2% pentru MEMORIA
Vizitati-ne pe Facebook
 Arhiva
 
 
Manualul comunist de instructiuni privind razboiul psihopolitic (continuare din nr. 21)
 
CAPITOLUL III
OMUL CA ORGANISM ECONOMIC

Omul este supus anumitor dorinte si nevoi care sunt tot atat de firesti existentei sale cum sunt existentei oricarui alt animal. Omul, insa, prezinta caracteristica exagerarii unora dintre acestea dincolo de limita ratiunii. Acest lucru apare evident in dezvoltarea claselor avute, a gruparilor pseudo-intelectuale a "micii burghezii", a capitalismului si a altor racile. S-a spus, pe drept cuvant, ca a zecea parte a vietii unui om este legata de politica si noua-zecimi de economie. Fara hrana, individul moare. Fara imbracaminte, ingheata. Fara locuinte si arme devine o prada pentru lupii infometati. Obtinerea bunurilor suficiente pentru acoperirea acestor necesitati de hrana, imbracaminte si adapost reprezinta, de fapt, dreptul firesc al oricarui membru al unui stat luminat. Excesul unor astfel de bunuri aduce dupa sine neliniste si tulburare. Prezenta articolelor si materialelor de lux ca si crearea si stimularea artificiala a poftelor, ca in reclama capitalista, vor accentua cu siguranta caracteristicele mai putin de dorit ale omului. Individul este un organism economic prin faptul ca el cere o anume cantitate de hrana, o anume cantitate de apa si trebuie sa retina in el o anume cantitate de caldura ca sa poata trai. Cand are mai multa hrana decat poate manca, mai multa imbracaminte decat ii trebuie ca sa se protejeze, el cade intr-un fel de lene care-i toceste inteligenta si constiinta si-l face sa devina prada dificultatilor pe care, intr-o stare mai putin toxica, le-ar fi putut prevedea si evita. Astfel apare lacomia care-i un pericol pentru individ.
Situatia nu e alta cand e vorba de grupuri. Cand grupul obtine prea mult, constiinta existentei tovarasilor lui si a mediului se reduce pe masura iar eficienta grupului, in general, se pierde.
Mentinerea unui echilibru dintre lacomie si nevoie este o problema a stiintei economice si reprezinta un obiect de studiu si o preocupare a statului comunist.
Dorinta si nevoia sunt o stare de spirit. Indivizii pot fi educati sa doreasca si sa necesite mai mult decat pot obtine vreodata si asemenea indivizi sunt nefericiti. Cele mai multe dintre caracteristicile indaratnice ale capitalistilor nu vin decat din lacomie. Capitalistul exploateaza muncitorul cu mult mai mult decat o cer necesitatile sale de capitalist. Intr-o natiune in care echilibrele economice sunt controlate, pofta individului este stimulata in mod nedorit de persuasiuni ademenitoare si fanteziste adresate dorintei, din aceasta rezultand un soi de dementa, fiecare individ fiind convins sa posede mai mult decat poate folosi si sa posede in detrimentul semenilor sai. Exista, in echilibrele economice, si celalalt aspect. O privatiune prea mare si prea indelungata poate produce dorinti nesanatoase care se intensifica daca nu se iau masuri.
Saracia, insasi, care este cultivata cu atata grija in tarile capitaliste poate provoca un dezechilibru al achizitiei. Dupa cum un vid va atrage mase de materie, intr-o tara in care sunt permise privatiuni fortate impuse maselor si in care dorinta este stimulata in mod artificial, necesitatea se transforma in lacomie si este usor sa descoperi in astfel de state exploatarea celor multi spre folosul celor putini.
Daca, prin tehnologiile psihopoliticii, s-ar potoli aceasta lacomie excesiva a celor putini, muncitorul ar fi eliberat ca sa gaseasca un echilibru mai natural. Aici, ne aflam in fata a doua extreme. Fiecare dintre ele este o nebunie. Daca vrem sa creiem o stare de nebunie nu ne trebue decat ghiftuirea sau privarea unui individ de cele necesare peste limita lui de rezistenta si obtinem un dezechilibru mental. Un exemplu simplu in aceasta privinta este alternarea unei presiuni prea scazute cu a uneia prea ridicate intr-o incapere - un excelent procedeu psihopolitic. Presiunea care variaza rapid produce un haos in care vointa individuala nu poate actiona, si in mod necesar alte vointe vor prelua controlul.
In esenta, la scara unei intregi tari, trebue inlaturati cei lacomi prin toate mijloacele, creindu-se si continuandu-se apoi o semiprivatiune in sanul maselor pentru a stapani natiunea si a o tine sub un control strict.
