2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Drepturile românilor asupra Basarabiei
Victor Papacostea
 
Drepturile românilor asupra BasarabieiPentru a treia oară, Rusia, uzând de fortă, ne răpeste Basarabia. Mergând pe drumul imperial al Rusiei de altă dată, Sovietele si-au însusit si argumentul preferat al diplomatiei tariste: Basarabia reprezintă un bun teritorial al Rusiei, rupt din trupul imperiului otoman, iar nu din acela al statului român. În al doilea rând, prin statistici si interpretări demografice falacioase cată a se contesta românitatea unei provincii, în care chiar hărtile rusesti antebelice recunosteau o majoritate absolută românilor. Formula fără sens lansată de Racowsky altă dată este reactualizată: "Basarabia este locuită de latini, slavi si mongoli, care vorbesc româneste".
Si în sfârsit, potrivit noului curent de gândire, se afirmă că Basarabia intră în spatiul vital al Rusiei. Să răspundem pe scurt acestor afirmatiuni cu datele pe care ni le pune la îndemână stiinta. 1. Basarabia n-a fost luată de rusi de la turci, ci a fost ruptă din statul moldovean. Acest stat a avut existentă continuă, de la întemeiere si până la contopirea lui, în 1859, cu principatul muntean. El n-a fost nici un moment provincie turcească, ci un stat aparte, cu monarhul si guvernul său, cu stemă si aparatură statală, cu frontiere, cu organizatie militară proprie.
Dacă sub unii dintre domnii fanarioti, unele dintre institutii, si formele acestei autonomii au înregistrat o stare de decadentă, sub altii, dimpotrivă, ideea de stat, de monarhie românească, s-a afirmat cu toată tăria. În statele crestine pe care turcii le-au provincializat, ei n-au mai lăsat nimic din organizatia politică găsită; adesea ei au făcut chiar colonizări militare. Asa au făcut în statele balcanice, asa au făcut si în Ungaria.
Moldova s-a închinat de bună voie turcilor si le-a plătit tribut în schimbul protectiunii militare. Acestia n-au avut, niciodată, nici un drept teritorial asupra ei. Celor care nu pricepeau - sau se făceau a nu pricepe - raporturile juridice dintre cele două state, turcii însisi n-au pregetat a le da explicatiunile cuvenite. Astfel au făcut plenipotentiarii otomani cu prilejul tratativelor premergătoare păcii de la Carlowitz. Fată de anume revendicări polone în trupul Moldovei, ei au răspuns cu fermitate că nu pot da lucrul care apartine altuia si pe care s-au legat pe Coran să-l apere. Când diplomatia polonă a citat - pentru analogie - cazul Dalmatiei si al altor provincii pe care turcii le cedaseră germanilor, a intervenit diplomatia Vaticanului, explicând în termeni precisi că Dalmatia este o provincie turcească, pe când Moldova este un stat aparte, cu vechime, avându-si printul si ordinea sa politică. Amintirea acestor discutii s-a păstrat si în cronica tării. Iată ce spune Neculce: "Lesii încă cereau tare tara Moldovei, dar turcii au răspuns pentru tara Moldovei, zicând că tara Moldovei nu pot să o dea să le fie lor podană că este volnică, iar turcilor este închinată, iar nu luată cu sabia."
Dar chiar din raporturile diplomatice pe care domnii Moldovei le-au avut cu rusii însisi se vede cu prisosintă că Moscova a considerat statul moldovean - chiar în vremurile cele mai triste ale suveranitătii turcesti - ca o organizatie politică de sine stătătoare, liberă pe vointa sa. S-ar putea cita multe exemple în acest sens. Ne vom opri însă la cele mai caracteristice pentru obiectul acestor rânduri; la acele tratate care caută a obtine întregirea Basarabiei, pe care, cum se stie, turcii, o trunchiaseră încă de la începutul veacului XVI - pentru motive strategice - ocupând milităreste partea de sud (Bugeacul).
