2% pentru MEMORIA
 Arhiva
 
 
Degeaba i-am ocolit. Si i-am ocolit. Tot morti au fost.
Verona Popescu
 
  Galeria femeilor-martir, în care se înscriu personalităti ale rezistentei anticomuniste ca Elisabeta Rizea, Lucretia Jurj Costescu, Anita Nandris si Adriana Georgescu, contine nenumărate alte figuri anonime care, cu generozitate, curaj, demnitate si abnegatie, au sustinut material si spiritual, timp de lungi ani, lupta patriotilor români care combăteau din munti ocupatia sovietică si instalarea regimului comunist. Una dintre aceste efigii ale rezistentei populare anticomuniste este si cea pe care o publicăm mai jos.

    Mă numesc Popescu Verona, fostă Jubleanu, si în 1949 părintii mei erau plecati cum stie toată lumea; si pe noi ne schingiuia să spunem de ei, să spunem unde sunt. Erau plecati în pădure, partizani, si nu veneau acasă să stim noi unde... Dar, ne mai întâlneam pe colo, pe dincolo, si m-a luat la Câmpulung. Eram 5-6 femei arestate, toate pentru asa ceva.

    Eram gravidă în luna 7-a. Si bietul copil se zbătea de ziceai că... Eram cu preoteasa părintelui Drăgoi si dormeam lângă dânsa. ?Verona, ce s-a zbătut copilul tău azi-noapte", zice, ?îl simteam". Ne băgam una într-alta de frig. Era pe la sfârsitul lui noiembrie si dormeam, era o pătură pusă peste scânduri. Nu era saltea, nu era nimica. Asa dormeam. Am stat nu stiu cât am stat, vreo trei săptămâni, dacă nu patru, acolo.

    A venit un unchi al meu cu pachet să-mi aducă; să-mi aducă pachet că stia că eram asa cum eram; nu stiu câte kg, că erau putine. O bucată de brânză, din toate câte ceva, s-au completat kg, si ea a vrut să-mi mai pună, avea si mere, să-mi pună si mie un măr, două. Si dacă la cântar n-a mai permis, a tăiat un măr în două si mi-a dat o jumătate de măr; si noi eram cam sase. Ce să împarti dintr-o jumătate de măr?

    Si câte si câte am îndurat, dar după ce am venit acasă, în decembrie am născut si copilul în martie a murit. L-am născut debil si... bătăi. Cine tinea cont că sunt gravidă? Ne lua la Securitate, mă lua si mă bătea, ne dădea drumul înapoi acasă si ne punea termen, până în cutare timp să te duci să dovedesti de ei. Era Securitatea la Domnesti, mă lua si mă tinea câte 2-3 zile acolo. Să spun de ei, să spun de ei, eu ce era să spun? Că mi-era groază, crezui că-i prinde si-i omoară si tot i-a omorât. Degeaba i-am ocolit. Si i-am ocrotit. Tot morti au fost.

    Pe tata l-a prins după doi ani, doi ani a stat în pădure. Atunci a împuscat-o pe maică-mea. A împuscat-o si l-a pus pe tata de i-a făcut groapă. Aproape cu mâinile. L-a pus pe el si i-a făcut groapa si a îngropat-o pe Vâlsan. Si pe el l-a arestat si l-a condamnat 25 de ani. A rămas fratele meu de 2 ani. Si mama lui tata era bătrână, bolnavă si mai era o soră a lui tăticu, acolo, si o soră a mea care a rămas; câte bătăi a mâncat si bolnavă; s-a îmbolnăvit de plămâni si de astm. A tras-o la Brădulet; era acolo Securitatea într-o clădire, acolo n-am fost; a tras-o pe roată si, când cădea în nestire, o dădea jos si turna apă pe ea cu găleata, să-si revie, de trei ori la rând; si-o bătea la fundul gol, ziceai că-i crapă pielea.

    Ce să facem? Am suferit, ea e si acum bolnavă, nu si-a mai revenit. După ce i-a prins, pe el l-a rejudecat, din nou la adus, că era condamnat la 25 de ani, trecuse 7 ani, 7 ani făcuse în puscărie.

    Si ne-am dus la Pitesti, că era si bărbatul meu arestat, nu stiam în ce lot e; îl judecă. Era în primul lot atunci. În 1959, dacă aveam băiatul, era născut în '51, si l-am luat cu mine, că zic, o fi taică-su, să-l vadă si el. Doamne, ne-a împins Securitatea peste un gard, si eu am fost mai la spate cu copilul, zic, să-l salt în brate dacă tot n-o vedea, dacă o fi taică-su. Si mi-a făcut vânt, si ne-a împins peste gardul ăla, si ne-a dat peste cap si toată lumea a venit peste noi. Asa ne împingea ca pe dobitoace. Si el a plecat seara, n-a mai stat de frică, copilul era de 6 ani, neluat la scoală. Când a venit taică-su din puscărie trecuse în clasa a saptea. Si când i-a scos de acolo din sală, îi scotea si îi ducea la wc, câte unul câte unul, cu cinci santinele după ei, si când văd, adică îl văzusem pe tata când l-a dat jos din masină, l-am văzut că e si el, si vai am zis către fată: ?Marie, uite-l pe tata". ?Care a fost, care?" Zic: ?Uite, ăla mai bătrân". Era bătrân, slab, l-a scos la wc. Eu atunci, mi-am făcut loc printre multimea care era, mă mai si certa, că de ce mă bag; si de ce nu? le-am spus, ce era să le mai spun? Ba uite, de-asta, că e tata, că poate mă lăsa oricare. Nici nu mai puteam nici vorbi. Si am trecut în fata la toată lumea. Si când l-a scos de la wc, eu am fost drept în fata lui. A pus niste ochi pe mine si a rămas ca stana de piatră; ziceai că l-a bătut în cuie, n-a mai putut misca. Si pe urmă, l-a lăsat santinela un pic si l-a împins. Si au plecat, l-a dus înapoi în sală. Femeile care erau au zis: De ce nu ne-ai spus, că te-am certat.

    Ce era să mai spun, că mi-era teamă că-l scoate si eu nu mai ajung la el. M-a întrebat un securist, o fi fost mai cumsecade cum o fi fost, că zice: ?Cine era bătrânul de n-a mai putut merge când te-a văzut?" Zic: ?Tatăl meu". ?Si de câti ani e arestat?" ?De opt ani", îi spun. Aia a fost, pe urmă nici că l-am mai văzut; ori l-a mai adus pe undeva, ori l-a condamnat la moarte si s-a terminat.

     

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Co legiul de redactie | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2006 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.