2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Crimele comunismului - fragment
Stephane Courtois
 
Recent a aparut la Paris, in editura Robert Laffont, CARTEA NEAGRA A COMUNISMULUI ? Crime, teroare, reprimare ? 85 de milioane de victime. Sunt sase autori ai cartii: Stephane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek si Jean-Louis Margolin. Ei au colaborat si cu urmatorii: Remi Kauffer, Pierre Rigoulot, Pascal Fontaine, Yves Santamaria si Sylvain Boulouque. Ei prezinta demersul scrierii acestei carti ? un prim act in "Procesul comunismului" ? din punctul de vedere al obligatiei pe care o are istoricul fata de opinia publica prezenta si viitoare, dar si fata de milioanele de morti, victime ale comunismului, care nu-si mai pot nici infatisa, nici apara cauza. Revista MEMORIA, care isi revendica si ea rolul de colaborator la dezvaluirea acestor orori, socoteste ca, in multe privinte, argumentele autorilor cartii sunt si ale sale. La fel, intrebarea cu care se incheie textul pe care-l prezentam cititorilor nostri este si cea la care incercam sa raspundem, de la primul numar al revistei MEMORIA:
De ce au avut loc toate ororile comunismului?
Prin ce se justifica ele?
Pentru moment, publicam alaturat un fragment din primul capitol al cartii, intitulat Crimele comunismului, scris de Stephane Courtois.
Sublinierile ne apartin.

"Viata a pierdut lupta impotriva mortii,
dar memoria castiga totdeauna
in lupta sa impotriva neantului."
Tzvetan Todorov
"Abuzurile memoriei"

Ce motivatie, in acest sfarsit de secol al XX-lea, poate determina dorinta de a explora un domeniu atat de tragic, atat de intunecat, atat de polemic, precum crimele comunismului? Astazi, arhivele nu confirma numai aceste marturii punctuale, dar ele permit chiar sa se mearga mult mai departe. Arhivele interne ale sistemului de represiune din fosta Uniune Sovietica, cele ale fostelor democratii populare, ale Cambodgiei scot la suprafata o realitate cutremuratoare: caracterul masiv si sistematic al terorii care, in multe cazuri, a devenit crima impotriva umanitatii. A sosit momentul sa se abordeze in mod stiintific ? documentata cu fapte incontestabile si dezbarata de jocurile politico-ideologice care o grevau ? intrebarea recurenta pe care si-au pus-o toti observatorii: ce loc ocupa crima in sistemul comunist ?
Din aceasta perspectiva, care poate sa fie contributia noastra specifica? Demersul nostru raspunde in primul rand unei datorii fata de istorie. Nici o tema nu este tabu pentru un istoric, iar jocurile si presiunile de tot felul ? politice, ideologice, personale ? nu trebuie sa-l impiedice sa paseasca pe calea cunoasterii, a dezgroparii si interpretarii faptelor, mai ales atunci cand acestea au zacut ascunse mult timp si cu buna stiinta in secretul arhivelor si al constiintelor. Or, istoria terorii comuniste reprezinta un capitol major dintr- o istorie europeana in care sunt puternic ancorate cele doua capete ale marii chestiuni istoriografice a totalitarismului. El a cunoscut o versiune hitlerista, dar si o versiune leninista si stalinista, si astazi nu mai este acceptabila elaborarea unei istorii hemiplegice, care ignora latura comunista. La fel cum nu mai este tolerabila pozitia de repliere constand din a reduce istoria comunismului doar la dimensiunea sa nationala, sociala si culturala. Cu atat mai mult cu cat participarea la fenomenul totalitar nu s-a limitat la Europa si la episodul sovietic. Ea intereseaza si China maoista, Coreea de Nord, Cambodgia lui Pol Pot.
Fiecare comunism national a fost legat printr-un soi de cordon ombilical de matricea rusa si sovietica, contribuind totodata la dezvoltarea acestei miscari mondiale. Istoria cu care suntem confruntati este cea a unui fenomen ce s-a desfasurat in intreaga lume si intereseaza intreaga omenire. A doua datorie la care raspunde lucrarea noastra este o datorie de memorie. Este o obligatie morala sa se onoreze memoria mortilor, mai ales atunci cand ei sunt victimele inocente si anonime ale unui Moloch cu putere absoluta care a incercat sa stearga pana si amintirea lor. Dupa caderea Zidului de la Berlin si prabusirea centrului puterii comuniste de la Moscova, Europa, continent matricial al experientelor tragice din secolul al XX-lea, este pe cale sa recompuna o memorie comuna; la randul nostru putem contribui la ea. Autorii acestei carti sunt ei insisi purtatori ai acestei memorii, unul mai legat de Europa centrala prin viata sa personala, celalalt legat de ideea si de practicile revolutionare prin angajamente contemporane din 1968 sau mai recente.
