| Îndurerată familie, Întristată adunare, Uniunea Scriitorilor, presedintele ei, Laurentiu Ulici, prin mine îsi exprimă omagiul, profundul respect si netărmurita tristete la catafalcul prozatorului, colegului si prietenului Banu Rădulescu. Banu Rădulescu a fost si rămâne pentru noi scriitorul de talent care, desi a debutat la 13 ani cu o schită în revista "Flamuri", din pricina vicisitudinilor vietii sale de fost detinut politic si a flagelului comunist care ne cuprinsese tara, reuseste să-si publice prima carte, culegerea de nuvele "Dincolo de asteptare", abia după 30 de ani. Evenimentul are loc în 1967, când este si primit în Uniunea Scriitorilor, perioada aceea, dintre 1967 si 1971, marcând o amăgitoare si efemeră liberalizare. Dintre romanele sale, "Verdictul" s-a bucurat de o foarte bună primire din partea cititorilor si a criticii; volumul "Nimic despre fericire" obtine premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, iar romanul său preferat, "Păsările mari nu cântă", sperăm să fie reeditat în curând, din nefericire postum. După 1989, întreaga sa activitate, preocupările sale, linistea si nelinistea sa, răgazurile si insomniile au fost dedicate exclusiv operei sale de căpetenie, "Memoria - revista gândirii arestate" pe care, cu perseverentă, pasiune si încredere, sfidând toate dificultătile, a initiat-o, înfiripat-o, realizat-o si adus-o la recunoasterea natională si internatională de care se bucură astăzi. Prin amintirea pe care o lasă în inima si spiritul celor care l-au cunoscut si iubit, putem spune că Banu Rădulescu rămâne printre noi, si chiar după noi, una dintre personalitătile puternice, generoase, luminoase si dătătoare de sperantă în peisajul actual trist al României. Micaela Ghitescu
< ALIGN="RIGHT">membră în Consiliul Uniunii Scriitorilor < ALIGN="RIGHT">din RomâniaCuvânt rostit la TVR 2 De la 9 decembrie 1998 România e mai săracă în adevărati patrioti si luptători pentru un viitor cât mai luminos: este ziua în care a plecat din mijlocul nostru pentru totdeauna Banu Rădulescu: absolvent al Liceului Militar de elită "Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu, doctor în medicină, detinut politic în două rânduri, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, fondatorul si redactorul-sef al revistei MEMORIA, presedinte al Fundatiei cu acelasi nume, promotor al Memorialului "Fortul 13 Jilava". Pe Banu l-am cunoscut când eram amândoi "soimi de la Dealu". El, cu un an mai mic decât mine, a absolvit liceul în anul 1943. Relatia noastră de atunci a fost, de bună seamă, mai degrabă de la "elev" la "domn elev". Când ne-am revăzut, în anul 1990, si când m-a rugat să colaborez la "revista gândirii arestate", am stabilit imediat o relatie de strânsă prietenie, punctată, mai în glumă, mai în serios, de acelasi "domn elev" când mi se adresa, asa cum facem noi mănăstirenii ori de câte ori ne adresăm unui fost coleg "mai mare". De la Banu, dar si de la multi altii, am aflat despre lupta lui împotriva regimului comunist de ocupatie: despre anii petrecuti în temnite si lagăre, despre încercarea lui de a fi alături de luptătorii pentru libertate din Ungaria în 1956, despre neclintita lui atitudine anticomunistă si după decembrie 1989, când a fost agresat nu o dată de agentii regimului Iliescu, iar din Piata Universitătii nu a lipsit niciodată. Când a înfiintat MEMORIA, Banu Rădulescu a tinut să strângă laolaltă în Colegiul de redactie personalităti din tară, dar si din exil. Astfel, lângă Ana Blandiana s-a găsit Monica Lovinescu, lângă Mircea Dinescu si Stefan Aug. Doinas - Virgil Ierunca