobirea ei militară cauzată de întovărăsirea germano-sovietică, ei o prezentau ca predată de bună voie si fără lupte ?fascismului german". Ei acuzau de această capitulară fără luptă pe toti conducătorii ei fără deosebire. Si printre vinovati îl puneau si pe Generalul De Gaulle, cel care, tocmai în 18 iunie 1940, de la Londra, refuzând armistitiul impus de Hitler, chema pe francezi la rezistentă si la arme.
Restul articolului nu este decât o tesătură de defaimări analoage făcute în stilul cel mai vulgar. Politica tuturor conducătorilor francezi este definită drept ?o politică externă si internă de trădare a intereselor nationale". în cuprinsul articolului, cuvântul trădare revine mereu ca un refren. Guvernul francez mai este acuzat că ?a vândut economia Frantei trusturilor de peste Ocean, minând ramurile cele mai prospere ale industriei nationale, mărind numărul somerilor si coborând standardul de viată al oamenilor muncii." Minciunile alternează cu ocările. Numele ministrului de Interne de atunci nu este pronuntat fără să fie însotit de unul din epitetele de ?politist", ?spărgător de greve" si ?călău". Călău, mai ales.
Articolul acesta, apărut - repetăm - în aceeasi zi cu textul reformei învătământului, a dat presei reperiste întregi tonul pe care l-a păstrat de atunci la adresa Frantei si a tuturor conducătorilor săi. Guvernele franceze s-au schimbat de mai multe ori, dar în RPR, după presă, cultura franceză a rămas asa cum era definită în gazetele din 1948, prin aluzie la ministrul de Interne francez de atunci, ?o cultură de călău" si, pe deasupra, cu totul putredă. Câte articole scrise de atunci despre Franta de către prietenii ei reperisti ar fi putut lua drept motto aprecierea scurtă si cuprinzătoare publicată în ziua promulgării reformei învătământului. Citez: ?în noul guvern francez, preponderenta o au aceia care au trădat Franta."
în republicile zise de democratie populară în general, si în presa lor în special, totul este chibzuit cu grijă după normativele de la Moscova, planificat până la ultimul amănunt. Nimic nu este lăsat întâmplării. Felul cum trebuia prezentat cititorilor textul legii cu pricina fusese deci studiat migălos. Noul climat în care era menit să se dezvolte în RPR învătământul prefabricat în Rusia iesea astfel la iveală numai din prezentarea textului legii noi. De acum înainte România, prefăcută în RPR - ca si cultura ei - trebuia să înceteze să fie occidentală, europeană. Avea să se armonizeze sub knutul sovietic cu deserturile asiatice ale republicii turcmene. Caravana de cămile turcmene încărcate - scria ziarul - ?cu un combustibil foarte pretuit numit saxaul" prevestea românilor soarta pe care eliberatorii lor de la răsărit le-o pregăteau, impunându-le toate născocirile lor, tot atât de pretioase ca si ?combustibilul numit saxaul". Si reforma învătământului avea drept scop esential să contribuie la aceste schimbări la fată.
Bietii români erau de atunci despărtiti de Occident prin cortina de fier; în favoarea lor enormele forte militare ale anglosaxonilor învingători se abtineau să intervină. Acest popor latin înconjurat de revărsarea maselor slave, văzându-se părăsit, singur, se agăta de ultimul colac de salvare ce-i rămânea la îndemână: de cultura franceză care era pentru el forma cea mai desăvârsită, mai apropiată si mai scumpă a culturii europene. Asadar rusificatorii care prin noua lege a învătământului voiau să îndeplinească cât mai repede ruptura dintre tineretul român si Occident socoteau necesar să ponegrească Franta si tot ce avea ea mai reprezentativ si mai valabil. Nu numai tot ce era francez, oamenii si asezămintele, trebuia gonit sau distrus în mare grabă (muncă la care lucrau cu conducătorii PMR-ului de atunci, care au rămas si cei de azi); mai trebuia atâtate ura si dispretul împotriva conducătorilor francezi: de unde epitetele de trădători si de vânduti cu care erau împroscati toti, inclusiv Generalul de Gaulle.
