2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Cea mai mare tragedie a taranului roman: colectivizarea
Liviu Tudoras
 
Asteptam in dimineata de 2 august a acestui an (1997 n.n.), in fata portii 2 a Exploatarii Miniere
Lupeni, sosirea presedintelui Emil Constantinescu, care fusese invitat sa participe la aniversarea a 20 de ani de la greva minerilor din Valea Jiului, din 1 - 3 august 1977, aici, unde Ceausescu si comunismul au fost ingenuncheati si umiliti cateva zeci de ore.
In ciuda unei ploi marunte, se adunasera de bunavoie cateva sute de oameni, mineri cu familiile lor, mult tineret si copii mici in bratele parintilor lor. Venisem mai devreme si am intrat in vorba cu doi mineri, dintre care unul s-a apropiat mai mult de dl.Cicerone Ionitoiu, cu care am venit aici pentru aceste manifestari. Cu cel de-al doilea mi-am impartit eu timpul de asteptare.
Din vorba in vorba ne-am intors la anii blestemati care il adusesera aici.
Tragedia familiei sale pe care unul din mineri a inceput sa mi-o relateze succint atunci, intrerupta de sosirea presedintelui si de desfasurarea intalnirii, mi-a continuat-o ulterior in doua scrisori. Incerc sä o prezint asa cum si-o aminteste minerul Petrachi Radu:
"Tatal meu, Vasile Radu, s-a nascut in anul 1898, in satul Manzati, comuna Alexandru Vlahuta, judetul Vaslui. A luptat in razboi, ajungand pana la Cotul Donului.
Mama mea, Floarea Radu, s-a nascut in 1905, in satul Simila, comuna Zorleni, judetul Vaslui. In anul l960 au inceput sa se exercite presiuni foarte mari asupra oamenilor din sat, pentru a se inscrie in colectiv. Prin minciuni, inselaciuni, amenintari, intimidari, santaj si infricosari, pana in anul 1963 satul a fost colectivizat.
Mai ramasesera trei familii care s-au opus colectivizarii. Neculai Pata, cel mai bogat om din sat, a fost arestat. Era batran si nu s-a mai stiut nimic de el. Pentru ca i s-a luat cu japca iazul cu peste, de necaz, nevasta lui a aruncat doi saci de sare in iaz si a murit tot pestele. Fiind copii, am luat si noi peste mort. Batrana a fost batuta fara mila, deposedata de intreaga avere si adusa la sapa de lemn. A doua familie, a lui Alexandru Pintea, a fost jecmanita de tot avutul si lasata in paragina. Nu stiu nimic nici de el nici de restul familiei lui. In ce priveste familia noastra, mai intai am fost jefuiti de masina cu abur, pe care tata o mostenise de la parintii lui si care punea in functiune batoza de treierat. Masina a fost dusa la sectia de turnatorie a fabricii de rulmenti din Barlad. Gardianul Ghita Mocanu l-a amenintat pe tata sa nu scoata nici o vorba despre cele intamplate, pentru ca il vor baga la chiaburie sau il vor declara legionar si va fi arestat, neputand sa-si creasca cei cinci copii. Intr-o zi din noiembrie 1963, ne-am trezit ca intra in curtea noastra, cu forta, un camion cu urmatoarele persoane, aceleasi care ne-au pradat masina: Alexandru Ciocarlan - presedintele CAP, Neculai Baboi - paznicul CAP, Ion Pascanu - perceptor, Alexe Iacob - invatator, Ghita Mocanu - gardian, Antochi Iaconi - vecin, Oprea Ghica - brigadier CAP si Vasile Popa - magazioner CAP. Au deschis poarta de la ocolul de vite si ne-au inhatat doi boi, doua vaci cu vitei si doi juncani. Dupa vreo trei saptamani ne-au inapoiat o vaca cu vitel si cei doi juncani care erau contractati la stat si urmau sa fie predati peste cateva luni. Ne-au jefuit toata lucerna - 6 camioane, nelasandu-ne decat niste coceni de porumb. Perceptorul a intrat in beci, sa vada ce se mai poate lua, cu o lanterna in mana. In fundul beciului, intr-o groapa, tineam cartofii. Cazand in groapa, mama l-a luat la bataie cu o bata, de l-a facut numai sange. L-a scapat gardianul, care era cumatrul tatei. Mama a fugit la camionul incarcat cu lucerna, ca sa-i dea foc. Paznicul CAP a prins-o pe mama si a aruncat-o intr-o rapa situata ceva mai departe de poarta casei. Lovindu-se in timpul caderii, grav ranita, a doua zi a fost dusa la spitalul din Barlad, dar nu a mai putut fi salvata deoarece suferise o hemoragie interna. A mai trait trei saptamani. Am ingropat-o in cimitirul satului.
