?Cu binecuvântarea lui Dumnezeu ati păsit pe pământul românesc, Sanctitatea Voastră, un pământ care a primit sământa cuvântului Evangheliei Mântuitorului Christos chiar de la unul din apostolii Săi, Sfântul Andrei, fratele după trup al Sfântului Petru.

Astăzi, Sanctitatea Voastră ati sosit în România, tară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocsi, tară sfintită de sângele martirilor, al celor de demult, din istorie, si al celor care au căzut pe altarul credintei si străjuiesc turlele bisericilor si ale mănăstirilor, răspântiile drumurilor si mormintele strămosilor nostri, ca semn al nădejdii noastre în înviere.

Primindu-Vă cu dragoste, acum, Sanctitatea Voastră, mărturisim si noi, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, că, asa cum au prisosit pătimirile lui Christos pentru noi, tot asa a prisosit, prin Christos, mângâierea asupra noastră. De aceea, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Din primele secole crestine, strămosii nostri au fost considerati, pe bună dreptate, o punte între Răsărit si Apus. Mari părinti al Bisericii, fii ai acestui pământ românesc, precum Dionisie Exiguul si Sfântul Ioan Cassianul - să amintim numai pe acestia doi - au slujit Biserica Romei. Mai târziu, domnitorii tărilor românesti au fost pavăză, cu pretul multor jertfe, în apărarea Europei crestine.

Asezarea noastră la răscruce, între Orient si Occident, mostenirea spirituală care este credinta neschimbată a Părintilor Sinoadelor Ecumenice si Istoria acestui popor român constituie o zestre pretioasă, hotărâtoare pentru vocatia si misiunea Bisericii si a neamului nostru, astăzi.

Sanctitatea Voastră, mileniul al doilea al Istoriei crestine a început cu o dureroasă sfâsiere a unitătii Bisericii. El se încheie, însă, sub semnul afirmării unei dorinte sincere si a unor eforturi de unitate, oglindite în strădaniile Bisericilor crestine de pretutindeni, pentru vindecarea acestor răni din trupul Bisericii lui Christos. Biserica Ortodoxă din România îsi asumă cu responsabilitate lucrarea ce-i revine în contextul eforturilor tuturor Bisericilor, de apropiere si de refacere a unitătii de credintă a crestinilor.

Însăsi vizita ecumenică a Sanctitătii Voastre, de acum, în Biserica noastră ortodoxă română si în celelalte Biserici surori din România, se înscrie în acest demers. Vom avea prilejul, în aceste zile, prin voia lui Dumnezeu, să avem o mângâiere împreună, prin credinta noastră laolaltă, a Voastră si a noastră, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, să facem bucuria acelor mult întristati de separarea Bisericilor noastre si să aducem împreună Bunavestirea celor care îsi pun nădejde în lucrarea noastră.

Vă spunem, de aceea, în aceste clipe, bun venit în tara si în Biserica noastră, în mijlocul unui popor credincios, care tinde mereu spre Dumnezeu ca un pământ însetat, cu nădejdea că Duhul cel bun îl va povătui la Pământul Dreptătii, cum cântă David. Vă primim cu inima deschisă si cu gând bun, în numele ierarhilor, preotilor, monahilor si credinciosilor Bisericii noastre si Vă îmbrătisăm cu o îmbrătisare sfântă si frătească întru Christos, cu speranta si rugăciunea că Dumnezeul iubirii si al păcii va fi cu noi, în aceste zile de lucrare sfântă. Bine ati venit în mijlocul nostru."

    ?Domnule Presedinte, Distinsi Reprezentanti ai Guvernului, Preafericite Părinte Patriarh Teoctist, Venerati Frati întru Episcopat, Preaiubiti Frati si Surori!

    Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, natiune mult dragă mie si pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emotie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care, în prevăzătoarea sa bunăvointă, mi-a hărăzit să văd realizat acest gând.