Trebuie să adaug că de la ocuparea acestei regiuni de către turci - în vremea lui Stefan Lăcustă - idealul politic al moldovenilor, transmis din generatie în generatie, a fost refacerea integritătii teritoriale. Nestins a rămas veacuri în sir în sufletul societătii moldovene acest ideal. Stimulând când interesul Poloniei, când pe acela al Germaniei (pentru libertatea Dunării de Jos si a Mării Negre), aliati când cu unii, când cu altii, moldovenii au dus lupte crâncene pentru realizarea acestui ideal. Cât de puternic îi stăpânea dorinta de a reîntregi Basarabia, se vedea din izbucnirea lui Despot Vodă. Venetic inteligent, el caută să-si însusească integral sentimentele si idealurile societătii peste care vroia să domnească. "Scopul meu - spune el cu zelul neofitului - nu este altul decât să fie Dunărea hotar tării mele Moldova si să mă lupt zi si noapte cu necredinciosii si blestematii de turci". În altă parte el anuntă că si-a asigurat ajutorul împăratului german pentru izgonirea turcilor din sudul Basarabiei. Si Gaspar Gratiani - alt venetic - si-a însusit cu toată căldura idealul politic al Moldovei, de a scoate sudul Basarabiei de sub ocupatia militară otomană.
Mai ales cei din tara de Jos ("josenii") au arătat o mare dârzenie în această neîntreruptă guerilă. O întreagă elită militară s-a format si s-a otelit în aceste lupte. În timpul domnilor slabi, ori prea plecati turcilor, multi dintre acesti luptători treceau în Polonia. În armata lui Sobieski - care făgăduia mereu concursul său militar pentru izgonirea turcilor si a tătarilor din sudul Basarabiei - erau regimente întregi formate din acesti "guerrilleros" ai Moldovei de altă dată. În campania din 1684 dezlăntuită de Stefan Petriceicu Vodă tineri boieri străbăteau satele si târgurile chemând pe bărbati la luptă pentru libertatea sudului Basarabiei. Ei răspândeau un manifest în care se spunea: "Veniti să fărâmăm păgânul, să ne răscumpărăm pământul nostru, care dintr-însa ne-au înstrăinat păgânii". Au răspuns la apel mii de luptători, apartinând tuturor claselor sociale: boieri, târgoveti, tărani. În fruntea tuturora erau, spun izvoarele, Sorocenii, Orheenii si Lăpusnenii. În anul 1689 Polonii ridicând pretentiuni asupra Sudului Basarabiei se lovesc de rezistenta Imperiului German. Împăratul cere ca după ce trupele turcesti si tătăresti vor fi izgonite "Bugeacul să fie dat Moldovei care si-ar fi redobândit astfel vechile hotare." Atunci când Polonia se arată incapabilă a duce această luptă si când Imperiul German pare a se dezinteresa de soarta Moldovei, domnii nostri si-au aruncat privirile către rusi. Desi acestia erau încă foarte departe de Nistru, totusi, fiindcă aspirau si ei să libereze Crimeea de sub stăpânirea Semilunei, alianta cu moldovenii era firească. Primul domn moldovean care încheie un tratat cu rusii în speranta că va libera cu ajutorul lor Sudul Basarabiei, este Gheorghe Stefan. Într-o scrisoare a acestuia, din 24 decembrie 1664, citim: "locurile, pământurile si cetătile pe care turcul le-a dezbinat de Moldova, precum si Cetatea Albă, Chilia, Tighina si Bugeacul, le va răscumpăra Marele Duce cu arma si le va da înapoi Principatului Moldovei pentru totdeauna (jure haereditario)".
Iată dar că Moscova, aliata lui Gheorghe Stefan, recunoaste dreptul istoric al Moldovei asupra tărilor din Basarabia pe care turcii, prin abuz, i le răpise. Pe vremea aceea, însă, repet, rusii erau departe de Nistru, nu cuceriseră încă nici Crimeea! Moldovenii puteau crede în sinceritatea aliatilor lor. Mai târziu, însă, în timpul tratativelor pentru pacea de la Carlowitz, după cucerirea Azovului, îsi deschide drum teama de imperialismul rus. Un diplomat austriac a avut, cu acest prilej, o pătrundere cu adevărat profetică. Arătând necesitatea anexărei Ardealului de către austrieci, el argumenta în felul următor: "...Posesiunea Transilvaniei este un zăvor sigur împins contra covârsitoarelor pretentii ale rusilor, care, deocamdată par a ameninta numai Crimeea cu înghitirea, dar în cazul reusitei acestei întreprinderi ar întinde dorinta ei de cuceriri si asupra Basarabiei, exercitând o presiune tot atât de păgubitoare asupra Austriei, ca si asupra Poloniei".