Aceeasi banda, in continuare, a incarcat intr-un car doua butoaie cu vin, cam 2000 de litri. Tata s-a pus pe protapul carului, ca sa nu mai poata pleca. Ei au ridicat protapul si au scos carul din ograda. Dricul carului a trecut peste tata, rupandu-i coloana vertebrala. A cazut la pat grav bolnav. Fratele meu Vasile si cu mine l-am ingrijit. Intre timp, s-a imbolnavit si de inima. Intr-o zi din septembrie 1964 m-a trimis la Barlad, dupa niste medicamente. La intoarcere l-am gasit mort. Am vandut vaca unui alt paznic de la CAP cu 1800 de lei si l-am inmormantat. Am ramas orfani de amandoi parintii cinci copii. Ion - de 20 de ani, era in armata si cand s-a lasat la vatra, nu a mai venit acasa. S-a dus la Petrosani sa lucreze ca miner. Vasile - de 17 ani si cu mine, Petrachi, de 13 ani, am ramas singuri acasa. Stefan, de 8 ani, si Iuliana, de 5 ani, dupa cateva luni au fost luati de doua familii din Barlad, intretinuti si crescuti." Aceasta a fost tragedia familiei taranului Vasile Radu, din Manzati, in cuvintele fiului sau Petrachi. Si acum sa vedem ce s-a intamplat cu cei cinci copii orfani, ramasi de izbeliste. Incep cu Petrachi si insist mai mult asupra lui. Ramas singur acasa impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile, dupa ce a terminat clasa a VII-a, in vacanta de vara din 1965, a plecat cu niste oameni din sat spre Bucuresti. A lucrat la o gradinarie de la Dragomiresti - Deal, primind 12 lei pe zi. Intors acasa, a inceput clasa VIII-a, fiind prima promotie cu 8 clase. In octombrie, Vasile a plecat la Ion, la Petrosani, sa lucreze in mina, iar Petrachi a ramas singur. In primavara anului 1966 nu mai avea nici ce manca. L-a ajutat o matusa pana la terminarea clasei a VIII-a. S- a prezentat in vara la scoala profesionala de mecanici agricoli din Zorleni, langa Barlad, unde a reusit la admitere. In cele zece zile de examen a atras atentia profesorilor prin imbracamintea si incaltamintea mai mult decat precare. Ascultandu-i necazurile, au strans mana de la mana si l-au imbracat din cap pana in picioare. Dupa admitere, pana in septembrie, a lucrat la un Gostat, pentru mancare si 7 lei pe zi, alegand scaietii din lana tunsa a oilor. Dupa primul an de scoala profesionala, in vacanta mare, a plecat la Bucuresti si a lucrat pe santierul blocurilor din Colentina, dormind in cartierul Pajura. Si in vara urmatoare a revenit pe un santier din Bucuresti. In iunie 1969 a absolvit scoala de trei ani si a fost repartizat la o brigada de tractoristi, unde n-a rezistat decat trei luni, din cauza mizeriei (ulei, motorina, vaselina), a lipsei de mancare si a conditiilor de trai. A plecat la Petrosani si in 6 septembrie 1969 s-a angajat la mina Dalja, muncind alaturi de fratii lui, la sectorul de productie carbune. Din 1971 si pana in februarie 1973 isi face stagiul militar si revine la mina Dalja, unde urmeaza cursul seral de ajutor de miner si miner. In 1976 face un curs de specializare si ajunge sef de brigada la productie. A fost trimis in 1980 la scoala de maistri mineri, la Lupeni, pentru un an, cu scoatere din productie, iar din ianuarie 1982 este maistru miner la sectorul de aeraj si protectia muncii. S-a casatorit, locuieste in Petrosani si are doua fete. Cea mare, de 22 de ani, casatorita, la casa ei, are doi copii. Cea mica, de 17 ani este eleva in anul IV la liceul minier. Sotia are 44 de ani si munceste la RAGCL Petrosani.