Masele trebue sa fie indoctrinate cu o continua speranta in prosperitate, trebue intretinute multe vise si viziuni de bunastare si aceasta speranta trebue sa fie contracarata de realitatea privatiunii si de continua amenintare de pierdere a tuturor factorilor economici in caz de necredinta fata de stat, cu scopul suprimarii vointelor individuale ale maselor. Intr-o natiune care trebue cucerita, cum este America, abordarea noastra lenta si ascunsa nu trebue sa faca altceva decat sa profite de ciclurile avantului economic si depresiunii inerente natiunilor capitaliste pentru a exercita un control din ce in ce mai puternic asupra vointelor individuale. Pentru atingerea scopurilor noastre, avantul economic este la fel de avantajos ca depresiunea caci in timpul prosperitatii, propaganda noastra nu are altceva de facut decat sa continue sa sublinieze bogatia pe care respectiva perioada o ofera celor putini alesi, pentru a-i face sa renunte la controlul lor asupra statului. In timpul unei depresiuni, nu trebue decat sa specifici ca aceasta a rezultat din avaritia celor putini si incompetenta politica generala a liderilor nationali.
Manuirea propagandei economice nu se afla, propriu zis in sfera psihopoliticii dar psihopoliticianul trebue sa inteleaga masurile economice si telurile comuniste legate de acestea.
Masele trebue in cele din urma sa inteleaga ca numai impozitarea excesiva a celor bogati poate sa-i usureze de " povara claselor avute" si sa fie determinate sa accepte taxa pe venit, un principiu marxist strecurat usor in cadrul capitalist in Statele Unite in 1990. si aceasta, chiar daca legea de baza a Statelor Unite o interzicea si chiar daca comunismul fusese activ la vremea aceea in America doar de cativa ani. Un succes de genul Legii Impozitarii pe Venit, daca ar fi fost continuat temeinic, ar fi putut aduce Statelor Unite si nu Rusia pe scena mondiala ca prima natiune comunista. Dar vigoarea si bunul simt al poporului rus au avut castig de cauza. S-ar putea ca Statele Unite sa nu devina total comuniste pana dupa mijlocul secolului, dar cand vor deveni, aceasta se va datora intelegerii noastre superioare a economiei si a psihopoliticii. Agentul comunist priceput in probleme economice are sarcina de a corupe agentiile de impozitare si personalul lor pentru a creia maximum de tulburari si haos si de a detemina promulgarea de legi in slujba scopurilor noastre si in grija lui trebue lasata aceasta sarcina.
Agentul psihopolitic joaca un rol cu totul diferit in aceasta drama.
Cei bogati, expertii financiari, cei bine informati in probleme guvernamentale reprezinta tinte speciale, individuale, ale psihopoliticianului. Lui ii revine rolul de a retrage conducerea din mainile indivizilor care ar putea sa stopeze sau sa compromita programele economice comuniste. Astfel, fiecare bogatas, fiecare om de stat, fiecare persoana bine informata si capabila din guvern trebuie sa-si atraga, ca pe un confident de incredere un agent psihopolitic.
Familiile acestor persoane sunt deseori alienate mintal din pricina trandaviei si a lacomiei si de acest fapt trebuie sa se profite, el trebue chiar sa fie inventat. Starea normala de sanatate si extravaganta unui fiu de bogatas trebuie distorsionate si denaturate si apoi explicate ca fiind nevroze dupa care, ajutate de administrarea de droguri la momentul potrivit sau de violenta, ele vor fi transformate in criminalitate sau dezechilibru mental. Aceasta va aduce imediat pe cineva din "insanatosirea mentala" in contact confidential cu familia si din acest moment se va exploata acest contact la maximum.
Comunismul are cele mai mari sanse de reusita daca in imediata apropiere a oricarui om bogat sau influent va fi plasat un agent psihopolitic - o autoritate necontestata din domeniul "insanatosirii mentale" care, prin sfaturile sale sau prin intermediul unei sotii sau fiice va putea, prin opiniile sale calauzitoare, sa duca politica optima pentru a incalci sau deregla politica economica a tarii si, cand soseste momentul, sa fie inlaturat pentru totdeauna omul bogat sau influent, sa se administreze drogul sau tratamentul adecvat pentru a se provoca disparitia sa totala intr-o institutie ca pacient, sau moartea prin sinucidere. Plasat in apropierea persoanelor influente ale unei tari, agentul psihopolitic poate sa mai ghideze si alte politici spre succesul bataliei noastre. Capitalistul nu cunoaste definitia razboiului. Pentru el razboiul inseamna atacul prin forta realizat de soldati si de masini. El nu stie ca un razboi mai eficient - desi oarecum mai lung - poate fi purtat prin intermediul painii sau, in cazul nostru, cu droguri si cu intelepciunea artei noastre. Capitalistul nu a invins, de fapt, niciodata intr-un razboi.