si (la început, până când a încetat din viată) Eugen Ionescu, lângă Alexandru Paleologu, Ion Ioanid, lângă Adrian Marino, cel care vă vorbeste, Mircea Carp. De la primul număr (apărut în noiembrie 1990) si până la cel mai recent apărut, în noiembrie 1998 (încă sub directa conducere, de pe patul de moarte, a lui Banu Rădulescu), MEMORIA s-a detasat net de toate publicatiile din tară si străinătate dedicate dezvăluirii adevărului si situatiei din timpul ocupatiei comuniste: din punct de vedere tehnic, o revistă ireprosabilă; din punct de vedere al continutului, o revistă de înaltă tinută, cu articole de tot felul, aducând la lumină grozăviile prin care a trecut poporul român timp de aproape jumătate de veac. Dar revista MEMORIA si Fundatia MEMORIA nu au fost singurele activităti ale lui Banu Rădulescu. Cel putin o dată, de două ori pe an, el organiza întruniri care completau continutul "revistei gândirii arestate", la care erau invitate personalităti din tară si străinătate si la care asista un public numeros. La ultima întrunire de acest fel, din 9 mai 1998, a fost prezentat marelui public proiectul Memorialul Fortul 13 Jilava - cealaltă închisoare sinistră, alături de Sighet, Aiud, Gherla, Râmnicu Sărat, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Pitesti - pe unde au trecut mii si mii de patrioti români, unii plătind cu viata. "Ca si Sighetul - spunea primul ministru Radu Vasile la acea întrunire - Jilava va putea deveni un spatiu al rememorării imenselor suferinte românesti, un loc de pelerinaj si de pietate pentru toti cei care doresc să-si cunoască adevărata istorie". Toti cei care l-au cunoscut si l-au apreciat încă de la Mănăstirea Dealu, până când a închis ochii, la Berlin, în casa devotatei sale fiice si a sotului ei, cei care au citit "revista gândirii arestate" si au sprijinit-o, cei care simt româneste îsi vor aduce mereu aminte de Banu Rădulescu, un adevărat ostas neînfricat în lupta pentru "memorie si adevăr", care a căzut eroic la datorie. Revista MEMORIA se găseste la al 24-lea număr. Proiectul Memorialul Fortul 13 Jilava este de-abia în fasă. Dar cei care au fost alături de colegul si camaradul nostru de la început sau care i s-au alăturat pe parcurs au datoria sfântă de a-i continua opera. Asa să ne ajute Dumnezeu, pe care-L rugăm totodată să-l aibă în paza Lui pe Banu Rădulescu. Mircea Carp Cuvânt de despărtire rostit de prof. dr. Doru Radosav Iubitul nostru prieten Banu Rădulescu Ai încercat la o sursă tămăduitoare o prelungire a existentei pentru misiunea ce o aveai, dar Bunul Dumnezeu a rânduit altfel. Esti fiul ales al neamului românesc, hărăzit de Cel de Sus să-si trăiască un adevărat martiriu evanghelic, ca pret al iubirii ce i-a fost dată. După întâiul război mondial, când ne-am întregit visul nostru milenar, în acea atmosferă de apoteoză am avut apostoli si cărturari de seamă care au slăvit cum se cuvine această împlinire a neamului nostru, printr-o adevărată ofrandă istorică. Era tot neamul prezent în acest act de constiintă românească. Ne-a fost dat, apoi, să cădem în robia nimicitoare a criminalitătii comuniste. Era sortit pieirii întreg neamul românesc, iar jertfele au fost nemăsurate pentru toti. Se cuvenea ca după eliberarea din acest infern, prin sacrificiile ce s-au făcut, să trăim actul de renastere si înviere. Dar fortele răului ne-au împiedicat printr-o perfidă înselătorie comunistă. A ierta faptele rele este în spirit crestin. A le mai tolera este în spirit diabolic. A le uita este ca si cum le-ai planta în cel mai fertil pământ în care poate să crească buruiana răului. Cu