|
 |
|
"Si dacă acum s-ar reedita biografia mea, cred că as urma acelasi drum"Cine l-a cunoscut de domnul Coposu poate considera acest lucru un urias privilegiu. Cine i-a fost prieten a fost un om norocos. Iar cine nu a avut sansa de a-l īntālni personal a fost cu certitudine impresionat de faptul că era contemporan cu el. Fără īndoială că trebuie să se fi īntāmplat ceva deosebit pentru ca un om să fie, fără efort, o personalitate. Domnul Coposu era mai mult decāt atāt. Era o personalitate a istoriei Romāniei.
L-am īntrebat cāndva pe domnul Coposu dacă īsi regretă destinul...
- Cred că am avut o viată plină. Si dacă acum s-ar reedita toată biografia mea, cred că as urma acelasi drum. Chiar stiind că urmează anii de puscărie. Am stiut, sigur, la un moment dat, că voi intra la īnchisoare, desi nu-mi imaginam cāt voi sta. O stia si Maniu care ne-a pregătit pentru asta. Ne spunea că noi vom fi victima confruntărilor dintre cele două lumi, că vom fi dusi īn Siberia si că vom constitui monedă de schimb. Eu am avut sansa să-l văd pe bietul Maniu īn timpul procesului nostru. Un temnicer pe care-l cunosteam, si care beneficiase de atentia noastră, a venit la mine si mi-a spus:
"Domnu' doctor, vreti să-l vedeti pe Bătrānu'?" M-am dus īn celula lui si Maniu mi-a spus: "Eu n-am să supravietuiesc. Dacă tu vei trăi, să nu lasi partidul să moară." E un testament care mi s-a īntipărit īn inimă.
- Si nu l-ati lăsat să moară...
- Nu se putea. De aceea i-am si spus d-lui Iliescu de atātea ori: "Domnule, să nu mă tratezi ca pe un om de dialog care tinteste la demnităti. Nu mă interesează să fiu prim-ministru, nici altceva. Eu vreau doar ca, pānă mor, să reorganizez partidul. Si el stie treaba asta. O stiu toti prietenii mei. De-aia mi-au făcut figura si, īn lipsa mea, m-au pus pe listele de la Senat. Īn fine, am certitudinea că, īn curānd, situatia din Romānia se va normaliza si vom scăpa de cripto-comunisti. Si fiti atenti, anumite pronosticuri, anumite certitudini nu mi-au fost dezmintite. Chiar c-a trebuit să astept. (rāde īnveselit, parcă) Puscăria este un exercitiu pentru a-ti antrena răbdarea. Acolo, răbdarea īntrece orice fel de imaginatie, am experimentat pe pielea mea. Dar, am avut dreptate să sper. Stiu că si acum am dreptate.
Domnul Coposu a respectat testamentul lui Maniu si a reīnviat un mare partid al istoriei noastre. A murit īmpăcat, pentru că acesta a fost marele lui vis. Un vis īngemănat cu speranta pentru viitorul nostru.
Atunci cānd te īntālnesti cu un om de un asemenea calibru e greu să nu fii tentat să-l idolatrizezi. Cine l-a cunoscut īnsă pe domnul Coposu stie bine că el nu dorea asa ceva. Nu avea nevoie de asa ceva. Corneliu Coposu a fost un om mare īn mod firesc, fără ostentatie. El se simtea senin povestindu-ti despre sperantă chiar si atunci cānd īsi amintea ce-a pătimit.
- "Īn anumite etape ale acelei epoci a fost īngrozitor, dar eu am tendinta de a retine doar momentele senine. Pentru că, īn afară de ultima perioadă de izolare...
- Opt ani?
- Da. Atunci n-am vorbit cu nimeni, n-am māncat pāine ani de zile, n-am văzut lumina soarelui si, bineīnteles, n-aveam un creion sau o bucată de hārtie, sau foc la care să mă īncălzesc...
- Domnule Coposu, ati avut o copilărie fericită, ati fost un copil precoce, si, la 16 ani, ati devenit seful de cabinet al unui mare om politic. N-ati avut experienta nefericirii pānă au venit comunistii. Cum ati putut, la intrarea īn puscărie, să nu simtiti că se prăbusesc toate peste dumneavoastră? Cum puteti povesti totul cu atāta seninătate, chiar cu umor?