Psihopoliticianul nu va avea mult de luptat ca sa castige acest razboi.

CAPITOLUL IV
OBIECTIVELE STATULUI PRIVIND INDIVIDUL SI MASELE

Asa cum descoperim ca un individ este bolnav atunci cand fiecare dintre organele lui are un tel diferit de cel al restului corpului, tot asa descoperim ca indivizii si statul sunt bolnavi atunci cand telurile nu sunt riguros codificate si aplicate.
Au existat oameni care, in timpuri mai putin luminate, l-au facut pe om sa creada ca telurile trebue cautate si mentinute personal si ca, intr-adevar intreaga nazuinta a omului catre lucruri mai inalte izvoraste din Libertate.Trebuie sa ne amintim ca aceiasi oameni care au imbratisat aceasta filozofie au intretinut la om si mitul existentei spirituale. Toate telurile decurg din constrangere. Viata este o continua evadare. Fara forta si amenintare nu poate exista nazuinta. Fara durere, nu poate exista dorinta de a scapa de durere.
Fara amenintarea pedepsei, nu poate exista castig. Fara constrangere si autoritate, nu poate exista o disciplina a functiilor organice. Fara un control riguros si direct, nu pot exista teluri realizate in slujba statului. Telurile statului trebuie sa fie formulate de catre stat in scopul ascultarii si acordului din partea indivizilor in cadrul statului. Un stat fara teluri astfel formulate este un stat bolnav. Un stat fara forta si dorinta clara de a-si impune telurile este un stat bolnav. Cand un ordin este promulgat de catre statul comunist si acest ordin nu este ascultat, se va descoperi aparitia unei maladii. Atunci cand ascultarea esueaza, masele sufera. telurile statului depind de loialitatea si ascultarea cu care sunt indeplinite. Cand descoperi ca telul statului este interpretat, descoperi inevitabil ca a existat o interpunere de independenta, lacomie, lene sau de individualism acut si de initiativa egocentrica. Se va observa ca disjunctia unui tel statal a fost produsa de catre o persoana a carei necredinta si neascultare este rezultatul direct al propriului sau dezacord cu viata.
Nu este intotdeauna necesar sa inlaturi individul. Este insa posibil sa-i inlaturi tendintele de independenta fata de promovarea telurilor si binele intregului. Tehnologiile psihopoliticii sunt gradate pe scara care porneste de la un punct superior inlaturarii individului insusi, mergand spre inlaturarea doar a acelor tendinte ce stau la baza lipsei lui de cooperare.
Nu este deajuns ca statul sa aiba telurile lui. Aceste teluri, odata exprimate, depind, pentru realizarea lor, de loialitatea si ascultarea muncitorilor. Acestia, angajati in majoritatea lor in munci grele, au prea putin timp pentru speculatii inutile, ceea ce este un lucru bun. Dar din pacate, deasupra lor pot exista maistri intr-o specialitate sau alta, fiecare avand poate, destul timp liber si disponibilitate fizica ca sa ajunga la o independenta neloiala in comportamentul sau.
Psihopolitica lecuieste tendinta de neloialitate atunci cand aceasta depaseste obisnuita putere de convingere a celor cu grad mai inalt decat persoana in chestiune.

CAPITOLUL V
EXAMINAREA DEVOTAMENTULUI

De vreme ce devotamentul este atat de important in economie si in structura sociala, este necesar sa-l examinam mai in detaliu. In sfera psihopoliticului, devotamentul inseamna, pur si simplu, "incadrare". El inseamna mai exact, incadrarea in telurile statului comunist. Lipsa de devotament inseamna in esenta, neincadrare, si, intr-un sens mai larg, neincadrare in telurile statului comunist. Daca consideram ca telurile statului comunist sunt in interesul maselor, ne dam seama ca lipsa de loialitate, ca termen, poate capata o incadrare democratica. Loialitatea fata de persoane care nu s-au format in doctrina comunista reprezinta, cat se poate de clar, o incadrare gresita.
Corectarea lipsei de loialitate este parte integranta a principiului incadrarii. Acolo unde intalnesti lipsa de loialitate, nu ai altceva de facut decat sa indrepti telurile individului catre telurile comunismului si se va dovedi ca multe din aspectele pana atunci negative ale existentei sale vor inceta sa existe.