durere si revoltă am constatat că nu s-a schimbat nimic din pătimirile neamului românesc. Tu, iubitul nostru prieten, Banu Rădulescu, ai simtit chemarea sfântă de a lăsa urmasilor cumplita tragedie prin care a trecut neamul tău. Ca dintr-o poruncă venită de Sus, printr-o iluminare pe care tu ai avut-o, ti-ai luat sarcina de a lăsa scris prin mărturiile martirilor supravietuitori ororile prin care am trecut. Tu însuti, purtat prin puscăriile comuniste, le aveai întipărite în fiinta ta cu toate cruzimile dezlăntuite, fiind si martor la suferintele altora de lângă tine. Milioane de oameni au fost purtati prin celule ucigătoare, dintre care sute de mii au rămas în gropi comune. Constiinta ta te-a îndemnat cu forte de o nebănuită energie să dai nastere publicatiei "Memoria", operă ce se identifică cu sufletul tău si destinul cu care ai fost ales s-o înfăptuiesti. I-ai căutat cu neodihnă si dragoste fierbinte pe oriunde i-ai aflat si de la fiecare ai cules înspăimântătoarele mărturii care trebuie neapărat cunoscute si predate nemuririi. Te-am văzut la masa ta de lucru. Erai cu totul absent de persoana ta, urmărind viziunile care îsi cereau întruparea. Ne întâlneam de fiecare dată când numărul revistei "Memoria" apărea de sub tipar. Tu îl prezentai cu o modestie rar întâlnită, dar cu multumire de sine pentru darul nepretuit ce ni-l ofereai. Toti îl primeam cu sufletul deschis si cu lacrimi în ochi. Fiecare număr era o sărbătoare natională unde se regăsea toată suflarea românească.Cum ai putut să realizezi această operă unică ce întrece cu mult puterile unui om? Nu era de înteles, dar te priveam cu emotie că, tu, Banule Rădulescu, înfăptuiai porunca natională de a preda istoriei noastre, spre a rămâne în vesnicie, cel mai sângeros martiriu al neamului său. Asociem la fapta ta si actiunea de lungă durată a doamnei Lucia Hossu-Longin care a adăugat, prin sârguintă si devotament, o documentare asemănătoare, tot prin mărturii de viu grai si de prezentă autentică a celor pătimiti. Sunt singurele atestări ce ni se păstrează din tragedia noastră pe care oficialitătile si aproape întreaga presă de după revolutie le ignoră voit, cu scopuri meschine. Tu, Banule, iubite prieten, ai adus sufletul curat al neamului românesc, constiinta adevărului si datoria sacră de a sfinti cum se cuvine pătimirile neamului nostru crestin din care urmasii vor întelege biruintele ce ne asteaptă. Ai fost neasemuit de bun, cu aleasă întelepciune, binevoitor si cu multă căldură prietenească. Vei fi prezent întotdeauna în sufletele noastre si ale viitorimii, si rugăm pe Bunul Dumnezeu, iubite Banule, să-ti dea odihnă vesnică, încununată de dragostea Lui. Te-ai întors acasă, ca să te odihnesti în pământul nostru străbun din care ai fost plămădit.Pan Vizirescu
< ALIGN="RIGHT">27 decembrie 1998Omul de suflet Mai convingătoare decât argumentele logice si decât retorica principiilor era la Banu Rădulescu vorba lui izvorâtă din inimă. Faptul de a se adresa frecvent celuilat cu formula "măi, frate" indica un mod de a concepe relatiile umane ca pe o investitie afectivă, mai presus de restul intereselor. Nici când s-a zbătut să rânduiască bazele Fundatiei "Memoria", nici când a avut de pus pe roate revista, n-a urmărit "interese" legate de obtinerea vreunui privilegiu personal favorizant. De câte ori se impunea convocarea adunărilor statutare devenea iritat, nelinistit numai la gândul obligatiei de a lua primul cuvântul si a modera discutiile, fiindcă evita să se aseze în frunte. Locul lui preferat părea minuscula redactie, unde trei-patru persoane ocupau aproape