- Poate e curios. Dar e adevărat, nu am nici un fel de ranchiună. M-am īntālnit, după ce-am iesit, cu un tortionar al meu care mă bătuse. O sfeclise (rāde). Desi era pus la adăpost pentru că era tot pe vremea lor. Nu-l uram, ci doar īl compătimeam. Altfel nu poti trata un tortionar. Am fost mereu uluit cum puteau fi determinati niste oameni să-si chinuie semenii fără nici un motiv. Pentru ei, noi eram cifre, habar n-aveau cine suntem. Una din īntrebările care mă chinuie este aproape o obsesie: ce-au putut să le spună acestor oameni ca să-i determine să intre īn celula lui Mihalache - care avea 82 de ani si care nu se putea misca - si să-l bată. Sau īn celula lui Rădulescu-Pogoneanu care era pe jumătate paralizat si pe care īl băteau īn pat. Cine stie ce depersonalizări sau transformări se petreceau īn "omul nou" al socialismului?! M-am obisnuit mult mai usor cu sistemul tortionar pe care l-am experimentat decāt cu bătaia unor necunoscuti, care ziceau că īsi fac datoria. Dar de urāt nu urăsc." Corneliu Coposu nu a povestit surorilor sale ce-a pătimit. Ele au aflat abia tārziu, după revolutie, ce i se īntāmplase fratelui lor. "N-am popularizat epoca aceea. Le-am menajat pe ele, dar e si destul de penibil să vorbesti despre tine. Si apoi, oricāt talent ai avea, oricātă imaginatie, este peste putintă să faci pe cineva străin de toate astea să creadă sau să īnteleagă. Uneori, am ezitat să spun anumite lucruri atāt de incredibile, pentru că, īmi dădeam seama că un om normal, neobisnuit cu manierele asiatice aplicate de comunisti, ar fi putut să nu te creadă. Uneori, īmi dau seama că nici eu n-as fi crezut propria mea poveste, dacă mi-ar fi relatat-o altul. De altfel, desi nu le-am uitat, nu-mi mai provoacă, acum, nici măcar resentimente. Cred c-a fost destinul care a supus o generatie īntreagă la acest experiment. Unii au suportat, altii s-au prăpădit. O parte din inima mea a rămas cu fiecare mort īn parte. Am lăsat acolo, odată cu prietenii care s-au prăpădit, o bucătică de istorie si din biografia mea."
Dl. Coposu mărturisea că a īnceput o "imitare" a lui Maniu de care īsi amintea cu piosenie. "Da, am īncercat să-l imit pe Maniu, dar n-am reusit." Poate avea dreptate. N-a reusit să fie Iuliu Maniu. A fost, pur si simplu, Corneliu Coposu, căruia nimeni, niciodată nu i-a zis "tovarăse", nici măcar din greseală. Maniu i-a spus, odată: "Măi Cornele, noi nu lucrăm cu īngeri, ci cu oameni" si a tinut bine minte asta. Si atunci cānd a uitat să vorbească, si atunci cānd, transpirānd, se chinuia să īnvete. Si chiar atunci cānd, rāzānd, ne-a povestit cum, uitāndu-se īn oglindă īn trenul care-l ducea spre domiciliul obligatoriu, s-a īntrebat "cine-i acolo, īn tabloul acela atāt de urāt?" Este destul de greu să eviti patetismul atunci cānd vorbesti despre Corneliu Coposu. Spui cu multă usurintă, fără teama de a părea banal, că a fost un om mare, că am pierdut o sperantă sau că nimeni dintre cei vii nu-l poate īnlocui. Si, totusi, asa este.
De acum īnainte totul va fi mai simplu pentru adversari si totul va fi mai greu pentru prieteni... Discutie realizată de Roxana Badralexi |
|
|
| |
|
|
|
Ultimele
numere: |
 |
| NUMARUL 68-69 |
| |
 |
| NUMARUL 66-67 |
| |
 |
| NUMARUL 64-65 |
| |
 |
| NUMARUL 63 |
| |
|
| Arhiva revistelor |
|