O inima sau un rinichi care s-au razvratit impotriva restului organismului se poarta neloial fata de restul organismului. Pentru a lecui acea inima sau acel rinichi nu este nevoie decat sa incadrezi activitatile lor in restul organismului. Tehnologiile psihopoliticii demonstreaza clar valabilitatea acestui lucru. Un soc electric moderat poate produce si produce, intr-adevar reluarea cooperarii organului rebel. Socul si pedeapsa operatiei chirurgicale realizeaza in general reincadrarea unei parti rebele a corpului, mai degraba decat operatia chirurgicala insasi. Bombardarea cu raze X, mai degraba decat valoarea terapeutica a razelor , face ca un organ rebel sa-si indrepte iar atentia catre sprijinul organismului general.
Desi nu se considera ca socul electric are o valoare terapeutica, in sensul de a-l face pe individ mai sanatos, se crede pe buna dreptate ca valoarea lui ca mijloc de pedeapsa va crea o atitudine de mai mare cooperare la pacient. Chirurgia creierului nu ofera date statistice care sa o recomande in afara inlaturarii personalitatii individului din calea organelor carora nu li se ingaduie sa coopereze. Aceste doua elemente ruse nu au pretins niciodata ca schimba starea sanatatii. Ele sunt eficiente si aplicabile la introducerea unui mecanism adecvat de pedeapsa asupra personalitatii ca sa o determine sa inceteze sa se abata de la cursul ei si sa directioneze egocentric anatomia insasi. Violenta socului electric si a interventiei chirurgicale este utila la subjugarea personalitatii recalcitrante ce sta in calea maselor sau a statului. Se poate constata uneori ca inlaturarea personalitatii rebele prin soc si interventie chirurgicala permite ulterior redezvoltarea si restabilirea unor organe impotriva carora se razvratise acea personalitate. Folosirea socului electric si a chirurgiei creierului in psihopolitica este clar demonstrata de faptul ca un stat bine organizat este compus din organisme, nu din personalitati.
Schimbarea loialitatii consta, in faza sa initiala, din eradicarea loialitatii existente. Acest lucru poate fi realizat in doua feluri. Mai intai, prin demonstrarea faptului ca loialitatile care au existat inainte au pricinuit imprejurari fizice periculoase precum intemnitarea, lipsa recunoasterii, constrangere sau privatiune si, mai apoi, prin eradicarea personalitatii insasi. Prima este realizata printr-o indoctrinare sustinuta si continua a individului in credinta ca loialitatile lui precedente au fost dedicate unui scop nedemn. Unul dintre exemplele de baza in aceasta privinta este crearea de imprejurari care deriva aparent din obiectul loialitatii, cu efect de respingere asupra individului. Aceasta metoda include si crearea unei anume stari de spirit la individ prin privarea lui de libertate, urmata de furnizarea unor dovezi false care sa-i demonstreze ca obiectul loialitatii lui precedente este de fapt cauza acestei privari de libertate. Un alt aspect al aceleiasi metode consta in calomnierea sau injosirea individului a carui loialitate fata de superiorii sai sau de guvern trebue modificata intr-o asemenea masura incat in cele din urma, obiectul acestei loialitati sa-l discrediteze pe respectivul individ, sa-l respinga si astfel sa-l convinga ca loialitatea sa a fost prost plasata. Acestea sunt metodele mai moderate care s-au dovedit extrem de eficiente. Dezavantajul principal al folosirii lor este faptul ca ele reclama timp si concentrare, crearea de dovezi false si consum de timp din partea agentului psihopolitic.
In cazurile de urgenta, care nu sunt putine, personalitatea insasi poate fi modificata prin soc, operatie chirurgicala, detentie, privatiuni si mai ales, prin cea mai buna tehnica psihologica, implantare prin tehnologiile neo- hipnotismului. O astfel de constrangere trebue sa inceapa cu calomnierea loialitatii si sa continue cu implantarea unei noi loialitati. Un agent psihopolitic bun si experimentat care lucreaza in cele mai favorabile conditii poate, prin folosirea tehnologiilor psihopolitice, sa schimbe loialitatea unui individ intr-un mod atat de dibaci incat proprii lui tovarasi sa nu banuiasca schimbarea acesteia. Acest lucru insa, reclama mult mai multa subtilitate decat s-ar cere in alte situatii. Neo- hipnotismul in masa poate reliza aproximativ aceleasi rezultate atunci cand este condus de un agent psihopolitic experimentat. Scopul unei astfel de proceduri ar fi modificarea loialitatii unor intregi natiuni intr-o perioada scurta de timp prin neo- hipnotismul in masa, lucru care a dat rezultate in state mai putin utile ale Rusiei.