întreg spatiul, iar dacă mai apărea vreun oaspete, colaborator ori solicitant, părea de-acum aglomeratie, foială, chiar hărmălaie. Ridica, atunci, capul dintre hârtoagele risipite pe birou si fata i se lumina, încât nu arăta a fi deranjat nici dacă noul sosit putea fi un necunoscut. Dincolo de reflexele unei autentice civilităti, intra în joc predispozitia lăuntrică spre comunicare. Era o înzestrare a fiintei altruiste, trecute intactă prin teribilele încercări ce i-au fost hărăzite în anii de detentie. În loc să devină rece, sceptic, distant, si-a păstrat nedisimulată capacitatea bucuriei în prezenta cuiva apt să-i dezvăluie ori să-i amintească experiente similare cu ale sale. Amintirea intra între reperele promovate ca un criteriu de încredere: "stii, am fost arestati în acelasi lot", sau "mi-a fost coleg de celulă" suna din partea sa ca o recomandare definitivă despre cineva ivit la mijlocul conversatiei si ajungea pentru a-l include în discutie, cu toate drepturile partenerului verificat. Noi ne învredniceam de atentia sa protectoare, vechii colegi de liceu militar. În stil de club select, se grăbea când se nimerea să aducă precizările de rigoare: "si el a trecut pe la Mănăstirea Dealu" sau "e dintre sturdzisti" (adică provenea de la D.A. Sturdza", cum se numea liceul militar din Craiova). Asa ne-am si apropiat unul de altul, eu având la activ un stagiu riguros la Colegiul înfiintat de Ion Antonescu la Curtea de Arges. Curioasă traiectorie sub auspiciile disciplinei militare spre a se dedica, apoi, medicinei, ca să cunoască supremele satisfactii în lumea cărtii si a scrisului! Dar, oare, câte satisfactii a contabilizat Banu Rădulescu? - bunul Banu, mai mult ocolit de noroc decât scutit de "amicale" lucrături, invidii, bârfe. I-a fost dat să închidă ochii înainte de a vedea săvârsit proiectul cel mare al fundamentării visatului edificiu de reculegere morală. Pierdută acum devotiunea lui, rămâne ca râvna emblematică la "Memoria" să-i fie monument meritat întru eternitate. Geo Serban Stimati domni Vă rugăm să primiti expresia celui mai sincer si mai adânc regret pentru disparitia celui care a
fost Domnul Dr. Banu RĂDULESCU - Presedintele Fundatiei Culturale MEMORIA. De fapt, nu se poate vorbi de o disparitie ci, mai curând, de o trecere în nemurire. Încă în 1990, D-Sa a înteles - la fel ca nu foarte multi intelectuali - faptul că România avea nevoie, în primul rând, de o renastere spirituală si morală. Iar aceasta nu se putea realiza decât prin adevăr. În conditiile în care adevărurile sinistre ale istoriei noastre recente (sub aproape 50 de ani de ciumă rosie) erau extrem de incomode pentru cei care puseseră mâna pe putere în Decembrie 1989, dr. Banu Rădulescu a avut curajul si înalta chemare de a initia proiectul Memoria - revista gândirii arestate. Cu eforturi inimaginabile, dar cu entuziasmul, tenacitatea si energia pe care i le dădeau nobilul său tel, a reusit - alături de minunatii săi colegi de la Redactia si Fundatia MEMORIA - să ne restituie documente si mărturii inestimabile despre ceea ce a însemnat, de fapt, comunismul în România. Sperăm că atât generatia actuală, dar - poate - mai ales cele viitoare, îi vor acorda întreaga recunostintă pe care o merită. Am avut onoarea si sansa de a-l cunoaste pe Domnul Banu Rădulescu la Muzeul tăranului Român, cu ocazia Adunării generale a Fundatiei din 23.XI.1996. Am fost coplesit de imensa sa noblete, de căldura si blândetea cu care îsi trata colaboratorii si invitatii. Dar oricâte cuvinte am rosti sau scrie acum, ele ar fi insuficiente. Aproape tot ce ar fi de spus