    Expresia gratitudinii mele se îndreaptă apoi spre Dumneavoastră, Domnule Presedinte, pentru invitatia repetată si pentru cuvintele pline de amabilitate cu care mi-ati manifestat sentimentele colaboratorilor si ale întregului popor român. Am apreciat mult cuvintele Dumneavoastră de bun venit si le păstrez în suflet, în timp ce mă gândesc cu recunostintă la vizita pe care mi-ati făcut-o în 1993, atunci în calitate de Rector al Universitătii din Bucuresti si Presedinte al Conferintei Rectorilor de Universităti din România. În Dumneavoastră, prim cetătean al acestei nobile natiuni, văd reprezentati toti cetătenii si simt dorinta vie de a le adresa un călduros salut de fraternitate si pace, începând cu populatia Capitalei până la locuitorii din satele cele mai îndepărtate.

    Multumesc apoi, în mod special, Preafericirii Voastre, Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pentru expresiile fraterne pe care ati binevoit a mi le adresa, precum si pentru amabila invitatie de a face o vizită Bisericii Ortodoxe Române, Biserică majoritară în tară. Este prima dată când Providenta divină îmi oferă posibilitatea să dedic o călătorie apostolică unei natiuni în majoritate ortodoxă si, desigur, acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără condescendenta si disponibilitatea fraternă din partea Sfântului Sinod al venerabilei Biserici Ortodoxe Române si fără consimtământul dumneavoastră, părinte Patriarh, cu care voi avea, mâine si duminică, speciale si asteptate întâlniri.

    Nu pot, în acest moment istoric, să nu amintesc vizita pe care Dumneavoastră mi-ati făcut-o în urmă cu zece ani, la Vatican, manifestând vointa fermă de a stabili în mod liber raporturile ecleziale de prietenie care păreau folositoare pentru poporul lui Dumnezeu. Am încredere că vizita mea va contribui la cicatrizarea rănilor produse în relatiile dintre Bisericile noastre în timpul celor cincizeci de ani care s-au scurs si va deschide un anotimp de colaborare reciprocă plină de încredere.

    Vă salut din toată inima si pe Dumneavoastră, Monseniore Lucian Muresan, onorat Arhiepiscop de Făgăras si Alba Iulia si Presedinte al Conferintei Episcopilor Catolici din România, si pe voi toti ceilalti frati întru episcopat de rit bizantin-român si de rit latin, cu un gând particular Arhiepiscopului de Bucuresti, Monseniorul Ioan Robu. Reînnoiesc întreaga mea gratitudine pentru insistenta plină de solicitudine cu care m-ati invitat să vă vizitez. Sunt cu adevărat fericit că acest vis se realizează si îi multumesc Domnului împreună cu voi.

    Iată-mă, în sfârsit, între voi, pelerini de credintă si de sperantă, pe voi toti preaiubiti frati si surori catolici din fiecare comunitate si dieceză, preotii, călugării si laicii, vă cuprind într-o îmbrătisare plină de afectiune si emotie, în timp ce vă salut cu cuvintele Apostolului Paul: ?Har vouă si pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru si de la Domnul nostru, Iisus Christos!".

    Vizita mea vrea să confirme legăturile dintre România si Sfântul Scaun, care au avut mare importantă pentru istoria crestinismului în regiune. Cum este cunoscut, potrivit traditiei, credinta a fost purtată pe aceste tinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alti martori de seamă ai Evangheliei, precum Sava Gohul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, si Laurentiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecutiilor din primele veacuri, cete de crestini au suferit martiriul: sunt martirii daco-romani precum Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinta crestină în Pământul vostru.

    Sământa Evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii, roade abundente de sfintenie si de martiriu. Mă gândesc la Sfântul Ioan Cassian si la Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice si canonice ale Orientului grec Occidentului latin; apoi, mă gândesc la voievodul Stefan cel Mare si Sfânt, ?un adevărat atlet al credintei crestine", cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea, si la numerosi alti slujitori ai Evangheliei, între care domnitorul si martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numerosii martiri si mărturisitori ai credintei din secolul XX.