"Despre cei opt talhari si criminali care cu cruzime si fara suflet au lasat pe drumuri cinci copii, in paza nimanui", mi-a spus ca nu mai traieste nici unul. Cu vreo zece ani in urma, l-a intalnit pe fiul lui Neculai Baboi, fostul paznic al CAP, care i-a aruncat mama in rapa. Se numeste Petru Baboi, de-o varsta cu Petrachi si era militian. In rest nu mai cunoaste pe nimeni si nici nu ar mai vrea sa cunoasca pe cineva.
Petrachi nu a participat la nici o mineriada, din trei motive:
- a ocolit toata viata bataia - nu a batut pe nimeni si nici nu a fost batut;
- i-a placut si ii place sa-si vada de familia lui;
- pe cei care au facut mineriade ii considera oameni de nimic, lenesi, carora nu le place munca, amatori de furt si bataie.
S-a inscris in pcr (numai el din toti fratii) pentru ca altfel nu ar fi fost admis la scoala de maistri mineri. Ion, cel mai mare dintre frati, este casatorit si este pensionar. Sotia lui, Mariuca, este casnica. Au infiat o fetita, Mihaela. Ea este acum casatorita, are un baietel de sase ani si casa ei tot in Petrosani. Al doilea frate, Vasile, este casatorit, locuieste in Salasu de Sus, judetul Hunedoara, are casa cu etaj si doi copii - Stefan, 22 de ani, si Ciprian, 20 de ani. Lucreaza la fabrica de bere Hateg,iar sotia lui - Marioara, la abatorul de aici. Fratele mai mic, Stefan, a terminat scoala profesionala de otelari de la Galati si a lucrat trei ani la Uzina de utilaj minier din Petrosani. S-a transferat apoi la mina Petrila, unde in prezent este sef de brigada la un complex mecanizat. Are o fetita de 16 ani, iar sotia este casnica. Iuliana, cea mai mica, este casatorita, are doi copii si lucreaza la o tesatorie din Pascani. Incheierea o desprind din ultima scrisoare a lui Petrachi: "V-am scris foarte mahnit, cu lacrimi in ochi, pentru ca a trebuit sa-mi amintesc din nou de ce au facut niste barbari, talhari care ne-au omorat parintii si ne-au lasat pe drumuri fara mila. De aceea, nici unul din frati nu vrem sa ne intoarcem in satul natal. Mergem cam o data la doi - trei ani, la mormintele parintilor, sa facem cate o pomenire. Toti cei patru frati si sora noastra suntem fiecare la casa lui, multumiti cu familiile noastre. Nimeni nu ne arata cu degetul. Dumnezeu ne-a ajutat cu toate ca am ramas saraci dupa moartea parintilor". - s-a nascut la 5 septembrie 1932 in Suceava;
- tatal - Gavril - inginer silvic, fost prefect si deputat PNt in prima si respectiv a doua guvernare taranista, arestat de mai multe ori, a suferit doi ani la Canal si pana la sfarsitul vietii a fost anchetat de securitate de mai multe ori;
- mama - Silvia - invatatoare;
- din ceilalti trei frati - dr. Radu Tudoras a fost condamnat la 22 de ani munca silnica, 8 ani degradare civica si confiscarea averii, pentru organizatie antistatala;
- absolvent al Facultatii de Chimie Bucuresti, continua studiile la Facultatea de Filologie Bucuresti, de unde este exmatriculat in 1959, pe criterii politice;
- a fost arestat, anchetat si condamnat de TMB la 5 ani inchisoare corectionala, 3 ani interdictie corectionala si confiscarea averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale;
- trece prin inchisorile Uranus, Jilava, coloniile de munca fortata Luciu-Giurgeni, Stoenesti, Salcia, Gradina, Periprava-bac;
- este eliberat in 1963 prin decretul de gratiere;
- in timpul anchetelor, detentiei si dupa eliberare a avut un comportament demn, refuzand orice fel de colaborare cu organele represive;
- lucreaza pana la pensionare, in 1990, ca specialist in tehnologia protectiei anticorozive a constructiilor industriale;
- este casatorit si are doi fii licentiati;
- din 7 ianuarie 1990 este membru al PNtCD, unde contribuie printr-o activitate intensa la recuperarea si valorificarea istoriei PNtCD, in principal pe linie medalistica si filatelica, precum si in paginile "Dreptatii".
 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.