2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Restituirea istoriei
Eugen Toma
 
În crestinism, uitarea e un păcat. Ne-uitarea constitue o grijă ce străbate traditia ascetică, începând din noaptea tragică de pe Muntele Măslinilor, când Isus le spune apostolilor: "Rămâneti aici si priveghiati împreună cu mine". Dar acestia "aveau ochii îngreuiati de somn"...Îndemnul la trezie este predominant în viata crestină. Sf. Ioan Scărarul pune scăderea râvnei noastre pe seama împietririi sufletului, pe seama ne-păsării care, la rândul ei, este "marca uitării". Teologul Dumitru Stăniloaie comentează în Filocalia (vol. 9) :"prin uitare, omul se rupe de trecut si de viitor. Îsi reduce viata la clipa de fată. Dar, nehrănită de amintirea trecutului si de gândul la viitor, viata clipei se slăbeste, trece ca un abur în nimic..." Până si în basmul popular apare tema învingerii vrajei somnului, în efortul lui Prâslea cel Voinic de a rămâne traz, adică "destept", pentru a nu i se fura merele de aur.
La (prea) multi români se vede astăzi dorinta de uitare a trecutului, fie că, pentru unii, acesta este rusinos, fie că, pentru altii , a fost insuportabil. De câte ori trebuie însă spus că memoria este o virtute fundamentală si că, fără ea, omul, minunata trestie gânditoare creată de Dumnezeu, se frânge si se usucă ? Nearătând limpede ce a fost comunismul, manualele de istorie din România lasă să subziste în subconstient lozinci binecunoscute de genul: "să uităm trecutul", "asa au fost vremurile", "toti am fost vinovati" (adică nimeni), "s-au făcut si unele greseli", "au fost si aspecte pozitive", etc. Tinerii, chiar dacă vor să afle adevărul despre trecut, nu-l află; vârstnicii, chiar dacă nu vor să uite trecutul, nu sunt ajutati să si-l aducă aminte. Cartea de istorie după care învată elevii de azi este de fapt un instrument politic, bun pentru pierderea alegerilor de către cei care cred că le-au câstigat în 1966, bun pentru fabricarea în serie a unor generatii lipsite de opinie. Un manual de istorie, apărut la timp, ar fi fost citit chiar si de părintii elevilor. Tradus în limba engleză si difuzat în occident, la dispozitia marelui public de acolo si a cercurilor politice, ar fi devenit un bun mesager al României.
După scurgerea a opt ani de la căderea totalitarismului, elevii ultimei clase de liceu din România beneficiază de un singur manual autorizat de Ministerul Învătământului, "Istoria românilor, de la 1821 până la 1989", 415 pagini. Ne cuprinde mila fată de elevi, siliti să învete după acest text prolix, ce îngrămădeste înadins nume si date tocmai pentru a evita o conceptualizare clară. Explicatia este simplă: cartea provine din vechiul manual ceausist, cârpit de dragul democratiei. Autori din zona aceluiasi minister prezintă o lucrare anostă, unde adevărul istoric este scufundat într-o melasă informă. După cum, în ultimii ani, în viata societătii românesti s-a urmărit semănarea "scârbei fată de politică", aici se urmăreste producerea nepăsării fată de adevăr.
În manualul la care ne referim, ultimul capitol,"Regimul comunist în România (1948-1989)", ar fi trebuit să capete o tratare deosebită, din simplul motiv că este cel mai legat de viata românilor de astăzi. Cât de greu scrâsnesc respectivii autori în fata acestei perioade de istorie ne spune însăsi scurtimea capitolului. Patruzeci de ani de mutilare tragică a unui neam sunt expediati pe nici 30 de pagini, ceea ce reprezintă o foarte mică parte din volumul cărtii. Ce trebuie înteles ? Că în această perioadă nu s-a întâmplat mare lucru sau că se invocă tacit "lipsa documentelor". Si totusi se cunosc destule aspecte ale comunismului, chiar dacă arhivele sunt în bună parte inaccesibile. Un fapt e sigur: regimul comunist a existat si România este pe ultimul loc în Europa. Să vedem ce ne învată manualul actual, de exemplu despre anii instalării terorii comuniste. Cităm, pe sărite: "Între anii 1947-1952 au fost înscenate numeroase procese politice... ce s-au soldat cu pedepse grele la închisoare sau lagăre de muncă unde au pierit multi adversari ai comunistilor... Sistemul detentionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori... ce au grupat între 1949-1964, în conditii înfiorătoare de muncă fortată si de extenuare, un mare număr de detinuti... Multi preoti au fost arestati... Între 1962-1964 au fost eliberati peste 2600 de prizonieri politici din închisorile românesti". Am subliniat aprecierile vagi, dar si enormitatea ocultării numerice. Chiar numai 2600 de condamnati politici erau în închisori în 1964, când s-au produs gratierile (nu amnistia, cum gresit se spune uneori) ? La postul BBC s-au anuntat atunci, în limba engleză, că au fost eliberati 30.000 de detinuti, cifră comunicată în Apus chiar de autoritătile comuniste. Autorii manualului nu au asteptat în gara de Nord trenurile care veneau din Transilvania, încărcate cu supravietuitori ai celulelor, supti, pământii...