Azi în Franta, în unele manifestatii oficiale reperiste planificate la Moscova, se vorbeste din nou limbajul prieteniei franco-române ca pe timpurile zise ?burghezo-mosieresti". Da, se stie aici că această prietenie a rămas întreagă în sufletul poporului român atât de greu încercat. Dar ce nu se poate admite în tăcere si fără proteste este faptul că cei care se spun aici pe malurile Senei prietenii credinciosi ai francezilor sunt tocmai cei care de ani de zile s-au îngrăsat, îmbogătit si si-au făcut cariera defăimând Franta prin vorbe si prin scris pe lângă masele populare. Ce este culmea, si azi în RPR aceleasi slugi ale asupritorului străin duc mai departe campania lor de ponegrire a Frantei, - pe când adevăratii prieteni ai nostri sunt tot tinuti închisi si redusi la tăcere si la mizerie în RPR.
Atunci, ce încredere pot să aibă francezii în declaratiile de prietenie ce le sunt făcute lor azi în Franta de către cei care de zece ani scriu la poruncă că toti conducătorii francezi, inclusiv Generalul de Gaulle, sunt niste trădători de neam? Căci chiar si în ziarele de ieri ori de mâine cititorii români au găsit sau probabil vor găsi mâine din nou fraza aceasta scrisă în 3 august 1948: ?în noul guvern francez, preponderenta o au aceia care au trădat Franta." Ocară cu atât mai de neiertat cu cât cei care o aruncă până si Generalului de Gaulle ar trebui să se priceapă mai bine în materie de trădare.
La începerea anului scolar: Mesajul fostilor dascăli francezi din România 1.IX.1958
Dragi colegi, dragi elevi si studenti români, în momentul când se deschid pentru dumneavoastră portile scolilor, institutelor, universitătilor, gândul meu, gândul tuturor dascălilor francezi care au predat în tara românească se îndreaptă spre voi toti: spre cunoscutii de ieri care mai sunt în voi, după încercările crude pe care le-au îndurat, spre cunoscutii de azi, ce calcă acum în locasurile de cultură de unde noi am fost goniti, care iau loc în aceleasi săli unde am tinut atâtea ore de cursuri, care-si poartă privirile pe aceleasi mobile lustruite de promotii succesive. 12 ani au trecut de la despărtirea noastră.
Vai, numai băncile si catedra, numai usa si ferestrele au rămas neschimbate. Atât. Dacă ne-am întoarce, noi, cei goniti, restul nu l-am mai recunoaste. Zugrăveala si decoratia zidurilor s-au schimbat. Degeaba am căuta cu ochii portretele marilor figuri ale trecutului national, sau tablourile reprezentând evenimentele istorice cu povestirea cărora se destepta si se atâta sentimentul patriotic al tineretului român. Unde sunt hărtile României Mari care aminteau de reîntregirea în deplină libertate a neamului românesc după veacuri de asuprire si de împilări, după lupte crâncene si sacrificiul atâtor voinici căzuti la datorie? Unde sunt cărtile bibliotecilor de clasă care erau citite cel mai des? De ce din unele din aceste volume s-au rupt anumite file, cele cu poeziile pe care până si pustanii din primele clase le stiau pe din afară, fiindcă le mergeau drept la inimă: ?De la Nistru până la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De atâta străinătate..."? Adeseori până si patronul scoalei al cărui nume era scris sau săpat în piatră deasupra portii de intrare s-a schimbat. S-a înstrăinat si el... ca întregul învătământ al tării.