S-a demonstrat ca loialitatii ii lipseste total acea marfa mitica cunoscuta sub numele de "calitate spirituala". Loialitatea este totalmente o chestiune de dependenta, economica sau mentala si poate fi modificata prin metodele cele mai brute. Daca observam muncitorii din fabrici sau de pe ogoare , vom vedea ca ei devin usor atasati de maistrul sau seful lor sau de o femeie ca apoi, tot atat de usor, sa se ataseze de un alt individ, respingand in acelasi timp persoana de care se atasasera inainte. Inconsecventa dezgustatoare a maselor in tarile capitaliste creiaza mai multe asemenea situatii decat poti vedea intr-un stat luminat ca Rusia. In statele capitaliste, dependentele sunt atat de cautate, dorintele si privatiunile atat de exagerate incat loialitatea este total lipsita de o baza etica si exista doar in domeniul dependentei, constrangerii sau cererii.
Din fericire, comunismul se apropie cu adevarat de starea de spirit ideala, el aducand o anume simplificare in schimbarea loialitatilor, de vreme ce toate celelalte filozofii existente si practicate in lume astazi, sunt degradate si corupte, in comparatie cu comunismul. Deci agentul psihopolitic functioneaza intr-o anume stare de siguranta caci el stie ca poate modifica atasamentul unui individ la un nivel mai apropiat de ideal exclusiv prin ratiune, numai in cazuri de urgenta fiind nevoit sa foloseasca diversele metode ale tehnologiei psihopolitice. Orice om care nu poate fi convins sa imbratiseze gandirea comunista trebue, bineinteles sa fie considerat mai putin sanatos mental, deci este total justificat sa folosesti tehnicile dementei in cazul necomunistilor.
Pentru a modifica loialitatea trebuie mai intai sa stabilesti loialitatile existente ale individului. Aceasta sarcina devine foarte usoara prin faptul ca natiunile capitaliste si fasciste nu sunt prea sigure de loialitatea cetatenilor lor. Si s-ar putea sa constati ca loialitatea cetatenilor, adica a persoanelor asupra carora trebue exercitata tehnologia psihopolitica, este prea slaba ca sa reclame eradicarea. In general, este nevoie doar sa convingi prin explicatiile rationale si prin covarsitoarea intelepciune a comunismului, pentru a determina o persoana sa-si indrepte atasamentul spre statul rus. Totusi, in functie de importanta cetateanului, nu trebuie sa se foloseasca prea mult timp cu individul; trebuie sa se recurga la constrangerea emotionala, la socul electric sau la chirurgia pe creier, in cazul ca propaganda de convingere comunista da gres. In cazul unei persoane foarte importante s-ar putea sa fie nevoie sa se recurga la tehnologiile mai subtile ale psihopoliticii pentru ca persoana respectiva si asociatii ei sa nu-si dea seama la ce operatie au fost supusi. In acest caz se foloseste o simpla implantatie, cu valoare maxima de constrangere si control. Doar agentii psihopolitici cei mai specializati vor fi folositi la proiectele destinate persoanelor foarte importante, caci o treaba facuta de mantuiala ar putea sa dea la iveala modificarea proceselor mentale. Este cu mult mai recomandabil, daca exista vreun dubiu in privinta succesului unei operatii asupra unei persoane importante, sa se selecteze ca tinta psihopolitica persoane din preajma sa cu care persoana respectiva se afla intr-o relatie emotionala. Sotia sau copii sai sunt in mod normal tintele optime si asupra lor se poate opera fara nici o retinere. Pentru asigurarea loialitatii unei persoane foarte importante trebue sa se plaseze in preajma ei un avocat constant care, prin relatii sexuale sau familiale, sa actioneze in interesul comunismului. S-ar putea sa nu fie necesar sa-i transformi sotia, copiii, sau unul dintre copii in comunisti, dar s-ar putea ca o astfel de metoda sa se dovedeasca eficace.In majoritatea cazurilor insa, acest lucru nu este posibil.
Prin folosirea diferitelor droguri si in cadrul realitatii psihopolitice, in aceasta era moderna, este cat se poate de usor sa creiezi o stare de nevroza grava sau instabilitate mentala la sotie sau copii si astfel, cu deplinul consimtamant al persoanei importante si al guvernului respectiv sau al departamentului in care aceasta lucreaza, ei pot fi dati pe mana unui agent psihopolitic care apoi, in propriul sau laborator, fara constrangere sau teama de investigatii sau cenzura, poate, prin soc electric, chirurgie, atac sexual, droguri sau alte metode utile, sa degradeze sau sa modifice esential personalitatea unui membru de familie si sa prefaca acea persoana intr-un sclav psihopolitic care apoi, la o comanda sau semnal, va indeplini actiuni imorale, discreditand prin aceasta persoana importanta, sau va cere la un nivel mai subtil, sa se ia unele masuri de catre persoana importanta, masuri care sunt, bineinteles, dictate de agentul psihopolitic.