Oare câti detinuti politici am avut ? Câteva zeci de mii, cum afirmă în ultima vreme un onorabil istoric, sau numai membri partidelor "istorice", cum afirmă un altul, când însusi Gh. Gheorghiu-Dej vorbeste despre 80.000 arestări de tărani, numai ? E vorba de un regim care a făcut zeci si zeci de milioane de victime pe fata globului..
Un manual de istorie trebuie să răspundă marilor întrebări privind trecutul, să dea detalii semnificative, cu talent expuse. Se tot afirmă că în general istoria nu poate fi total obiectivă, că însisi factorii determinanti sunt interpretabili. Totusi, în măsura în care evenimentele sunt tot mai bine cunoscute, se poate vorbi si despre importanta lor. Esentialul, în ultima jumătate de secol, îl constituie asaltul comunismului asupra societătii românesti, agresiune ce s-a soldat cu distrugerea totală a sistemului proprietătii, a armatei si a justitiei, în mare parte a scolii si într-o bună măsură a familiei si a Bisericii. Nici un sector al vietii nu a rămas neatins.
Neînfătisându-se într-o carte de istorie scopurile urmărite de comunism si activitatea institutiilor pivot ale statului comunist (Partidul si Securitatea), nu se poate întelege efectul dezastruos asupra economiei, demografiei si mentalitătii unui întreg popor.
În primul rând, trebuie arătat limpede că a existat o ocupatie militară sovietică, care a impus sistemul comunist prin metode de teroare. Acest fapt trebuie subliniat, căci apar astăzi situatii în care se cere o ripostă argumentată. De exemplu, să se stie că România si-a plătit înzecit despăgubirile de război impuse după cel de-al doilea război mondial si că nu a fost numai stat învins, ci si unul cobeligerant. Există apoi un mit al independentei României în cadrul "lagărului socialist". România a fost sovietizată si putin a lipsit să nu fie încorporată în Uniunea Sovietică.
Împreună cu Mongolia si Bulgaria, era singura tară având moneda divizionară de trei. În 1953, sistarea lucrărilor la canalul Dunăre-Marea Neagră, care era un lagăr de exterminare asemenea tuturor celor de la Elba la Vladivostok, s-a produs la ordinul general dat de conducerea sovietică pentru închiderea marilor "santiere ale socialismului", în urma miscărilor anticomuniste ce începuseră după moartea lui Stalin (Berlin, iunie 1953). De teamă, în URSS s-a anuntat atunci că se va acorda atentie producerii bunurilor de larg consum.
Un alt mit este retragerea trupelor sovietice din România în 1958; dar după aceea au rămas trupe sovietice în Carpati, la Mangalia, la Otopeni etc., care au plecat prin 1965. Eram atât de independenti, încât la anchetele securitătii din Bucuresti asistau generali KGB în uniformă (există martor din 1962). Pe urmă a venit scenariul "independentei" sub Ceausescu, mult sustinut de cabinetele diplomatice apusene.