Sunt tocmai 12 ani de când s-a pus în aplicare reforma care a fost opera de căpetenie a fostului ministru Vasilichi, si al cărui caracter principal era într-adevăr înstrăinarea scolii. De altfel, în expunerea sa de motive, tovarăsul cu pricina lua drept inspiratori si modele de urmat pe Marx si Engels, Lenin si Stalin, numiti (citez) ?aceste genii ale omenirii...", sau, la un grad mai modest, ?Alexei Stahanov, Maria Demanco si altii." Altii dintre care nici unul nu era român. Mai dădea dascălilor români ca perspectivă pentru a le lumina cariera si viitorul si a le stârni entuziasmul (citez iar): ?exemplul învătătoarei din Satrîi", care n-a sovăit să plece la munca voluntară "în Siberia îndepărtată, acoperită de zăpadă printre tăranii analfabeti..." Iată idealul înăltător pe care-l propunea corpului didactic românesc, o dată cu legea lui, ministrul învătământului public înscăunat pe strada Spiru Haret de tancurile sovietice: maimutăreala unor falsi geniali străini, si faimosul ?Pohod na Sibir"!
Dascălii francezi de la unele scoli primare până la unele catedre ale Facultătilor, care până atunci lucraseră umăr la umăr cu colegii lor români în serviciul învătământului românesc, au fost si ei acum 12 ani victimele catastrofei nationale. Limba franceză, adică a unui popor care întotdeauna sprijinise realizarea aspiratiilor seculare românesti, si chiar se luptase cu armele în mâini ca să le ajute îndeplinirea, era stearsă aproape cu desăvârsire din programele scolare. Astfel, si datorită desfiintării simultane a predării religiei, se făcea loc suficient ca să fie asigurată întâietatea, pe deasupra tuturor materiilor, a limbii poporului care în mai putin de 2 veacuri a comis 12 contropiri ale teritoriilor locuite de români, si le-a răpit două provincii.
în dezastrul lor national, pretinsii ?eliberati" se agătau de cultura franceză, soră prin latinitate, ca să nu fie scufundati si rostogoliti de valurile dezlăntuite ale reversării asiatico-moscovite. Dar, dragi colegi, dragi elevi de atunci, faptul că în prăpădul vostru întindeati spre noi, spre cultura, spre limba noastră mâinile voastre de victime ale lui ?davai ceas", ?davai cămasă", ?davai si sufletul", acest fapt n-a avut alt rezultat decât să grăbească izgonirea noastră însotită de împroscare cu noroi.
Multi dintre voi au si plătit scump statornicia cu care rămăseseră prietenii nostri, ai tării noastre - în ciuda slăbiciunilor ei, numai fiindcă, în calitate de profesori, predaserăti franceza, ori ca elevi sau studenti aveati note bune la franceză. Unii au murit în lagăre sau în închisori. La începutul prezentului an scolar, noi, fostii dascăli francezi din România, în această Românie în care propovăduitorii falsei prietenii reperisto-franceze ne interzic să ne întoarcem, de departe, să ne înclinăm pentru o clipă de reculegere asupra amintirii si mormintelor colegilor si elevilor nostri români care au fost asasinati din cauza dragostei lor pentru cultura franceză si pentru Franta.
Totusi, în tristetea, în amărăciunea chiar a momentului de fată, să nu uităm că, atâta timp cât nu vă va fi cucerit sufletul, dragi ascultători, victoria dusmanului nu e decât precară si fragilă. Reforma învătământului din 1948 a si suferit unele îndulciri: de pildă prin, mărirea numărului de ore acordate limbii franceze în învătământul de gradul II. Asadar, chiar si conducătorii reperisti au trebuit să constate că, fără franceză deloc, nu pot să trăiască. Si se stie că limba franceză e limba libertătii.
Cum aminteam la început, cotropitorii au putut, de 12 ani, să schimbe multe lucruri în înfătisarea exterioară a scolii românesti. însă un lucru n-au schimbat si sunt convins că nu-l vor putea schimba, un lucru esential: sufletul românesc. Să-l păstrati în voi curat si dârz, dragi colegi, elevi si prieteni cunoscuti si necunoscuti. Cu prilejul deschiderii prezentului an scolar, iată ce vă doresc fostii dascăli francezi din România Mare.
|