De obicei, cand partidul nu are un interes real in activitatile sau deciziile persoanei importante si nu doreste decat sa o indeparteze de la actiunea efectiva, nu este nevoie ca atentia agentului psihopolitic sa fie prea intensa si persoana nu trebue decat sa fie data pe mana unui practicant mental mai putin avizat care, sub indrumarea agentilor psihopolitici, va crea suficiente neplaceri. In cazurile in care loialitatea individului nu poate fi abatuta intr-o alta directie si in care opinia, capacitatea si eficienta individului stau clar in calea telurilor comuniste, cel mai bun lucru este deobicei, sa se creieze o nevroza usoara la aceasta persoana prin toate mijloacele posibile si apoi, dupa ce s-a lucrat cu grija pentru a o transforma intr-un caz de dezechilibru mental, sa se faca in asa fel incat sa se ajunga la sinucidere ori sa i se cauzeze moartea prin ceva care sa semene a sinucidere. Agentii psihopolitici au rezolvat asemenea situatii cu dibacie de zeci de mii de ori in interiorul si in afara Rusiei.
Un principiu ferm al psihopoliticii spune ca persoana care trebue sa fie distrusa trebue sa primeasca direct sau indirect stigmatul dezechilibrului mental si trebue sa fie pusa in contact cu agenti psihopolitici sau cu persoane instruite de acestia cu maximum de agitatie si publicitate. Stigmatul dezechilibrului mental se va aplica in mod adecvat reputatiei unor astfel de persoane si se va mentine prin crearea de acte irationale la persoanele respective sau in anturajul lor. O astfel de activitate se poate clasifica drept distrugere partiala a atasamentului si daca aceasta distrugere este continuata pana la capat, dezlegarea de vechile atasamente poate fi considerata incheiata si se poate proceda in deplina siguranta la crearea de noi atasamente. Provocand instabilitatea mentala sau sinuciderea sotiei unui personaj politic important, se creiaza suficienta dereglare pentru a schimba atitudinea acelui personaj. Si aceasta actiune, continuata cu insistenta sau ajutata de implantare psihopolitica, poate marca inceputul recreerii atasamentelor persoanei respective, indreptate de data aceasta, intr-o directie mai potrivita si mai de dorit.
Un alt motiv al realizarii activitatilor psihopolitice prin falsa instalare a nebuniei este ca nebunia in sine, este o stare rusinoasa, dispretuita si tot ce are legatura cu ea este privit superficial. Astfel, un agent psihopolitic care lucreaza in preajma unei persoane demente poate sa respinga si sa nege orice acuzatii care i se aduc, demonstrand ca insasi familia respectiva este atinsa de dezechilibru mental. Acest lucru este surprinzator de eficient in tari capitaliste unde dementa trezeste atata spaima incat nimeni n-ar visa sa cerceteze circumstantele legate de ea. Propaganda psihopolitica opereaza continuu si trebue sa opereze continuu cu scopul de a crea si de a largi aceasta aura de mister din jurul dementei si trebue sa sublinieze caracterul ingrozitor si fara speranta al dementei pentru a justifica actiunile neterapeutice luate impotriva persoanei demente. Mai cu seama in tarile capitaliste, o persoana dementa nu se bucura de drepturi conform legii. O persoana care sufera de dementa nu are dreptul de proprietate. O persoana dementa nu are dreptul de a depune marturie. Astfel, ni se deschide o cale minunata pe care putem inainta catre scopul si destinatia pe care o urmarim.
Creind in sanul opiniei publice convingerea ca integritatea mentala a unei persoane este discutabila, putem sa discreditam si sa anihilam toate scopurile si activitatile acelei persoane. Demonstrand lipsa de sanatate mentala a unui grup sau chiar a unui guvern putem prin urmare, sa obtinem dezaprobarea lor de catre poporul respectiv. Exagerand reactia general umana fata de nebunie prin mentinerea continua a obiectului nebuniei insusi in atentia opiniei publice si, mai apoi, prin folosirea acestei reactii pentru a crea impotrivirea maselor fata de conducatorul sau conducatorii lor, putem bloca orice guvern sau orice miscare. Este important sa ne asiguram ca intregul obiect al loialitatii este manipulat cu abilitate. Una dintre misiunile de prima importanta ale psihopoliticianului este sa faca astfel incat atacul impotriva comunismului sa fie sinonom cu dementa. Trebuie sa facem astfel incat definitia dementei - varietatea paranoia - sa sune asa: "Un paranoic crede ca este atacat de comunisti". In felul acesta, dintr-odata, suportul individului care ataca comunismul se va prabusi si va pieri.