Dubla datorie, de memorie si de istorie, se inscrie in cadre foarte diverse. Intr-un loc ea atinge tari in care comunismul n-a avut practic niciodata vreo pondere, nici in societate nici in sferele puterii ? Marea Britanie, Australia, Belgia etc. Intr-alt loc, ea se manifesta in tari unde comunismul a fost o forta temuta ? Statele Unite dupa 1946 ? sau de temut, chiar daca nu a pus niciodata mana pe putere - Franta, Italia, Spania, Grecia, Portugalia. Si in alta parte, ea se impune neaparat in tarile unde comunismul a pierdut puterea pe care o detinuse timp de mai multe decenii ? Europa de Est, Rusia. In fine, flacaruia ei mai palpaie si in mijlocul primejdiilor acolo unde comunismul mai este inca la putere ? China, Coreea de Nord, Cuba, Laos, Vietnam.
In functie de aceste situatii diverse, atitudinea contemporanilor fata de istorie si de memorie difera.
In primele cazuri, este vorba de un demers relativ simplu de cunoastere si reflectie. In al treilea caz, oamenii sunt confruntati cu nevoile de reconciliere nationala, cu sau fara pedepsirea calailor; in aceasta privinta, Germania reunificata ofera neindoios exemplul cel mai surprinzator si mai "miraculos" ? este suficient sa ne gandim la dezastrul iugoslav. Dar fosta Cehoslovacie ? devenita Republica Ceha si Slovacia ?, Polonia, Cambodgia se lovesc si ele de suferintele memoriei si de istoria comunismului. Un anume grad de amnezie, spontana sau oficiala, poate aparea indispensabila pentru pansarea ranilor morale, psihice, afective, personale, colective provocate de o jumatate de secol sau mai mult de comunism. Acolo unde comunismul este inca la putere, calaii sau mostenitorii lor fie ca organizeaza tagaduirea sistematica, precum in Cuba sau in China, fie continua sa revendice teroarea ca pe un mod de guvernare ? in Coreea de Nord. Aceasta datorie de istorie si de memorie are incontestabil o componenta morala. Si unii ne-ar putea apostrofa: "Cine va autorizeaza sa discerneti Binele si Raul ?" Conform unor criterii care ii sunt proprii, aceasta intrebare viza Biserica Catolica atunci cand, la cateva zile diferenta, Papa Pius al XI-lea a condamnat prin doua enciclice distincte nazismul ? Mit Brennender Sorge, 14 martie 1937 ? si comunismul ? Divini redemptoris, 19 martie 1937. In cea din urma, afirma ca Dumnezeu a inzestrat omul cu prerogative: "dreptul la viata, la integritate corporala, la mijloacele necesare existentei; dreptul de a alege la sfarsitul vietii calea trasata de Dumnezeu; dreptul de asociere, de proprietate, si dreptul de a se folosi de aceasta proprietate". Chiar daca putem nota o anume ipocrizie a Bisericii care cautiona imbogatirea excesiva a unora pe seama exproprierii celorlalti, apelul ei la respectarea demnitatii umane nu este mai putin esential. Inca din 1931, in enciclica Quadragesimi Anno, Pius al XI-lea scrisese: "Comunismul are in invatatura si in actiunea sa un dublu obiectiv, pe care il urmareste nu in secret si pe cai ocolite, ci pe fata, la lumina zilei si prin toate mijloacele, chiar si prin cele mai violente: o lupta de clasa neinduratoare si disparitia totala a proprietatii private. Pentru urmarirea acestui scop, el nu se da in laturi de la nimic; acolo unde a pus mana pe putere, se dovedeste salbatic si inuman intr-un grad aproape de necrezut si ireal, cum o marturisesc inspaimantatoarele masacre si ruinele pe care le-a provocat in imense tari din Europa orientala si Asia". Avertismentul isi capata intreaga semnificatie, venind tocmai din partea unei institutii care, timp de mai multe secole, si in numele credintei, justificase masacrul Necredinciosilor, dezvoltase Inchizitia, pusese botnita libertatii gandirii si avea sa sprijine regimuri dictatoriale precum cel al lui Franco si Salazar. Dar daca Biserica isi desfasurase rolul ei de cenzor moral, care trebuie sa fie, care poate sa fie discursul istoricului in fata relatarilor "eroice" ale partizanilor comunismului sau a povestirilor patetice ale victimelor lui? In Memorii dincolo de mormant, Francois Rene de Chateaubriand scrie: "Cand, in tacerea abjectiei, nu se mai aude zdranganind decat lantul sclavului si vocea denuntatorului; cand totul tremura in fata tiranului, si este la fel de primejdios sa-i castigi favoarea ca si sa-i meriti disgratia, apare istoricul, insarcinat cu razbunarea popoarelor. In zadar prospera Nero, Tacit se nascuse deja in Imperiu". Departe de noi ideea de a ne erija in aparatori ai enigmaticei "razbunari a