Iată dar cât de sensibilă era pe atunci diplomatia central-europeană fată de înaintarea lui Petru cel Mare. Nici nu luase Crimeea si primejdia pentru Europa Centrală era denuntată. În acest spirit de îngrijorare trebuie să întelegem si atitudinea plină de rezerve bănuitoare a lui Dimitrie Cantemir. Aceste rezerve îl fac să prelungească tratativele cu Petru cel Mare până ce - cu destulă greutate - au căzut la învoială asupra unei formule de tratat, în care grija de căpetenie este iarăsi garantarea integritătii teritoriale a Basarabiei. În versiunea românească a tratatului încheiat atunci între Petru cel Mare si Cantemir - de la monarh la monarh si de la stat la stat - acest punct se află la început si sună astfel: "tara Moldovei cu Nistrul să-i fie hotarul si Bugeacul, si cu toate cetătile, toti a Moldovei să fie."
În versiunea rusească - art. 11 - se spune încă mai precis: "Hotarele Moldovei, după vechile ei drepturi sunt acelea formate de Nistru, Camenita, Bender, cu teritoriul Bugeacului, Dunărea, Muntenia, Ardealul si Polonia, după hotărnicia făcută."
Se poate o mai precisă delimitare a hotarelor vechii Moldove decât aceasta pe care a semnat-o în primăvara anului 1711 însusi Petru cel Mare? Spiritul de prevedere a îndemnat pe domnul moldovean să facă o mentiune specială asupra Benderului si Bugeacului. Se temea, desigur, ca nu cumva rusii să le scoată ca pământuri turcesti si eventual să le anexeze. Întregul act invocă cu hotărâre "vechile drepturi ale Moldovei" si se străduieste a nu lăsa nimic expus interpretărilor în legătură cu teritoriile din sud, aflate sub ocupatie militară otomană.
Grija ca trupele rusesti să nu îsi prelungească ocupatia în Sud, după evacuarea garnizoanelor turcesti si a sălasurilor tătăresti, îl face pe Cantemir să adauge în tratate următoarele noi precisiuni: "Numai deodată, prin cetăti, să aseze Moscalii osteni, pân s-o întemeia tara; iară apoi să lipsească oastea Moschicească."
Ceva mai mult, Cantemir si boierii, vrând să prezerve tara de orice înrâurire rusească, au introdus în tratat un articol special, care interzice infiltrarea rusilor în viata politică a Moldovei, cumpărările de mosii si chiar însurătoarea lor în tara Moldovei. În felul acesta ei cată a înlătura orice mijloc de penetratiune a lor în Moldova. Cronicarul Moldovei încheie apoi, vădit satisfăcut: "pre aceste poncturi au giurat tare împărătia Moscului si-au si iscălit mai gios..." Iată dar, chiar în tratatele semnate de tari, recunoscut dreptul sacru al Moldovei asupra întregului teritoriu până la Nistru. Răpirea Basarabiei la 1812, ca si azi, s-a făcut deci exclusiv pe temeiul fortei si împotriva dreptului. În modul acesta au răpit tarii libertatea a zeci - ba putem spune chiar sute de popoare si semintii. În octombrie 1917, sub înrâurirea ideilor de generozitate si libertate, conducătorii revolutiei s-au arătat hotărâti să revizuiască, si sub acest aspect, opera tarismului. S-au gândit să ridice la o viată proprie pe toti cei îngropati în acest vast cimitir al libertătii. Ei au lansat acea faimoasă declaratie de drepturi în favoarea natiunilor din Rusia. Prin această declaratie se consfintea tuturor hoardelor robite în vremurile imperialismului rusesc "dreptul de a dispune de ele însile până la separarea si constituirea de state independente". Pe acest temei, Basarabia s-a proclamat independentă, iar apoi, prin votul din 10 aprilie 1918, rostit de Sfatul tării, ea a reintrat în comunitatea natională din care fusese smulsă la 1812.