In loc sa fie executati liderii nationali, se va pune la cale sinuciderea lor in conditii care pun cauza mortii lor sub semnul intrebarii. In felul acesta, putem tine sub control impotrivirea la extinderea comunismului in diferitele categorii sociale ale lumii si putem face in asa fel incat masele care ni se opun sa ramana fara conducatori; putem sa creiem o stare de haos si deruta in care ne va fi foarte usor sa implantam doctrinele clare si viguroase ale comunismului.
Dibacia atacului nostru prin intermediul psihopoliticii va scapa intelegerii profanilor si persoanelor oficiale - in general stupide - si, operand exclusiv sub stindardul autoritatii, declarand neincetat ca principiile psihoterapiei sunt prea complicate pentru a fi intelese de o minte obisnuita, se va putea infaptui o intreaga revolutie fara a se da nimic de banuit maselor pana cand vor fi puse in fata unui fapt implinit. Dezechilibrul mental fiind un sumum de atasare incorecta el va fi privit ca o arma perfecta de retezare a atasamentelor fata de lideri si ordini sociale perimate. Astfel, este de maxima importanta ca agentii psihopoliticii sa se infiltreze in artele tamaduirii unei natiuni alese pentru a fi cucerite si sa exercite din acea pozitie presiuni asupra populatiei si a guvernului pana ce, in final, se realizeaza cucerirea. Acesta este obiectul si scopul psihopoliticii insasi.
Cand se reorganizeaza atasamentele, trebuie sa avem o buna intelegere a caracterului lor. La animal, primul atasament este fata de sine insusi. Acest atasament se poate distruge demonstrand greselile pe care le face acesta, aratandu-i ca nu are memorie, nu poate actiona si nu se poate increde in sine. Al doilea atasament este fata de grupul familial, fata de parinti, frati si surori. Acesta se distruge prin pierderea independentei economice a familiei, prin diminuarea valorii casatoriei, prin facilitarea divortului si prin trecerea copiilor - oridecate ori este posibil - in grija statului. Urmatorul atasament este fata de prieteni si de mediul local. Acesta se distruge prin subminarea increderii individului si prin darea la iveala a unor false declaratii din partea tovarasilor sai sau a autoritatilor orasenesti sau satesti. Un alt atasament este fata de stat si, in interesul telurilor comunismului, acesta este unicul atasament care trebue sa existe din momentul in care statul este fondat ca stat comunist. Pentru distrugerea atasamentului fata de stat se vor pune in aplicare tot felul de interdictii asupra tinerilor cu scopul de a-i lipsi de drepturi ca membri ai statului capitalist si a le castiga atasamentul fata de miscarea comunista, fagaduindu-li-se o soarta mai buna sub comunism.
Interzicand unei tari capitaliste accesul usor la justitie, lansand si sprijinind propaganda de distrugere a caminului familial, provocand o permanenta delicventa juvenila, impunand asupra statului tot felul de practici de indepartare a copilului de el, se va crea in cele din urma, haosul necesar comunismului.
Sub masca dulceaga a grijii fata de copii, se vor emite legi ferme privind munca prestata de copii, ca mijloc optim de interzicere a oricarui drept al copilului in societate. Interzicandu-i dreptul de a castiga bani, impunandu-i o dependenta nedorita fata de un parinte carpanos, aranjand prin alte mijloace ca parintele sa se afle tot timpul in jena financiara, copilul poate fi atras spre revoolta din anii adolescentei. Din aceasta va rezulta delicventa.
Facand ca drogurile de tot felul sa fie usor accesibile, oferind adolescentului alcool, laudandu-i nebuniile, stimulandu-l prin literatura pornografica si facand reclama la practicile care se invata la Sexpol, agentul psihopolitic poate crea atitudinea necesara de haos, trandavie si inutilitate pe terenul careia se va implanta solutia ce-i va oferi adolescentului libertate deplina pretutindeni: comunismul.
Daca va fi posibil sa se continue perioada de armata peste orice limita rezonabila prin promovarea unor razboaie nepopulare sau a altor mijloace, recrutarea poate oricand sa serveasca drept un obstacol in plus in calea progresului tineretului in viata, distrugand orice speranta imediata de participare la existenta civila a natiunii respective. Prin aceste mijloace, patriotismul tinerilor fata de stindardul capitalist poate fi diminuat pana la punctul la care acesti tineri nu mai prezinta nici o primejdie ca soldati. Acest lucru ar putea reclama multe zeci de ani pentru a fi pus in practica, dar viziunea scurta a capitalismului nu va realiza nicicand perspectiva vasta a planurilor noastre. Daca am putea sa distrugem efectiv mandria nationala si patriotismul unei singure generatii, aceasta ar insemna victoria noastra asupra tarii respective. Prin urmare, trebuie sa existe o propaganda permanenta in strainatate pentru subminarea atasamentului cetatenilor, in general, si al adolescentilor in special.
