| Icoane doborâte al domnului Stefan Popovici, fost detinut politic în România, alături de ?toti bărbatii din familie, fiind singurul dintre ei care a supravietuit detentiei", cum spune chiar domnia-sa. Ne face o deosebită plăcere - si suntem onorati - să publicăm mai jos două poezii ale acestui bun român care, după ce a băut până la fund paharul amărăciunii întregului său popor crucificat, îsi poartă pe meleaguri străine, ca atâtea sute de mii de români ?destărati", dorul de Patria eternă. Reproducem de asemenea o ?scrisoare" brodată la Aiud pe buzunarul pijamalei, adresată familiei de acasă, precum si cartea postală trimisă sotiei sale, tot din închisoarea de la Aiud, în 1951. Pentru cei care nu au cunoscut detentia, atragem atentia asupra unor detalii din această carte postală: ?...Nu trimite ce nu-ti scriu eu... 1 perie dinti si Botot cutiută pentru dinti nu tub... Răspunde prin c.p. 15 rânduri... Voi veni." Aceste putine cuvinte conturează deja infernul universului concentrationar românesc: dacă pachetul continea si alte alimente decât cele indicate, era returnat, iar destinatarul putea fi pedepsit; tuburile de pastă de dinti erau ?perchezitionate" ca să nu contină ceva interzis - scrisoare, de exemplu -, devenind inutilizabile, iar destinatarul riscând de asemenea să fie pedepsit; o carte postală din partea familiei continând mai mult de 15 rânduri era returnată sau aruncată; în fine, finalul ?voi veni" era destinat să insufle curaj familiei deznădăjduite.
sufla în tară-un vânt de nebunie
ateii dărâmau, tăiau din temelie
orase, sate, suflete, biserici
c-asa le-a spus tătucul Ilici
plângeau neputinciosi bătrâni pe trepte
iar preotii erau goniti cu pietre
altarele cădeau peste popor
masinile zdrobeau în dintii lor
sfintele ziduri, inima cetătii
se instalase era strâmbătătii
un singur zid rămase în picioare
soldatii se luptau ca să-l doboare;
de pe-o icoană-un chip îi privea trist
si bun si iertător de oameni: CRIST! Icoane doborâte |