popoarelor" in care Chateaubriand nu mai credea nici el la sfarsitul vietii; dar, la nivelul sau modest, istoricul devine, aproape fara sa vrea, purtatorul de cuvant al celor care, din pricina terorii, au fost in imposibilitate sa spuna adevarul despre conditia lor. El este prezent ca sa-si arate cunostintele: prima sa datorie este sa stabileasca fapte si elemente de adevar care vor deveni cunostinte. In plus, relatia sa cu istoria comunismului este deosebita: el este constrans sa devina istoriograful minciunii. Si, chiar daca deschiderea arhivelor ii furnizeaza materialele indispensabile, el trebuie sa se pazeasca de orice naivitate, numeroase chestiuni complexe urmand sa faca obiectul unor controverse adeseori nu lipsite de prejudecati. Cu toate acestea, cunoasterea istorica nu se poate sustrage de la o judecata care raspunde catorva valori fundamentale: respectarea regulilor democratiei reprezentative si, mai ales, respectarea vietii si demnitatii umane. Conform cu aceasta masura ii "judeca" istoricul pe actorii istoriei. La aceste motivatii generale care stau la baza angajarii intr-o munca de memorie si de istorie, s-a adaugat, pentru unii dintre noi, o motivatie personala. Unii autori ai cartii nu au fost intotdeauna straini de fascinatia comunismului. Uneori chiar, ei au fost participanti, la nivelul lor modest, la sistemul comunist, fie in versiunea sa ortodoxa leninist-stalinista, fie in versiunile anexe si disidente (trotkisti, maoisti). Si daca raman ancorati la stanga ? si pentru ca raman ancorati la stanga ?, ei trebuie sa reflecteze asupra ratiunilor orbirii lor. Aceasta reflectie a imprumutat si caile cunoasterii, jalonate de alegerea temelor de studiu, prin publicatiile stiintifice si prin participarea la reviste ca La Nouvelle Alternative, Communisme. Cartea de fata nu constituie decat un moment de reflectie. Daca o fac, este pentru ca au constiinta ca nu trebuie sa-i fie lasat unei extreme drepte, din ce in ce mai prezente, privilegiul de a spune adevarul; in numele valorilor democratice, nu al idealurilor national-fasciste, trebuie analizate si condamnate crimele comunismului. Aceasta abordare implica o munca de comparatie, de la China la URSS, de la Cuba la Vietnam. Or, noi nu dispunem, pentru moment, de o documentare omogena. In anumite cazuri, arhivele sunt deschise ? sau intredeschise ?, in altele nu. Acest lucru nu ni s-a parut un motiv suficient ca sa ne amanam lucrul; cunoastem suficient, din izvoare "sigure", ca sa ne lansam intr-o intreprindere care, daca nu are nici o pretentie de exhaustivitate, se vrea totusi pioniera si doreste sa inaugureze un vast santier de cercetare si de reflectie. Am inceput o prima recenzare a unui maximum de fapte, o prima abordare care va merita, la momentul potrivit, multe alte lucrari. Dar un inceput trebuie sa se faca, neretinandu-se decat faptele cele mai clare, cele mai incontestabile, cele mai grave. Lucrarea noastra contine multe cuvinte si putine imagini. Atingem astfel unul dintre punctele sensibile ale ocultarii crimelor comunismului: intr-o societate mondiala supramediatizata, in care imaginea ? fotografiata sau televizata ? va deveni in curand singura in masura sa inspire incredere opiniei publice, nu dispunem decat de putine fotografii de arhiva despre Gulag sau Laogai, de nici una despre deschiaburire sau despre foametea Marelui Salt inainte. Invingatorii de la Nurnberg au putut sa fotografieze si sa filmeze in tihna miile de cadavre din lagarul de la Bergen-Belsen si s-au regasit fotografiile facute chiar de catre calai, ca acel neamt care a doborat cu o impuscatura o femeie cu un copil in brate. Nu avem nimic asemanator din lumea comunista in care teroarea era organizata in cel mai strict secret. Rugam cititorul sa nu se multumeasca cu cele cateva documente iconografice adunate aici. Sa consacre timpul necesar pentru a lua cunostinta, pagina dupa pagina, de calvarul suferit de milioane de oameni. Sa faca efortul de imaginatie indispensabil ca sa-si reprezinte ce a fost aceasta imensa tragedie care va continua sa marcheze istoria mondiala si in deceniile viitoare. Atunci el isi va pune intrebarea cardinala: de ce? De ce Lenin,Trotki, Stalin si ceilalti au socotit necesar sa-i extermine pe toti cei pe care-i numeau "inamici"? De ce s-au crezut ei autorizati sa incalce codul nescris care sta la temelia vietii omenirii: "Sa nu ucizi"? La aceasta intrebare incercam sa raspundem la sfarsitul lucrarii.