Detaliile semnificative trebuie prezentate într-un manual astfel încât să suscite interesul. Iată un exemplu, prin care, dându-li-se amănunte privitoare la închisorile comuniste, elevii se vor simti antrenati si în astrofizică si în geometrie... Denumirea "black hole" (gaură neagră) desemnează un obiect cosmic cu materia atât de concentrată încât nici lumina nu poate iesi în afara lui; acest termen vine de la întelesul ce i se dădea în armata engleză, acela de carceră. Cea mai celebră (pentru englezi) a fost celula care a consacrat această denumire în India, într-o noapte de iunie 1756, cond nababul local a închis un mare număr de prizonieri în Fort Wiliam (Calcutta), dintre care multi au murit de căldură si lipsă de aer. În ceea ce priveste România secolului al XX-lea, ne putem mândri cu o "black hole" care, ani în sir, a functionat la parametri ridicati de densitate, în "reduitul" închisorii Jilava. Potrivit relatării tuturor detinutilor care au trecut prin această placă turnantă a sistemului penitenciar din epoca "obsedantului deceniu" (cum, în mod foarte delicat, se exprimă istoricii nostri literari), reveneau acolo 1,4-1,7 metri cubi de aer pentru un arestat. Vara, musculitele ce se aventurau înăuntru prin îngusta fereastră a reduitului cădeau jos, sufocate de prezenta a 200-250 de oameni îngrămăditi într-un spatiu de 350 metri cubi. Un cetătean occidental, crescut în lauda drepturilor omului, ar fi uimit să afle că în închisorile comuniste au existat detinuti politici care, timp de 10-20 de ani de-a rândul nu au avut dreptul la corespondentă, la pachet de alimente, la vorbitor sau la un căpetel de creion. Că familiile nu stiau nimic despre acei oameni, nici dacă mai trăiesc. Un tânăr român din ziua de azi va fi probabil la fel de mirat. Descris prin detalii, trecutul totalitar se conturează mai bine decât amintit prin generalităti si dă o singură imagine rezultantă: aceea a genocidului. În fata ororilor întâmplate, elevilor, adolescentilor trebuie să li se dea si o explicatie la întrebarea: "Cum de a fost posibil ?" Tinerii vor afla, spre surpriza lor, că răul vine de departe, din însesi credintele ce par normale, dominante în societate la un moment dat.
Rădăcina metafizică a răului totalitar constă în iluzia că se poate realiza raiul pe pământ. Fără o cunoastere a naturii profunde a omului si a răului în lume, se ajunge la gândirea prin categorii "ideologice", ca rasa sau clasa. În lipsa unei educatii metafizice, oamenii încep să ia în serios idei care, în fapt, devin pretexte ale unei bande care pune mâna pe puterea politică, idei maniheiste care împart oamenii în buni (adică "noi") si răi (adică "ei"). Răii sunt cei care se opun edificării paradisului terestru al clasei sau al rasei si deci trebuie urâti si lichidati. Mecanismul urii functionează pe orice schemă ideologică. Marea iluzie ce va continua otrăvirea cugetelor în societatea post-comunistă va fi tot egalitarismul, care vizează omogenizarea societătii. Când auzim vorbindu-se despre "omul sărac din popor, simplu si cinstit", să recunoastem fără gres recuzita sentimentală a mitului egalitar. Exact într-un manual de istorie, la adolescenti, trebuie să se vorbească despre rolul nefast al utopiilor !
Prima datorie a unei clase politice normale era să pună capăt secretului arhivelor si să insiste pe elaborarea unui manual general de istorie, bazat pe adevăr. Iar în privinta ultimilor cincizeci de ani, o formulă de a face cunoscut adevărul poate fi un manual anexă, denumit "Viata de zi cu zi în comunism", text obligatoriu în liceu. Pentru prezentarea noianului de suferinte, mizerii si eroism cotidian, există documente si avem si o istorie orală. Mărturiile umane, coroborate după o metodologie stiintifică, fixează fapte istoric valabile, si, de aceea, apelul la memorie este tot mai urgent..căci din lectura vietii de fiecare zi din comunism, apar trăsăturile vietii totalitare, care, după cum Andre Gide a descoperit la fata locului, este compusă din "călăi, profitori si victime". Având în nucleul său zona concentrationară, sistemul comunist a transformat viata cetăteanului într-un infern: "fiecare supraveghează, este supravegheat si se supravegheză". Sistemul trebuie să ocupe toate clipele individului, pentru a-l împiedica să se regăsească. Economia să fie organizată înadins pe principiul subproductiei (doctrina Mikoian), pentru a tine masele în ascultare. Să ne reamintim de sedintele de partid, de învătământ politic, de sindicat, de bloc, s.a.m.d., cu înfierări si demascări, cu luări de cuvânt dinainte pregătite; apoi, manifestatiile cu surâs obligatoriu, întâmpinările cu stegulete si pancarte, pasul sportiv, demonstratiile cu plăcute si cerculete, mobolizările si actiunile tovărăsesti, muncile patriotice cu soldati adunând recolta, dar nestiind să tragă cu pusca, cu functionari scosi de la serviciu si studenti luati de la învătătură si cu tinerii tinuti în cantonament (unde odraslele de stabi nu erau de găsit) - ca să se pregătească cea de-a XXXX-a (sic!) aniversare a zilei de 23 august...
