Acum, când Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice nu mai există, dăinuie o întrebare persistentă: Ce a fost de fapt această formatiune politică iesită din comun, care s-a extins peste unsprezece fusuri orare, a acoperit a sasea parte din suprafata pământului, si-a înghitit sau înfometat zeci de milioane dintre cetătenii proprii, dar a trimis totusi primul om în spatiu, si-a creat o reputatie de supraputere si a trezit îngrijorarea Statelor Unite si a unei mari părti din restul lumii?

    Privind în urmă, apare că URSS nu a fost niciodată cu adevărat în măsură să vietuiască. Cele 280 de milioane de cetăteni ai ei erau divizati în prea multe limbi, purtau în ei prea multe resentimente reciproce si se opuneau prea mult lanturilor care îi legau de capitala ?unională" Moscova. Iar URSS nu putea nici să conteze într-adevăr ca un imperiu, desi adesea era numită astfel - în cazul cel mai elocvent chiar de către Ronald Reagan. Nucleul ei, Rusia, s-a dovedit a fi în continuare un prizonier răzvrătit în închisoarea natiunilor, un stat însetat de independentă, care voia să se elibereze la fel ca si celelalte, când s-au deschis în sfârsit portile.

    Dacă Uniunea Sovietică nu era asadar nici tară si nici imperiu, ce era ea atunci? Cel mai potrivit cuvânt este, cred eu, cel ales de Gheorghi Arbatov (Sistemul. O viată petrecută în sânul politicii sovietice): URSS era un sistem. În dictionarul meu, definitia sistemului este ?o unitate complexă, formată din multe părti adesea diferite, supuse unui plan comun sau servind unui scop comun".

    În cazul neobisnuit al URSS, planul în toate dimensiunile sale - planurile cincinale, Gosplanul etc. - s-a dovedit impracticabil. El a fost monstruos de ineficient, incapabil să satisfacă nevoile materiale ale oamenilor. A distrus initiativa individuală si încrederea în sine, factori umani necesari pentru capacitatea de functionare a societătii si statului.

    Stiam cu totii acest lucru. Totusi majoritatea dintre noi greseam când încercam să întelegem URSS dintr-un punct de vedere fundamental critic. Credeam că sistemul, chiar dacă functiona atât de prost în multe domenii, era bun măcar într-unul: în autosustinerea sa. Acesta ar fi fost telul comun, căruia i-ar fi servit părtile distincte ale sistemului. De aceea sistemul, credeam noi, avea să supravietuiască sigur mult timp.

    Apoi toată sandramaua s-a prăbusit definitiv în ziua a doua a Crăciunului 1991. Până la urmă sistemul, contrar tuturor presupunerilor noastre, s-a dovedit incapabil să-si asigure chiar si propria supravietuire. Partial si pentru faptul că unii dintre apărătorii lui i-au golit timp de multi ani, încet dar continuu, principiile de bază pe care se înălta ?puterea sovietică". În miliarde de decizii minore, ei au programat invers software-ul, până ce finalmente hardware-ul a făcut o spectaculoasă implozie în 1991.