|
 |
|
În ochii multor români de bună credintă, Lucretiu Pătrăscanu - intelectualul comunist ucis de comunisti - trece drept o victimă. I-au construit această imagine zelosii national-comunismului ceausist, în special din motive propagandistice care au prins în ciuda faptului că se întemeiau pe o interpretare primitivă si strâmbă a realitătii istorice. S-a vorbit chiar despre destinul tragic al personajului în cauză ca si cum efectele maligne le duplicitătii si complicitătii, ale semnării pactului cu diavolul în perfectă cunostintă de cauză, ar putea intra în registrul tragic fără nici o tresărire de îndoială.
Nu trebuie decât o brumă de bun simt ca să constati că Pătrăscanu nu a pierit de propria-i limbă, că sfârsitul său este mai curând grotesc si penibil decât tragic. El n-a fost nicidecum ucis pentru că, vezi Doamne, ar fi aflat, prin revelatie, că drumul politic si ideologic pe care-l străbătuse cu atâta convingere era gresit si, prin urmare, ar fi încercat să-l abandoneze, ci pentru motivul mult mai prozaic că devenise incomod pentru aripa Dej din PCR prin aceea că anunta ivirea, în sânul internationalismului comunist, a national-comunismului.
În fond, Pătrăscanu a plătit pentru că l-a schimbat sau dorea să-l schimbe pe dracul cu frate-său. A-l privi ca pe un Giordano Bruno sau ca pe un mare convertit e o cumplită eroare. N-a fost un tânăr amăgit de utopia comunistă care, la maturitate, realizând greseala, s-a lepădat de rău - situatie în care s-au găsit nu putini intelectuali europeni cu vederi de stânga - a fost mai degrabă un duplicitar nefericit (caz rar, pentru că duplicitarul e de regulă fericit), nici atât de frustrat încât să-si trasforme disidenta în opozitie, dar nici atât de împăcat cu sine încât să nu fie tentat să facă măcar un pas în afara rândului. Necum o constiintă nefericită pendulând tragic între datorie si sentimente. Dacă a fost o victimă, a fost a sistemului politic pe care s-a străduit din toate puterile să-l edifice. Din oportunism si duplicitate, sau, poate, din prostie. Asemănarea cu sfârsitul multor personalităti din elita politică interbelică e una dintre cele mai sinistre farse pe care istoria le-a jucat românilor. Asemănarea aceasta este numele românesc al absurdului si este, totodată, expresia grotescă a nesfâsitei noastre disponibilităti de a suporta istoria.
Cât despre faptul că în Capitala României ne putem plimba cu egală si totală seninătate pe bulevardul Lucretiu Pătrăscanu si pe bulevardul Corneliu Coposu nu e nimic altceva de spus decât că atestă ceata grozavă în care ne-am obisnuit să trăim.
(Text prezentat la a 7-a editie a Simpozionului
?1949-1953.
Mecanismele terorii",
Sighet, 2-4.VII.1999) |
|
|
| |
|
|
|
Ultimele
numere: |
 |
| NUMARUL 68-69 |
| |
 |
| NUMARUL 66-67 |
| |
 |
| NUMARUL 64-65 |
| |
 |
| NUMARUL 63 |
| |
|
| Arhiva revistelor |
|