Urias furt de timp, imens efort social irosit, grea strivire a sufletului. Vrem să uităm panica ce ne mâna la cozi interminabile pentru "distribuirea" alimentelor, de relatiile si pilele necesare pentru "procurarea" hranei, de "rationalizarea" zahărului, uleiului, cărnii, ouălelor etc.(începând din octombrie 1981) sau a benzinei. Să uităm cum se interzicea circulatia automobilelor iarna (când si taximetrele erau limitate) si, cum aveau voie în cursul anului să se odihnească o duminică din două ? Dar "gărzile" si paza institutiilor de către salariati, începând din aprilie 1974, zi de zi si noapte de noapte ? Nu sunt toate acestea istorie ? Dar detasamentele de muncă fortată, asa-zis serviciu militar, unde nimereau tinerii de "origine nesănătoasă"? Dar examenele de admitere în facultăti, unde cei cu "dosar bun" erau discriminati....pozitiv, putând intra fără examen, în vreme ce altii trebuiau să obtină medie mare pe subiecte grele, date în săli diferite, ba plătind si taxă, când învătământul se proclama gratuit ? În anumite facultăti (stiinte juridice, o sectie ASE, etc.) nu erau admisi decât cei cu "dosar sănătos". Dar munca pe santierele patriei cum arăta ? Dar spatiul locativ de 8 metri pătrati de persoană ? Omorârea cailor si secarea băltilor cu peste de la Dunăre ? Dar lăsarea borfasilor liberi, pentru a teroriza populatia ? Demolările de la oras si sitematizările de la sate, unde se construiau blocuri-cotet, fără apă si closet ? Dar vitele înfometate,"care-au tânjit în iarnă, mai mult moarte decât vii", sustinute de garduri prin curele ca să nu cadă ? Sunt istorie ?
Împuscarea la frontieră a celor care încercau să fugă din paradisul aranjat de comunisti, procesele cu "asesori populari" plătiti, ridicările pe timp de noapte, regimul cutremurător din închisori si din timpul tranportării arestatilor, - să le aflăm de la Soljenitîn ? A avut si România un unicat de oroare tortionară,"reeducarea" de la Pitesti si din alte închisori, bun pentru Cartea Recordurilor, despre care actualul manual de istorie nu scoate o vorbă. Probabil că nu se cade să pomenim nici decretul din 1966 interzicând întreruperea de sarcină, din cauza căruia au murit mii de femei. Până în 1989, femeile au fost umilite în masă prin controale la serviciu, într-un fel de viol colectiv, iar altele erau obligate să sufere chiar si a treia cezariană. Au dat nastere "decreteilor", veniti pe lumea aceasta prea multi, pentru care nu s-a mărit numărul de locuri în grădinite, scoli, licee, facultăti. Acesti copii, care au început să se nască în 1967, au crescut în întuneric efectiv, pentru că din 1973 (asa e ?), s-a oprit iluminatul străzilor si s-a redus consumul de electricitate. Profesorii îsi mutaseră orele de curs sâmbăta si duminica, pe lumină de zi, iar scolarii îsi făceau temele la lumânare.
Oare autorii manualului de astăzi vor ca aceste lucruri "mărunte" să se repete ? Lectia de istorie trebuie să se ocupe de evenimentele importante.... Atunci să aflăm de ce dictatorul "independent" a plătit integral datoria externă a tării (când nici un stat nu o face), aruncând tara într-o criză economică de neimaginat, care se continuă si în prezent.
Lăsându-i să fure ca să-i aibă la mână, regimul comunist a reusit să le distrugă oamenilor forta de muncă, acestia pierzându-si dorinta si obisnuinta de a munci. De mergem departe spre trecut, descoperim în mintea câtorva supravietuitori amintiri interesante. În vara anului 1952, înaintea mortii lui Stalin, anuntată în martie 1953, mama mea, învătătoare în comuna Herăstrău de lângă Bucuresti, a primit dispozitie de la director să dea jos portretul tătucului popoarelor din sălile de clasă; a doua zi, a venit contramandarea. Iată instantanee pe care istoricii le refuză din prejudecata corectitudinii si pe care le va înghiti uitarea.
O a treia modalitate de a prezenta esenta "epopeei comuniste", este să se arate cum aceleasi scopuri au dat aceleasi rezultate pe toată fata pământului si că foametea din Ucraina din anii '30, cea din România lui Ceausescu si cea din Coreea de Nord actuală nu sunt simple întâmplări. Or, publicarea unei culegeri de texte oficiale, din timpul regimului totalitar din România si din celelalte tări comuniste, va pune la dispozitie "documentele" cele mai accesibile istoricilor. Selectate - fără modificări - cuvântări, comunicate, articole, stiri, legislatie, chiar fotografii, afise si lozinci, aceste documente vor fi relevante pentru oricine care cât de cât simtul realitătii. Elevii englezi, de pildă, au la îndemână astfel de cărtulii, din care trebuie să deducă singuri trăsăturile regimurilor totalitare. Din însesi acele texte, răzbeste glasul ideologilor, cu limbajul de lemn, plin de ură sau de triumfalism stupid.