Azi Sovietele au abandonat ideile de justitie care au călăuzit pe unii dintre promotorii revolutiei. S-au reîntors la metodele si telurile tarismului. Am fi putut însă nădăjdui că, dacă dl. Stalin a găsit în Petru cel Mare punctul de asemănare între cele două regimuri, va păstra din arhiva marelui împărat si actul prin care ni se recunoaste dreptul teritorial până la Nistru. 2. Să ne oprim acum putin si asupra aspectului geopolitic si asupra afirmatiei că Basarabia intră în spatiul vital al Rusiei. Stiinta geografiei fizice si stiintele naturale au dovedit cu prisosintă că Basarabia este un teritoriu carpatic. După cele mai noi cercetări stiintifice, Europa nu se termină la Muntii Urali, ci mult mai spre Vest, la istmul pontico baltic - adică pe linia care uneste Marea Neagră cu Marea Baltică, plecând de la gura Nistrului si răspunzând la vărsarea Vistulei.
Această delimitare poate fi urmărită în structura geopolitică, în faună, în floră, ca si în climă.
Sub raportul structurii, la Răsărit de Nistru, stepa rusească alcătuieste un bloc geologic care a rămas în nemiscare din era primară. (Straturile pământului sunt paralele, ca foile unei cărti.) În schimb, la Vest de Nistru scoarta pământului a fost viu frământată de o mare miscare orogenetică pe urma căreia s-au născut Carpatii. Formarea masivului carpatic a rupt sub raportul geologic Europa de stepa rusească. Dealurile Moldovei si podisul Moldo-basarabean sunt deci pământuri carpatice. Între râurile tâsnite din timpul ruperii este si Nistrul "ultima apă carpatică spre Est", cum o numeste un emerit geograf. Această apă s-a scurs ca pe un jgheab către mare, pe linia unde s-a produs ruptura însemnând odată mai mult hotarul de separatiune între cele două lumi. Astfel am putea spune că, prin însusi actul de creatie al arcului carpatic, Basarabia a fost asezată în afara stepei. Într-un singur punct - la sud - s-a păstrat legătura cu stepa. O adevărată poartă între cele două lumi. (Este interesant că turcii cucerind Tighina au dat acestui oras numele de Bender, adică "Poartă".)
Separatiunea aceasta a înrâurit în gradul cel mai înalt conditiile în care s-a desfăsurat viata omului. Nistrul, ca si diferenta de nivel care a rezultat, n-a putut să împiedice, fireste, interferentele etnice (din stepă asupra platoului si de pe platou în stepă), însă sub raportul politic Nistrul a fost consacrat ca frontieră politică si militară din cele mai vechi timpuri. Statul lui Burebista - chiar când armatele marelui rege ajunseseră la Bug - n-a depăsit această limită. Chiar în sistemul defensiv român, ultimele linii de fortificatii se află pe pământul Basarabiei. Când, mai apoi, năvălirile tătarilor au provocat cruciada din 1545-59 punctul terminus al acestei mari actiuni militare pentru evacuarea barbarilor a fost tot Nistrul. Operatia s-a efectuat la aripa dreaptă prin Basarabi, iar la aripa stângă prin voievozii maramureseni. Elementele politice si militare organizate în Carpati au atins Nistrul, atât în bazinul superior cât si la vărsare, aproape îndată după întemeiere. Se poate spune că atât întemeierea cât si expansiunea până la această limită este opera aceleiasi generatii.