a fost formulat de D-ra Roxana Iordache în editorialul "Banu Rădulescu" din România liberă nr. 2650 de sâmbătă 12.XII.1998, inclusiv invocatia finală: Dumnezeu să-l odihnească pe Banu Rădulescu alături de cei drepti! Si alături de cei nobili si generosi, am adăuga. Rugăm pe cei ce i-au fost alături, la Fundatia si revista MEMORIA, să primească condoleantele noastre, si să le transmită si îndureratei familii. Cu urarea de a reusi să continuati proiectele încă neterminate ale Domnului Banu Rădulescu, ai Domniilor Voastre Prof. Dr. docent Conf. Dr. Alexandru Cărăusu Mircea Munteanu < ALIGN="CENTER"> presedintele Miscării pentru Regatul României < ALIGN="CENTER">Filiala Iasi Dragi prieteni, S-a scurs un an si încercarea venită peste Presedintele Fundatiei Memoria, dr. Banu Rădulescu, ne-a trecut printr-un dus rece. Plângem, regretăm pierderea si în final ne resemnăm. Rămâne însă un gol în sufletul nostru, care persistă multă vreme si adeseori nu dispare deloc. Război, temnite, revolutii, cu zeci, sute de mii de pierderi omenesti, cu zeci de mii de prieteni apropiati morti în chinuri, lângă noi, fără să-i putem ajuta într-un fel, ne-au pietrificat sufletul, împingându-ne în răceală, zicem. Dar nu este asa, ne tulburăm si plângem când ne părăseste un prieten care a purtat în desaga vietii durerea acestui neam si a depus muncă titanică pentru învierea lui. Dr. Banu Rădulescu merită să fie trecut în rândul Marilor Români care s-au jertfit pentru acest Neam, adunând, fără preget, din mocirla timpului de iad comunist, dovezi de mari suferinti, pentru a lăsa posteritătii pagini de istorie neagră. Filiala Fundatiei Memoria din Câmpulung Bucovina a fost profund tulburată la vestea mortii fondatorului Fundatiei Culturale Memoria, dr. Banu Rădulescu, si regretă că n-a putut să ia parte înmormântare. Se roagă însă lui Dumnezeu să-l aseze în rândul celor alesi de El. Să-i facă parte de odihnă vesnică pentru ca sufletul lui să fie între noi întotdeauna. George Ungureanu
< ALIGN="RIGHT">Presedintele Filialei "Memoria" < ALIGN="RIGHT">din Câmpulung MoldovenescOnorat auditoriu, Iată că, după nouă ani de la aparitie, MEMORIA - revista gândirii arestate a ajuns la nr. 25! Cine ar fi crezut, la aparitia în 1990 a primului număr - cu exceptia initiatorului, fondatorului si promotorului ei, Banu Rădulescu - că ea va ajunge la nr. 25?! Cred că foarte putini. Cei mai multi îi hărăzeau o existentă de doar câteva numere... Sigur, ar fi de spus si s-ar putea spune multe despre odiseea celor nouă ani si 25 de numere, dar nu e nici momentul, nici locul s-o facem. Astăzi se împlinesc exact 6 săptămâni de când Banu Rădulescu - OMUL, MEDICUL, SCRIITORUL, fostul detinut politic, redactorul sef al revistei MEMORIA si întemeietorul Fundatiei Culturale cu acelasi nume, a trecut în nefiintă. Pe 12 februarie ar fi împlinit 75 de ani. Domnul Alexandru Paleologu a spus undeva, cândva, că nasterea este un miracol. Ei bine, noi am considerat de fiecare dată nasterea, aparitia unui nou număr al revistei un mic miracol. Si pe bună dreptate: când te lovesti de atâtea obstacole, când întâmpini atâtea greutăti si adversităti, nici nu e de mirare să socotesti aparitia revistei un adevărat miracol. De aceea am căutat să imprimăm de fiecare dată lansărilor revistei un caracter festiv, sărbătoresc, indiferent dacă ele au avut loc la Muzeul Literaturii Române, la Muzeul tăranului Român, în scoli sau universităti, în Bucuresti sau în provincie. Din păcate, lansarea de astăzi are un cu totul alt caracter: este prima lansare la care nu ia parte si pe care nu o prezidează