"Nici un popor din Europa nu a suferit mai mult represiunea comunistă" (Bill Clinton, presedintele SUA, cuvântarea tinută la Bucuresti, 1997). Într-adevăr, tinerii trebuie să stie că nicăieri în Europa, cu exceptia Albaniei, nu a fost mai deplină stăpânirea comunistă ca în România. La noi se lucra în zilele de Crăciun si de Paste, când chiar bolnav fiind, era bine să fii la serviciu. La restaurantul securitătii se servea carne numai în zilele de post (miercurea si vinerea). Ateism militant, care nu a lipsit să lase urme în suflete. Aceia care dădeau cel mai mic semn de demnitate erau hăituiti sau chiar lichidati. O rezistentă surdă a existat totusi în România; mai mult, există astăzi destule relatări despre rezistenta armată, despre răscoale tărănesti împotriva colectivizării - miscări ce au continuat până în 1960, bineînteles nementionate de actualul manual de istorie. Dar tot din sânul poporului român s-a recrutat aparatul de represiune, oamenii care, justificati "ideologic", au chiar ucis sute si sute de mii de români. Din manual ar trebui să afle tinerii că, din 1948, autori clasici români au fost interzisi sau cenzurati, că limba rusă era singura limbă străină predată (evidentă formă de desnationalizare), fresca sălii Ateneului Român era acoperită, înaintea demolării bisericilor fuseseră distruse statui, schimbate nume de orase, străzi si scoli, interzise cuvinte ale limbii române. Din lipsă de comunicare interumană, românii de astăzi vorbesc rău limba română si nu au bagaj de cultură.
Cinste românilor din 1946, care au votat în majoritate împotriva comunismului, în plină ocupatie militară sovietică! Erau un alt popor, diferit de acela, doborât, care după1989, pretins crestin, a votat în două rânduri pentru un presedinte "liber-cugetător", fost comunist de frunte.
Întrebând trecutul, se va găsi explicatia stării de astăzi a natiunii: cum a fost alterat simtul dreptătii la români, cum au ajuns românii dependenti psihic tocmai de aceia care distruseseră economia natională si le anihilaseră libertatea. Generatiile de acum nu mai vibrează la vechile clisee mobilizatoare despre glia străbună sau traditia strămosească. Miturile din trecut nu mai au răsunet; la sat nu se mai naste vesnicia, ci se continuă niste obiceiuri.Trecutul romantizat, cu daci viteji, acum ne joacă renghiuri; de pildă, istoriografia sovietică a inventat o altă natiune, cea "moldovenească", ce provine din daci si ...slavi. Nu putem combate rasismul naiv practicat la popoarele din jur, dacă noi însine îl luăm în serios pe al nostru. Natiunea nu mai este o categorie metafizică si apelurile fariseice la "gloria neamului" sunt mai degrabă diversiuni pentru a ne abate de la datoriile prezentului. Numai prin conceptualizarea bazată pe ideile democratiei si pe adevăr istoric se poate constitui o viziune asupra trecutului, care să ne fie utilă în viitor. După trei generatii mintite,o carte de istorie cinstită este o urgentă absolută pentru sustinerea constiintei românesti.
Istoria scrisă pentru tineri si pentru bătrâni, nu poate ignora nici anii de după 1989, perioadă greu de înteles pentru străini si chiar pentru români. Să facem însă un exercitiu de istorie comparată: să ne imaginăm că, la sfârsitul celui de al doilea război mondial, în Germania hitleristă învinsă, nu se tine procesul de la Nurnberg, dar se fac alegeri libere. Iată o temă de discutie într-un bun manual de istorie, pe care nu-l avem. Amânarea aparitiei lui face parte tot din istoria românilor. Si începem să simtim cum viata noastră trece "ca un abur în nimic"...

- născut la 5 iulie 1932;
- absolvent în 1955 al Facultătii de fizică din Bucuresti;
- doctorat în fizică (astrofizică) în 1973;
- cercetător stiintific la Institutul de fizică al Academiei, cercetător principal la Institutul de cercetare si proiectare electrotehnică.

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.