Statul moldovean însusi s-a născut - am putea spune - din nevoia unei bariere despărtitoare opusă semintiilor ce roiau în stepă; ca o marcă a statului apostolic maghiar spre Răsărit. Ne-o spune însusi Ureche: "la început a fost domnia o căpitănie". Caracterul militar al noului stat moldovean s-a mentinut multă vreme. Fortificarea Nistrului a fost grija de căpetenie a tuturor voievozilor de seamă. Cetatea Albă, Tighina, Soroca, Orheiul, Hotinul - cu regiunile respective, locuite de o populatie militarizată - au alcătuit un sistem de apărare care a garantat pacea si prosperitatea Ardealului, Ungariei Superioare si Poloniei Meridionale. Numai sub pavăza puternică a acestui sir de cetăti a fost cu putintă prelungirea marilor drumuri comerciale continentale spre Gurile Dunărei si către Marea Neagră. Aceste drumuri, venind de departe, din centrul si nord-vestul Europei, traversau Moldova - cel "maghiar" către Chilia, iar cel "polon" către Cetatea Albă - si se prelungeau apoi pe mare către Cafa, Constantinopol, Asia Mică, Cipru si întregul bazin al Mării Mediterane. Germanii pe uscat, italienii pe apă, au detinut vreme îndelungată acest întins, comert care n-ar fi fost cu putintă fără ordinea politică si militară a statului moldovean. Nicăieri, ca în bazinul Nistrului, nu se vede - în structura demografică - caracterul si originea militară, grănicerească, a vechii societăti moldovene. În concluzie: pământ carpatic, ca origină si apartenentă, Basarabia a fost din vremea dacilor si până în zilele noastre câmpul de expansiune etnică si politică firească al populatiei carpatice. Si azi populatia românească a Basarabiei este mereu întărită de elementul mocănesc; sunt sate al căror caracter ardelean încă nu s-a sters cu totul. Cât de indisolubil este legată această provincie de restul Moldovei, cât de mult ea intră în spatiul de compensatie economică al Moldovei au spus-o si boierii în plângerea pe care au rostit-o la 1812 împotriva răpirei. Basarabia este pentru ei "tot câmpul si inima tării, izvorul vitelor, magazia tării, îndemânarea si adăpostirea pământenilor." 3. În ceea ce priveste situatiunea demografică nu vom insista prea mult. La 1812, în anul răpirii, Basarabia avea, fată de 350 000 de români, abia vreo 25-30 000 de străini. La 1862, după 4 decenii de stăpânire rusească într-o lucrare întocmită de Statul Major al armatei ruse stă scris: "Basarabia este locuită de moldoveni, care compun 3/4 din totalul populatiunii sale. Judetele Chisinău, Bălti, Soroca sunt exclusiv poporate de moldoveni; în judetul Hotin ei sunt amestecati cu Rusini sau Ruteni, care par a fi autohtoni aci (?); în judetele Bender si Chisinău, ei sunt amestecati putin cu elemente venite de pretutindenea si care s-au asezat prin orase cu permisiunea guvernului. Moldovenii compun un neam de oameni care locuiesc de secole în părtile de nord si din centrul Basarabiei; ei prin urmare pot să fie considerati pe aci ca adevărati autohtoni; în judetele de la sud, din contră, ei mai cu seamă au ocupat locurile părăsite de tătari. Aproape toti răzesii si cea mai mare parte din tărani, precum si majoritatea mărginasilor de prin orase, apartin asemenea acestui neam". Bineînteles, acest procent a mai scăzut datorită dislocărilor de populatie românească si colonizărilor necontenite cu străini. Totusi, procentul de 48 la sută pe care ni-l dă statistica rusă din 1897 este departe de a corespunde realitătii. De altfel chiar autorul lucrării afirmă că numărul moldovenilor trebuie să fie mult mai mare. Cifra admisă de soviete în 1923 arată un procent românesc de 56 la sută. Restul de 44 de procente se împarte între celelalte 14 nationalităti colonizate an de an, în vremea stăpânirii tarilor.