Rolul agentului psihopolitic in aceasta privinta este foarte important. Din pozitia sa autoritara fata de mintea omeneasca, el poate sa recomande tot felul de masuri distructive. El poate dirija lipsa de control asupra copilului in propriul sau camin. El poate arata, intr-un moment foarte favorabil, intregei natiuni cum sa se poarte cu copiii si cum sa-i instruiasca pe acestia astfel incat copiii lipsiti de control, lipsiti de un adevarat camin, sa-si ia lumea in cap fara sa arate nici un fel de raspundere fata de natiune si de ei insisi. Indepartarea atasamentului tineretului de natiunea capitalista pregateste un teren propice pentru crearea atasamentului sau fata de comunism. Creind o foame de droguri, destrabalare sexuala si libertate necontrolata si prezentand toate acestea ca pe un avantaj al comunismului va fi foarte usor sa-l castigam de partea noastra.
In cazul unor conducatori puternici in sanul grupurilor de tineri, agentul psihopolitic se poate servi de diferite mijloace pentru a folosi sau distruge aceasta conducere. Daca un tanar urmeaza a fi folosit, caracterul fetei sau baiatului trebue schimbat cu grija, indreptandu-l spre cai criminale si trebue sa se faca uz de control prin santaj sau alte mijloace. Dar in cazul cand respectivul conducator nu poate fi manipulat printr-o astfel de metoda, cand el rezista la orice incercare de convingere si poate deveni periculos cauzei noastre, trebue sa se faca tot posibilul ca sa se atraga atentia autoritatilor asupra acelei persoane; persoana trebue sa fie hartuita intr-un fel sau altul pana ce ajunge pe mana autoritatilor responsabile cu problemele tineretului. Dupa ce s-a realizat acest lucru, se poate spera ca un agent psihopolitic, in calitatea sa de indrumator al copiilor, in siguranta oferita de o inchisoare si sub pavaza proceselor legale, va reusi sa distruga sanatatea mentala a acelei persoane. Savanti deosebit de straluciti, atleti si conducatori de grupuri de tineret trebuie sa fie manipulati conform uneia sau alteia dintre aceste metode. In problema ghidarii activitatilor tribunalelor care se ocupa de delicventa juvenila, agentul psihopolitic are de indeplinit una din sarcinile lui cele mai usoare. O natiune capitalista este atat de dominata de injustitie in general, incat ceva mai multa nedreptate poate trece neobservata. In tribunalele specializate in delicventa juvenila, exista intotdeauna persoane cu pofte ciudate - fie judecatori, fie politisti sau politiste. Daca asemenea persoane nu exista, ele pot fi create. Punandu-le la dispozitie fete si baieti tineri in "siguranta" inchisorii sau a casei de detentie, si aparand cu aparate de fotografiat sau cu martori, esti dintr-odata echipat cu un bici care poate ghida toate deciziile viitoare ale acelei persoane cand acestea devin necesare.
Judecarea proceselor tinerilor in tribunale trebue indepartata cat mai mult de lege si apropiata cat mai mult de "problemele mentale" pana cand intreaga natiune ajunge sa se preocupe de "problemele mentale" si nu de cele penale. Aceasta va crea locuri libere peste tot; in tribunale, in birourile de avocatura, in cadrul personalului politienesc, locuri care pot apoi sa fie ocupate de agenti psihopolitici care devin judecatorii locali prin influenta pe care o exercita, intregul control al cazurilor penale intrand in mainile lor. Fara ajutorul acestor agenti, o revolutie nu se va putea infaptui niciodata.
Prin afirmarea acestei autoritati asupra problemelor tineretului si ale adultilor in mana justitiei, intr-o buna zi cererea de agenti psihopolitici poate deveni atat de mare incat chiar si serviciile armate vor folosi "specialisti in probleme mentale" pentru a rezolva diferitele lor cazuri si, cand se va intampla acest lucru, fortele armate ale natiunii vor ajunge in mainile noastre atat de temeinic ca si cum le-am comanda noi insine. Astfel, prin avantajul de a avea un interogator experimentat pe langa fiecare tehnician sau angajat al aparatului secret de razboi, tara, in eventualitatea unei revolutii, ca in cazul Germaniei in 1918 si 1919, se va trezi total si complet imobilizata in mainile comunismului, de catre propria sa armata si forta navala.
Astfel, problema atasamentelor si a realinierii lor este de fapt, problema cuceririi dusmanului fara folosirea fortei armate.

(va urma)

 
Ultimele
numere:
 
 
 
 
Prima pagina | Arhiva | Redactia | Editura | Abonamente | Contact
Copyright 2003- 2011 Revista Memoria. Toate drepturile rezervate.