    Preaiubiti Frati si Surori din România! Patria voastră a cunoscut în acest secol, care se apropie de sfârsit, ororile unor dure sisteme totalitare, împărtăsind prin suferintă soarta a numeroase alte tări din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unită cu Roma si a persecutat episcopi si preoti, călugări, călugărite si laici, dintre care nu putini au plătit cu sângele fidelitatea lor fată de Christos. Unii au supravietuit torturilor si sunt încă printre noi. Gândul meu pătruns de emotie se îndreaptă acum spre merituosul si prea-scumpul cardinal Alexandru Todea, Arhiepiscop emerit de Făgăras si Alba Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare si alti 27 de domiciliu obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferinta acceptată cu crestinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, îsi continuă slujirea de fidelitate fată de Biserică, as dori să aduc un cuvenit tribut de recunostintă si celor care, făcând parte din Biserica Ortodoxă Română si din celelalte Biserici si Comunităti religioase, au îndurat persecutii similare si grave limitări. Moartea i-a unit pe acesti frati ai nostri de credintă în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lectie de neuitat de iubire fată de Christos si Biserica sa.

    Slavă Domnului, după iarna cumplită a dominatiei totalitare, a început primăvara sperantei. O dată cu evenimentele din 1989 si România a început un proces de restaurare a statului de drept în respectul libertătilor, între care cea religioasă. Este vorba, desigur, de un proces nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi, salvgardând egalitatea si consolidând institutiile democratice. Urez ca, în acest efort de reînnoire socială, natiunea voastră să nu fie lipsită de sprijinul politic si financiar al Uniunii Europene, din care România face parte prin istorie si cultură.

    Pentru a cicatriza rănile unui trecut crud si dureros este nevoie de răbdare si chibzuintă, de spirit întreprinzător si onestitate. Această îndatorire, grea, dar înăltătoare, le revine tuturor. E o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sunteti viitorul acestui generos popor. Nu vă fie teamă să vă asumati cu curaj responsabilitătile si să priviti spre viitor cu încredere. Biserica Catolică este gata să-si ofere contributia, străduindu-se, prin orice mijloc posibil, să contribuie la formarea unor cetăteni atenti la adevăratele exigente ale binelui comun.

    Românie, tară-punte între Orient si Occident, punct de răscruce între Europa Occidentală si cea Orientală, pe care traditia o numeste cu frumosul titlu de Grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, si al Prea Sfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ti viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Christos vei fi protagonista unei perioade de entuziasm si curaj. Vei fi natiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar si făcător de pace.

    Dumnezeu să te ocrotească si să te binecuvânteze mereu!" (Discurs rostit pe aeroportul Băneasa, în ziua de 7 iunie 1999)

    ?Gândul meu se întoarce mereu cu vie emotie spre vizita pe care Dumnezeu mi-a dat ocazia să o efectuez în România. A fost vorba despre un eveniment cu dimensiune istorică, fiind prima mea călătorie într-o tară unde crestinii sunt în majoritate ortodocsi. Îi multumesc lui Dumnezeu, a cărui providentă a dispus ca această vizită să se petreacă în apropierea anului 2000, oferindu-le catolicilor si fratilor ortodocsi ocazia de a împlini laolaltă un gest deosebit de semnificativ pe drumul deplinei unităti, în spiritul propriu Marelui Jubileu care este aproape. Doresc să-mi exprim din nou recunostinta către toti cei care au făcut posibil pelerinajul acesta apostolic. Îi multumesc pentru plăcuta invitatie Presedintelui României, domnul Emil Constantinescu, a cărui amabilitate am apreciat-o. Îi multumesc cu căldură frătescă Preafericirii Sale Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, si Sfântului Sinod: cordialitatea vie cu care m-au primit, afectiunea sinceră care străbătea din cuvintele si de pe chipul fiecăruia au lăsat o urmă de nesters în inima mea. Le multumesc, de asemenea, episcopilor greco-catolici si romano-catolici, cu care am putut confirma existenta unor legături profunde, de comuniune, în iubirea fată de Christos.

    În sfârsit, le multumesc autoritătilor, organizatorilor si tuturor celor ce au contribuit ca totul să se desfăsoare în cele mai bune conditii. Gândindu-mă la situatia politică existentă până nu cu multi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeste pasii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil.

    Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român si rădăcinilor sale crestine, coborând, conform traditiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru. Lumea a înteles acest lucru si a venit în număr mare de-a lungul străzilor si în timpul celebrărilor. În decursul secolelor, seva rădăcinilor crestine a alimentat o nesecată venă de sfintenie, prin numerosi martiri si mărturisitori ai credintei. Această mostenire spirituală a fost preluată în secolul nostru de atâtia episcopi, preoti, călugări si călugărite, si laici care l-au mărturisit pe Christos în timpul îndelungatei dominatii comuniste, înfrângând curajos tortura, închisoarea si, uneori, chiar si moartea.