creatorul revistei, regretatul Banu Rădulescu. Iar cele două numere pe care le lansăm au o istorie, un destin diferit. Astfel, nr. 24 a fost gândit, a trecut prin mintea, inima si mâinile lui Banu, aflat pe patul de suferintă; l-a văzut apărut, l-a răsfoit si a încercat o mare bucurie, ca la nasterea unui copil. Din nefericire, nu acelasi lucru putem spune despre nr. 25: departe de tară, sleit de puteri, lipsit de sperantă datorită necrutătoarei boli, el n-a mai avut nici elanul, nici puterea si poate nici dorinta să vadă manuscrisul si nu a mai apucat să-l vadă apărut. De aceea, în loc să fie un număr într-un fel jubiliar - 25 - el este pentru noi si pentru Banu un număr postum. Banu se gândea tot timpul - as putea spune zi si noapte - la revista lui. Si spunea mereu că Dumnezeu îl tine în viată ca să ducă revista mai departe. Dar în ultimul timp îl frământau următoarele întrebări: "Cum este posibil - spunea el - ca într-o tară cu peste 22 de milioane de locuitori, într-o tară în care zeci, sute de mii de oameni au fost aruncati în închisori din care multi nu au mai iesit... Într-o tară care aproape o jumătate de secol a trăit într-o atmosferă de spaimă, de deznădejde, delatiune, teroare si moarte... În care aproape că nu există familie care să nu fi suferit, direct sau indirect, ororile comunismului, ale universului concentrationar... Să nu se găsească - socotindu-i si pe românii din diasporă - nici măcar cinci mii (5000!) de oameni dornici să citească revista gândirii arestate... Oare ce se întâmplă cu constiinta, cu memoria colectivă a acestui popor vitregit de soartă?" Iată întrebări la care merităm să medităm! O dată cu plecarea de lângă noi a lui Banu Rădulescu, revista a intrat temporar într-un con de umbră, se află la un moment de răscruce. Dar noi suntem convinsi cu totii că ea va fi sprijinită ca si până acum si va apărea în continuare cu ajutorul si spre satisfactia noastră a tuturor. Si mai sperăm că, de acolo de unde se află acum, Banu ne va călăuzi si pe viitor, ca să ducem mai departe misiunea nobilă pe care el si-a asumat-o timp de 9 ani si că ne va ierta dacă nu vom fi totdeauna la înăltimea ideilor, initiativelor si aspiratiilor lui. Dumnezeu să ne ajute! Gh. Derevencu
Cuvânt rostit la Uniunea Scriitorilor
19.I.1999) la lansarea nr. 24 si 25 ale revistei "Memoria" Ideea si fapta întemeietoare a lui Banu Rădulescu va rămâne si va fi continuată de cei care, precum în vechiul adagiu latin "quasi cursores lampada tradunt", se vor învrednici într-o misiune si activitate pusă sub semnul Credintei si Adevărului. În continuare voi da citire mesajului d-nei Doina Cornea - presedinta de onoare a Fundatiei Culturale Memoria, filiala Cluj. Când pleacă dintre noi un om ca Banu Rădulescu, avem sentimentul că lumea aceasta devine mai săracă. Totusi, nu cred că este asa. Mutându-se în atemporalitatea lumii spirituale, Banu a lăsat acestei lumi a trecerii, care este a noastră, toate darurile pe care se străduise să ni le ofere zi de zi. Aceste daruri închinate nouă sunt: memorie si adevăr, demnitate si curaj, o nemăsurată răbdare, o noblete izvorâtă din bunătate si iubire. Banu Rădulescu! Aceste valori, cultivate de tine în timpul existentei tale trecătoare, au rămas aici, ni se adresează în continuare nouă, prin opera ta. Ultima ei expresie - poate cea mai de seamă - este însăsi Fundatia Memoria, cu minunatele ei reviste, un adevărat laborator de cercetare a adevărului nostru, ocultat de 50 de ani de mistificări. Aceste valori, aceste daruri le-ai investit acum cu tăria eternitătii. Banu Rădulescu, îti multumim! |