Traducere Micaela Ghitescu

Referindu-ne acum strict la textul cartii, ne pare rau sa constatam ca in aceasta valoroasa carte nu sunt reflectate suferintele romanesti. Daca din carte nu lipsesc documente ale crimelor comise prin indepartata Cambodgie, Cuba, Angola, Coreea de Nord, China etc., sunt absente toate relele pe care comunismul le-a savarsit in Romania. Se vorbeste doar de fenomenul Pitesti, si despre acesta doar in treacat, citandu-se lucrarea filosofului Virgil Ierunca, Pitesti, laboratoire concentrationnaire (1949-1952). Se ignora astfel insa multe alte fapte criminale pe care comunistii, inspirati de Moscova, le-au comis la adresa poporului roman. Constatand acest lucru, am si incercat o strangere de inima la gandul ca revista noastra, cu subtitlul "Revista gandirii arestate", care a debutat in 1990, ramane absolut necunoscuta autorilor cartii Le livre noir du communisme. Daca autorii acestei carti ar fi cunoscut-o, ar fi putut constata nu numai ca romanii au suferit una dintre cele mai grave represiuni comuniste, dar si ca aici, in Romania, oamenii nu s-au lasat dusi lesne in sclavie, ci au pus mana pe arme si au luptat in mod efectiv. A fost singura tara din Estul Europei in care a avut loc aceasta rezistenta armata impotriva comunismului. Si mai lipsesc si multe alte probleme romanesti, precum colectivizarea sangeroasa a agriculturii, deportarile in Baragan, truda de adevarati sclavi la faraonicul Canal Dunare-Marea Neagra etc., etc. Pe scurt, autorii ignora Romania. Ce sa spunem? Spunem: pacat. Sa nu-i culpabilizam insa numai pe autori. Mai degraba sa culpabilizam multe personalitati romanesti din exilul nostru care, aflate acolo, la Paris, unde s-a edificat cartea, n-au facut nimic, dupa cum se vede, ca problemele noastre romanesti sa patrunda in cartea sus-mentionata. Vorbim si tot vorbim despre imaginea Romaniei in lume si stim cu totii ca ea nu arata deloc bine. Or, daca si din acest amar top al suferintelor indurate de popoarele aflate sub cizma comunista lipseste tara noastra, lucrul este deosebit de ingrijorator. Romania ar fi trebuit sa fie prezenta in acest top, ba inca in fata, si e o mare nedreptate ca ea a fost ignorata. In ceea ce priveste redactia revistei noastre, amaraciunea e cu atat mai mare, cu cat avem la Paris o filiala a Fundatiei Culturale Memoria si multi romani de acolo primesc in mod regulat revista noastra. Ba inca fiecare numar al revistei insotit si de un pliant tradus in limba engleza cu un rezumat al articolelor. Sa nu se fi gasit oare nimeni dintre ei ca macar sa semnaleze prezenta unei reviste "Memoria" istoricilor francezi? Ca sa umplem cat mai repede aceasta lacuna, si intrucat autorii ne avertizeaza ca va urma o a doua editie, redactia noastra s-a adresat editurii Robert Laffont, oferindu-i tot materialul publicat de noi pana in prezent (de la nr. 1 la nr. 23). Mai mult, pentru a usura munca autorilor ne-am oferit sa le dam fiecare articol din revista noastra in traducere in limba franceza. Ramane ca domniile lor sa selecteze. Convingerea noastra este ca acesti autori, in postura lor de istorici ai flagelului comunist, nu pot face abstractie de toate cate s-au intamplat pe teritoriul Romaniei.

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.