    Cu câtă emotie am poposit lângă mormintele Cardinalului Iuliu Hossu si Episcopului Vasile Aftenie, victime ale prigoanei în timpul regimului dictatorial! Onoare tie, Biserică a lui Dumnezeu, care esti în România! Ai suferit mult pentru Adevăr, iar Adevărul te-a făcut liberă. Din eroismul acestor martiri izvorăste încurajarea de a trăi în armonie si în spirit de împăcare pentru a depăsi divergentele care mai există încă.

    Această călătorie mi-a oferit posibilitatea de a vedea ce bogătie este a respira în calitate de crestini, cu ambii ?plămâni" - ai traditiei orientale si ai celei occidentale. Mi-am dat seama de aceasta văzând solemnele si sugestivele celebrări liturgice: într-adevăr, am avut bucuria de a prezida Liturghia euharistică în rit greco-catolic; am asistat la divina Liturghie în ritul bizantin român, prezidată pentru fratii ortodocsi de Patriarh si am putut să mă rog împreună cu ei; în sfârsit, am celebrat Liturghia în rit roman cu credinciosii Bisericii Latine.

    În timpul primului dintre aceste momente, de solemnă si intensă rugăciune, am adus un omagiu Bisericii Greco-Catolice, greu încercată în anii prigoanei, amintind că în anul 2000 se vor împlini trei secole de la Unirea cu Roma. Simbol al eroicei rezistente a acestei Biserici este veneratul Cardinal Alexandru Todea, căruia regimul i-a impus 16 ani de temnită si 27 de ani de domiciliu obligatoriu. În ciuda vârstei înaintate si a bolii, a reusit să vină la Bucuresti; a-l putea îmbrătisa a fost una dintre bucuriile cele mai mari ale acestui pelerinaj.

    Iubirea fraternă este sufletul dialogului si aceasta este calea pentru a depăsi obstacolele si dificultătile care stăruie pentru a atinge deplina unitate dintre crestini. Dumnezeu a înfăptuit deja lucruri minunate în acest itinerar de reconciliere; trebuie continuat pe acest drum cu avânt încrezător, pentru că Europa si lumea au nevoie mai mult ca oricând de mărturia vizibilă a fraternitătii celor ce cred în Christos.

    Natiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea si în Evanghelie va găsi lumina si puterea de a-si împlini vocatia, de a fi punct de confluentă a păcii în Europa următorului mileniu.

    1989 a marcat, si pentru această iubită natiune, un moment de cotitură. O dată cu prăbusirea dictaturii, a început o nouă primăvară de libertate si astfel tara a devenit un santier al democratiei, pe care trebuie să o edifice cu răbdare si onestitate. Recurgând la izvoarele sale culturale si spirituale autentice, România a mostenit cultură si valori atât de la civilizatia latină - cum atestă limba însăsi - cât si de la cea bizantină. Istoria si pozitia ei geografică fac parte integrantă din noua Europă, care se construieste treptat, după prăbusirea Zidului Berlinului. Biserica întelege să slujească acest proces al dezvoltării si al integrării democratice cu spirit de efectivă colaborare.

    Amintind că, după o răspândită traditie populară, România este numită ?Grădina Maicii Domnului?, as dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să întetească în sufletul crestinilor dorinta deplinei unităti, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic.

    O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale si morale pe care se fundamentează orice societate, pe dimensiunea omului si atentă la binele comun. Tie, cerească Mamă a Sperantei, îti încredintez mai ales familiile si tinerii, care sunt viitorul iubitului Popor al României."

    [În limba română:] ?Adresez un călduros salut Superiorilor si studentilor Colegiului Pontifical ?Pio Romeno?. Preaiubitilor, sufletul îmi este coplesit de bucurie pentru întâlnirile de neuitat trăite la Bucuresti. Să multumim împreună Domnului pentru că, după această vizită, suntem cu adevărat mai uniti în credintă si în dragoste reciprocă! Urez ca perioada de formare la Roma să vă pregătească pentru a desfăsura cu zel apostolic ministerul vostru în mijlocul iubitelor populatii din România".