Dar mai mult decât statisticile - întocmite adesea pentru a ascunde adevărul - sunt mărturiile de opinie ale atâtor personalităti din viata fostului imperiu. Cunoscând cifrele reale, aceste personalităti priveau cu mult scepticism viitorul. Credem interesant a aminti cuvintele generalului Kuropatkin care, încă din 1910, a prevăzut - judecând situatia demografică - separarea Basarabiei de Rusia: "În viitor, fie pe cale pasnică, fie în urma unui război, Basarabia se va întoarce la România, căci unitatea poporului român este inevitabilă." iulie 1940
"Libertatea"
S-a născut la 21 ianuarie, 1900, la Viziru (jud. Brăila), dintr-o familie de intelectuali aromâni originari din Veria (Grecia); face studiile secundare si universitare la Bucuresti. Îsi ia doctoratul în istorie cu "Magna cum laude", în 1932. Este profesor secundar la Bucuresti începând din 1919, subdirector la Liceul "Gheorghe Lazăr" din capitală (1926), conferentiar (1934-1942) si profesor (1942-1947) la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitătii Bucuresti, sectia de Istorie, fondator si director al liceului "Mihai Eminescu" (1926-1927) si al Institutului de Studii si Cercetări Balcanice (1938-1947). Alături de elementele de elită ale tinerei generatii de istorici, a colaborat la "Revista istorică română", care milita pentru înnoirea stiintelor istorice. A întemeiat si condus revista "Balcania" (1938-1947). Promovând studierea paralelă si comparată a istoriei popoarelor balcanice, a scris studii si articole de acest profil, interesante, cu interpretări originale. Adevărata sa vocatie a fost însă cea de profesor; de o elocventă plină de elegantă, a tinut minunate prelegeri de istoria românilor sau a popoarelor balcanice, în care îsi expunea cunostintele în fata unor săli întotdeauna pline; catedra sa a fost o adevărată creatoare de scoală balcanistică. Deputat de Caliacra (1932) si subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale (4.11.1944-6.3.1945 - guvernele Sănătescu si Rădescu), în calitate de membru al PNL, este destituit de la catedra de Istoria popoarelor balcanice (1947) din motive politice. Detinut politic la Sighet si la Malmaison (1950-1958), fără mandat de arestare, nejudecat si necondamnat, are cariera stiintifică frântă iremediabil, după un deceniu si jumătate de persecutii. Este semnificativ continutul înstiintării pe care o primeste văduva sa, la 14.12.1990, din partea Ministerului de Interne: "Papacostea Victor, fiul lui Gheorghe si al Teofaniei-Flora, născut la data de 21.01.1900 în com. Viziru-Brăila, a fost arestat la 5.05.1950 pentru activitate contra clasei muncitoare. A fost pus în libertate la 17.09.1955 în baza ordinului nr. 562/1955 din lipsă de probe. A mai fost arestat la 25.12.1957 pentru uneltire contra ordinii sociale. Din lipsă de elemente constitutive pedepsite penal a fost pus în libertate la 29.05.1958".
În felul acesta au tratat autoritătile comuniste pe una dintre cele mai strălucite personalităti ale vietii noastre intelectuale.
Din bibliografia sa cităm: Seminarul Central 1836-1936. Documentele întemeierii, Bucuresti, 1938, VI+418 p. (în colaborare). Theodor Anastasie Cavalioti, în "Revista Istorică Română", I (1931), p. 383-402; Vietile sultanilor, Scriere inedită a lui Dionisie Fotino, ibidem, IV (1935), 1-4, p. 175-214; O istorie a turcilor în româneste, ibidem, V (1935-1936), 1-4, p. 393-399; Esquisse sur les rapports entre la Roumanie et l'Empire, în "Balcania", I (1938), p. 230-244; Ilie Fotino. Contributii biografice. Precizări asupra operei istorice, în "Revista Istorică Română", IX (1939), p. 88-126; Un observator prusian în tările române acum un veac (1942), 99 p.; Date noi despre viata si opera lui Dionisie Fotino, în "Balcania", VI (1943), p. 77-22; Originile învătământului superior în tara Românească, în "Studii", XIV (1961), 5, p. 1139-1167; O scoală de limbă si cultură slavonă la Târgoviste în timpul domniei lui Matei Basarab, în "Romanoslavica", V (1962), p. 185-194; La fondation de l'Academie grecque de Bucarest, în "Revue des Etudes Sud-Est Europeennes", IV (1966), 1-2, p. 115-146 si 3-4, p. 413-436.
Prin strădania si sub îngrijirea istoricului Cornelia Papacostea-Danielopolu, fiica autorului, au apărut Civilizatie Românească si Civilizatie Balcanică, (Ed. Eminescu, 1983, 528 p.), cu un substantial studiu introductiv datorat istoricului Nicolae-Serban Tanasoca) si Traditii românesti de istorie si cultură (Ed. Eminescu, 1996, 316 p.). Victor Papacostea încetează din viată si nu a apucat să definitiveze un vast material, depus la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" în 1958: Istoria învătământului în tările române în epoca orânduirii feudale. tara Românească, secolul al XVIII-lea, care a servit ca lucrare auxiliară la redactarea Tratatului de Istoria României
 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.